1,275 matches
-
fixată oarecum în stereotipurile despre vorbirea moldoveneasca ("pi moldovenește"). Unele fragmente cuprind acumulări ale mărcilor pronunției regionale - "tăt are să shie ghine..." - tinzînd să devină un fel de ghicitori, jocuri de perspicacitate în care trebuie reconstituita grafia sau intonația dezambiguizantă a oralității: "tsii shiuda?" (ți-e ciuda?); "shi mai vorba să shie" (probabil: ce-i, măi? vorba să fie...) etc. În alte cazuri, diferențele față de ortografia standard sînt comune cu cele care apar și în alte pagini de Internet românești: tendința de
"Tsii shiuda?" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15246_a_16571]
-
au dreptul să se anine de astă". Evident, unele dintre aceste trăsături au o tradiție de reprezentare literară (producând în texte scrise notă dialectala stilizata, cu o respectabila tradiție - Creangă, Sadoveanu ș.a.); altele au fost în schimb menținute în sfera oralității, fiind înregistrate cel mult în studii și culegeri dialectale.
"Tsii shiuda?" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15246_a_16571]
-
refer la antrenoriat și la... "cultura de performanță" -, ci refacerea punții și regăsirea sursei originare. Cartea lui G. Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniș, este, pe lîngă frumusețea intrinsecă a textului, un document în acest sens". Prin urmare triumfă, într-un fel, oralitatea năistă ca mărturisire intelectuală, salutară spontaneitate, hotărîtoare acțiune formativă. Deloc întîmplător, acești Castor și Pollux ai zilelor noastre care sînt Liiceanu și Pleșu s-au implicat într-o activitate publică, au plonjat aidoma faimosului profesor de filosofie în istorie și
Despre Nae Ionescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15244_a_16569]
-
sa, alți bine cunoscuți cercetători ai limbii actuale (dinamica este un concept aproape obsesiv!), printre care Theodor Hristea, Adriana Ichim Stoichițoiu, Cristina Călărașu și alții. Tot în acest volum, subliniem articolul doamnei Rodica Zafiu, activa observatoare a „păcatelor limbii” noastre (oralitatea în limbajul jurnalistic), precum și unele cercetări asupra numelor proprii de persoană. Acordul gramatical și „abaterile” de la corectitudinea construcției, „adaptarea” gramaticală a unor termeni noi (operator, functor, ambreiori etc.), unele „formații verbale” noi (a erotiza, a pirata, a se dopa) fac
Universitare... by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/13503_a_14828]
-
dar mai ales prin preluarea și modificarea semantică a unor cuvinte ale limbii comune; dintre acestea, o categorie interesantă o constituie termenii moderni, aparținînd limbii culte sau chiar limbajelor de specialitate, care contrastează cu dominanta populară și vulgară a registrelor oralității informale. Un exemplu pentru această zonă neologică a argoului îl reprezintă evoluția destul de recentă a termenului penal. Termenul (împrumut din franceză, de pe la începutul secolului al XIX-lea, raportat și la un etimon latin cult) aparține limbajului juridic: sursă predilectă pentru
„Penal” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13492_a_14817]
-
am apucat de băut ceai penal; așa numeam apa cu zahăr, că dacă am fi avut și un pic de sare de lămîie ieșea o citronadă în toată regula” (M. Avasilcăi, Fanfan, rechinul pușcăriilor, 1994, p. 22). Textele impregnate de oralitate din Internet (mai ales mesajele din forumuri) ilustrează extinderea termenului penal în argoul juvenil, în categoria „evaluatorilor” generali, a adjectivelor calificative care indică aprecierea pozitivă sau negativă. Categoria - care cuprinde termeni ca mișto/nasol, marfă/ nașpa - este extrem de supusă modelor
„Penal” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13492_a_14817]
-
aceasta nu e înregistrată de dicționare, care furnizează doar sensul general al cuvîntului și un șir de sinonime mult mai rar utilizate. În DEX, mămică e "diminutiv al lui mamă; mămiță, mămițică, mămucă, mămulică, mămuliță, mămușoară, mămuță". Valoarea afectivă din oralitatea familiară e uneori sursa unor folosiri ironice: "ar fi putut ocupa aceste posturi dacă nu aveau «tătici» sau «mămici»?" ( nepotism.org). În uzul actual, o mămică este însă în primul rînd o mamă ( de obieci tînără) de copil mic ( nou-născut
Duioșia clișeelor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13664_a_14989]
-
Românii se retrag în munți. Presupunem că dintr-un scrupul asemănător, al prezenței sectorului literaturii pentru tineret, figuează în Dicționar Constantin Chiriță, recomandat de Marian Popa pentru "invenția epică luxuriantă, ce se "sprijină pe un limbaj clar și pe o oralitate fluentă. Autorul a primit, însă, premii ale Uniunii Scriitorilor pe anii 1965, 1966, 1971, 1974... Să luăm, însă, ca paragon, proza, sector bogat al literaturii române, unde existența unui adevărat florilegiu de mari scriitori nu obliga la inserția unora de
O sută de magnifici by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13740_a_15065]
-
Alecsandri avea sensibilitate și interes lingvistic pentru cuvintele și expresiile argotice; din fericire, autorii dicționarului academic i-au fișat de mult și cu grijă textele, astfel încît din opera sa dispunem de mai multe prime atestări pentru acest registru caracteristic oralității. Din piesele lui Alecsandri deținem prima înregistrare a lui mucles ( "dar nu spuneți nimărui: mocles", Ion Barză, în Agachi Flutur, 1863; cuvîntul e de origine țigănească) ca și a lui sanchi ( "se încercase a face, sanche... o revoluție", Haimana, cînticel
"Spală-varză" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13931_a_15256]
-
ultimele decenii, pragmatica și analiza conversației au atras tot mai multe cercetări, în lume și la noi. Se știe însă că, dincolo de teoretizări, în aceste domenii e importantă cunoașterea comunicării reale, integrate în contextul ei situațional, a fenomenelor autentice de oralitate. Or, pentru limba română cercetătorii dispuneau pînă acum doar de culegeri dialectale: nu tocmai de folos pentru analiza conversației, în măsura în care erau înregistrări ale unor fragmente monologice, direcționate ( " Ce-a făcut subiectul ieri", "Cum preparați porcul?") și orientate către descoperirea particularităților
Cum vorbim by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14012_a_15337]
-
Interesante erau și unele înregistrări fidele de texte folclorice, mai ales antologia de proză populară epică a lui Ov. Bîrlea, din 1966, în care totuși textele erau tot de tip monologic: narațiuni bine constituite, destinate producerii repetate, depărtate deci de oralitatea dialogului spontan. S-au mai publicat în ultimii ani, dar nu cu destinație lingvistică, unele texte-document, oricum modificate și simplificate prin eliminarea unor ezitări sau repetiții ( stenograme, înregistrări telefonice din arhivele Securității etc.), și mai ales corpusurile de memorie orală
Cum vorbim by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14012_a_15337]
-
rîsul concomitent vorbirii și mai ales numeroasele suprapuneri ale replicilor. În absența contextului situațional, a datelor despre universul comun de discurs și în imposibilitatea de a nota toate mijloacele paralingvistice gest, mimică , aceste dialoguri pun în evidență diferența profundă dintre oralitate și scris: odată scrise, decontextualizate, replicile orale par incoerente, dezarticulate, aproape lipsite de sens: "Și am zis, zic... domne, zic, mi-a zis aseară: te rog frumos, vorbește cu Marilena, dacă nu, cumpără-ți un telefon că m-am săturat
Cum vorbim by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14012_a_15337]
-
Mi-a povestit") de stilizările sale literare, chiar de cele mai vioaie și mai discontinue. Sînt convinsă că în cele două volume își vor avea sursa multe studii viitoare asupra românei vorbite. În ele se pot urmări fenomene generale ale oralității, ale conversației, verificabile în mai toate limbile ( repetiția, autocorectarea, construcții abandonate - "ea a zis că pleacă în..., pleacă... urma să plece pentru aproape o săptămînă"), dar și tendințe recunoscute ale limbii de azi. Cele mai interesante sînt fenomenele specifice dialogului
Cum vorbim by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14012_a_15337]
-
Nu, nu are nici o legătură. E cazul multor români inteligenți care, vorbind excelent, cred că ar fi buni scriitori, de obicei scriu foarte prost oamenii ăștia, iar bunii scriitori se exprimă prost însă sunt foarte bogați în culoare când scriu. Oralitatea n-are legătură cu scrisul, de aceea poporul român, care numără mii și mii de povestitori, la mese, are puțini romancieri, capabili să scrie cursiv, colorat, dar să construiască, pentru că romanul este o formă a construcției. Augustin Buzura: Romanul înseamnă
Cu Nicolae Breban și Augustin Buzura despre roman by Marian Ilea () [Corola-journal/Journalistic/10351_a_11676]
-
mă înghesuie în desaga sa poate am să-i înțeleg starea de imaterialitate spre mine năvălește iarna (barcă supraîncărcată de somn) lângă ultimul foc de vreascuri în pâlpâiri de umbre visez că nu mai sunt și chiar nu mai sunt Oralitatea semnelor vântul își inventează de fiecare dată un nou clopot cum pasărea în zbor trăiește visul prim al încercării și cerul e o imensitate plină de încercări deși este dintotdeauna singur în segmentul nostru de timp holografic ce plin de
Versuri by Teodor Preda () [Corola-journal/Imaginative/3630_a_4955]
-
un nou clopot cum pasărea în zbor trăiește visul prim al încercării și cerul e o imensitate plină de încercări deși este dintotdeauna singur în segmentul nostru de timp holografic ce plin de cuvinte e timpul în care am sosit oralitate a semnelor din spațiul luminii Aripioare de îngeri în supa dorinței nimic nu e mai nobil decât să începi o poveste tristă și s-o termini ca pe o luptă plină de speranță (mi-a spus prințesa mea gabriela ) jucându
Versuri by Teodor Preda () [Corola-journal/Imaginative/3630_a_4955]
-
din unghiul unei mentalități tradiționale. Dar e o tradiție deviată, eretică. Înregistrăm un compendiu liber al vieții țărănești care nu se lasă doborîtă de spaimă în fața sfîrșitului fatal, gata mereu de șotii. Banalitatea ostentativă, provocatoare ține în șah solemnitatea. Forul oralității familiare joacă un rol de căpetenie. Apelînd la un limbaj primenit (săteanul actual citește presa, ascultă radioul și urmărește televizorul), poetul descoperă un fond carnavalesc străvechi. Ritualul se dizolvă în bună dispoziție, angoasa trece în bonomie, spaima se topește în
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
cele familiare. Nefiind însă folosită ca atare în scris (ca element incident, nemotivat semantic sau gramatical), formula nu atrage atenția. La originea clișeului stau locuțiunea pronominală și cea adjectivală nehotărîtă - „caută nu știu ce”, „s-a produs nu știu ce scandal” -, foarte folosite în oralitatea actuală, alături de celelalte componente ale aceleiași serii: nu știu cine, nu știu cîți, nu știu care, nu știu cum, nu știu unde etc. Vorbirea rapidă le scurtează de altfel frecvent - nu’ș cine te caută, nu’ș ce vrea... Nehotărîtul nu știu ce a devenit însă o simplă marcă a
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
care, extrase din “doxa mundi”, sînt ușor modificate și exprimă atitudinea de adeziune sau de subversiune a naratorului. Regăsim jocul și în mînuirea ingenioasă a unor figuri narative precum focalizarea multiplă, descrierea focalizată și ambulatorie, în scena care întărește tematic oralitatea și devorarea în secvențele cu lupi și căpcăuni, în juxtapunerea dezinvoltă a registrelor diferite (uneori eroicul se învecinează cu burlescul, pateticul cu ironicul și zeflemeaua). Joaca și dezinvoltura se regăsesc și în juxtapunerea a două sau mai multe “moralitați” (învățăminte
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
căci nu riști să-ți pierzi pe drum interlocutorii, le simți nedumeririle, posibila blazare, dar și interesul sau entuziasmul. Pui accentele corect și te pliezi în funcție de reacția sălii. Cititorul este așadar obligat să fie activ și este, totodată, “servit” prin oralitatea stilului, i se previn obiecțiile și semnele de întrebare. Deși nu-și propune originalitatea, ci doar meditația pe marginea unei teme, Andrei Pleșu își “culege” îngerii, își adună materia primă și o vizualizează într-un mod foarte personal, ingenios și
Îngerii domnului Pleșu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/13359_a_14684]
-
tot mai des unele diminutive adjectivale la modă, formații (neatestate de dicțioare; deși au fost probabil folosite spontan mai de mult, cel puțin în limbajul copiilor) cu sufixele -ic(ă) și -el. Asemenea diminutive se întîlnesc acum nu numai în oralitatea familiară, ci și în mesajele de pe Internet și chiar în presă. Sînt forme care irită adesea prin exagerare și afectare - alintare infantilă; putem constata unele reacții de respingere chiar din interiorul mediilor lor specifice: „urăsc (...) în general cuvintele din categoria
„Spirit de miniatură” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13400_a_14725]
-
Control. Aici, d-sa a început să se laude cu ceea ce vrea să facă, emițînd periodic un soi de cotcodăceli triumfătoare, de găină care tocmai a ouat o mărgică. Dar cum la noi contează mai mult ambalajul decît produsul, triumfurile oralității dlui Blănculescu au fost luate drept victorii ale Agenției pe care o conduce. În ultima parte a carierei sale de ministru, Mircea Beuran se lăuda că a făcut lumină la Ministerul Sănătății. Ca și cum predecesoarea sa dna Bartoș ar fi stat
Controlul și autocontrolul lui Blănculescu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13406_a_14731]
-
sînt frecvente: marca de țigări LM e citită el-em sau le-mé. Așadar, abrevierea ONG (pentru organizație non-guvernamentală) poate apărea în forma orală ca ong, o-en-ge sau oneghé : ultima variantă, cea mai improbabilă, s-ar conforma tocmai normei ortoepice oficiale. Variațiile oralității revin apoi în scriere: la vechile probleme ale abrevierilor (scrise cu sau fără punct după fiecare literă, cu majuscule sau minuscule) se adaugă unele noi, produse de tendința de a transcrie pronunțările siglelor; acestea creează (și din cauza variațiilor) un efect
Semese și (i)esemes by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12091_a_13416]
-
văzute este alta decât a întâmplărilor spuse. Cele din urmă produc salvarea și pacea, în vreme ce primele aduc disperarea și moartea. Cultura arborescentă a auzului e suverană în povestirea-prolog. Spun auz, fiindcă Șeherazada, cunoscătoare desăvârșită a cărților, le transformă în pură oralitate nocturnă. De fiecare dată, după iubirea trupească urmează corpul nevăzut și protector al poveștii. Desigur, o astfel de așezare a vederii mai jos decât auzul nu ne face să uităm cunoașterea prin plecarea de acasă, prin călătorie eroică, a lui
Războiul din ochi și pacea din ureche by Șerban Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/12143_a_13468]
-
și într-o carte. Volumul cuprinde multe elemente firești în emisiunile de televiziune, care însă ar trebui să lipsească dintr-un volum tipărit: partea introductivă, cu salutul prezenței în studio a personalității respective, aluziile la emisiunile anterioare, unele elemente de oralitate. Elocventă este în acest sens discuția despre calitățile vocale, de interpret de romanțe, ale lui Andrei Pleșu. Din context, reiese că în emisiunea care l-a avut ca invitat, a fost difuzată o casetă cu Andrei Pleșu cîntînd romanțe în
Așteptîndu-l pe Pivot by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12152_a_13477]