327 matches
-
același tip de reverie și în aceeași compoziție, nu numai cu scopul de a-și spori puterea prin cumul, ci și cu acela de a redefini coordonatele vieții. Abolind orice convenție de tip retoric, anulînd pînă și cele mai palide pîlpîiri narative de care imaginea nu este niciodată cu totul străină, excomunicînd tot ceea ce ar putea fi pleonastic în transmiterea unui semnal, Corneliu Vasilescu visează, la capătulul unui traseu pe jumătate imprecativ, pe jumătate incantatoriu, o lume reconstruită alchimic, adică realizată
Tandrețea gestului eroic by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16598_a_17923]
-
încap preferințe și diferențieri nete. Căci rusoaica lui Ragaiac are o imagine proteiformă, din care se desprind obsesiv câteva trăsături ale pasiunii devoratoare: "Adorm cu privirile ei în cuget, cu privirile ei adânci și negre, care deodată se aprind de pâlpâiri fosforice și se înconjoară de un șirag de dinți albi ca de lup (...) și mă las devorat, cu o voluptate care mă înfioară, la acest ospăț al făpturei cu infinit de multiple, de frumoase, de nestatornice fețe, cu râs nemaistăpânit
Bovarismul lui Ragaiac by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12003_a_13328]
-
De regret, Ești dorință -n ființă, Eu de dor, Neputință, Ești frumos, Grațios, Eu o umbră Pe jos, Ești de cer Mai presus, Eu eter Descompus, Tu, bărbat Absolut, Eu, femeie De lut, Tu, rodiri De iubire, Eu, din hău Pâlpâire, Vino, dar De mă vrei, Din atâtea Femei, Să mă-mbraci În argint, Culegând, Mărgărint, Din sărut, Renăscut, Să pui viață În lut, Pruncii fie -ne-averi! Tu și eu, Primăveri! Violeta Cîmpan Referință Bibliografică: TU ȘI EU, DE VIOLETA CÎMPAN
TU ŞI EU, DE VIOLETA CÎMPAN de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1530 din 10 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382705_a_384034]
-
poemul vorbește despre scurgerea poeziei în agonia și în moartea „ei“: „Nici fir de poezie în capul meu./ Oarecum dus de pe lume fumez o țigară, atât.// Suntem, în 5 noiembrie 1993 înspre seară,/ eu, mormântul proaspăt, crucea simplă de lemn./ Pâlpâirea primelor lumânări./ O tufă la doi pași de mormânt./ Gândul că la primăvară va avea flori de la această tufă./ Până atunci, mizeriile iernii o, brad frumos, fulguiala din martie./ Aprind lumânări./ Fumez o țigară, atât”. În continuare, poetul „povestește“ cum
Nostalgia Euridicei by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2731_a_4056]
-
un curent electric de mii de volți. Întorc capul, ca să nu-mi vadă pleoapele lăsate, dorind să opresc trecerea clipei, dorindu-mi curaj să-i strâng și eu palma sa mare (...) Clipa trece. Palma se lasă. Mâna mea, neputincioasă, cade. Pâlpâirea de curaj se stinge.,, Ești bine azi, Taina?” - și simt și întrebarea în șoapta lui. Cicatricea de pe frunte-i se ridică și ea în întrebare, dar privirea devine serioasă, așteptând răspuns. ,,Sunt bine mereu!” îi spun. Se întoarce și pleacă
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
mocirlă ce trece de gleznă. Iubita cuprinsă de spaimă m-așteaptă Cu ochii-n colțul basmalei plângând În brațe cu teiul sădit lângă poartă, Fără speranță că-n noaptea asta ajung. Dorința se-aprinde la orizont, departe, Ca-n vânt pâlpâirea dragonului-steag Când două taberi în luptă desparte; La ultima casă, în torță, două suflete ard. ION PĂRĂIANU Referință Bibliografică: LA ULTIMA CASĂ / Ion I. Părăianu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1489, Anul V, 28 ianuarie 2015. Drepturi de Autor
LA ULTIMA CASĂ de ION I. PĂRĂIANU în ediţia nr. 1489 din 28 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382291_a_383620]
-
din mișcările de stradă desfășurate la Chișinău. Scrutam fotografiile, apoi îi căutam printre cei aflați la doi pași de mine pe scriitorii prezenți - atunci - în primele rânduri. Mi-aș fi dorit să redescopăr pe chipurile celor din preajma mea măcar o pâlpâire a entuziasmului care, în imaginile de demult, părea că îi învăluie într-o platoșă indestructibilă. Multora le-am citit în priviri doar resemnarea și neputința.) Ar mai fi de spus că ideea redactării acestui document nu a fost una individuală
Mihai Cimpoi:,,Bătălia pentru limba română a fost una de fiecare zi" by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8014_a_9339]
-
structura intimă a filosofului. Noica nu a fost o natură mistică, și rămîne o problemă deschisă în ce măsură a avut măcar o sensibilitate religioasă. Credința, dacă a avut-o, a trăit-o într-o formă discretă și nemanifestă, ca firul de pîlpîire a luminii de candelă, iar nu ca nimbul evident al lumînărilor ținute la vedere. Cei care l-au cunoscut îndeaproape vorbesc la unison de lipsa unei dimensiuni religioase în viața sa. Întrebat de tînărul preot (pe atunci Constantin Dogaru avea
Filosoful întrupării by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7057_a_8382]
-
sufletul meu era de un gri închis, / Pescăruși peste rîu" (Pescăruși). Sau următoarea imagine modelată din sugestii sculpturale: "Pentru Sărutul lui Rodin // se cară această piatră / în spate. / De cîteva mii de ani. // Vei sta pe genunchii mei, / vor avea pîlpîiri de candelă pîndele / conștiința cărnii tale. Și nimeni nu-i păgubit / Singuri, ca doi Criști / care se sprijină unul pe altul coborînd / de pe cruce, / vom fi siguri" (Pietr').Sau o somptuoasă descriere a unui interior, saturată de asociații "decadente": "Masa
Poezia lui Aurel Rău by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6948_a_8273]
-
trei pe patru metri, neînălțat, amplasat în mijlocul încăperii. Era un ecran translucid, iar unii oameni, puțini, rămâneau atât cât să se ducă și de partea cealaltă. Mai stăteau o clipă și apoi plecau. Galeria era răcoroasă și luminată numai de pâlpâirile slabe, gri de pe ecran. Pe peretele nordic bezna era însă aproape deplină, iar bărbatul care stătea singur și-a ridicat o mână la față, repetând, nespus de lent, gestul unui personaj de pe ecran. Când ușa galeriei se crăpa și intrau
Don DeLillo Punctul Omega by Veronica D. Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/4273_a_5598]
-
Coborî atent, amestecându-se printre cheflii. Ravagiile din stomacul lui erau mărite chinuitor de priveliștea deslușită de-aproape. Mormane de mici sfârâitori și cârnați usturoiați dispăreau sub ochii lui, ca-ntr-un cataclism, în fălcile osoase. Își înfrupta ochii cu pâlpâirea și zvâcnetul gol al dansatoarelor și-și strângea pumnii și dinții, văzând cum se-ndoapă dihăniile cu frișcă și șampanie. Se descătărămau să-și lărgească burta și se așezau temeinic pe mâncare, aruncând hălci întregi în gâtlejurile desfundate, sfârtecând sâni delicioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
văd nici pe ea, ceea ce mă înnebunește cel mai mult, de-mi vine să-mi pun capăt zilelor. Soarele răsărise. Ceața se destrăma, agățându-se de pomi și de garduri. Deasupra drumului se cernea o lumină leșioasă, cenușie-trandafirie, și prin pâlpâirea aceea, mașinile negre lunecau huruind unele după altele. Soldații ședeau țepeni deasupra, strânși pachet, cu armele-n mâini și fețele-mpietrite. Mergeau să omoare și să fie omorâți. Aveau căștile turtite, trase pe ochi. Mâinile încleștate pe arme, și armele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
pe spate, nemișcat, cu fața-n sus, privind în tavan. Pulsul! O sută douăzeci... Tavanul se surpă într-o zvârcolire spasmodică. Puzderie de pete galbene, portocalii, roșii și albastre veniră peste el. Tencuiala plesni, se bulbucă și se-mbucă în pâlpâiri rotunde, închipuind un cer negriu. Totul se roti prăbușindu-se fără să-l atingă, jucând în fulgerări orbitoare, scăpărând în revărsări de sânge, în irizări și reverberații sonore adunate în izbiturile unei inimi care se-ncăpățâna să trăiască bătând din ce în ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
repede și coborî și ea. Acum îi părea rău că nu alergase după Tudor, să fie împreună. Unde să-l găsească? Îl mai putea găsi. Piața se lungea și se lățea întruna, parcă se adâncea în noapte, clătinându-se în pâlpâirea flăcărilor. Prinse să-și facă loc cu greu prin mulțime, prin valurile care se îngroșau. La Mitropolie au ieșit cu sfintele daruri! Nemții fug. Pe dracu! Bombardează Bucureștiul! Or să ne căsăpească și pe noi! Cerboaica privea mirată nu speriată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
copilăriei, se joacă, creează cuvinte fără sens: puchulili, pachulila, titamimi... Fără sens? Nu a început așa limbajul? Nu a fost la început cuvântul și apoi sensul său? Don Avito observă singuraticele jocuri ale micuțului geniu, aceste tentative de activitate, această pâlpâire spirituală, acest parcurs în toate direcțiile prin jungla din sine ce i se prezintă a fi un nou drum. Observă ce efect îi produce când îl învață despre un purice la o simplă privire, mai întâi, apoi la microscop. Mușamaua
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
peste lume spre a da via?? stinselor Întinderi de ape, izvoarelor tainice ce a?teapt? chemarea ei magic? pentru a-?i aruncă În Înalt scânteia ???nirii lor; spre a broda cu perle iarbă de pe maluri, spre a face sclipitoare de pâlpâiri ?i reflexe masă dens? a lacurilor ?i m?rilor, spre a transforma În ninsori de ??pad? trandafirie Înflorirea u?oar? a cire?ului desfoiat de vânt, de-a lungul potecilor, spre a Insufle?i, În chip poetic?. fantastic, ruinele singuratice
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Acum... cred că s-a făcut târziu. Trupul acesta al meu a obosit, iar sufletul se ghemuiește într-un ungher. Încep să înțeleg că sunt unele lucruri care mor definitiv, că există flăcări ce se sting pentru totdeauna. Greu, cu pâlpâiri prelunge, dar se sting. Dacă exiști tu, jumătate a mea, nu întârzia prea mult... Dar dacă nu exiști? Ce am să fac, toată viața, dacă tu nu exiști? Am să aștept? Poate... Am să fac un compromis? Problema este, abia
Douăzeci şi opt de trepte ale realului by Dan Iacob () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100976_a_102268]
-
abia perceptibil... Apoi... o liniște grea, s-a lăsat peste tot ce se afla în încăpere... Suflarea morții pusese stăpânire pe boțul de humă întins pe laiță... Un plâns abia șoptit a început să curgă în jur, suprapunându-se peste pâlpâirile lumânării... Moș Costache murise fără a reuși să-i spună - poate - lui Costăchel: „Iartă-mă, băiete, pentru nedreptatea ce ți-am făcut-o”... Poate prin acea imperceptibilă strângere de mână și zvâcnet de pleoape încercase s-o facă, dar moartea
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
cu sfială, căci cu toții ne temem de lucrurile care ne sunt superioare și pe care nu le putem înțelege sau supune. În așa fel purtându se, Eugen a fost curând părăsit și renegat de propria sa familie, în legătură cu care doar pâlpâirile amintirilor au continuat să mai existe, amintiri care, ce i drept, chiar îi zgândăreau sufletul din timp în timp, dându-i triste remușcări. Cât de mult ar fi vrut el, totuși, să vorbească cu cineva, să se lepede de poverile
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ființei. Vântul răcoros Îl făcu să tresară din acea somnolență Încordată. Amurgise de-a binelea, iar el știa acum că niciodată nu fusese atât de târziu. Cerul Înalt avea fâșii de culoare vânătă, lăsând doar răzleț să se facă simțită pâlpâirea vreunei stele. Undeva, departe, distinse șuieratul unui tren de noapte și țăcănitul sacadat al roților metalice. O pasăre singuratică țâșni din apropiere, zburând spre Înalt. Mai rămăsese de străbătut o alee și oaza Întinsă de verdeață de la marginea orașului pentru
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ascunși În alveolele rozii, ca niște hulubași aliniați, dormitând În cuibușoarele lor minuscule. În timp ce-i mângâiam dinții, pernițele lunecoase ale gingiilor (recunosc - la Început cu oarece reținere), limbuța ei trandafirie Îmi atingea, tremurând ușor, degetele cu mare delicatețe, cu vii pâlpâiri. Practica aceasta, devenită aproape un ritual În scurta noastră existență amoroasă, o excita peste măsură, provocând În ea dulci explozii de plăcere. O voia repetată la nesfârșit, Într-un interminabil preludiu conducător spre finalul apoteotic. Spre Marele O. Mă simțeam
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
umplu tot zidul. Își duse mâinile la față și se masă energic, apoi răsuflă adânc. Întrebă cu o voce răgușită: Voi mi-ați aruncat banii pă geam?" Băieții mei făcură un stânga-mprejur, iar efectul general era un soi de pâlpâire a textului. Tot voi ați scris și mită pă bancnotele care le-am dus la nevastă-sa lu' dom' Sandu?" Aceeași mișcare a bravilor mei gândaci îi dădu răspunsul. Da' de ce mi-ați făcut, nene, toate porcăriile astea?" "CA SĂ PLECI
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
când, tot acolo în bibliotecă, se angajase să mi se dăruiască cu totul, orice ar fi fost și când, într-un final, propunându-mi să mai aștept până se va întuneca afară, neam privit umbrele pe paravanul de lângă noi, în pâlpâirile nervoase ale șemineului, contopindu-se în răsuflări nebunești, ca și cum în acele momente de grație, anno Domini, etc., s-ar fi născut din nou, pentru a n miliarda oară, zvârcolindu-se, Eva din coasta lui Adam. Dar ceea ce-i propusesem, mie
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
nici o influență, aș putea spune, cu modestie, doar că m-am întâlnit pe același drum. Pentru Kafka femeile sunt mesagerele dintre ceea ce este bine în absurditatea înghețată a lumii și narator. Cel mai evident este în Castelul, femeia rămâne singura pâlpâire de speranță. În fond ceea ce numiți cu gentilețe "noirceur", pentru că o iau că pe un compliment, este felul meu de a scrie tragedii sub forma unor române. Pentru mine această "noirceur" este cerul implacabil al strămoșilor. Un alt critic remarcă
Bernard du Boucheron - "Poate ca scriu disperarea pentru ca este mai greu sa fi amuzant" by Radu Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9149_a_10474]
-
vis era vorba clar de o poieniță cu iarbă sfrijită la marginea prăpastiei?). Oricum, nu cred că mai are sens să mă învârt prea mult în jurul acelui vis. Știu doar că m-am trezit buimac (asta v-am spus), cu pâlpâirile alea de neoane și draci încolăciți în minte, am luat o carte cu poze și text puțin, Albă ca Zăpada, și am intrat în bucătărie. Mama prăjea pâine pe plită, iar mirosul acela și becul aprins (era tare mohorât afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]