145 matches
-
am spus după câteva clipe. — De ce? Se întorsese, așa încât nu-i puteam vedea fața, și își potrivea curelele rucsacului. — Ce ai făcut? Sală după sală, scară după scară, ne-am croit drum în adâncul bibliotecii; un loc cu becuri vechi, pâlpâitoare, orbitoare, și rafturi întregi de cărți de la începutul secolului, care se ridicau pline de praf și tăcute în rânduri ordonate după un sistem care nu se mai folosea. — Uite. — Ce e? Am pus cușca lui Ian jos și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dorm. Dar acum, stând în coridorul de cărți de afară, mă simțeam ușor, amețit și nesigur pe picioare. Lucrurile la care mă gândisem în pat, pistele acelea complicate de gândire pe care le construiam, păreau acum să fie toate lumini pâlpâitoare și nejustificate salturi de logică - idei deformate și contorsionate de ne-simțul care trăiește la hotarul somnului. Dar apoi, poate că mai era ceva la locul acela; poate că acolo plonjează și se rotesc păsările albe ale adevărului, cele întrevăzute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Sfârșitul poveștii școlii Shotai-Mu este aici, în camera aceasta; bătrânul din mormanul lui de cuvinte și ucenicul care și-a pierdut mintea. Dar începutul nostru, începutul întregii acestei povești este mult mai luminos și mai îndrăzneț. În camera cu lumânări pâlpâitoare, doctorul Trey Fidorous îmi spuse această poveste. POVESTEA LUI TEKISUI ȘI A ȘCOLII SHOTAI-HU UNU Istoria ne spune că un călugăr, Eisai, a fost cel care a introdus Zenul în Japonia, dar, înainte de vremurile acelea, a existat un număr de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
arăt. Fidorous împinse ușa. Spațiul dindărătul ei era cavernos, întunecat și nedeslușit, ca un hangar de avion noaptea. M-am uitat prostit. În partea opusă, pe podea, se vedea un cub mare cât o casă, trasat în întregime din lumină pâlpâitoare. — Doamne, am spus, năuc. Ce frumos e! Fidorous nu răspunse. Când ochii mi se obișnuiră, am văzut că efectul era posibil datorită unei adunături de rame de lemn înalte. Fiecare susținea unul sau mai multe proiectoare de film și fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de fragi / cu sete m-au robit / Nebănuite fântâni de șoapte / și visuri mi-a dăruit / În nopți cu rouă cântând / m-a trimis acasă / doar cu pletele-i de vânt / Eu am tăcut cu sfială/ înlănțuit de simțuri / vrejuri pâlpâitoare.“ (Izvor) Ne frapează, de data aceasta, nu numai virilitatea inepuizabilă a autorului (sau a personajului liric în care el se proiectează), ci și infidelitatea lui, recunoscută fără nici o ezitare. Azi o grădină, mâine o pădure - nu se mai poate conta
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
pînă cînd a trebuit să o rupă la fugă după blidele care n-o așteptau. Înainte de plecarea din sat, Floare o fi văzut, numai ea știe cum, diavoli stîrnind vînt cu cozile și strigi, niciodată strigoi, rătăcind ca niște lumini pîlpîitoare, noaptea, peste cîmpie. Dar, cu siguranță, cea dintîi minune pe care s-au așezat ochii ei, una care nu se găsea nicăieri În jur, au fost dolarii. Soseau de departe, dintr-o lume doar auzită, dar nevăzută, și aveau mai
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
vagonul trenului care s-a și pierdut în gura tunelului care se ghicește, pată neagră, în negura nopții. Bărbatul care a ajutat-o să coboare scara abruptă a trenului a dispărut nu se știe unde. Un singur bec chior și pâlpâitor atârnă din tavanul înalt. La lumina lui, Dora descifrează cu greu listele de "Plecări" și "Sosiri" afișate lângă ușa care nu se închide bine și are un geam spart. Ceea ce constată nu este de natură să îi dea vreo idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
dintre acele odăi, care, deși nu sunt spațioase defel măsurate în metri pătrați, asigură, totuși, libertatea de mișcare mereu, prin orânduirea mobilelor într-un mod inteligent. Ceea ce m-a uimit Z 30 Rareș Tiron oarecum a fost flacăra slabă și pâlpâitoare a unei lumânări de ceară, ce ardea pe o măsuță foarte scundă, răspândind în jur numai fâșii tremurânde de lumină, cu nuanțe întunecate, chiar acum, în secolul în care energia electrică stă fără încetare și cu devotament în slujba omului
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
În picioare pe când era interogat. Era vorba, Într-adevăr, de un interogatoriu În toată regula, domeniu În care călugărul dominican se afla În elementul lui. Era limpede că spumega de furie; ceva neavând nimic În comun cu mila creștinească. Lumina pâlpâitoare a candelabrului Îi schimonosea obrajii supți, prost bărbieriți, pe când ochii Îi scăpărau de ură țintuindu-l pe căpitan. Omul acela Întreg, de la felul cum punea Întrebările până la cea mai neînsemnată din mișcările lui, era amenințare pură; Încât Alatriste privi Împrejur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
a Dicționarului universal al limbii române de Lazăr Șăineanu, făcut cadou de „căpitan” Mavromati în crîșma lui Kir Leonida: „dicționarul este, concomitent, amantă și mamă, contopire și echivoc deopotrivă de semnificative, lectura se desfășoară întrun spațiu matricial, la lumina tulbure, pâlpâitoare, acvatică a unei lumânări, într-o poziție («încovrigat») care nu este alta decât aceea a fătului în cavitatea uterină. Neînfrânatul cititor este despărțit de lume printr-o subțire, fragilă membrană (umbrela), nu mai știe de sine, își pierde percepția duratei
Cele două ipostaze ale criticului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5399_a_6724]
-
modul grosolan, a condeierilor care au acceptat slujirea regimului comunist), alți colaboratori adoptă o tematică la zi și un limbaj militant. Nu fără emoție recitim azi asemenea texte ale „exilului creator" (vorba lui Eliade), care ne apar aidoma unei lumini pîlpîitoare în bezna epocală. Intonația lor, nu doar prin intenția autorilor, ci și prin forța lucrurilor, patetică, se află în contrast nu doar cu ceea ce se publica în țară, dar și cu defetismul, torpoarea, oportunismul ce s-au înregistrat în sfera
Luceafărul diasporei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6499_a_7824]
-
demne de Choderlos de Laclos. O naratoare cu fumuri intelectualiste, studentă la Filologie și cu un picioruș în așa-numita lume bună (artiști, actori, fotografi întâlniți pe la festivaluri de jazz), e disputată de iubiri trecute, prezente și viitoare, stabile ori pâlpâitoare, preponderent de genul feminin. Kiki, prima dragoste, vine din copilărie, din amintirea mereu proaspătă a acesteia; Alex va ocupa apoi inima largă a protagonistei, zburătăcindu-se cu ea de-a lungul întregului roman. Episodic, mai apar un ,trupete de cartier
"Intimitățuri" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11070_a_12395]
-
și semnificație, lăsând să apară în prim-plan amprenta și conturul eului: torsiunea chinuitoare, dar atât de expresivă, a scriitorului singur, cu desăvârșire singur, în fața paginii albe. Dacă majoritatea componenților generației '80 au avut un start fulminant și un traseu pâlpâitor (excepțiile numindu-se Mircea Cărtărescu și Mariana Marin, Marta Petreu și Gheorghe Crăciun, Ioan Lăcustă și George Cușnarencu), Liviu Georgescu a așteptat douăzeci de ani pentru a debuta editorial, într-un context radical diferit de cel al deceniului nouă. Complet
Fulgi de poezie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11092_a_12417]
-
privirii. Să participi fără să te murdărești! Prin crăpătura dintre scânduri ieșea o lumină palidă. Mi-am lipit ochiul de ea. Mi-au trebuit clipe lungi să văd ce se petrecea acolo, lumina, pornind de la o lumânare, era slabă și pâlpâitoare, spectacolul, extraordinar: Balduin, dezbrăcat, cu o cârpă petrecută pe șolduri, cu mâinile legate de o bară de fier ce străbătea încăperea, atingând abia pământul cu vârful picioarelor, era biciuit de Viorica și Antonică. Șfichiurile bicelor de căruțaș (loviturile lor erau
Prințul spălător de geamuri by Ion Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10744_a_12069]
-
mai deștept Și poți să scoți fum pe nări Mai discret. Mai mult decât un anotimp Moară cu mărgăritare, gura ta, Preface știința în înfiorare. Paralizat Te-ascult dintr-un pat de ceață și puf de gutui, Sub o candelă pâlpâitoare, vegheat De cele două fântâni oculare ale sevei: Seva de martir Și seva de trandafir. îmi pusesei lanțul și-mi dădeai senzația că zbor Prin toamna de laborator Cu burlane organic înfipte în décor Pentru lacrimi. Te blestemam în versuri
Simona Dancilă by Simona Dăncilă () [Corola-journal/Imaginative/10146_a_11471]
-
UNU, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2305 din 23 aprilie 2017. Pe frunțile a nouăzecișicinci de bouri întunecați zăngăneau stelele ca niște poduri rupte ale nopții, cîntecul lor metalic amețea păsările de pradă pînă la sinucidere, ochiul lor pîlpîitor strălucea acolo, pe fruntea lor, ca în liniștea unui templu cu coloanele curbe și ascuțite pînă-n adîncimea infinitului. “Sînt omul cel mai bogat al lumii și stăpînul vostru, le-am spus sălbăticiunilor apropiindu-mă de ele, dar voi nu mă
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
sînge, voi m-ați legănat ca niște moașe și ca niște ursitoare, ... Citește mai mult Pe frunțile a nouăzecișicinci de bouri întunecațizăngăneau stelele ca niște poduri rupte ale nopții,cîntecul lor metalic amețea păsările de pradă pînăla sinucidere, ochiul lor pîlpîitor strălucea acolo,pe fruntea lor, ca în liniștea unui templu cu coloanelecurbe și ascuțite pînă-n adîncimea infinitului.“ Sînt omul cel mai bogat al lumii și stăpînul vostru,le-am spus sălbăticiunilor apropiindu-mă de ele,dar voi nu mă cunoașteți
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
dădea Într-o parte a piațetei și recunoscu de departe poarta cu ușorul pe care fuseseră Încrustate Însemnele Artei. Străbătu ultima bucată de drum parcă prin vis. În ciuda orei, prăvălia era deja deschisă. Pe ușă răzbătea În afară o lumină pâlpâitoare, ca și când Înăuntru cineva s-ar fi deplasat purtând o lampă. Locul avea Înfățișarea aparte a unei biblioteci. De-a lungul tuturor pereților erau rânduite niște rafturi Înalte, ocupate cu șiruri ordonate de vase și recipiente din sticlă și din ceramică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
furie și în jurul buzelor avea ceva ca o spumă albă, buzele îi tremurau. A umplut repede două valize cu lucrurile ei: bluze, fuste, lenjerie, pantofi. Apoi a părăsit casa, plângând. Pe masă se răcea mâncarea, dar lumânările ardeau cu flăcări pâlpâitoare. Feifel a băut și s-a îmbătat cu vinul destinat să-l înalțe în ochii Ritei. Apoi s-a târât spre pat, dar mai întâi s-a uitat în oglindă. Atunci a auzit din nou acel râs ironic. Era el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pentru că ea era o curvă de port.PRIVATE „Îi iubea și-i ajuta pe marinarii de pretutindeni“ - urla Bandura În fața mormîntului deschis, ca la miting - „și nu avea prejudecăți față de culoarea pielii, față de rasă sau de religie. La sînii ei pîlpîitori și atît de minunați - vorba lui Napoleon Bonaparte, imperatorul criminal - a oploșit pieptul asudat al marinarului din New York, pieptul gălbejit și sfrijit al malaezianului, labele ca de urs ale docherului hamburghez, ca și pieptul tatuat al cine știe cărei călăuze de pe canalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
adică pe Ioan, pe Malhus și pe el, Dionisie, care rămăsese cu privirea abătută spre galeria Îngustă a grotei, așteptînd parcă să-i vină rîndul ținîndu-l În brațe pe Kitmir cel cu ochi brumării. 9. Dinspre fundătură venea o lumină pîlpîitoare, cea din străfundul galeriei, mai degrabă presimțită, iar cea din fața sa, tot mai sfredelitoare, care răzbătea printre dinții tăioși ai fălcii lui Polifem, uriași și cu strungăreață, căci lucrurile stăteau de bună seamă astfel: aceea era vechea intrare În peșteră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și clarul lunii, iar el sărise drept În ziuă, În lumina răsăritului, a soarelui, eternă divinitate care se tot Înfruntă cu zeița Lunii, anume să risipească lumina părelnică și plăsmuită a zeiței destituite, pizmuitoarea lui? Asta da, lumină! Nu lumină pîlpîitoare și prizărită, care se macină pe sine, care se aprinde și se stinge pe sine, care se Întețește și se săvîrșește pe sine, care se isprăvește În flacără și fum, În pîlpîire și Întețire, În jar și tăciune; Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cu o privire Înspăimîntată În oglinjoara pe care o ținea strîns În palmă. Doamna Brener Încercă să i-o smulgă din mînă, dar fetița ținea oglinjoara cu Înverșunare Într-un spasm agonizant. Doamna Brener se așeză pe pat, Înălțînd lumînarea pîlpîitoare. În lumina tulbure a flăcării văzu pentru o clipă, doar pentru o clipă, În oglindă, privirea Înspăimîntată a fiicei celei mici. (Daca nu erau chiar ochii ei Înspăimîntați.) Atunci alergă la dulap. Se auzi clinchetul cristalului. După care, zgomot de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pielea mea.) 19. Este foarte probabil ca această carte să fi produs o puternică Înrîurire nu doar asupra fostului pictor-amator, autorul faimoasei cărți Mein Kampf, ci și asupra spiritului unui anonim seminarist gruzin despre care vom mai auzi. În lumina pîlpîitoare a lumînării, În nopțile lungi ale troienitului surghiun siberian, pe cînd afară vuia viscolul, cuvintele Conspirației acționau, probabil, asupra lui mai viu decît Evanghelia. Astfel că un Îndreptar menit să instruiască un prinț renascentist - prin reîncarnarea filozofiei lui Joly, deformată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
surescitat, În timp ce Amara se foi din nou prin somn, Întinzându-și picioarele cu o mișcare voluptuoasă. Pentru prima oară, avea dinaintea ochilor Întreaga splendoare a acelui trup, până atunci doar ghicit pe sub veșminte. Se apropie Încetișor până când atinse patul. Lumina pâlpâitoare a lumânării parcă Însuflețea țesătura ușoară. Fremătând, Întinse o mână și Îi descoperi Încet trupul. Amara Îi apăru cu strălucirea unei statui de fildeș. Simți cum o flacără i se aprindea În piept, iar răsuflarea Îi devenea tot mai grăbită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]