168 matches
-
de vreme ce nici comisia de validare de la Uniune n-a fost impresionată de "ceea ce am prestat eu în Banatul cultural" și i-a respins dosarul. E desigur un complot al "celor care nu mai fac cultură pentru români", ci al căror "ornic se potrivește și funcționează după ornicul de la Budapesta, Viena și Tel-Aviv". Poate n-am fi dat atenție aberațiilor "scribului din Banat", dacă revista lui n-ar fi fost pusă sub egida Societății literar-artistice "Sorin Titel". Știm sigur că mult regretatului
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9885_a_11210]
-
Uniune n-a fost impresionată de "ceea ce am prestat eu în Banatul cultural" și i-a respins dosarul. E desigur un complot al "celor care nu mai fac cultură pentru români", ci al căror "ornic se potrivește și funcționează după ornicul de la Budapesta, Viena și Tel-Aviv". Poate n-am fi dat atenție aberațiilor "scribului din Banat", dacă revista lui n-ar fi fost pusă sub egida Societății literar-artistice "Sorin Titel". Știm sigur că mult regretatului nostru coleg i-ar fi displăcut
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9885_a_11210]
-
în cazul acesta - cunoștințe mai vechi. Omul ei nu se împotrivise; unii ziceau că se bucurase. Alții, dimpotrivă, că - părăsit pe neașteptate - Ceasornicarul ar fi suferit mult. Poate femeia plecase din pricina sărăciei. Nu se înghesuiau clienții pentru a-și repara ornicele: în târg nu erau prea multe în vremea aceea. Cele mici, de buzunar, erau purtate la piept, lângă inimă, aveau mare preț. Mai băteau, atunci, în așezare, câteva pendule; ici-colo, zbârnâia câte un deșteptător. Într-un atelier de ceasornicărie, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
nimicuri; sunt dezvăluite lucruri extraordinare. Nici un jurnal nu cuprinde atâtea știri, multe nu ar trece de cenzură. În atelierul unui croitor sau în cel al unui cizmar tot cam așa se scurge vremea. În cel al Ceasornicarului, în afara ticăitului câtorva ornice agățate pe o planșetă ori înșirate pe masa de lucru, nu prea se auzea nimic. Tușea, uneori, jupânul; mai schimba, de nevoie, câteva vorbe cu vreun client, dar tic-tacul domina. Meșterul era tăcut, poate cugeta. Nu știa nimeni la ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de nevoie, câteva vorbe cu vreun client, dar tic-tacul domina. Meșterul era tăcut, poate cugeta. Nu știa nimeni la ce se gândește Ceasornicarul, dar, într-o zi, cineva dădu sfoară în țară că meșterul ar lucra, pe ascuns, la un ornic aparte. Câțiva curioși și-au găsit, degrabă, drum spre atelier, aproape că au dat buzna. Pe o masă, au zis ei, ferită de un paravan, peste care priviseră furiș, se aflau o mulțime de rotițe, cercuri și țevi, plăci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
zicându-i Pitpalac ori Moș Pendulă, vorbindu-l în fel și chip, acesta vroia să le-o plătească, amețindu-i cu tot felul de baliverne. „Știu că nu vă vine să credeți”, a continuat Ceasornicarul. „Cum să poată hotărî un ornic ce-o să se întâmple în scurtă vreme? Dar nu, ceasul nu va hotărî cele ce vor fi - luați aminte! -, ci doar va atenționa, ceea ce e cu totul altceva. O viață întreagă m-am gândit la acest orologiu...Și mi-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
rău, veți fi mai pregătiți... Înseamnă ceva, nu?” Ceasornicarul a coborât de pe scară și a intrat în odaia sa, probabil să se odihnească, mulțumit de-acum. Rari erau aceia care mai treceau pragul atelierului. De aveau trebuință să repare vreun ornic, unii mergeau în așezarea vecină, cale de mulți kilometri; meșterul îi desconsiderase: nu te apuci să înșiri gogoși unor oameni în toată firea. Ceasornicarul nu s-a îngrijorat. Își vedea de meșteșug, dregând cu aceeași sârguință ceasurile, câte i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
și-a zis să mai aștepte... Mulți și-au dat seama, ca treziți din vis, că nu-l cunoșteau mai deloc pe Ceasornicar. Și doar venise de zeci de ani în târg; se bucuraseră, atunci, că aveau un meșter de ornice; știa să repare și cutii muzicale. Cel venit, burlac, nu ieșea niciodată la plimbare, nu mergea la birt, la tutungerie, la nunți, la popicărie ori la înmormântări. Când - într-un târziu - își luase nevastă, se știe cum se isprăvise povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
să-l facă fărâme mulțimea...” „Pentru că oamenii cred că nu e deloc străin de cele petrecute”, l-a întrerupt Profesorul de naturale. „La găzărie - se zice - chiar Pitpalacul i-a pus pe copii să umble cu focul. După ce, prevestitor, potrivise ornicul să bată. Crimă, dacă lucrurile au stat așa. De inundație cică auzise de la un drumeț: spusese că dinspre munte se pornise viitură mare, ce tot creștea. Și iar a făcut orologiul să sune numai bine. Cu ploaia - bravo lui! - a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
vrut să râdă împreună cu el dacă și lui i-ar fi ars de așa ceva. Nu-i ardea fiindcă murise. Așa cum mor uneori bătrânii: de inimă. Mergând pe stradă, chiar în preajma postului de jandarmi. La nouă și treizeci și șapte; lovit, ornicul de buzunar atunci stătuse. Orologiul, în schimb, nu fusese atins de nimeni și de nimic la ora aceea! Așadar, se oprise singur! Se săturaseră cu toții de istoria asta! Cu ultima gogoriță, potlogarul urma să-l lase țuț! Poate pe alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Starostele postăvarilor știa cel mai bine! „Apoi a făcut să stea la nouă și cât dracu’ era când și-a luat zilele. A fost un fleac pentru el să-l facă să se oprească după o jumătate de oră. Și ornicul de buzunar tot de el a fost aranjat. Amândouă s-au oprit, vezi Doamne, în clipa în care cel mai mare ceasornicar al lumii și-a lăsat urbea nerecunoscătoare singură și neajutorată! Cât l-am tolerat! Trebuia făcut zob de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Nerăbdători, ajutându-se de o șurubelniță adusă din atelier de Jandarm, cei doi au desfăcut, în sfârșit, capacul! Nu știau ce să creadă... Mai văzuseră și ei cum arată un ceas pe dinăuntru - și ce era acela dacă nu un ornic mai mare -, însă așa ceva nu-și închipuiseră! Păienjenișul acela metalic, parcă traforat, nu părea făcut de mână omenească! Cum de funcționase un astfel de mecanism fără să se destrame? Câte rotițe, ca paietele, erau înăuntru? O sută? Două? O mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
a fost pusă pază. Măsurile mai aveau un motiv; erau așteptați doi trimiși ai Capitalei. Aceștia au sosit într-o după-amiază. Unul era inginer. Se apucase de politică și ajunsese subdirector într-un minister. Celălalt, un ceasornicar vestit, inventase un ornic muzical cât unghia și un altul, cam cât o pălărie, ce anunța orele prin interjecții licențioase: oh, ah, aaa..., îh, cât și printr-o seamă de zgomote potrivite: pupături, suspine și pleoscăituri; miezul nopții era marcat de un anume scârțâit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Ar fi devenit, astfel, posibilă fabricarea unor ceasuri aidoma. Institutul meteorologic vroia neapărat unul. Și armata era interesată, ar fi scăpat de grija unui atac-surpriză dacă toată povestea se dovedea adevărată. Și Guvernul ar fi avut nevoie de vreo zece ornice măcar; manifestațiile erau tot mai dese, grevele; se aștepta la atentate. Subdirectorul venise cu ordin scris; din act, reieșea că autoritățile locale erau datoare să-i acorde sprijin total. Pentru o primă constatare, Inventatorul, un ins calm, la vreo patruzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
ori, pur și simplu, le șterpeliseră imediat după... Li s-au făcut percheziții, au petrecut câteva nopți în arestul jandarmeriei. Degeaba. Fuseseră văzuți de multe ori cum tot își făceau drum pe la atelier, dar nu pentru a-și repara vreun ornic, ci doar pentru afla câte ceva despre mașinăria aia afurisită. Nu era o dovadă. Până la urmă - pentru că refacerea orologiului nu mai era posibilă - hârțoagele nu au mai fost căutate. La câteva zile de la moartea Ceasornicarului, oamenii și-au dat seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
țin de al acelui Sfînt Hubert moale cin: Văd cerbul, plec genunchiul, las pușca și mă-nchin. Poetul percepe pădurea ca un templu, iar jugaștrii, paltinii și arinii ca pe niște frați ai săi: Poftesc la veacul dulce, nemăcinat de ornic, La somnu-vă nici moarte, nici viață și statornic Vegheat de luminoșii ochi mari căpriorești, Gălbii ca untdelemnul în sfinte albe cești. ...Și-apoi cu flintă, tolbă și corn la cingătoare, Mă-ntorc de la vestita-mi temută vînătoare. Pe un drum
Epistolă către Odobescu (III) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8073_a_9398]
-
plin cu apă, dar fără vreun pește. În aceeași noapte, Zito, câinele credincios al lui Almon, a dispărut și el și nu s-a mai întors. Zito era un câine tare simțitor, dar mai era și cumpănit ca rotițele unui ornic, un câine cuminte, cu o ureche cafenie pătată cu alb, iar cealaltă cu totul cafenie. Când se trudea să priceapă ce se petrece acolo, sub nasul lui, își ciulea urechile în față până ce aproape se atingeau. Iar când își ciulea
Amos Oz - Deodată în adâncul pădurii by Dana Ligia Ilin () [Corola-journal/Journalistic/6331_a_7656]
-
de frânghii luna spală și pe-al soarelui genunchi pare o femeie goală tristă vergură vestală bolnavă de poesie - vecinica epilepsie - la-nserare să-ngenunchi. Scrib/aed la curtea lor sângele nevăzător le punea la dezbrăcare reci odăjdii sclipitoare ferecând un ornic blând cu brățări și lănțișoare. Șlefuiam modern cu artă cearcăne cât marea-moartă împilându-l în idilă - a metaforei mantilă - șarpele/ aproapele bazileul-patriarhul via/oful golful ah-ul. Dar nu ei așteaptă fiul galopând prin basm pustiul. La icoana Preasfințitei fețele
Duminica norilor by Horia Zilieru () [Corola-journal/Imaginative/16158_a_17483]
-
zornăie zalele-i reci În ceașcă-și lasă adierea S-o-nec în cerneală din veci. Vin poterile, vin din zodii Timpul își rupe trist cămașă Arhanghelii umblă în dodii Frică lovindu-mi cu cravasa. Cerșește vârstă pe la poartă, doar ornicul bate, si iartă. Bătrânul stătea agățat cu mâinile de scândurile negre și rare ale gardului pe care abia-l depășea cu o înălțime de cap. Nodurile degetelor ce ridicau din loc în loc scoarță străbătuta de șerpii vineții ai venelor păreau
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
suflet - carne în sine martiră vine o zi spre iertare plante de toamnă-mpletesc dulceață cu rouă amară pe buze ce încă iubesc vine spre noi letargia pleoape vă coasă vis spornic pentru noi în colindu-i Mesia detuna-va alchemicul ornic când străfulgerate cristalele cântă de la sine putere-n pahare nu-i pe lume o harpă ne-nfrântă de vre-un cântec atavic - îmi pare - pe un braț înfloresc tatuaje un frenetic tangaj mă izbești vino timp într-a oului coajă embrion
Tatiana Rădulescu by Tatiana Radulescu () [Corola-journal/Imaginative/10343_a_11668]
-
Diace! ...și Laur zâmbește Crăiesei. Și tace... BALADA DRUMULUI SPRE NUNTĂ Pădurea de mesteacăn mai rară...Încep pinii cărarea să și-o vândă tristeții și luminii. Cal negru pentru Rigă, pur sânge e harapul, cal alb pentru Regină. Ca-n ornic le-auzi trapul. Grăiește calul negru spre cel cu-n zbenghi ca steaua: „Domnița ta cunoaște că o s-o-mbrace neaua? Sub iarba ce o paștem e drumu-i, mai departe, că slova neagră-ncepe isonul lui în carte.” Și
POEME DIN AFARA TURNULUI DE FILDEŞ de DUMITRU ICHIM în ediţia nr. 2342 din 30 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/361143_a_362472]
-
anotimpul, intemperiile, căutând inspirația și adăpostul nopții. -Dac-ai ști, e minunat s-admiri patosul jucătorilor de-aici! Imaginează-ți, la masa de șah, noaptea, sub lună, cum se confruntă doi competitori într-o deplină liniște având ca fond sonor ticăitul ornicului de șah! Mutările pieselor în ritm sacadat pe mese dau senzația unui balet al minților insolit materializat... -Povestea șahiștilor de-aici e veche. Orice bucureștean sadea cunoaște despre dânșii încă de la bunici, cred, aplicai și eu pentru o lămurire superfluă
CAP COMPAS RÂVNITA... de ANGELA DINA în ediţia nr. 2032 din 24 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385188_a_386517]
-
unor nuci nimicite de exacerbate pofte vegetale și-l plimbase pe-o pânză în contur nehotărât. Când întregul cercetat cu latul palmei s-a dovedit acoperit, s-a aruncat asupra ochiului meu stâng. Irisul acestuia deveni pe dată cadranul unui ornic straniu, purtând orele îndărăt spre originea timpului. Prin limbile sale, în loc de vetustul ticăit, se repetă în ritm perfid un leitmotiv: Sunt arborele vremii. Rădăcinile-mi, șerpi negri, străpung un pian mut. De unica-mi ramură atârnă sângerie o batistă din
COCOŞUL CU PENE DE RUBIN de ANGELA DINA în ediţia nr. 2193 din 01 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382865_a_384194]
-
afle odată și asta, cu siguranță! își promise în gând ea. După intermezzo-ul cu telefonul, în odaie se lăsase iar liniște. Se auzea doar ticăitul delicat al deșteptătorului. Și Mira descoperi, pe noptieră, ceasul de pe vremea bunicului.Trăia bietul ornic! De câte ori nu l-o fi privit curios ori nerăbdător, bucuros ori îngrijorat bătrânul?! Spre stupefacția ei, văzu și Biblia micuță, legată în piele, cartea de grijit sufletul, după cum zicea și fostul ei posesor. Oare citea din ea și Marieta? se
CAPITOLUL 4 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383229_a_384558]
-
capii încă, localnicii așteaptă Serbarea cu aceeași nerăbdare cu care au pornit să caute aur. Semnele nu sunt bune. (CRONICĂ INFAMĂ, Eldoradoă FILOZOFUL. Cred că am început să pricep: materia conține timp; fiecare om și-l consumă pe al său. Ornicul nu obiectivează scurgerea lui, ci doar îl fărâmițează. Unii profită. Încadrarea celorlalți într-un orar - mereu mai rigid - e unicul lor scop, vor trage numai foloase. M-am sustras oricărui program. Sunt liber. Nici Ordonanțele Magistratului nu mă ating cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]