103 matches
-
pompos, în genul așa-numitului spectacol cu aparat. Un lac în "munții de sus", o corabie ciudată "Alcyon" (denominativ amintind de André Chénier: "Pleurez, pleurez doux Alcyons"), un comandor extravagant și o catapultă anacronică sunt tot atâtea repere onirice; secvențe opozitive așteptare și tensiune; apă și constelații, "codri-ntunecați" și fulguranțe alternează cu câte un minitext suprarealist: "Axa lumii, în jurul căreia își exercita rotațiile pe diferite cicluri, trecea prin vârful catargului, prin mijlocul lacului, prin mijlocul cerului". Scârțâitul albei corăbii se
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ratării în emblemă a diferenței senioriale: "Am studiat pe rupte, cel puțin o sută/ din poeziile mele echivalează/ cu tot atâtea doctorate" (În forță, cu nerușinare); Sunt un mare artist însăși opera mea/ are nevoie de liniște" (Calul verde). Seriile opozitive sunt activate ori de câte ori se are în vedere constituirea sau, și mai bine, desăvârșirea portretului ale cărui linii, după cum am văzut, sunt trasate încă de la început. Astfel, creatorul este singurul capabil să vadă în spațiu și timp, dar o asemenea omnisciență
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
În estetică a cuvîntului creator de univers stabil, potrivit logicii aristotelice, a terțului exclus. În vreme ce pentru limba română, actualul și virtualul conotațiilor cuvintelor, înghețate în rostire, au o forță egală și ace eași valoare ontologică, fără să joace separat sau opozitiv. În mod fundamental, absurdul nu există în viziunea românească despre lume, căci nimic nu ar putea contraria o logică care admite (fără a-l numi astfel) terțul inclus și mai multe niveluri de realitate, care întreține astfel cu timpul o
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
apare ca un raport în care subiectul ar fi perfect detașat și neutru în fața unui obiect de studiu pasiv, ci ca o relație infinit mai complexă și nuanțată de întrepătrunderi și influ ențe reciproce. În citatul de mai sus, cuplul opozitiv calamitate / neconsolat nu anulează vanitatea intrinsecă a vieții, dar introduce privirea subiectivității, singura capabilă să altereze modul în care o suportăm. În această estetică a distanței față de sine, de Dumnezeu, de lume, pe care o practică Cioran, accentul personal al
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
în special prin imposibilitatea descrierii tranziției de la o epistemă la alta, situație care, generalizată, demonstrează într-o oarecare măsură că structuralismul nu poate fi istoric și deschide calea pentru opera sa poststructuralistă. Și în acest context se observă că dispunerea opozitivă structuralism poststructuralism nu este întotdeauna fecundă în ceea ce privește interpretarea unor asemenea autori și situarea lor într-unul dintre câmpuri. Pe baza acestei "mutații" de la un curent la altul, teoreticieni precum Josué V. Harari 57 așază într-o bibliografie a structuralismului timpuriu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
modernismului conțin concepte precum urbanism, tehnologizare, dezumanizare, experimentalism, rubricile postmoderne sunt completate cu termeni precum orașul și satul global, noile media, antielitism, antiautoritarism, ironie radicală, postumanism, ethos postexistențial, antiformalism, simultaneitate etc. De asemenea, aceste aranjări sunt îmbogățite și de "lista" opozitivă a trăsăturilor modernismului și ale postmodernismului 188 din Toward a Concept of Postmodernism, care opune sinteza modernă antitezei postmoderne, distanțarea participării, perfecțiunea epuizării, scopul jocului, metafizica ironiei, profunzimea suprafeței, transcendența imanenței, granița intertextului, logosul tăcerii etc. Fiecare dintre termenii introduși
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
schemă, deși reductivă și profund antipostmodernă prin utilizarea unei logici binare, a opozițiilor, transmite trăsături importante ale fiecărui curent în parte, caracteristici care le pot contura o imagine (chiar dacă nu statică, ci în mișcare și nefinalizată). De altfel, aceste așezări opozitive ale modernismului și postmodernismului au fost destul de contestate; S. Connor observă ierarhia evaluativă implicită a schemei tabelare a lui Hassan, în care modernismul devine eticheta unui trecut obtuz, dominat de ideea totalitaristă a puterii absolute, în timp ce postmodernismul este descris numai
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și cunoașterea incompletă și parțială; opoziția dintre sinele care este îndreptat către înțelegerea adevărului și a cunoașterii adevărate, transcendente, exterioare și sinele care este îndreptat către interior, în vederea cercetării propriilor prejudecăți și presupoziții. Fish subliniază că fiecăreia dintre aceste dispuneri opozitive i se poate atașa, în subtext, o opoziție dominantă, între două tipuri de limbaj: "pe de o parte, limbajul care reflectă sau raportează cu exactitate în legătură cu faptele nedisimulate de nici un plan sau dorință personale sau partizane; iar pe de altă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de știință, cercetătorului care își propune să fie obiectiv în căutarea adevărului, în timp ce al doilea tip de limbaj este acela adoptat de către retor, în ideea de a da seama de multiplele fațete ale faptelor și de contingența lor. Această așezare opozitivă fondează, de altfel, și "cearta" dintre retorică și filosofie, care se poate cu ușurință observa de-a lungul întregii istorii culturale occidentale, și în care retoricii i-a fost în mod constant repartizată analiza efemerului, contingentului, persuasivului obiecte de studiu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nu mai există suflu al transcendenței. Nu mai există decât tensiunea imanenței"398, care confirmă încă o dată transparența proprie acestei societăți obsedate de comunicare. Inutilizabilitatea metaforei oglinzii este reafirmată, obiectul nu mai reprezintă oglinda subiectului, la fel cum toată relația opozitivă dintre subiect și obiect se oprește din a mai fi considerată o "scenă" a cotidianului sau a istoriei. Modelul televiziunii este acum cel după care se organizează lucrurile, astfel că subiectul, la fel ca și universul său se transformă în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
valorizarea diferenței, a multiplicității și a negării fundamentelor. Se poate adăuga acestui demers de subminare a schemelor conceptuale binare și de destabilizare discursivă și strategia seducției, teoretizată de Baudrillard, care obține efecte similare în planul discursului. Micropoliticile dorinței deconstruiesc cuplurile opozitive clasice, iar acest lucru se observă și în respingerea opoziției dintre centru și margine, precum și într-un model energetic, care își asumă construirea unui anumit tip de scriitură sau antiteorie în care cuvintele își pierd sarcina lor inițială, ca în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pe om, să-i semnaleze micimea și nimicnicia. Spaima ține de o antropologie victimară: în afara ei, e greu de înțeles și infinit mai dificil de trăit sau experimentat. Spaima generează cultură în două direcții, radical îndepărtate una de cealaltă, divergente, opozitive. Prima dintre ele vizează regresia, recuperarea "barbarului" sau fascinația pentru irațional și distrugere de sine, care apare în textele de psihanaliză. Individuația este, ca definiție și expectanță, anti-terifiantă prin excelență, însă, în termenii mai vechi ai lui Schopenhauer, ea presupune
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
sens procedează și Schlegel, arată Benjamin, definind absolutul ca „mediu al reflecției“, altfel spus ca generare a gândirii în raportarea ei la sine. Teoria cunoașterii este descrisă în romantism în acord cu aceste presupoziții despre natura reflexivă a gândirii. Schema opozitivă subiect- obiect își pierde relevanța epistemologică. De fapt, obiectul este el însuși un sine care se recunoaște ca atare, prin procesul cunoașterii. Termenii teoriei cunoașterii sunt, în interpretarea lui Benjamin, termeni mistici, făcând referință la absolut ca mediu al recunoașterii
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
închinători ai Sfintei Treimi; Iisus Hristos este Dumnezeul în Sfânta Treime, creștinismul neavând sens fără Cele Trei Fețe Dumnezeiești. Pornind de la aceste disocieri dintre ortodocși și catolici, Mircea Vulcănescu dezvoltă semnificativ demersul său analitic de arheologie interconfesională prin abordarea raporturilor opozitive dintre catolici și protestanți, pe filiera lui Luther, din perspectivă ortodoxă, cu aplicație la câteva probleme esențiale: răul radical al firii omenești; mântuirea prin credință, nu prin fapte; îndreptățirea păcătosului prin jertfa lui Hristos; religiozitatea interioară opusă formalismului sacramental; evanghelism
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
ce include și simbolicul − rezultat al activității de conceptualizare cu ajutorul funcțiilor imaginației. Nu sunt același lucru, dar nu se exclud reciproc, dat fiind că simbolul se regăsește în cadrul imaginarului în calitatea sa de unitate de sens autonomă (cu semnificații determinate opozitiv și tocmai de aceea dezambiguizate) și de sub-componentă în structuri complexe. Ideologicul,2 despre care Le Goff notează că ar constrânge reprezentarea și gândirea intelectuală să deformeze realitatea, este asemănat ca metodă de operare cu imaginarul. Cred că aici rezidă
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
codul cultural), modelul sfinților eliberatori sau al sfinților martiri (pentru codul eroicului). Acestora li se opun, într-un modul al negării, anti-modelul creștinului trădător sau al ereticului (domnitor, boier sau războinic) și anti-modelul păgânului, asimilat în programele iconografice diavolului - termen opozitiv pentru modelele religioase canonice. În al doilea palier (tipologic ca și primul), al vieții cotidiene, prezența femeii (care se remarcă în grupul "marginalilor"), deși nu este atât de bine reprezentată în texte sau imagini, se poate deduce pe baza analizei
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
materiale sau moștenite prin tradițiile orale) ale exemplarității colective și individuale, ale angajamentului pentru menținerea valorilor identitare. Mecanismul de compunere a acestei matrice a imaginarului pune în lumină factorul antropologic care o și determină (dihotomia feminin-masculin - modelul durand-ian de lectură opozitivă a spațiului, completat de viziunea lui Zumthor și de cea a lui Le Goff asupra timpului), dar și relațiile care interesează direct antropologia puterii (stăpân-supus, putere laică-putere religioasă, putere publică-putere privată). La fiecare nivel (tipologiile masculine și feminine, respectiv structurile
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
caracter didactic și uzînd, în multe cazuri, de funcția metalingvistică a limbii. V. nume, definiție. NIDA 1975; LYONS 1977; ESCANDELL VIDAL 2004. IO DENOTAȚIE. Cuvîntul denotație a apărut prima dată în terminologia logică întrebuințată de J. S. Mill, în corelație opozitivă cu conotație, cu înțelesul de extensiune a unui concept. Preluat de lingvistică, termenul denotație a devenit numele elementului stabil din conținutul cuvîntului, nesubiectiv și analizabil în afara discursului, adică un conținut atribuit de limbă, dar evaluat din perspectiva tuturor entităților extralingvistice
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Dorința prinderii propriului chip într-un tablou pentru posteritate este prima dovadă a scăderii interesului pentru lumea de dincolo. * Cotidianul are o structură dihotomică, suportând împărțirea sa în două regiuni, cea publică și cea privată, aflate în relații complexe, uneori opozitive, alteori complementare. * Deceniile de lipsuri pe care le-am trăit au adus în prim plan lăcomia, dezvoltată ca măsură de precauție împotriva nesiguranței accesului la bunuri. Va trebui să învățăm degustarea, care favorizează menținerea bucuriei în raport cu lucrurile plăcute, anulând dispoziția
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
sau sintactice (propoziții) în raport de coordonare copulativă: „Viitorul și trecutul / Sunt a filei două fețe.” (M. Eminescu) Dacă unitățile (lexicale, sintactice) cu care intră în relație de interdependență verbul-predicat se află între ele în relație de coordonare disjunctivă sau opozitivă (prin conjuncția ci), ele reprezintă dubla (multipla) realizare a funcției de subiect; în consecință, verbul-predicat rămâne la singular: „Va pleca Maria sau Ioana.” Când subiectul are dezvoltare propozițională se realizează o propoziție complexă: „Ce e val ca valul trece.” (M.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu identitatea semantică a variantelor relațiilor de coordonare, în cinci subclase: • conjuncții coordonatoare copulative: și, precum și, nici, nu numai... ci (dar) și • conjuncții coordonatoare disjunctive: sau, ori, fie, fie că • conjuncții coordonatoare adversative: dar, iar, însă, numai că • conjuncții coordonatoare opozitive: ci, și (+nu) Nu a venit Tudor, ci Ion./ A venit Ion, și nu Tudor. • conjuncții coordonatoare concluzive: așadar, deci, prin urmare, va să zică b. Conjuncțiile subordonatoare asigură și marchează dezvoltarea unor relații sintactice de dependență (între termeni sintactici care ocupă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
am sosit reprezintă o altă realizare concretă, sinonimă d.p.d.v. al sensului global, a atributivei unde am întârziat. Această a doua situație caracterizează și realizarea funcțiilor sintactice prin doi sau mai mulți termeni dezvoltând între ei relații de coordonare disjunctivă sau opozitivă. Realizarea funcțiilor sintactice prin constituenți multipli reprezintă multiplicarea planului semantic al funcției, asigurată de instituirea unei relații de coordonare copulativă sau adversativă, prin care se dezvoltă sensul de ‘pluralitate’ în simultaneitate: Andra și Cristina au plecat la Cernăuți Când termenii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de instituirea unei relații de coordonare copulativă sau adversativă, prin care se dezvoltă sensul de ‘pluralitate’ în simultaneitate: Andra și Cristina au plecat la Cernăuți Când termenii reprezentând aceeași funcție sintactică dezvoltă între ei o relație de coordonare disjunctivă sau opozitivă (prin conjuncția ci), se multiplică, nu planul semantic al funcției, ci funcția însăși, ca realizare; actualizarea semanticii sale lexicale (care nu mai primește sensul ‘pluralitate’), cu originea în raportul cu lumea extraverbală, se desfășoară sub semnul opțiunii: Va pleca la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
există un raport de interdependență; în consecință, clasele de conjuncții coordonatoare corespund, în mare, tipurilor de relații de coordonare: • copulative: și, nici, precum și, nu numai...ci (dar) și • disjunctive: sau, ori, fie, fie că • adversative: dar, iar, însă, numai că • opozitive: ci și (+nu) • concluzive: așadar, deci, prin urmare etc. Conjuncțiile subordonatoare marchează în primul rând dezvoltarea propozițională a unei funcții sintactice. Ele realizează și exprimă cu preponderență relații de dependență, dar intervin și în dezvoltarea relației de complementaritate între verbul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ce) tace este la fel de vinovat. Predicatul sintetic (verbal) multiplu este alcătuit din două sau mai multe verbe diferite, în relație de coordonare copulativă sau adversativă (cu excluderea conjuncției ci, care, de fapt, nu exprimă o relație de coordonare adversativă, ci opozitivă): Cine cade trântit prin ticăloșie dar/și se ridică singur de jos poate înainta cu capul sus. Dacă între verbe se instituie o relație de coordonare disjunctivă sau opozitivă (prin conjuncția ci), acestea nu mai participă la structura unui predicat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]