1,583 matches
-
generație spontanee și evoluînd pe un cer ignar) ne apare ca un mobil convingător al substanțializării sale. Drept care ni se înfățișează oțioasă chestiunea pusă de unii comentatori ai poetului, în termeni amuzant contrastanți, dacă d-sa aparține sau nu "generației optzeciste" (fie și ca un optzecist avant la letre). În fapt, Ioan Flora e un poet singular. Dezvolîndu-se, grație apetenței d-sale polimorfe, pe linia unei sinteze, a unei întruniri de modalități ce depășesc granițele unei generații, grupări, școli, el ni
Poetul ex-centric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15552_a_16877]
-
un cer ignar) ne apare ca un mobil convingător al substanțializării sale. Drept care ni se înfățișează oțioasă chestiunea pusă de unii comentatori ai poetului, în termeni amuzant contrastanți, dacă d-sa aparține sau nu "generației optzeciste" (fie și ca un optzecist avant la letre). În fapt, Ioan Flora e un poet singular. Dezvolîndu-se, grație apetenței d-sale polimorfe, pe linia unei sinteze, a unei întruniri de modalități ce depășesc granițele unei generații, grupări, școli, el ni se pare înrudit cu personalități
Poetul ex-centric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15552_a_16877]
-
modalităților expresive, una către oglinzile alteia. Avem a face și cu o deschidere caracteristică a eului către lume, deci cu o extrovertire (și aci e de văzut o trăsătură de legătură, demnă de luat în seamă, între autorul Scriptorului și optzeciști). Saturat de sine ori pur și simplu insuficient interesat, de la un punct, de spectacolul lăuntric, poetul se relevă, în schimb, atras de cel exterior, de inepuizabila "comedie a lumii", poate în virtutea unui mecanism psihologic balcanic, poate în temeiul, mai alambicat
Poetul ex-centric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15552_a_16877]
-
Frica de cenzură și oroarea de realismul doctrinar stau la originea unor inovații la care literatura occidentală a ajuns prin evoluție firească, exces și epuizare" (p.237) Grupările cele mai influente sunt considerate Școala de la Târgoviște ("poate sfârșitul modernității") și optzeciștii. Aspirația la adevăr își continuă traseul chinuit marcat de dificultăți, stratageme, formule concesive al unei literaturi care oferă, până la urmă, un singur scriitor de "o probitate morală indiscutabilă": Marin Preda, "acest Toynbee de Gumești". Sistemul de culoare se diversifică într-
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
expresiv și pot fi reciclate în aria literaturii"(p.343) Vii discuții va stârni și ultimul capitol al cărții. Deși vorbește despre „semnele sfârșitului paradigmei neomodernismului", E. Negrici vede în postmodernism o găselniță teoretică ca atâtea altele, mai mult, prin optzeciști „s-a ratat șansa intrării în normalitate a literaturii noastre și s-a pierdut interesul pentru împlinirea datoriilor ei neonorate" (p.400). Până la urmă, criticul se mulțumește doar cu problematizarea și cu exprimarea amărăciunii că proza românească a rămas cu
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
pentru împlinirea datoriilor ei neonorate" (p.400). Până la urmă, criticul se mulțumește doar cu problematizarea și cu exprimarea amărăciunii că proza românească a rămas cu atâtea goluri. E. Negrici își dă și el seama că, până la urmă, nu din vina optzeciștilor prozatorii generației lui Breban și-au consumat energiile aiurea: „Dintr-o teamă exagerată de represiune și sub pretextul înviorător al salvării culturii, scriitorii noștri - noi cu toții, de fapt - au sacrificat marile adevăruri ale ființei și au practicat o artă infantilă
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
ar fi trebuit să așteptăm până la întregirea hărții unei literaturi normale. Cum rămâne cu teoria formelor fără fond, căci este exact ceea ce E. Negrici numește „climatul de seră" pregătit de criticii influenți ai momentului. Cu sau fără „nocivitatea involuntară" a optzeciștilor, întreruperea „cursului recuperator" al literaturii de după 1964 s-ar fi produs oricum, căci neomodernismul era bolnav și atipic. Nu cred deloc în „brusca îmbătrânire a literaturii române imediat după '80". De ce nu o întinerire ? Mai ales că E. Negrici formulează
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
revoluție etc. n-ar avea succes, chiar dacă ar sta pe același raft cu Orbitor. Numai prozatori în stare să-l scrie să avem! Asta înseamnă, în fond, postmodernismul față de care criticul se arată atât de sceptic. Revenind, nu e vina optzeciștilor că au grăbit mersul unei literaturi „care numără abia câțiva balzacieni, un singur mare realist și nici un veritabil proustian", cum nu e vina lui Urmuz că a publicat în același an cu acel „singur mare realist". Eternul complex al literaturii
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
e vina lui Urmuz că a publicat în același an cu acel „singur mare realist". Eternul complex al literaturii noastre! Iar că poeții și prozatorii de alte orientări ar fi fost „din ce în ce mai puțin motivați" într-un climat cultural în care optzeciștii au „strecurat îndoiala în sănătatea paradigmei moderniste", este o judecată - cred - post-festum. Nu mi-l pot închipui, de pildă, pe Breban timorat din cauza lui Nedelciu. în schimb, sunt de acord cu autorul când vorbește mai degrabă de o „îndrăzneală estetică
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
moderniste", este o judecată - cred - post-festum. Nu mi-l pot închipui, de pildă, pe Breban timorat din cauza lui Nedelciu. în schimb, sunt de acord cu autorul când vorbește mai degrabă de o „îndrăzneală estetică" decât de un curaj politic al optzeciștilor în revitalizarea realului minor și banal (stau însă diferit lucrurile la șaizeciști?), iar în ceea ce privește „amânarea momentului firesc al închiderii capitolului experimentalismului optzecist", cred că promovarea lui agresivă postdecembristă de care se sperie criticul s-a produs chiar pe fondul istoricizării
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
de acord cu autorul când vorbește mai degrabă de o „îndrăzneală estetică" decât de un curaj politic al optzeciștilor în revitalizarea realului minor și banal (stau însă diferit lucrurile la șaizeciști?), iar în ceea ce privește „amânarea momentului firesc al închiderii capitolului experimentalismului optzecist", cred că promovarea lui agresivă postdecembristă de care se sperie criticul s-a produs chiar pe fondul istoricizării lui. Fără să o știe probabil, tabloul prozei românești sub comunism pe care ni-l înfățișează criticul stârnește mai degrabă compasiune decât
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
desprinși din filmele lui Kusturica. Anatol Moraru surprinde foarte bine și potențează stilistic contrastele de care - se vede clar - naratorul se simte atras și pe care le tratează salvator cu familiară ironie. Aproape toată seria de artificii textuale de care optzeciștii au abuzat deseori se găsește și aici. Meritul autorului e că depășește fronda acestui tip de construcție textuală în sensul similării disimulate și al utilizării cu măsură, neostentativ, abia perceptibil al instrumentarului (inter)textualist. Ludicul camuflează livrescul în așa măsură
Un basarabean... târgoviștean by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14460_a_15785]
-
care pare să se contureze destul de clar. Meritul principal al eseului este moderația și prudența cu care, de altfel, face afirmațiile ce-i legitimează demersul analitic. Sesizând destule elemente care indică o oarecare sincronie, Lucia Țurcanu nu-i raportează pe optzeciștii basarabeni la congenerii lor din România, scopul studiului ei fiind de altfel unul așa-zicând general-teoretic: "de a dovedi că, deși savant construită, poezia livrească nu pierde din emotivitate și plasticitate, pentru că livrescul produce, de fapt, un nou tip de
Livrescul la optzeciștii basarabeni by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14488_a_15813]
-
atitudinea ironică, ci doar disimulat. Am putea vorbi de un dublu tragism, în cazul postmoderniștilor, cel rezultat din imposibilitatea de a se rupe de trecut, dar și din incapacitatea de a conserva atitudinea gravă față de predecesori" (p.22) sau "Poetul optzecist e rebelul ce simte nevoia eliberării de clișeele și convențiile tradiției. Mereu cu ironia la braț, el realizează o acțiune de terapie estetică, eliberând modelele de ubicuitate și reducându-le la proporțiile lor reale. Această atitudine nu trebuie privită însă
Livrescul la optzeciștii basarabeni by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14488_a_15813]
-
corect, exact, fără pretenția de a schimba radical opțiunile sau receptarea critică, un eseu a cărui autoare e conștientă ea însăși că propriul discurs critic nu se poate constitui în afara clișeelor, o introducere, așadar, întâi de toate, eficientă în poezia optzecistă basarabeană care s-a străduit (și încă o face) să-și găsească un drum cât mai comun cu cel al poeziei din România.
Livrescul la optzeciștii basarabeni by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14488_a_15813]
-
conceptelor teoretice dezvoltate în cadrul unui curent sînt extrem de utile pentru o înțelegere comparatistă a visului, dar secțiunile de cel mai mare interes, credem noi, sînt cele privitoare la grupul oniric (direcție, reprezentanți, concepte teoretice) sau la latura onirică a literaturii optzeciste. Un alt avantaj al acestui studiu este analiza unor opere ca Istoria ieroglifică a lui Cantemir sau Viața lumii a lui Miron Costin din perspectiva comparatistă a problematicii visului.
Literatură cu vise by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14538_a_15863]
-
angrenați în câmpul literar, agenți producători de nume. Constantin Stan spune adesea că a trăit întotdeauna din scris (cum?), îl cred și mă minunez. Este o tenacitate frumoasă și absurdă aproape, ce pare a fi supraviețuit ca atitudine doar până la optzeciști, și o dată cu ei, generațiile ulterioare preferând expedientele și scrisul-hobby. Până la urmă, și din interviul ca o biografie indirectă, luat de Mihai Drăghici și pus în ultimele pagini ale cărții, ar reieși că acest Constantin Stan, profesor azi la jurnalistică, cenaclist
Literatura ca viață by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14643_a_15968]
-
așa încît nu ne dăm seama dacă omul își proiectează criza asupra materiei sau aceasta și-o prelungește în ființa omenească (din punctul de vedere al evoluției lirismului românesc, avem a face în orice caz cu o prelungire a expresionismului optzecist): "să stea furtună lîngă furtună/ să fie noaptea înfricoșării pietrei/ să aud rădăcinile plîngînd/ să bată ploaia din partea refuzată// să fie noaptea stingerii ochiului/ să fie amiaza înjunghierii semănătorului/ să fie clipa sîngerării unghiului/ să fie trasă cortina frigului" (să
Un imperiu crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14650_a_15975]
-
sfârșit, în spate pe pateticii profeți naționali postromantici, cei doi sunt, la ora actuală, fără îndoială, cele mai bune exporturi poetice basarabene. Vasile Gârneț, Câmpia Borges - poeme, Editura Vinea, București, 2002, 96 pag. Emilian Galaicu-Păun - Gestuar, Colecția La Steaua - Poeți optzeciști, Editura Axa, Botoșani, 2002, 120 pag.
Made in Basarabia by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14162_a_15487]
-
Mihai Vakulovski Mihai Vakulovski: Domnule Ioan Moldovan, deși majoritatea scriitorilor din generația dv. s-au făcut cunoscuți în București, dv. ați pătruns în elită, fiind considerat unul dintre cei mai importanți �optzeciști" Care ar fi deosebirile majore dintre un scriitor din București și unul care activează altundeva decît în Capitală, să zicem, în Cluj. Sau în Oradea. Ioan Moldovan: E cumva un fel de captatio benevolentiae (sunt ardelean, deși moldovan, și am
Ioan Moldovan "Nu sunt un fan al ideii de generație" by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/14980_a_16305]
-
vederea. Care este, după părerea dv., rolul generației �optzeci"? Rolul cel mai important al generației �optzeci" este că a apărut la timp, ca un protest, deși pieziș (precum copacul arghezian ori ploaia caraioniană), la adresa molohului ideologic comunist. Sigur, nu trebuie, �optzeciștii", să se înfumureze în acest sens, căci au fost și alți scriitori ai altor generații care n-au suportat și au protestat după firea și stilul fiecăruia. Nu sunt un fan al muncii cu generația. Consider că e mai degrabă
Ioan Moldovan "Nu sunt un fan al ideii de generație" by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/14980_a_16305]
-
generații care n-au suportat și au protestat după firea și stilul fiecăruia. Nu sunt un fan al muncii cu generația. Consider că e mai degrabă un concept ordonator în istoriile literare sau în studiile de morfologie literară. A fi �optzecist" e un plasament temporal sau de sintaxă literară. De abia de aici încolo vine obligatoria judecată de diferență sau de individualizare. Așa că generația �optzeci", dacă mai are ceva de spus în literatură, nu o poate face în bloc, precum o
Ioan Moldovan "Nu sunt un fan al ideii de generație" by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/14980_a_16305]
-
Gheorghe Grigurcu Poezia Norei Iuga a evoluat către un soi de impersonalizare care o "întinerește", creîndu-i puncte de contact cu cea a optzeciștilor. Fugă de sine, comuna, este evidentă, doar mijloacele diferă, însă nu total. Poeta ocolește mărturia ca atare, documentul grav al ființei, propunîndu-și a întemeia o lume imagistică plină de ghidușii și pozne, suficientă sieși, al cărei mecanism e pe de
Marca de fabricație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15046_a_16371]
-
dos clișeele, exploatează proza vieții reciclînd-o prin deriziune, fără a renunța la materia cotidianului (modelul lor neașteptat: Caragiale!), Nora Iuga se plasează în sfera unui imaginar ludic, levitînd în gratuitatea acestuia. Tangentele d-sale definitorii sînt suprarealismul și onirismul. Dacă optzeciștii rămîn, blazați și sarcastici, în zona existențialului curent, poeta "caută ceea ce n-a văzut niciodată", cum spune Eluard, în Donner a voir. Țintă să o constituie insolitul. Acesta se activeaza prin sine, amalgamînd referințele cele mai diverse cu o ușurință
Marca de fabricație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15046_a_16371]
-
neadaptabil, cu frustrări și angoase parcă tocite de îndelunga lor prezenta în conștiința, ajungînd parcă a se sfii și de suferințele ce nu-l ocolesc, arborează o etică glumeața ce semnalizează o apropiere nu numai de real, ci și de... optzeciștii care-l cultiva pe reversul sau derizoriu. Avem astfel punctate elementele unui "fals tratat de morală practică", elocvențe pentru mentalitatea perdantului ce se ia peste picior înainte de a-l lua alții: "mama mi-a spus:/ minodora nu te mai gîndi
Marca de fabricație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15046_a_16371]