806 matches
-
sine al ruperii de muncă este important, ne va interesa, mai Întâi, ceva de dinaintea lui, și anume lumina din odaie: de vreme ce-și caută patul, Înseamnă că cel muncit a stins-o. Ca În Scrisoarea I: Când cu gene ostenite sara suflu-n luminare. Pentru versul acesta am Îmbinat câteva tradiții editoriale, și, În căutarea obiectului propriu-zis, a sursei luminii, ele trebuie deslușite filologic. Prima tipărire a Scrisorii I, din Convorbiri literare, 1 februarie 1881, are termenul luminare, ca În
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_311]
-
să ne lămurească În privința luminii din interiorul odăii. Manuscrisul și prima publicare (Nerva Hodoș,1902) ne vorbesc despre luminare: Încet te-ardici și sufli 'n luminare. Este aceeași expresie pe care am Întâlnit-o În Scrisoarea I: Când cu gene ostenite sara suflu'n luminare. Am dedus că acolo este vorba de lampă, poate aceeași din Singurătate (A târziu când arde lampa) și că poetul suflă Încet și prelung deasupra sticlei de lampă ori jos, În focar, după ce-l ridică de pe
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_311]
-
magul uită de Arald și Maria și se închide în sine, ca un deus otiosus. Ultimul vers de acolo este: „Barba-n pămînt i-ajunge și genele în piept” (citez actualizînd scrierea). Satira I începe chiar așa: „Cînd cu gene ostenite sara suflu-n luminare...” Creatorul (poetul) este un avatar al magului, așa cum va fi și savantul, așa cum va fi chiar domnitorul și, apoi, Demiurg (acest „Maestro” al lumii, care s-a îmbolnăvit de iubire). Urmează a cincea piesă a ciclului
Cu Nicolae Georgescu despre reeditarea antumelor lui Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93768_a_95060]
-
trebuie confundate și nici interpretate antitetic. Indiferent de etnie sau de națiune, societatea primește cetățeni, muncitori și cumpărători, Biserica primește credincioși, postitori și milostivi; societatea cere pașaport, Biserica cere mărturisire de credință (botez). Hristos spune: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi” (Matei XI, 28). Ziaristul francez mai notează că non-ortodocșii sînt atrași de Biserica ortodoxă, însă nu înțeleg motivul atracției. Dacă oamenii ar fi vrut „cîntări mărețe” ar fi mers la operă
Biserica Ortodoxă este chipul Unirii, unii francezi habar n-au de această măreţie [Corola-blog/BlogPost/94050_a_95342]
-
schimbe pe cel ce imploră? cînd în foșnetul de pe acum cernit al înserării mai bate dinspre nord o rază - și-o zărește numai aproapele printre ramuri interogîndu-și îndelung inima, clipă preschimbată într-un sclipăt, sosind dintr-o depărtare nouă necunoscută - ostenită frunză, astfel să fie? - să fie astfel, încît deodată să se lase o împăcare de hău, tăcuta întreținere cu cel pe care-l bănuim iubindu-ne? nici înduplecare, nici eu un altul. doar regăsire. adînc. nu se cerșește la poarta
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/12106_a_13431]
-
de veci. Mă va aștepta, Doamne, abia atunci, truda cea mare de a vedea mereu cum mor și cum calc pe moarte. De miliarde de ori îmi vor obosi brațele slăbite, de miliarde de ori mi se va opri inima ostenită în piepturi ce vor muri. - Ah, toate aceste căderi, gemetele și urletele izbind clipă de clipă-n timpanul meu ceresc, o, palmele mele de lumină ce nu vor mai face nicicând bătături, tot mângâind fețe înlăcrimate, spălând rănite picioare, așezându
Poezie by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/12580_a_13905]
-
smerenia pietrei Sau iluminarea Zidarului într-un răgaz de odihnă Cînd i se arată Surîsul lui Isus La vederea aburului Din pîine Și graba unei albine De a-i ocoli dogoarea. * Sfîntul Francisc împărțindu-și somnul Cu vrăbiile, Cu toporașii osteniți De războiul lor cu bruma, Cineva a semănat Vînt în auzul ceresc De nu i-a ascultat Rugăciunile Implorînd milă Și izbăvire Pentru potîrnichile vînate, Pentru melcii prea înceți. Se aud alămurile grele Și zgomot de cruciați, (voci răgușite, silabe
POEZIE by Katia Fodor () [Corola-journal/Imaginative/12698_a_14023]
-
ochi ca al meu nu vezi lumina luminînd, în schimb îi vezi alcătuirea bolnavă, greutatea mai grea ca a întunericului. doar prin ochiul chior și prost vezi lumina pe care n-o vezi, lumina care putrezește duminica prin ogrăzi, prea ostenită ca să dispară, ochiul sîrmos și scurt care se scurge după ea vede ce ochiul văzător n-a văzut vreodată, nu materia e grea, ci lumina care o apasă, o văd numai ochii care se strică, cine vede doar lumina nu
CONFORT 2 Îmbunătațit by Ioan Es. Pop și Lucian Vasilescu () [Corola-journal/Imaginative/12681_a_14006]
-
Mircea Iorgulescu, sub trei dictatori. Câteva mici-mici bijuterii lirice vreau să le și împărtășesc: "melcul tăcerii înaintează", "îndoiala - un cuvânt de taină", "și iar ai fugit ca un foc de comoară, / flacără iute, nestatornic rug de aramă. / iar ai fugit - ostenit, sub grele cenuși, / te-ascult arzând depărtată mereu", "igrasia galbenă a singurătății", "toate drumurile duc jos / toate tăcerile costă", să-mi număr clipele apuse, / sau să-mi trimit nădejdile pe ape?", "așa cum așteaptă în fiecare om o prăpastie / mai adâncă
LECTURI LA ZI by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/13974_a_15299]
-
o ia pe-ndelete printre coline, nori de ploaie umbră de umbră alungîndu-se, liniștea între castani pînă la încremenirea memoriei. așează cu grijă patru cartofi în jar, coliba descrescînd în lumina focului, țipătul bufniței. se întinde. pisica toarce culcată peste picioarele ostenite. Orăcăit de broaște. întuneric înalt. Risipiri oricît te-ai dărui, rămîne un însemn de tristețe, căci ce poate salva rostirea în fața secolelor rămase în urmă din glasul omului plecat să picteze prin insulele sudului ...încotro ne îndreptăm... și-n fața
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/11028_a_12353]
-
s-auzi din gura-i sfântă: "Ridică-te,credința ta ,te-a mântuit!" De crucea o purtați cu bucurie, Si spre Golgota,pe Iisus o să-L urmați, Veți auzi la judecata,care va să fie: "Veniți la Mine,voi cei osteniți și-mpovărați!" Nu repetați păcatul ce-a produs căderea, Să urci,înseamnă și a ști a coborî! Și prigoniți veți fi dar plata-i Învierea! "Pe Mine,M-au urât,pe voi vă vor urî "! Iubește rana,chiar dac-a
PLATĂ ȘI RĂSPLATĂ! de CONSTANTIN URSU în ediţia nr. 2249 din 26 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380769_a_382098]
-
judecată, "moartea ", Care ,să pună capăt vieții noastre,a venit! Ne facem planuri și ne amăgim cu vise, Trecem prin viață,plini griji și obosiți! Uitând că-n cer,este Hristos,cu brațele deschise: "Veniți la Mine ,cei împovărați și osteniți!" Suntem bolnavi,cuprinși de patimi și orbire, Locașul sufletelor,nu ni l-am păstrat curat! Avem urgent nevoie de...perfuzii cu iubire, Și inimi noi,care trăiesc,nu numai bat! Referință Bibliografică: PERFUZII...CU IUBIRE! / Constantin Ursu : Confluențe Literare, ISSN
PERFUZII...CU IUBIRE! de CONSTANTIN URSU în ediţia nr. 2318 din 06 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/380772_a_382101]
-
i-am simțit, așa i-am perceput. Deoarece i-am văzut împlinind sub ochii noștri Evanghelia, pentru că ne-au învățat creștinismul practic prin exemplul personal: au flămânzit ei ca să sature pe cei flămânzi, au privegheat ei ca să se odihnească cei osteniți, au pătimit ei ca să ia mângâiere cei întristați, s-au sacrificat ei ca să trăiască ceilalți. Încerc și mă străduiesc să cred și să am convingerea sau nădejdea că vom ști cu toții pe mai departe, să ne cinstim înaintașii, potrivit meritelor
„SMERITE ŞI SINCERE ÎMPĂRTĂŞIRI”, EDITURA “MAGIC PRINT”, ONEŞTI – BACĂU, 2016, 512 P. de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1953 din 06 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/380692_a_382021]
-
uita și eu l-am chemat la masa mea. El a zâmbit și eu am zâmbit, ne-am Întâlnit amândoi zâmbetele și ne-am așezat Împreună la masa aceea. Suntem În deșert și eu am mâncare și apă, vine el ostenit, zâmbitor, iubitor, eu sunt un copil. Eu am mâncarea aceea bună, bună de tot, care este o mâncare cerească. Iar eu Îl invit să ia de la mine, să mănânce Împreună cu mine. Dar el vine, se apropie de mine și cu
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_215]
-
Zarea luminată era singurul semn, că undeva În spațiu era viață, sau cel puțin așa credeam. - Am obosit, spuse Maria cu glas șoptit, de parcă s-ar fi jenat să recunoască acest lucru. - Să ne așezăm puțin, am consimțit, așezându-mă ostenit, de parcă atâta aș fi așteptat. Rostirea ei mă făcu să realizez că eram eu Însumi obosit. Ne-am așezat pe șina lucioasă de cale ferată. Era fierbinte. Nu ne Îndoiam că era și curată. Trecerea atâtor roți de tren o
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_215]
-
mânia lui. Rămâi cu bine, i-a spus fecioara, iar dacă ți-e frică de Irod, atunci să tremuri cât îi trăi. De atunci, plopul nu mai are liniște. În calea ei, Maria a întâlnit și-un pui de brad. Ostenită, ea l-a rugat s-o răcorească pe ea și pe Fiul ei cu puțina lui umbră. Cu mult drag, a răspuns brăduțul. Iar Maria l-a binecuvântat: să rămâi veșnic tânăr, să fii verde și vara și iarna și
Agenda2004-52-04-supliment () [Corola-journal/Journalistic/283213_a_284542]
-
verbul, entitatea fundamentală a creației în cauză, n-are parte decît de un tratament exterior, aventuros rece, de-o abstractizantă ținută, scurtcircuitată de artificiu, precum o vagă parodie a manierismului abscons, nichitastănescian. Incredulitatea se ramifică în figuri ale unei imaginații ostenite parcă de propria-i încordare, sugerînd o discreditare a textului în presupusa-i funcție taumaturgică: Creierul meu va descăleca de pe cal și se va culca lîngă ea și atunci/ cuvîntul iarbă va naște pămînt și cuvîntul cal va trage căruțe
Poet și cîntăreț by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17295_a_18620]
-
Gheorghe Grigurcu E neîndoios că Vasile Proca dorește a se situa într-un spațiu demoniac. Poezia sa e una de "sfîrșit de lume" (ori măcar de epocă), în același timp ostenită și pulsînd de o sumbră energie, rutinată și spontană în accentele durității asumate. Sclipirile de fier, precum un joc de spade, și insinuările frigului ce naște cristale, albul ca simbol al imaculării inițiale ori redobîndite prin sacrificiu, aproximează atmosfera ei
Înfășurat în "mantia damnării" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17350_a_18675]
-
laolaltă. Sau, ca în cazul de față, simpla mirare a cititorului (eu) surprins să descopere splendoarea de crisalidă impecabil păstrată sub geamul prăfuit al unei colecții încuiate într-o clădire părăsită (spre a improviza în spirit nabokovian), alături de masivul, însă ostenitul urs împăiat din sala cea mare a muzeului. Nuvelele lui Nabokov, multe dintre ele apărute inițial în reviste literare (sau dispuse să găzduiască uneori literatura) precum "Atlantic Monthly" și "New Yorker" în anii '40 și '50, mi se par, astăzi
Gangsteri de mucava și exilați romantici by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17362_a_18687]
-
ochiului meu/ caut speranța și adîncime// cît despre suflet/ el e un alt înțeles/ gol/ fără nici o oglindă în jur/ partea din mine/ care primește lumină" (Poemul despre transcriere). Deznădăjduitul antilirism simbolic nu e însă decît un lirism al nădejdii ostenite, însă cu atît mai tulburătoare, avînd ca obiect o renaștere extramundană: "sîngele meu e o teamă subțire/ alcătuită din frig/ din scrum luminos// sîngele meu/ orînduiește o altă făptura" (Ruga la St. Patrick). Poeta își filtrează meticulos făptura carnala pînă
Tigara care arde cum o candelă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17946_a_19271]
-
tempus. 1941. București. Tîrziu în vară. Arșiță. Orașul miroase a catran încins. Într-o încăpere de la etaj, a hotelului "Athénée Palace", miroase totuși a tutun bun. Un barbat înalt, voinic, brunet, pufăie din pipa, gînditor. Poate nu-i decît foarte ostenit. La un moment dat își trece palmă peste părul tuns scurt, cu cărare într-o parte, după modă vremii. Deși a împlinit de curînd patruzeci și trei de ani, pare mai degrabă un adolescent viril, prea degrabă crescut mare. Frunte
Istoria si răstimpul clipei by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/17998_a_19323]
-
de țară și de mosi-strămosi. Acești copii crescuți prea repede mari sînt ca un reflux, contravalul care, misterios și mirific reface balansul cuvenit, echilibrul generațiilor de ieri, de alaltăieri, succedate de viitorimea pe lînga care trecem noi, ceilalți, cu pas ostenit și cu culpabilitatea de rigoare. Ecoul pe care-l trezește în fiecare dintre noi orice știre rea, catastrofica, referitoare la cei plecați în bejenie, demonstrează - fără strop de tăgada - că pentru cei mai avansați în vîrstă și cei zoriți să
Chirurgia sufletului by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/17441_a_18766]
-
de cei de mai sus, si categoric nu rezultat al unei simple coincidențe, un anumit simt tragic al lumii. Complet neașteptat, de asemenea. Nimic din optimismul contagios al surîsului american, nimic triumfalist și emancipator, ci mai degrabă un aer ușor ostenit, șovăielnic, trist. Nu poate fi o întîmplare faptul că eroii povestirilor apartinîndu-le celor mai importanți scriitori ai secolului (nu doar în America) parcurg experiențe tragice, sînt imigranți măcinați de neliniștea noului început, temători și adeseori sortiți să eșueze, ori înși
Cele mai frumoase povestiri ale veacului by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17456_a_18781]
-
american, ci rămîne victima unei alte identități, care îl ucide prin procura. Dacă America e țară emigranților prin definiție, ea e totodată și tărîmul la care unii nu au ajuns niciodată, un spațiu simbolic, o năluca, fantasma a unor minți ostenite, cum este și protagonistul lui Nabokov, pentru care Noul Continent e o destinație, nu o lume în sine. O America imaginara sau una ratată, pe pămîntul căreia trăiești fără să o vezi, fără a fi cu adevarat conștient de prezența
Cele mai frumoase povestiri ale veacului by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17456_a_18781]
-
au părut pline de interes intervențiile celor câțiva tineri inteligenți și cultivați din Dilemă, ăn legătură cu Eminescu, care, ăn pofida unor note poate prea ăngrosate, au avut meritul de-a da un brânci hagiografiei, din ce an ce mai ostenite, ănchinate genialului poet. ănfruntănd scandalul ăntrutotul previzibil, ei au deschis o cale către Eminescu cel viu, cel autentic. Mitul n-a fost anulat (nici nu s-ar fi putut ăntămpla așa ceva), ci doar supus la o probă care-i ăngăduie
Cioran pe fată si pe verso (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17463_a_18788]