48 matches
-
cu sânge și câteva măsele. Gheorghiță hâhâie schimonosindu-se de durere: 'Mnetale, bădie Toadere, și când o suna Apocalipsa, tăt a șugui ț-a arde... Și zi așa, că eu dormeam somnul drepților, Măria sa o dat cu cracii-n sus păgânătatea?! Izbândă deplină, moșule! spune Gheorghiță cu mândrie. Cum alta? Că nimeni nu se află să-i sufle-n borș Domnului Ștefan! Mamăăă ce tăiere o fost!! Ce face, ce drege Măria sa, tăt în chișoare cade, ca mâța! Da'... de Măria sa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ajutor, adaugă Duma. În sfârșit, am bătut palma cu Mateiaș. A pecetluit prietenia noastră dăruindu-mi Cetatea Ciceului: "S-o stăpânesc cu sănătate". Aiasta, oare, nu-i semn că vechea ură s-a stins și făgăduială de luptă unită împotriva păgânătății? Prieteșugu-i bun, de n-ar fi fățărnicie diplomaticească, cuvântă Stanciu. Eu nu-l pot uita și nu-l pot ierta! izbucnește cu patimă vornicul Bodea. El a pus foc de-a ars Târgul Bacăului. Și ce mândrețe de conac cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și muntenesc a curs pentru aiasta, socotește sever Stanciu. Aiasta-i recunoștința omenească, filozofează Vlaicu. Corcitură, mormăie Ștefan printre dinți. Am crezut că-n vinele lui curge un strop din sângele Basarabilor... Am sperat să stăm împreună la Dunăre stavilă păgânătății... E greu cu iataganul la beregată. Vai de capul lor, îi căinează Vlaicu. Toți domnii munteni până la urmă... Ce să facă și ei? Taci, cloșcă muntenească! își varsă Ștefan năduful. Toți?! Toți, în afară de bunică-su Bătrânul Mircea. ...Și de Vlaicu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pământ, falnica oștire a viteazului Mathiaș va trece Carpații în marș triumfal și va da lovitura de grație, mușcând ca șacalii din trupul leului rănit. Și, astfel, "Mathias Rex, fortissimus athleta Christi" va repurta o nemaipomenit de strălucită izbândă asupra păgânătății, acoperindu-se de o "nepieritoare glorie"! Bine jucată comèdia, recunoaște Țamblac. La ce bun bâlciul aista murdar?! se aprinde Ștefan. Dintr-un foc, împușcă mai mulți iepuri odată: zdrobește Împărăția otomană, jucându-se de-a războiul, încununându-se "Salvator al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Țincoca, iar comitetul de redacție este alcătuit din Ion Diaconescu, Cristofor Dancu, Cuza Marinescu, Al. Alexianu, Gabriel Pamfil. Primul număr se deschide cu articolul lui Ion Barbu, Cuvânt către poeți, o pledoarie pentru valorificarea prin poezie a fondului obscur „de păgânătate” din substraturile sensibilității lirice. Programul propriu-zis apare însă, într-o formă explicită, în articolul lui Cuza Marinescu, Preliminarii la cronica literară, înscriind orientarea publicației între hotarele unui „românism” xenofob, angajat în combaterea „iudaismului otrăvitor și destructiv” și, în aceeași măsură
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288644_a_289973]
-
s-ar pribegi pe aicea și o moarte, să se știe pe ce tocmeală a rămas casa noastră...”; „De mi s-ar pribegi moarte aiccea la mâna acestor păgâni, să pue acești boeri nevoință, se nu-mi zacă oasele în păgânătate ce să le aducă în țară să le îngroape la sf. mănăstire Dragomirna”) și care s-a petrecut sub ochiul spectatorului care o pporuncise: „Și așea, într-o dzi l-au luatŭ de la împărăție și, la vederea divanului, prăvindŭ și
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de bine/ cum o femeie mi l-a închis/ între palme: Singurul templu în care m-am rugat"), la înfruntarea bolii, cu presimțirea morții (Radiografiile timpului citite în lumină) și la atrocitățile veacului (o atmosferă de cruzime și de resuscitată păgânătate aflăm în Legea talionului). Doar că poetul este o natură delicată, de o finețe constitutivă, căreia îi repugnă exprimarea fățișă, preferând nuanța, aluzia, sugestia, mult mai poetice, în opinia noastră, decât ostentația și brutalitatea expresiei. Profesarea scrisului ca luciditate, rostire
Noblețea discursului by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7346_a_8671]
-
Simbolul Istoriei a rămas Roata întoarsă, Peste noapte tragodia devine farsă. De două mii de ani dospește-acest gunoi La temeliile Creștinătății în care ne-am născut și-o să pierim cu toții: Și neamurile vechi și semințiile mai noi. Ridică-te, Mândra mea Păgânătate, Să-mi fac loc și eu într-o cetate în Munții Traciei la bravele Cete Unde stăpânea Tata Mare-al meu, Regele Dromichete! 11.X.2009 Către sinele meu Prin toate primejdiile m-ai trimis și purtat: De la Roșu împărat
Poezii by Ion Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/6777_a_8102]
-
Mare. Figura lui este impecabilă, de o puritate și de o energie extraordinare, întrupând o societate întreagă, care urmărește cu toate puterile ei, cu un devotament obsedant, fără considerație de interes sau de ambiție, un singur ideal: biruința Crucii, distrugerea păgânătății, care nu se poate tolera și cu care fără crimă nu se poate încheia nici un pact”. Așa scria istoricul nostru cel mare, Nicolae Iorga, în Istoria literaturilor romanice în dezvoltarea și legăturile lor.
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92334]
-
de iluminare. Toată pictura canonică se va executa, n-aveți grijă. . - Stâlpii sunt prea fioroși, nu sunt coloanele noastrerăsucite. Seamănă a local de pierzanie, teatru, cinematograf. . - Sunt pilaștri puși în loc de coloane. . - Ca la un locaș păgân. . - Îi dați zor cu păgînătatea! Ați fost vreunul prin străinătate?Templele romane au fost prefăcute în biserici creștine, căci G. Călinescu crucea sfințește. Și turcii au luat Sfânta Sofia și au făcut-o moschee. Ideea fundamentală a unei biserici este grandoarea, inspirând sentimentul de respect
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
iau de la basmu, de la păzitorul cel posomorât al trecutului, cheile lui de aur și deschid porțile inimei mele. Adeseori, în sufletul meu, întorc înapoi roata cea uriașă a timpului cu codrii săi de secoli, cu popoarăle sale... cu Creștinătatea și Păgânătatea sa... într-un loc îmi place să opresc roata... să privesc cu tot estasul lumea ce se-ntinde naintea ochilor! Lumea... Roma! Roma, coroana de marmură a pământului, cu împărații ei mari ca Dumnezeii seninului! // Pe tronuri cu trepte multe
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
apere sărăcia-glia și nevoile și neamul..., prinseseră de șfichiurile harapnicelor curnuți; loveau numai În cai; și numai la părțile sensibile - asta sigur am citit-o. Dar nu În Creangă. Firește, caii, Înnebuniți, au luat-o la sănătoasa: peste-un ceas, păgânătatea e ca pleava vânturată / Iar În urmă se Întinde falnic armia, În fine, română, doar se chema, cu acte, Popescu. - L-a rușinat pe Grecotei, vaaai, dar cum l-a mai rușinaaat!, chicotește mama, cu mâna la gură. Au mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de la surori, de la grădina cu flori și iar veneau copiii, cu clopoțìii și după ei veneau flăcăii satului, spunând cum e cu brazii și cu paltinii - și din nou domțători’ cu patruvocile școlarilor, ca să pună un strop de creștinătate În păgânătatea pravoslavnică a Mănenilor - bine zicea Moș Iacob ceea ce zicea și din care eu nu Înțelesesem nimic pe loc, ci mai târziu, mult mai târziu, fiindcă Îmi spuseseră părinții: Mănenii aveau colindele lor, „păgâne” și amestecate, doar câte un vers, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
noastră de la Mana. Și asta trebuie urcată sus, pe turlă. De multă vreme se știe, se vorbește: azi are să-i pună cruce clopotniței mari de la Curchi; și are să fie sfințită biserica de vară a mânăstirii - că a trecut peste ea păgânătatea de la răsărit și războiul sfânt dinspre apus. A venit omenire - câtă frunză, câtă iarbă; de primprejur, de la Orhei, de la Chișinău, de la Iași, de la București. Pe jos, În căruțe, În trăsuri, În mașini. De multă vreme se știe: cel care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
am să mor. Câte zile mi-au mai rămas? Eu știu când am să mor. știu zodia mea, știu tot, și niciodată să nu îngenuncheze la păgâni, niciodată! Așa vor, așa lasă-i să fie! Ăștia nu sunt oameni! Da, păgânătate! Taică-său de-acuma nu mai este. Tare l-a mai iubit și tare l-a mai așteptat! Așa cu mâinile stătea (ridică mâinile în sus): <Vină, dragul tatii, să te văd, că eu mor și mă duc și n-
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
având de pătimit din cauza ultimului. Pentru a se apăra, Șerboianu, la acel moment preot la Biserica Kalinderu din București, a depus numeroase memorii la Ministerul Cultelor și la Mitropolia Ortodoxă de București, fiind anchetat. Cernaianu nota astfel că "ura și păgânătatea cu care Scriban urmărea pe acest frate mai mic al său [...], l-a făcut să plece de la aceea Biserică și să rămână pe drumuri"87. Semnificativă este și situația în care, în articolele sale anti-cremațiune de mai târziu, Scriban nu
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
învățători și oameni cu tragere de inimă pentru Biserica din Răsărit și Apus, de la Irlanda până la îndepărtata Japonie. Mitre și cârje de vlădici răsăriteni, cruci și decorații engleze, fast deosebit al amfitrionilor suedezi, modestie și sărăcie din Răsăritul martirizat de păgânătate [...]. Toți oamenii aceștia cu înalte situații sociale acasă sau cu neșterse merite științifice în domeniul teologiei, s-au întrunit în numele lui Hristos cu dorul arzător de a căuta mijloace de tămăduire a societății de astăzi, atât de mândră, atât de
Nectarie Cotlarciuc, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei by Marius Vasile Ţibulcă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91906_a_107347]
-
legile regești. O poezie a colectivității medii, o poezie socială sau de școală literară turbură inutil acordul imemorabil, geologica simpatie dintre piscuri și văi. Vremea, 27 martie 1930 CUVÎNT CĂTRE POEȚI La temeliile sufletului omului de astăzi zac straturi de păgânătate. De ele fățarnicul se rușinează, le tăinuiește cu grije, îngropîndu-le și mai tare într-însul sau le să-răcește înadins. Nebună ispravă! Aceste funduri sunt bogăția, demonia naturii noastre și greutatea e numai să le găsim adevăratul rost. De ce n-ar
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
soseau călării ca un zid înalt de suliți, Printre cetele păgâne trec rupîndu-și large uliți; Risipite se-mprăștie a dușmanilor șiraguri, Și, gonind biruitoare, tot veneau a țării steaguri, Ca potop ce prăpădește, ca o mare turburată - Peste-un ceas păgânătatea e ca pleava vânturată. Acea grindin-oțelită înspre Dunăre o mână, Iar în urma lor se-ntinde falnic armia română. Pe când oastea se așează, iată soarele apune, Voind creștetele-nalte ale țării să-ncunune Cu un nimb de biruință; fulger lung încremenit Mărginește
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
unui sistem nou de axiome în posibilitățile liricii noastre. În primul număr din revista "Pan" (1-15 martie 1941) publică un scurt Cuvînt către poeți, bun prilej de a sonda la temeliile sufletului - inima Poeziei după Poe - unde zac straturi de păgînătate. Marea încercare este de a scoate în lumină, de a-i afla adevăratul rost bogăției cuprinse în străfunduri. Se întreabă: "De ce n-ar fi Poezia rostul, domeniul acestor forțe obscure, precreștine? Lumea cîrmuită de cetele îngerești e sigur mai dreaptă
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
focuri sfinte”, înfometat „de nisip și lut”: „Munte pur cu piscuri tăioase, / Urc în cer furtuna de stânci, / Dar râvnesc câmpul liniștii joase, / Mă roade dor de șesuri adânci”. Acum poezia parcurge o adevărată renaștere, în sensul de întoarcere la păgânătate. Senzuale încă din Destin, eroticele devin cu timpul adevărate explozii de patimă, și niciodată în lirica românească de neoavangardă nu au răsunat „strigări” mai „trupești” (nici chiar în placheta astfel intitulată a lui Camil Baltazar) ca în Cântec pentru dezbrăcare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
vecinii toți, O lume toată-nțelegea, Tu nu m-ai cunoscut. Tu nu m-ai înțeles. Dar apoi romanța se scufundă în mitologie. Dragostea poetului nu e numai un mecanism de speță, ci osânda unui atavism neînțeles cu capătul în păgînătate: Căci te iubeam cu ochi păgâni Și plini de suferinți Ce mi-i lăsară din bătrâni Părinții din părinți. Bărbatul devine ataraxic ca Luceafărul și reproșează femeii de-a fi stricat rânduiala cosmică: Tu trebuia să te cuprinzi De acel
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
condus, printr-o scurtime avantajoasă, la contemplarea dumnezeiască. Această (carte) se asociază cu opera Sfântului Ambrozie adresată împăratului Grațian. O, neprețuită bunătate și putere a Creatorului, cerurile s-au deschis, Sfânta Treime, fiind arătată, a strălucit în inimile credincioșilor și păgânătatea care deținuse o cinste străină, înlăturată de Domnul cel adevărat, s-a risipit!. Suflet de misionar și de apostol, Sfântul Niceta era, de asemenea un mare teolog și literat, bucurându-se de un prestigiu remarcabil, după cum rezultă dintr-un codice
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]