173 matches
-
Constantin Țoiu De origine et situ germanorum - Despre originea și țara germanilor, - opusculul lui Cornelius Tacitus se ocupă de puzderia de triburi vecine la est galilor, care încă din secolul doi dinaintea erei noastre începuseră să atace frontierele Italiei, învingând deseori legiunile romane. De n-ar fi decât legendarul Arminius, șeful cherușcilor, care
Descrierea Germaniei (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12603_a_13928]
-
Vînătorie, "în opozițiune fățișă" cu Manualul lui C. Cornescu, "care, deși mai scurt, este fără îndoială cu mult mai folositor celor care vor să învețe ceva cu temei", domnia ta, scumpe domnule Odobescu, n-aveai cunoștință de o scriere precursoare, un opuscul al lui C. Negruzzi, redactat pe la 1840, dar scos la iveală cu peste un veac mai tîrziu: Vînătorul cel bun sau meșteșugul de a nu-ți fi urît. Iată ce aflăm de la autorul pe care domnia ta îl numești "un scriitor
Epistolă către Odobescu (V) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8015_a_9340]
-
și ștergea transpirația, răsfoia aproape mecanic manuscrisele dactilografiate de pe masă, sosite cu o zi Înainte, fără să știe măcar ce voia să facă. Și deodată, Întorcând o pagină, văzuse scris numele lui Agliè. Se uitase la titlul manuscrisului. Era un opuscul al unui diabolic oarecare, Adevărul asupra Contelui de Saint-Germain. Revenise la pagina respectivă. Acolo se spunea, citând biografia lui Chacornac, că anume Claude-Louis de Saint-Germain trecuse succesiv drept Monsieur de Surmont, conte Soltikof, Mister Welldone, Marchiz de Belmar, principe Rackoczi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
gândirii și creației sale, și dă postmodernismului care legitimează "un pluralism estetic de largă cuprindere", șansa consacrării contemporane universale a artistului gânditor. Așa încât toți cei care doresc moartea eminescianismului (și cât de tristă și meschină este lista de nume, și opuscule dușmănoase modelului Eminescu) se văd grav desmințiți de admirabila carte a lui Codreanu care ar putea pune în exergă "capul de zeu tânăr" al poetului, cum numea Iorga capul celui "veșnic tânăr". Prefață la ediția a doua, revăzută și adăugită
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de la autorii lor, d-nii Creangă, Ienăchescu și asociații. Aceste cărți sunt: Metoada nouă de scriere și cetire; Povățuitorul la citire prin scriere (escelent manual pentru uzul învățătorilor cari voiesc a aplica cu succes și mai mare Metoada nouă. Despre acest opuscul am vorbit într-un rând în ziarul nostru); și în fine Învățătorul copiilor, carte de citire pentru clasele primare. [5 septembrie 1876] ["JURNALISTICA DIN ȚARĂ... Jurnalistica din țară e agitată de incidentul telegramei viziriale cătră M. Sa Domnul. Se știe
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
mea e de mărime opt. Piciorul, treizeci și șapte. Brandy zice: — Și dacă reușești să găsești o cale de scăpare din cultura noastră, și aia-i o capcană. Numai încercarea de scăpare din capcană întărește capcana. Cărțile despre chirurgie plastică, opusculele și broșurile, toate promiteau să mă ajute să duc o viață normală și fericită; dar asta semăna din ce în ce mai puțin cu ceea ce-mi doream. Ceea ce-mi doream semăna din ce în ce mai mult cu ceea ce fusesem întotdeauna dresată să-mi doresc. Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
mai înțelept decât ceilalți” (III, 144). Numai că, împotriva tuturor acestor dorințe, Cioran n-o poate rupe cu lumea. „Regret, spune el, că nu am forța de a mă dezinteresa complet de «opera» mea (dacă pot numi astfel cele câteva opuscule pe care le-am scris)” (III, 144). Găsește, ce-i drept, o justificare și nu are nici o importanță ca ea pare mai degrabă livrescă. „La ce bun o ruptură cu ceea ce nu există?”. El însuși își spune: „Dar ăsta nu
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
, Nicolae (a doua jumătate a sec. XVIII), fabulist. Apărut în 1784, la Beci (Viena), dar descoperit abia în 1976, opusculul lui O., Alese fabule, devansează cu trei decenii cartea de fabule tălmăcite și prelucrate de Dimitrie Țichindeal după Dositei Obradovici. Bănățeanul, „practicant crăieștilor de cămară venituri” din Deta, este, așadar, primul fabulist român. Deși informații biografice lipsesc, se poate presupune
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288596_a_289925]
-
periferie bucureșteană. Condițiile familiale precare, influența mediului, dar și o anume dezorientare l-au împiedicat să își continue studiile. Ajunge în cele din urmă grefier. Semnând cu numele adevărat, debutează în 1898 la „Foaia populară”, iar editorial în 1900, cu opusculul Flori de nufăr, apoi colaborează la „Revista modernă” și „Acțiunea (conservatoare)”. Pseudonimul său va deveni cunoscut după 1921, când „Adevărul literar și artistic”, mai târziu „Dimineața”, „Politica”, „Rampa”, „Universul literar”, „Dreptatea”, „Universul”, „Vremea”, „Gazeta municipală” ș. a. îi publică masiv proza
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289502_a_290831]
-
cuvintelor obsedează tipic mirajul "esenței a cincea" (quintesența), motiv de speculație filozofică-filologică; produs gnoseologic "imponderabil", inefabil, quintesența lunecă printre degete: "Nu este Formă, / ci doar o formulă / spre dezlegarea formulelor (...) / Printr-un foc nesfârșit, de a cărui natură tratez în Opuscul, / socot că se poate obține cristal de cuvinte, / Res intensissima, Forma formarum / și care e totuși numai formulă, / spre dezlegarea formulelor". Concluzie entropică, jelitoare; însinguratul din "mahalaua Țicău" scrie dezabuzat în "limba melancolică" accesibilă numai celor "care pricep de la sine
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
tematiste, pagini persuasive, analize de subtilă acuitate. Participând la „cearta metodologică” a anilor ’70-’80, S. o face încă mai explicit în următoarea carte, Întoarcerea autorului. El reia aici, din perspectiva istorico-teoretică, problema relației creator-operă. Problema e urmărită începând cu opusculul proustian Contre Sainte-Beuve, căruia i se asociază poziții (și inconsecvențe) - Paul Valéry, Stéphane Mallarmé, ca precursori ai „criticii profunzimilor” sau ai grupării „Tel Quel”. Relația autor-operă e urmărită apoi la Roland Barthes, Hans Robert Jauss, Gérard Genette, ca și prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
cumpărat Mithraic Studies; Dumézil nu figurează și, se pare, nici Widengren 4... În ceea ce privește primul volum al lui Mary Boyce șsubl. S.W.ț... (promite să-l discute pe Dumézil în al V-lea volum!...). Aș fi foarte fericit să am Opusculele lui Nyberg 5. Cum să fac? Veți primi curând un mic volum unde am adunat câteva articole recente - și, în aprilie, Payot vă va trimite Histoire des idées religieuses I. Nu este cartea pe care voiam s-o scriu acum
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
Tour, Paris 16e 12 ianuarie 1953 Dragă Maestre, Acum o lună, când m-am întors la Paris, am găsit al doilea volum din Opuscula selecta ale dvs. și l-am citit cu un interes și un profit considerabile. Cărțile și opusculele dvs. îmi vor fi extrem de utile pentru volumul suplimentar la Traité d’Histoire des Religions, în care mă ocup mai ales de formele istorice ale vieții religioase, și nu voi omite să le citez pe larg. Inutil să vă spun
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
elevul preferat al lui Aristotel. S-a păstrat o lucrare a sa de bătrânețe, care a fost folisită de La Bruyere (Teofrast, 1966Ă ca parte introductivă a operei sale, Caracterele sau moravurile acestui veac, publicată în secolul al XVII-lea. În opusculul lui Teofrast sunt descrise 30 de tipuri de persoane sub următoarele denumiri: 1. Prefăcutul; 2. Lingușitorul; 3. Flecarul; 4. Grosolanul; 5. Amabilul; 6. Neobrăzatul; 7. Guralivul; 8. Născocitorul de știri; 9. Obraznicul; 10. Zgârcitul; 11. Mojicul; 12. Inoportunul; 13. Pripitul
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
bine în ce constă "enigmă lui Machiavelli". William Connell ne spune și mai mult. El înlătura cosiderații devenite tabu. Scrisoarea pe care Niccolò Machiavelli i-a trimis-o lui Francesco Vettori în 10 decembrie 1513, în care anunța elaborarea unui opuscul ce avea ca temă principatele, este poate cea mai faimoasa epistola din întreaga perioadă a istoriei moderne. Faima să este comparabilă sau chiar superioară altor scrisori sau texte epistolare precum A șaptea scrisoare a lui Platon, Corespondență dintre Abelard și
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
etc., receptivitatea față de manifestările suferinței fiind o constantă a sensibilității scriitoarei. La apariția volumului Poezii (1909), P. era considerată reprezentativă pentru lirica feminină, fiind aleasă, în 1911, membră a Societății Scriitorilor Români. În presa vremii îi mai sunt semnalate două opuscule de povești: Bălăior și Tămâița (Orăștie, 1911) și A fost odată ... (Brașov, 1913). În versurile sale P. intenționează o situare în lume, o descriere a propriei lumi, a reperelor ei esențiale, într-o viziune ușor convențională, idilizată sau dramatizată poate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288829_a_290158]
-
de cultura creștină, dar nu atît de mult încît operele sale să ajungă să fie reluate sub forma unor extrase, modificate pînă la obținerea unui cursus ritmic. Așa a procedat Martin în Regula vieții morale (Formula vitae honestae) și în opusculul Despre mînie (De ira); ultimul reia chiar titlul unei faimoase opere a lui Seneca. Aceste tratate puteau fi destinate și laicilor; mai specifice vieții religioase creștine sînt unele opuscule în care el preia multe idei de la Ioan Cassian, cum sînt
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
procedat Martin în Regula vieții morale (Formula vitae honestae) și în opusculul Despre mînie (De ira); ultimul reia chiar titlul unei faimoase opere a lui Seneca. Aceste tratate puteau fi destinate și laicilor; mai specifice vieții religioase creștine sînt unele opuscule în care el preia multe idei de la Ioan Cassian, cum sînt considerațiile din Pentru respingerea mîndriei deșarte (Pro repellenda iactantia), Despre trufie (De superbia) sau îndemnul la umilință (Exhortatio humilitatis), scrieri care, deși nu sînt foarte elaborate, încearcă totuși să
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Marcian din Betleem îi este atribuit un Discurs despre asceză și multe alte lucruri, transmis printre operele lui Nilus, iar sub numele lui au circulat și alte fragmente; unui Marcian i-a fost atribuit în tradiția manuscrisă și un opuscul Despre toate armele, închinat călugărilor, existent și în corpusul grec al lui Efrem, pe care Kirchmeyer îl consideră o operă posibilă a lui Marcian din Betleem. A. van Roey insistă însă asupra incompatibilității dintre tezele teologice din tratatele 4 și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tot astfel explicația. După 1989 călătorește în Franța și în alte țări europene, dar și în Pakistan. În perioada 1992-1994 a fost lector de limbă română la Universitatea Nancy I. P. își publică prima carte ca autor de limbă franceză. Opuscul de rafinament ludic și erudiție manipulată burlesc, Le Chasseur de corbeaux, editat în Franța, conceput inițial ca o prefață, a devenit în cele din urmă o lucrare independentă, păstrând, firește, puternice legături referențiale cu Povestea poveștilor de Ion Creangă, text
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288830_a_290159]
-
instrument de cunoaștere, o piesă strategică În dispozitiv, și care ascunde Încă surprize. Continuând și completând observațiile lui Culianu, trebuie spus că micul eseu nu este atât de original pe cât pare. În 1935, un savant suedez, Sigurd Lindqvist, publicase un opuscul 1 despre o problemă similară, care era tratată Într-un mod asemănător și care se sprijinea pe aceleași dovezi parapsihice, deși se interesa de tradiția puterilor yoghinice. Cartea lui Lindqvist tratează Într-adevăr problema acestor siddhi, dar e mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
său la curtea șahului persan, dr. Tholozan, medic-șef al curții și inițiator al unor reforme profilactice și epidemiologice cu larg răsunet și În Iran, și În Europa 1. Prima lucrare medicală publicată În Persia este, la 1829, tocmai un opuscul despre vaccinarea antivariolică 2. Ceea ce e totuși departe de a fi motivat, În Europa, aprecierea entuziastă a efectelor medicației În cazul epidemiilor orientale. Vaccinarea descoperită de Jenner (1749-1823) oarecum Întâmplător În 1796 a fost acceptată cu entuziasm În Occident. Jean
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
În vremea ciumei negre, e semnalată Într-o cronică săsească din Brașov 6. Translațiile europene și hegemonia ruseascătc "Translațiile europene și hegemonia rusească" Pe de altă parte, un medic chirurg german rezident În Dorpat, Eduard Eversmann, va scrie bunăoară un opuscul intitulat Reise von Orenburg nach Buchara, nebst einem Wörter-Verzeichnis aus der Afgahnischen Sprache begleitet von einem naturhistorischen Anhange, publicat la Berlin În 1823, În care va face descrierea științifică a mineralelor, plantelor, insectelor și păsărilor pe care le descoperă În
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
cu interesul promovat de Occident: „Aculturația din secolul al XIX-lea, propunând o formidabilă ardere a etapelor, a fost atât de fecundă, Încât avem dreptul de a o socoti ca Împlinirea unei vocații occidentale”5. Interesul se va păstra până la opusculul lui Ion Câmpineanu-Cantemir, Sati sau ruguri de iubire, publicat la București În 1928. Câmpineanu-Cantemir a fost el Însuși student la École Pratique des Hautes Études, la cursurile de sanscrită ale lui Sylvain Lévi Înainte de primul război mondial, cursuri pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
o altă clientelă cărții; cursurile princiare luau amploare, o întreagă lume de juriști se instituia, o burghezie îmbogățită prin comerț se afirma; toți aveau nevoie de cărți, fie specializate (texte juridice), fie pentru destindere (cronici, romane, istorioare) sau pentru informare (opuscule de pietate). Această nevoie coincidea cu dezvoltarea literaturii în limba populară. Pînă atunci, aceasta se transmitea oral; creșterea numărului de oameni capabili să citească un text, și nu numai să-l asculte, i-a incitat pe autori să-și încredințeze
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]