186 matches
-
1957), cunoscut, de asemenea, sub numele de "Frank Kupka" sau "François Kupka", a fost un pictor și artist grafic ceh. El a fost un pionier și un cofondator al fazei timpurii a mișcării de artă abstractă și a cubismului orfic (orfism). Lucrările abstracte ale lui Kupka au apărut dintr-o bază realistă, dar mai târziu au evoluat într-o artă abstractă pură. s-a născut în localitatea Opočno (estul Boemiei) din Austro-Ungaria în 1871. În perioada 1889-1892 a studiat la Academia
František Kupka () [Corola-website/Science/336260_a_337589]
-
în Le Figaro. Pictura sa "Claviatură de pian/Lac" (1909) a marcat o pauză în stilul său de reprezentare. Opera lui a devenit din ce în ce mai abstractă în jurul anilor 1910-1911, reflectând teoriile sale cu privire la mișcare, culoare, precum și relația dintre muzică și pictură (orfism). În 1911 a participat la întâlnirile Grupului de la Puteaux (Section d'Or). În 1912 a expus pictura "Amorpha. Fugue à deux couleurs" la Salon des Indépendants în camera cubistă, deși el nu voia să fie identificat cu nici o mișcare. "Creation
František Kupka () [Corola-website/Science/336260_a_337589]
-
Henri Matisse și Georges Braque. Asista la nașterea cubismului și devine unul dintre animatorii și teoreticienii curentului, fapt consfințit în 1913 de eseul "Leș peintres cubistes", apărut în revista de sub conducerea lui ""Leș Soirées de Paris"". Apollinaire propune termenul de ""orfism"" pentru a descrie tendința către abstracția absolută în pictură lui Robert Delaunay, termen care i se putea aplica la fel de bine și lui, ținând seama de primă să culegere de poeme din 1911 intitulată "Le Bestiaire ou Cortège d'Orphée". Tot
Guillaume Apollinaire () [Corola-website/Science/298588_a_299917]
-
printr-un proces de conversiune a cărui forță o constituie erosul (iubirea — are ca efect uitarea, în vederea dobândirii purității primare); cunoașterea Ideilor este doar o reamintire („anamnesis”) a sufletului încarcerat în corpul fizic (ideea corpului — închisoarea este o reminescență a orfismului); menirea sufletului este să pregătească omul pentru moarte (eliberarea sufletului nemuritor și întoarcerea în lumea ideilor); condiția eliberării definitive a sufletului este o viață virtuoasă; filosofia este pregătirea sufletului pentru recunoașterea imortalității sale. Teoria Ideilor a fost sever criticată de către
Platon () [Corola-website/Science/296741_a_298070]
-
localizase ultimul loc de odihnă al lui Rhesus pe o colină în fața sanctuarului muzei Clio din Amfipolis. Referirile tragediei la misterele orfice și la grupurile de adepți ai regelui fac probabilă existența unui cult inițiatic asemănător sau chiar identic cu orfismul în Amfipolis. Menționarea lui Orfeu în "Rhesus" ca aliat al Persefonei în rolul său de mistagog și nu în cel de cântăreț care a fermecat întregul infern denotă o schimbare de paradigmă cu privire la eroul legendar, care se produce în decursul
Rhesus (mitologie) () [Corola-website/Science/304417_a_305746]
-
numindu-se Daosdava ("daòi" este denumirea de origine traco-frigiană pentru „lupi”). Celebre sunt picturile murale și reliefurile celor zece cariatide care împodobesc un mormânt din incinta metropolei, consacrate înfățișării celor zece trepte ale drumului spre nemurire (vezi formele tracice ale orfismului). Acest mormânt este impresionant și prin dimensiuni: cripta are o înălțime de 4,45 m și o lungime de 3,92 m. Cariatidele sunt, conform orfismului tracic, organizate într-un grup de patru, care „susține” arhitrava, și două grupuri de
Mormântul tracic de la Sveștari () [Corola-website/Science/304422_a_305751]
-
metropolei, consacrate înfățișării celor zece trepte ale drumului spre nemurire (vezi formele tracice ale orfismului). Acest mormânt este impresionant și prin dimensiuni: cripta are o înălțime de 4,45 m și o lungime de 3,92 m. Cariatidele sunt, conform orfismului tracic, organizate într-un grup de patru, care „susține” arhitrava, și două grupuri de câte trei, care împodobesc laturile încăperii. Picturile, rămase neterminate, o înfățișează pe Zeița Mamă, asistată de patru purtătoare de daruri și cununi, învestind pe cavalerul-rege trac
Mormântul tracic de la Sveștari () [Corola-website/Science/304422_a_305751]
-
printr-o pietate ascetică a vieții și autopurificare: cu cât viețile lor vor fi mai pure, cu atât va fi mai înaltă reîncarnarea ulterioară, până când sufletul își va fi terminat ascensiunea voalată a destinului determinat de zeitate. Această era teoria orfismului care a apărut în Grecia în jurul anului 6 î.Hr., organizată în mistere publice și private la Eleusis și peste tot, și care a dat naștere la o literatură amplă. Primul gânditor grec care are legătură cu metempsihoza este Pherecide din
Metempsihoză () [Corola-website/Science/317762_a_319091]
-
îi atribuie lui Uranus și un tată, Aether, zeul luminii raiului și al aerului pur superior. Cicero, în "De Natura Deorum" ("Despre natura zeilor"), spune că Uranus își are originea în zeii antici Aether și Hemera, aer și ziuă. Conform cu Orfismul, Uranus a fost fiul lui Nyx, personificarea nopții. După Hesiod, printre fiii lor se numărau Titanii: șase fii (Oceanus, Coeus, Crius, Hyperion, Iapetus și Cronos) și șase fiice (Theia, Rhea, Themis, Mnemosyne, Phoebe și Tethys). Alți urmași sunt: Ciclopii, (care
Uranus (mitologie) () [Corola-website/Science/300146_a_301475]
-
Orfismul este o doctrină secretă provenită din Tracia care s-a răspândit probabil în Grecia secolului al V-lea î.Hr., ai cărei adepți se considerau urmașii lui Orfeu. Izvoarele antice afirmă în mod repetat originea tracică a lui Orfeu. Istoricul Arrian
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
pietrele funerare romane din Tracia. Cultul zeiței-mamă Pèrke/Tracia, celebrat în peșteri, cunoștea formele extatice ale cultului Cybelei, fiind la rândul său o celebrare a fertilității. Acest cult a influențat probabil atât serbările dionisiace cât și ritualurile de sacrificiu ale orfismului. Tot din Tracia provine, se pare, și latura "apollinică" a cultului, inițiată de venerarea unei zeițe solare, căreia nu i se închinau sacrifcii sau sărbători tumultoase. Numele acesteia era în transpunerea greacă Hepta sau Hipta, semnificând a șaptea treaptă a
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
La traci a existat însă un zeu al soarelui, numit de Sofocle în acest fel și identificat cu Apollo. Aceast caracter heteroclit a lui Dionysos Zagreus, rezultat dintr-o îmbinare a calităților lui Helios și Chtonos-Dionis, e important pentru înțelegerea orfismului și a misterelor eleusine. Ca în cadrul acestora, adeptul lui Sabazios își află izbăvirea la traci în mod individual, prin ritualuri inițiatice. Diferită de doctrina metempsihozei la orfici e credința tracilor într-o înviere reală prin Sabazios, implicând atât nemurirea sufletului
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
pomenesc pe un Kotes, fiu și slujitor al lui Helios-Apollo și al Mamei Munților, Oreas. O reprezentare a întregii decade cosmice s-a păstrat în mormântul de la Sveštari în nordvestul Bulgariei de azi, în incinta cetății getice Daosdava (Orașul Lupilor). Orfismul grec are la bază mai ales texte anonime, care pretind a fi anterioare operei lui Homer. Poetul Onomacrit, care a trăit conform lui Herodot în perioada pisistratizilor (ca. 607 - 510 î. Hr.), e probabil principalul falsificator al textelor mistice ale sectei
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
și un imn pitagoreic despre coborârea în infern (Brontinos). Diversele teogonii orfice au putut fi datate înaintea anului 500 î.Hr., doar o "katabasis" dedicată lui Heracles ar putea fi de dată mai veche și este atribuită unui poet influențat de orfism, adept al misterelor eleusine. Datarea acestor izvoare relevă faptul că Pitagora nu a putut fi influențat în timpul vieții de scrieri orfice, apropierea dintre pitagoreism și orfism s-a produs așadar mai târziu. Imnurile pitagoreic-ofice sunt probabil de origine elenistico-egipteană. Orfismul
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
ar putea fi de dată mai veche și este atribuită unui poet influențat de orfism, adept al misterelor eleusine. Datarea acestor izvoare relevă faptul că Pitagora nu a putut fi influențat în timpul vieții de scrieri orfice, apropierea dintre pitagoreism și orfism s-a produs așadar mai târziu. Imnurile pitagoreic-ofice sunt probabil de origine elenistico-egipteană. Orfismul tracic a avut un loc principal de cult pe insula Samothràce încă din secolul VIII î.Hr., dinaintea răspândirii culturii elene. Celebrarea acestui cult tracic nu este
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
orfism, adept al misterelor eleusine. Datarea acestor izvoare relevă faptul că Pitagora nu a putut fi influențat în timpul vieții de scrieri orfice, apropierea dintre pitagoreism și orfism s-a produs așadar mai târziu. Imnurile pitagoreic-ofice sunt probabil de origine elenistico-egipteană. Orfismul tracic a avut un loc principal de cult pe insula Samothràce încă din secolul VIII î.Hr., dinaintea răspândirii culturii elene. Celebrarea acestui cult tracic nu este dovedită numai de către izvoarele grecești, ci și de ruinele unui templu datând din secolul
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
Dardanus. Magna Mater a tetradei din Samothràce se numea Axiokersa, fiul ei Axieros și nepotul/fiul Axiokersos. Pe lângă aceste zeități mai era venerat și Kadmillos/Kasmillos , un zeu falic asociat ulterior lui Hermes. Probabil din acest cult s-a dezvoltat orfismul grec. Venerarea lui Dionysos Zagreus a devenit sub stăpânirea tiranului Pisistratus (ca. 607 - 528 î.Hr.) principalul cult al populației rurale din Attica. În onoarea zeului erau sărbătorite pe atunci, pe lângă serbările tradițional dionisiace, și Marile Dionisii, inițiate de Pisistratus. Festivitățile
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
terminus post quem), erau atribuite lui Orfeu. Cultul se pare că nu era unitar în Grecia, ci varia geografic, în funcție de diversele influențe ale tracilor, fenicienlor ori frigienilor. Influența egipteană asupra metempsihozei orfice, presupusă de Herodot, nu a putut fi dovedită. Orfismul a avut probabil și după alungarea tiranilor Hippias și Hiparh mulți adepți, atât în rândurile grecilor cât și, ulterior, la romani. Fiind un cult esoteric, nu i se cunosc însă nici ceremoniile de mai târziu, care constau probabil în repetarea
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
un cult esoteric, nu i se cunosc însă nici ceremoniile de mai târziu, care constau probabil în repetarea sacrificării zeului Dionysos Zagreus, nici gradul de răspândire. Datorită falsurilor și a similarităților cu misterele dionisiace există și studii care contestă existența orfismului ca fenomen semnificant în istoria religiei elene. Primul care a susținut o asemenea teorie, arătându-se pe bună dreptate sceptic față de rezultatele cercetărilor strict filologice ale imnurilor orfice, a fost Wilamowitz-Moellendorff, în 1931. Descoperirile arheologice făcute ulterior par însă a
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
istoria religiei elene. Primul care a susținut o asemenea teorie, arătându-se pe bună dreptate sceptic față de rezultatele cercetărilor strict filologice ale imnurilor orfice, a fost Wilamowitz-Moellendorff, în 1931. Descoperirile arheologice făcute ulterior par însă a confirma larga răspândire a orfismului. Astfel, descoperirea la Olbia (azi Bug în Ucraina) a unor tăblițe de os dovedește existența cultului pe țărmurile Mării Negre. În 1962 a fost găsit într-un mormânt din satul Derveni din provincia Macedonia, în nordvestul Greciei, un papirus de la sfârșitul
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
a fi, după ritul grecesc, incinerat după moarte. Acest izvor deosebit de important pentru întreaga cultură elenă, păstrat acum în Muzeul arheologic din Salonic, fusese deci parțial ars și rămâne încă subiectul multor cercetări și controverse. El dovedește larga răspândire a orfismului în lumea greacă și vechimea lui considerabilă. Comentariile la "Teogonie" recunosc caracterul ermetic al textelor orfice și subliniază că riturile nu pot fi înțelese decât individual, prin inițiere (coloanele VI și XX). Aceste interpretări se dovedesc a fi influențate de
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
textelor orfice și subliniază că riturile nu pot fi înțelese decât individual, prin inițiere (coloanele VI și XX). Aceste interpretări se dovedesc a fi influențate de filozofia platonică, ele sunt probail o reacție la critica raționalistă care îi era adusă orfismului în acea perioadă. În Italia de sud, Tesalia și în multe alte regiuni din Europa de sud au fost găsite, tot în context sepulcral, lamele de aur cu inscripții esoterice, destinate vieții de apoi, care au fost atribuite orficilor. Se
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
perioadă. În Italia de sud, Tesalia și în multe alte regiuni din Europa de sud au fost găsite, tot în context sepulcral, lamele de aur cu inscripții esoterice, destinate vieții de apoi, care au fost atribuite orficilor. Se presupune că orfismul a exercitat și mai târziu, în imperiul roman, o anumită atracție asupra maselor, asemănătoare cu cea a altor culte orientale de factură mistică despre care se știe mai mult, de exemplu a mitraismului. Elementele orgiastice ale serbărilor dionisiace au fost
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
asupra maselor, asemănătoare cu cea a altor culte orientale de factură mistică despre care se știe mai mult, de exemplu a mitraismului. Elementele orgiastice ale serbărilor dionisiace au fost preluate de bacanalele romane. Din această cauză și datorită caracterului inițiatic, orfismul a fost interzis împreună cu toate cultele orientale și cu misterele din Eleusis în anul 382 d. Hr. de către împăratul roman Teodosiu I. În filosofie, orfismul a influențat Școala pitagoreică și pe Platon, acesta din urmă acordând sufletului ca instanță etică
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
serbărilor dionisiace au fost preluate de bacanalele romane. Din această cauză și datorită caracterului inițiatic, orfismul a fost interzis împreună cu toate cultele orientale și cu misterele din Eleusis în anul 382 d. Hr. de către împăratul roman Teodosiu I. În filosofie, orfismul a influențat Școala pitagoreică și pe Platon, acesta din urmă acordând sufletului ca instanță etică un loc central în gândirea sa. Platon preia însă foarte selectiv elemente orifce în dialogurile sale, considerând bunăoară viziunile mistagogilor de orice gen drept primitive
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]