92 matches
-
A treia mască: să nu mai fie aruncați feciorii în războaie! A patra mască: să nu mai fie închisă lumea în țarcuri! A cincea mască: să nu se mai ia vitele din bătătură! A șasea mască: să nu mai fie pângărite fiicele omului! A șaptea mască: să nu mai fie spurcat meleagul cu tranșee, sârmă ghimpată și icre ale morții! A opta mască: să nu mai piară oameni, în dorul lor de libertate, pe drumurile înstrăinării! A noua mască: să nu
CENTENAR GHEZA VIDA, ARTICOL DE MARIANA CRISTESCU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 786 din 24 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/359334_a_360663]
-
la tron a lui Antiochus IV Epiphanes (numit de unii Epimanes, „nebunul″) care a pornit o campanie de oprimare a celor care practicau religia iudaică. Cei care refuzau să consume carne de porc erau uciși, circumcizia a fost interzisă, templul pângărit. Era o încercare de elenizare a populației, cultura greacă fiind considerată ca un canon universal. Populația s-a răzvrătit împotriva lui Antiochus Epiphanes, dar și împotriva evreilor elenizați pe cale de asimilare din sânul ei. Conducătorii revoltei erau bătrânul Matitiahu și
HANUKA PENTRU ÎNCEPĂTORI de GETTA NEUMANN în ediţia nr. 2190 din 29 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/340337_a_341666]
-
te-nvălui? BLESTEM În aceeași limbă sfântă Plângem...nimeni nu mai cântă Cum făceam odinioară În această țărișoară Bătută de vânt și ploi Și cu câini ce rup din noi Ne rămâne azi cuvântul Cu care sfințim pământul Sfâșiat și pângărit De cei ce ne-au osândit Să trăim încrâncenați Despărțiți de-atâția frați Fie-le pământu’ rug Celor ce ne țin în jug Și ne-alungă pruncii-n lume Dunărea-i înnece-n spume Să se zvârcolească-n tină Că au
POEME TRISTE de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 137 din 17 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/344302_a_345631]
-
frunza de angoasă. În ciuda mea, planeta moare. Captive păsări plâng de nenoroc, O stea despică sfânta zare, Iar noi suntem tranșați în iarmaroc. Se-aprind viorile în sânge, Iar șerpii se răscoc dormind la soare Și numai crivățul deplânge, Ruina pângăritelor altare. Ne stingem într-o altă noapte Ce vine ca o moarte mondială. Poporul meu lipsit de fapte Orbecă în minciună și greșeală. Lăsarăm toate la părinți; În adaptatul lor destin la criză, Ducând atâtea neputinți Spre porțile planetei, fără
DIN PRIBEGIE de STELIAN PLATON în ediţia nr. 151 din 31 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/344439_a_345768]
-
prim ministrul Iurie Leancă, el ar fi continuat cursul proeuropean promovat la maxim în perioada guvernării lui când Republica Moldova devenise o poveste de succes a Parteneriatului Estic. Ce a rămas din această poveste de succes astăzi? Mai nimic, atât de pângărită este această poveste de succes încât partenerii noștri europeni practic ne-au întors spatele. Cum să nu-ți întoarcă spatele dacă la noi se fură ca în codru, partenerii europeni nu mai sunt siguri că banii contribuabililor țărilor lor vor
SOCIETATE CONDAMNATĂ? de VALERIU DULGHERU în ediţia nr. 1682 din 09 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/377350_a_378679]
-
Acasa > Poeme > Duiosie > CLIPA TACE ȚINTUITĂ... Autor: Georgeta Muscă Oană Publicat în: Ediția nr. 2293 din 11 aprilie 2017 Toate Articolele Autorului Roșie hlamidă cade, biciul sfarmă carne sfântă, Pângărita mână, crudă, fierul rece îl împlântă. Freamătă mulțimea toată, cu smerenie sau ură, Unii strigă bucuria, alții plâng neágra tortură. Țipă-n temniță izvorul, se despică piatra-n lacrimi, Lunecând cu-nfiorare peste clipa grea de patimi. Se frământă Universul, deschizându
CLIPA TACE ȚINTUITĂ... de GEORGETA MUSCĂ OANĂ în ediţia nr. 2293 din 11 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/379859_a_381188]
-
povârnișuri și pietre un ochi lunecos - ca o tremurare de ape - un cântec săltând pe aproape... În adierea toamnei două mâini fluturând o batistă în vale, o pasăre cu aripa frântă un trandafir rătăcit o potcoavă uitată și-un legământ pângărit... În lumina toamnei dragoste și vânt un cerșetor o bucată de pâine uscată și-un hohot de râs ... Citește mai mult În lumina toamneiun copilo floare povârnișuri și pietreun ochi lunecos- ca o tremurare de ape -un cântec săltândpe aproape
VALENTINA BECART [Corola-blog/BlogPost/379262_a_380591]
-
de râs ... Citește mai mult În lumina toamneiun copilo floare povârnișuri și pietreun ochi lunecos- ca o tremurare de ape -un cântec săltândpe aproape...În adierea toamneidouă mâinifluturând o batistăîn vale,o pasăre cu aripafrântăun trandafir rătăcito potcoavă uitatăși-un legământ pângărit...În lumina toamneidragoste și vântun cerșetoro bucată de pâineuscatăși-un hohot de râs... XVII. RECENZIE. CĂLĂTOR PRIN ANOTIMPURI”, AUTOR TITI NECHITA., de Valentina Becart , publicat în Ediția nr. 2123 din 23 octombrie 2016. Să uit de bezna lumii trecătoare... În luna
VALENTINA BECART [Corola-blog/BlogPost/379262_a_380591]
-
Dar tu cine ești ? - Păi orășeanca pe care ți-o dorești goală cum tot insinuai. Na! Ai ocazia să-i străpungi himenul. De ce nu te grăbești. - A cui himen, a lui Anica? Ce se va face ea întoarsă în sat pângărită? Ai exemplul Violetei Începu să plângă înfigându-se în umărul lui Ionel. Apoi, ferm, puțin liniștită, bătu cu piciorul în prag de răsună toată corabia spunând: - Nu mai vin acasă. Rămân cu tine la oraș și trebuie să joc un
DOUĂ GRADE DE LIBERTATE ŞI UN PRIETEN -2- de EMIL WAGNER în ediţia nr. 1574 din 23 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374960_a_376289]
-
două fiice profitau de Moș Goriot, în dorința lor de parvenire. Acesta orbit de dragostea paternă, supunea totul dorințelor fiicelor, crezând că astfel ele își vor găsi fericirea. Dăruirea de sine a tatălui nu a găsit nici un ecou în sufletul pângărit al fetelor. Tânărul Rastignac, al cărui suflet mai păstra reminiscențe ale umanismului, a fost martorul evenimentelor triste și părtaș al dramei. O lume în care demnitatea umană este distrusă de dorința de parvenire! Nu este similară timpului în care trăim
NORTH CAROLINA în ediţia nr. 3 din 03 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/345029_a_346358]
-
în: Ediția nr. 1650 din 08 iulie 2015 Toate Articolele Autorului Ca o apă ieșită din matcă, e sufletul osândit, veșnic să hălăduiască prin deșertul ce-a uitat să mai rodească, să rodească... * Ca o amiază îndrăgostită, dezbrăcată de mâini pângărite, e sufletul ispitit, ispitit... * Ca o lumină preschimbată în pulberi văduvite - de taina unei lacrimi - e Omul acesta, rătăcit în labirint, în labirint... Referință Bibliografică: Ca o amiază îndrăgostită / Valentina Becart : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1650, Anul V
CA O AMIAZĂ ÎNDRĂGOSTITĂ de VALENTINA BECART în ediţia nr. 1650 din 08 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372626_a_373955]
-
povârnișuri și pietre un ochi lunecos - ca o tremurare de ape - un cântec săltând pe aproape... În adierea toamnei două mâini fluturând o batistă în vale, o pasăre cu aripa frântă un trandafir rătăcit o potcoavă uitată și-un legământ pângărit... În lumina toamnei dragoste și vânt un cerșetor o bucată de pâine uscată și-un hohot de râs alături, iluzii și predici un copac desfrunzit o privire mirată și sângele meu alergând alergând... 25 oct.2016 Referință Bibliografică: În lumina
ÎN LUMINA TOAMNEI de VALENTINA BECART în ediţia nr. 2129 din 29 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379237_a_380566]
-
ci se moștenește de la mama. [... ] zice Voltaire, iar Goethe zice: Obscurantismul veritabil nu consistă în oprirea răspândirii adevărului, clarității, folositorului, ci în aceea că i se dă curs și trecere minciunii. Văzut-am laurii sfinți ai gloriei De frunți comune pângăriți. De aici se vede de ce obrăznicie e capabil un cap de rând când ai comis greșeala de a-l proclama mare spirit. A o face aceasta e un mijloc care nu se scuză prin nici un scop. Ș-apoi să vezi
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
poate fi anihilată, în mod sigur îngreunată, de voluptatea sexuală. Scrupulul socratic nu este nici pe departe de natură metafizică. Socrate nu este un adversar al voluptății sexuale și nici nu crede că sufletul e înlănțuit de trup, incarnat, desfigurat, pângărit sau alunecat în trupul destinat la fiecare nouă reincarnare. Un singur soi de voluptate sexuală nu recunoaște Socrate, și nu e de fel curios că aceasta este tocmai voluptatea căutată de cuplul pederast. Și este împotriva plăcerii orgasmului în acest
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
altădată: sub „nori negri” lumea întinde larguri de culoarea mercurului și mări de silitră la „malul de beton”, „ape verzi și lâncede”, „indiferente”, poartă alge și „anemone paludice”, în smârcuri, amestec de zloată și pulberi, zăpada putrezește „ca un sărut pângărit”, ploaia rupe obrazul cu unghii ascuțite, o „noapte lichidă” domnește, în care cu greu se poate vâsli și doar rareori zvâcnesc vise cu terase albastre și „un catarg clătinându-se la tâmpla apei / [...] invocație monotonă și dureroasă / sfâșiindu-se blând
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
duc niciodată foarte departe”? Esențial pentru debutul fazei practice în viața duhovnicească este momentul de singurătate totală. Experiența solitudinii profunde ne cere delimitarea de amestecul cu lumea conversațiilor menajere. Precum într-o noapte fără lună, când ochiul minții își descoperă pângărita nuditate, inima rănită a omului imploră ajutorul. Înstrăinarea nu mai are nici o determinare psihologică, cum ar crede mizantropii. Solitudinea este aici teologică: „eu singur cu Dumnezeu singur”; un lucru deloc simplu, de vreme ce „am învățat să trăim cu simțiri trupești” care
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
întîmplare ea le-ar fi cerut s-o ajute; dar la praznicul de înmormîntare, dau buzna cu atîta pioșenie! O, cumplită lăcomie vulturească a lumii, de care nu scapă nici măcar puternica balenă! Dar încă nu s-a isprăvit. Deasupra cadavrului pîngărit planează duhul său răzbunător, care-i supraviețuiește și care bagă groaza în cei ce se-apropie de el. Cînd namila albă e reperată de vreun sfielnic vas de război sau de vreun neajutorat vas de explorare, de la o distanță ce
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
populat, nu de chipuri umane, ci de rânjetele plăgilor. Fiecare își avea rânjetul ei singular, când larg și cărnos, când ca o tăietură adâncă, înnegrită de arsuri. Și același reflex, ca un filtru fotografic, colora acele vise în culoarea sângelui pângărit, a ruginei de pe carcasele blindatelor, a prafului roșiatic pe care elicopterele îl ridicau, atunci când aduceau noi răniți la spital. Adesea, mă trezea aceeași vedenie: făceam puncte de sutură, nu pe rânjetul unei plăgi, ci pe buze care se străduiau să
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
de profeție, probabil că nu-și amintea nimic din ceea ce spusese. Adevărurile pe care le rostise, oricare ar fi fost ele, erau Întrecute de senzațiile imediate: durerea de cap, răgușeala. La fel era și pentru Calliope. Aveam senzația că fusesem pângărită și inițiată. Mă simțeam matură. Dar cel mai tare simțeam că mi-e greață și nu voiam să mă gândesc deloc la ceea ce se Întâmplase. La duș am Încercat să spăl toată experiența, curățându-mă metodic, cu fața sub jetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
fără o bucurie anume. Clipe din răgazul iubirii, când descoperi, iar și iar, din simplă fulguire, din beția unui aer troienit, din nepăsarea fulgilor învârtejiți, că Lumea se naște în fiecare clipă, uimită și pură, lăsându-se în aceeași clipă pângărită, ca într-un suprem dar pe care ni-l aduce din depărtările Cerului din care a fost trimisă. În astfel de clipe, toate ale tale dintr-odată depărtate îți devin, tu însuți depărtat îți ești, fără nimic din ceea ce crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dă și de muncă.“ Nu aveam chef să-l ascult. În fața bisericii aceleia ruinate mă simțeam chiar vinovat, rușinat. O stare confuză, grea, de mocirlă sufletească. Am strâns-o pe Ester de mână. Tăcea închisă în ea, privind minunea aceea pângărită. „Cum de se poate așa ceva?“, a șoptit de câteva ori, clătinând parcă nedumerită din cap. Se putea. O știam prea bine. Dar parcă niciodată nu avusesem în față atât de clară imaginea a ceea ce de atâtea ori auzisem tot repetându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
inginerul își lua și el bucățica lui de triumf. Mă studia ca pe o tencuială pe care atunci parcă o descoperise și constata că mai poartă urme de vopsele de demult, un rest de pictură, poate, chiar din biserica jefuită, pângărită, spre care încă priveam peste umărul lui. Mă compătimea sincer, bărbătește: „Are o meliță coana de nu mai dai p-acasă“. O lăsam pe Ester să-și desfășoare recitalul. Eu doar priveam, parcă atunci vedeam pentru prima dată așa ceva, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
al Călăului, al șoptitorului, din inima fiecăruia. Mulți l-au urmat. Alții s-au îndârjit să-i reziste, jertfindu-și viețile, crezând că din jertfa lor va răsări o Lume mai dreaptă. Nu a răsărit și nu mai răsare. Odată pângărite viețile, visurile, gândurile nu mai au cum să renască. Nu mai există renaștere. Doar repetare, veșnică repetare, până la cenușă... Așa cum a fost timpul turnătorilor, avem acum timpul vidanjorilor. Timp al răscolitorilor în scârnă, care-și fac un merit justițiar din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și un cuvânt de-al meu ar fi putut face și mai puternic glasul celor care strigau după dreptate. Vina de a mă fi temut să văd dincolo de lozincile și drapelele fluturând triumfătoare. Vina de a fi iubit un tricolor pângărit, o stea însângerată și o cârpă roșie fluturând a victorie. Mi s-a spus și am crezut că roșul e simbolul sângelui vărsat. Nu m-am întrebat însă niciodată cine într-adevăr a vărsat acel sânge și cine a ostoit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
înălțimi și biruiam prăpastii adânci. Mă năpădesc gânduri învolburate care răscolesc în suflet nori negri, șuvoaie de pătimiri înroșindu-mi fața și înmulțindu-mi bătăile inimii acum când le retrăiesc... Timpul s-a grămădit în oasele mele, mult chinuite și pângărite iar pătimirea, care demult mi-a întrerupt cântecul inimii, acoperă zi de zi veștedul meu trup. Acolo în munți, sublimul tinereții înălța până la cer visele mele ce ardeau în sângele meu fierbinte și era încurajat de himera unor promisiuni care
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]