39 matches
-
purtîndu-mi luminoasa lor osîndă” (Scara). Așezat între bine și rău, în preajma demonilor, îngerul “pînditor” certifică aci un mediu confuz din care “întunericul”, “umbra”, “pierzania” n-au dispărut. Orientarea dreptei conștiințe e anevoioasă: “pe-o creastă de nour întunecat/ în miezul pînditor al semnelor/ între bine și rău/ îngerul stă să strige// demoni pîrdalnici mă împresoară/ cu foșniri pieritoare// noaptea se îndesește/ în sinea sa fără capăt/ de nu i se mai vede văzduhului urma/ de nu mai știu pe unde ar
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
de mătăsuri peste contururi, diminuîndu-le. O frumoasă alegorie a ispitei îi reușește lui Foarță în Vasiliscul și aspida, un fel de "piară-mi ochii tulburători din cale", la adăpostul fabulosului popular: "... Nici ai tu, aspidă:/ scut oglinditor, -/ creasta tricuspidă,/ ochiul pînditor,/ priveliștea proprie/ ca să i-o întoarne,/ să i-o tot apropie,/ pînă-i învenină/ creastă,/ ochi/ și carne,/ carnea-i prea cupidă,/ prea de tot velină,/ dintre sîni și coapse (că,/ altfel, nu-i cu cale!),/ carnea care toapsecă/ măduvile tale
Legende despre șerpi și pîsîri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10109_a_11434]
-
aceluiași regim. Ion Barbu beneficiază de un portret remarcabil: „Ion Barbu umplea spațiul cu figura lui impunătoare, în care îmi vine greu să spun ce făcea mai multă impresie, mustața albă, uriașă, lăsată să cadă leneș peste gură, privirea opalină, pânditoare sub pleoapele semideschise, dând tot timpul impresia că te cântărește câți bani faci, calviția corectată de pletele colilii, îmbrăcând gulerul sacoului și risipind asupra umerilor acestuia o fină mătreață, ca o ninsoare misterioasă?”. Cu Ion Barbu a fost prieten, și
Pagini trăite de istorie literară by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4391_a_5716]
-
psihologice, de obicei ignorate de către romancierii "obsedantului deceniu" - pentru care tema morală este esențială -, sunt recurente în lumea ficțională a Gabrielei Adameșteanu, preocupată până la obsesie, ca romancieră, de adevărul interior al fiecărui personaj. Ca și la Hortensia Papadat-Bengescu, un ochi "pânditor", nemilos, scrutează faptele și gesturile de fiecare zi, obținând material pentru o analiză rareori întreruptă. Dacă felul în care se proiectează realitatea înconjurătoare, exterioară, este marcat de o luciditate rea, de un hiperrealism lărgind metodic porii urâtului (guri de scurgere
Drumul ascuns by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8910_a_10235]
-
contemplații concentrate, obiectele încep să halucineze, se irealizează salvator: "Albia licărea spre celălalt tărîm - mii de culori de fețe jucau afund, prinse în rama lină de lemn. Le vedeai în goana lor fără să le poți atinge" (Casa prietenilor). Pericolul pînditor la fiecare pas dobîndește chipuri fabuloase, teroarea istoriei contrăgîndu-se în teroarea basmelor: "Seara venea "Scufița Roșie" - de-atîtea ori a venit. Mama o spunea așa de bine încît, povestind, ea se făcea o fetiță și o bunică, se făcea de tot
Copilăria alterată by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15494_a_16819]
-
prea mare, în numele căruia lupta este fără sens. Critica celor "compromiși" și-a pierdut din luciditate. Iată cîteva rînduri despre oportunismul lui Arghezi: "De unde să începem explicația? Poate însăși terestritatea lacomă și impie a autorului Cuvintelor potrivite, aflată în relații bănuitoare, pînditoare cu transcendența, să-și fi spus mai adînc cuvîntul. Acea fibră de valah, ager și adaptabil, care i-a dat, deopotrivă, tăria și slăbiciunea. Preeminența lui a avea față de a fi "etc. Nu e momentul să dezbatem problema compromisului înnăscut
Revizionistul numărul unu by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15725_a_17050]
-
casă, Ce împle cupele cu vin Mesenilor la masă, Un paj ce poartă pas cu pas A-mpărătesii rochii, Băiat din flori și de pripas, Dar îndrăsneț cu ochii, Cu obrăjei ca doi bujori De rumeni, bată-i vina, Se furișează pânditor Privind la Cătălina. {EminescuOpI 174} Dar ce frumoasă se făcu Și mândră, arz-o focul; Ei Cătălin, acu-i acu Ca să-ți încerci norocul. Și-n treacăt o cuprinse lin Într-un ungher de grabă. - " Da ce vrei, mări Cătălin
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
urmărească cineva. Am simțit că ne urmărea ba de prin tufe, ba de prin crengi, aflându-se ori în lateral, ori în spate, ori chiar deasupra noastră, prin copacii înzăpeziți. Din când în când, se vedeau niște ochi sclipind intens, pânditor, și la un moment dat, ne-a sărit în față Pantera. Neagră, lucioasă, agilă și imprevizibilă. Am mârâit la ea amândoi: Ce vrei? Unde mergeți? s-a interesat ea dând din coadă, nervoasă, gata să sară. Ne-am zbârlit amândoi
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2901]
-
și Nicu-Piele pipăiau locul. Stăpânul cu Florea trăseseră la hanul Oborului, să nu stea la vedere, că erau cunoscuți. Cel tânăr se uluise. Bani, gârlă. Numai hârtii de cinci sute și o mie, numărate de mâini lacome, fețe încordate și pânditoare, ochi cu priviri scormonitoare și mai ales o veselie iute stârnită. După ce dădură un ocol, bătrânul spuse: - Hai mai într-o parte, să nu s-arate vreun păgubaș! S-au tras către hanul de șiță, unde se înghesuia toată mulțimea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-i conștient că-i decapitat. Tace, privește tăcut înăuntru. Bravează o supraviețuire iluzorie? DavinciAna, cum e intitulat portretul replică la Gioconda, nu i-a ieșit. Sînt eu, cu fruntea mai înaltă decît o am și-n pupile c-o neliniște pînditoare. Buzele întredeschise nu rimează cu privirea disprețuitoare. Dimpotrivă, par a cere un sărut. Nici parafraza, scrisă apăsat de mînă, nu se potrivește: În mine tu; și cerul înstelat deasupra". Pictează ușor Rusalin, ca orice predestinat. Are în putere și linia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
luate în scurtul timp al preoției sale. În mersul, în ținuta și cuviința cu care se retrăgea într-un colț, în băgarea de seamă cu care-și dădea părerea când i se cerea și mai ales în zâmbetul lui adeseori pânditor, ieșea mereu la iveală omul intrat în lume cu gândul de a-și petrece viața sa de popă. Popească li se părea multora și apucătura lui Ion Creangă de a vorbi-n pilde și de a-și da părerea cu
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
să scoată lucrurile din sfera banalului (să le aducă, adică, În spațiul liricii), poetul să pună lucrurilor aripi, să le salte, să le „ardice”. Starea de grație lirică este starea de zbor sau, cel puțin, de pregătire de zbor: seara pînditoare „cu-ncet și-ntinde umbra cutezătoare-n sus” (O noapte pe ruinele TÎrgoviștii); turnul, sub puterea nopții, „se-nalță-n sus” (ibidem). Starea de „Înfiorare” În care intră obiectele În pragul poeziei este, repet, starea de zbor. Creatorul Însuși se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
MÎndră-n soare, dulce-n umbră, tainică la foc de stele! Ca grădinile Armidei, ai un farmec răpitor, Și Siretul te Încinge cu-al său braț dismierdător. Umbra ta, răcoritoare, adormită, parfumată, Stă aproape de lumină, prin poiene tupilată. Ca o nimfă pînditoare de sub arbori Înfloriți, Ea la sînul ei atrage călătorii fericiți. Și-i Încîntă, și-i Îmbată, și-i aduce la uitare Prin o magică plăcere de parfum și de cîntare, Căci În tine, luncă dragă, tot ce are suflet, grai
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aduce la uitare Prin o magică plăcere de parfum și de cîntare, Căci În tine, luncă dragă, tot ce are suflet, grai, Tot șoptește de iubire În frumoasa lună mai!” Literatura ia parte la constituirea acestui pasaj (grădinile Armidei, nimfele pînditoare), Însă literatura este mai mult decît oriunde concurată aici de percepția directă a lucrurilor. Retorica peisajului prevalează asupra peisajului retoricii. Alecsandri pune la un loc tot ceea ce o natură bună și fecundă produce mai de preț. Un colț de rai
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]