38 matches
-
Cadîr" și descrie un târgușor în care trăiau trei negustori, un român, un evreu și un turc. Fiul și fiica primilor doi se îndrăgostesc și fug de acasă, prilej de conflict între părinți. Un român să se-nsoare cu o ovreică? O evreică să ia un goi? Conflictul e dezamorsat în cele din urmă de turcul Cadîr, figură de o mare blândețe și înțelepciune, care-i ascunde o vreme pe tineri în propria lui casă. Caracteristică, de fapt, vîr-stei inocenței în
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
de divan, tăcută și mirată. Prietina ei spunea ceva tainic, cu mult foc, băiatului; iar el o asculta când c-un zâmbet, când c-o încruntare din sprâncene; și din vreme în vreme își oprea ochii ca de păcură asupra ovreicei. Haia își pleca genele, privea în pământ; apoi iar cerca să vadă obrazul celui din fața ei, și ridică pleoapele cu sfială. Tudorița se ridică și-și petrecu prietinul pe dindos, până în hudiță; apoi îndată se întoarse râzând, vorbind: — Ce stai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
iubirea lui; și Haia asculta cu ochii pe jumătate închiși, strecurând printre gene o lumină de dorinți deșteptate, ori de păreri de rău. Iarăși creștea amurgul, și ele de mult tăceau, așteptând parcă ceva. Fiecare se gândea, cu privirile ațintite. Ovreica se ridică în picioare și ieși încet. Dar nu intră acasă. Începu să se plimbe lin pe ulița îngustă, apoi pe hudița umedă, prin umbra zaplazurilor și a zidurilor. Din când în când trecea pe lângă ea, prin umbră, câte un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
din partea locului, la casele aprozilor, câteva cumetre se strângeau în fiecare sară și stăteau la pândă. Așteptau până ce se întuneca de-a binelea, și vorbeau despre una, despre alta, apoi își aduceau aminte „de fata ceea a lui Rusu“. Iar ovreicile din preajmă își târâiau papucii pe talpă prin pulberea drumului până la ele, se alăturau de zaplazuri, și începeau toate odată să spuie. Mai ales Reiza, care ținea dughenița, și era în orice clipă a zilei în prag, știa o mulțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vorbește“. Când ieșea cu lucrul în cerdac, după ce se așeza pe scăunașul ei, vedea că se întind capete curioase spre ea de pe la colțurile caselor, prin ferestrele deschise. Când trecea peste drum, la dughenița Reizei, ca să cumpere ceva, privirile ascuțite ale ovreicei, deși erau însoțite de râs și vorbe multe, parcă o cercetau, parcă o spionau până în toate cutele îmbrăcămintei. Și toate vecinele încete, când ieșeau ca să-și culeagă de prin pulbere ori din marginea băltoagelor, odraslele târâtoare, aveau și-nspre dânsa o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de treabă... Se repezi la ușă și o deschise. Ieși în prag cu ochii încruntați. Izbucni iar: Da’ ce-i aici? iarmaroc?... Femeile se trăgeau înapoi; Haia Sanis intră în maghernița roșie a Reizei; și de acolo și ea, și ovreica lungă și osoasă, pândeau scoțând în fiecare clipă capetele și cercetând casa de peste drum... IVtc "IV" Sara, după o zi înăbușitoare, începu a bate un vânt răsunător, șuierând prin podurile goale ale caselor, bubuind în tablele acoperișurilor: parcă umbla cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și de zori a icoanei; apoi adormea. Iar pe la începutul lui octombrie, într-o sară, Reiza de peste drum auzi țipete sfâșietoare. Cu papucii clămpănind dădu năvală, lungă și osoasă, și deschise ușa. Acuma țipetele se schimbaseră în gemete lungi, dureroase. Ovreica închise ușa în urma ei, se apropie de pat, unde Tudorița, ghemuită, zvârlită ca de un vânt de spaimă, tremura. Ce este? ce ai? întrebă Reiza, apucând mâna rece a fetei. Tudorița începu să plângă încet, cu jale, și-și aținti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lăsă șalul pe-un scaun, se puse și ea pe marginea patului, plecată spre fața chinuită a bolnavei, așteptând. Reiza fugea, ducându-și prin întuneric fantoma subțire, fugea spre salcâmii din fundul uliții. Ș-acolo o împresurară femeile aprozilor, și ovreica le povestea cum s-au întâmplat lucrurile. Gâfâia, da din mâni: Am adus pe moașa Etel... Ar fi bine... trebuie să mergeți și dumneavoastră... că-i de legea dumneavoastră... nu trebuie să se zbată așa... poate să moară... Dumnezeu știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
începu să se gândească cu ochii ațintiți în tavan la tovarășul năcazurilor ei, pe care avea să-l crească dânsa, să-l ridice, să-l facă om, în lumea aceasta a suferinții. Nu văzu nici una din figurile vecinelor, românce, ori ovreice, n-auzi nici glasurile lor tânguitoare, șoptite: Eu, drăguță, să fiu ca tine, m-aș duce și i-aș lăsa plodul la ușă... Ea își ațintea mintea la duioase icoane dintr-un trecut depărtat; apoi, ca-ntr-un painjeniș de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
râzând capul cătră Haia, care izbucni pe ușă. — Ce este, Haie?... Ai auzit? Se duce!... Cine se duce? strigă fata privind-o țintă cu ochii umpluți parcă de mânie. —Haie! nu fi nebună! nu te uita la mine așa! strigă ovreica. Se duce! Parcă ce-i pasă lui? El e feciorul lui Vartolomei... Parcă ce-i pasă lui de tine?... El se duce; el are altele în cap... Se duce în treaba lui... Parcă numai o fată este pe lume? Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
rușine. Hee... miul biul gee Miul biurè doldù - Hananîma mù! La Zornur, pe Ikdar Enghe, Muri azi o pezevenghe: Una groasă cu ochi mici, Crescătoare de pisici. Scundă, groasă, cu mustăți, Învechită-n răutăți. Pezevenghe cu scurteică Cam grecoaică, cam ovreică. Pezevenghe cu trei negi Doftoriță la moșnegi. - Ce moșnegi betegi și blegi Că veneau cât prund și iarbă Și cât praf și fir în barbă Leacuri de-ale ei să soarbă. Veneau din țara turcească Să mi-i împiciorogească. Ce
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
pantalonii ireproșabili l-au dus la cimitir și din Câmpiile Elizee trebuie să se fi privit încîntat. Ce rost are moartea să vie la astfel de oameni? La Ivonne Segal, vecina mea din târgul X, a intrat moartea la fel. Ovreica purta vreo 50 de ani, dar era încă frumoasă, elegantă, zdravănă. Bărbatul său, avocatul Segal, avea ochii subțiați și buzele lungite de satisfacția de a avea o astfel de nevastă. Băiatul lor, subțirel și cochet, tocmai venise de la Paris, unde
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pe ea, încât aproape că am crezut-o și eu, cu toate că știam că niciodată, dar absolut niciodată, mama nu l-ar fi sunat de bunăvoie pe bunicu’, de când bunica i-a spus verde-n față că-i o curvă de ovreică țăcănită, mama nu mai stă de vorbă cu ei, dar după felul în care vorbise mama, nimeni nu și-ar fi dat seama de asta. La care ofițerul cel scund a spus, deci așa, păi dacă are impresia că bătrânu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]