8,329 matches
-
rămîne unitate de lucru suprafiresc/ bolovan pe care încă-l rotunjesc îl șlefuiesc/ de parcă aș avea de gînd să-l fac orbitor/ ca apoi să-l uit neglijent undeva pe-o masă de cafenea/ printre ziare deschise zarvă de glasuri pălării și zîmbete fluturate prin aer" (Clipa în care m-am născut). Spre deosebire de barzii care solicită grandoarea cosmică, o mitologie mai mult ori mai puțin zgomotoasă a marilor sensuri (exempli gratia: șaizeciștii "expresioniști", contemporani stricți ai d-sale), Constantin Abăluță cultivă
Un baroc paradoxal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15295_a_16620]
-
cu ajutorul unei bine temperate psihanalize a textelor literare, autoarea ni-l prezintă pe Ionescu față în față cu România. Cu țara Gărzii de Fier, așa cum o numește el. Față în față cu propriul tată. Față în față cu rinocerul cu pălărie, Nae Ionescu. Față în față cu propria identitate mistificată și franțuzită și cu fragila genă evreiască. Toate acestea într-o încercare teoretic cuminte și puțin demodată de a explica aspecte din scrisul lui Ionescu prin biografia sa. Numai că atunci
Țara rinocerilor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15367_a_16692]
-
de teatru, a ales pur și simplu un cuvînt din Larousse și un animal care i s-a părut expresiv. Regăsește apoi cuvîntul într-un jurnal de tinerețe. Speculația e tulburătoare și imaginea lui Nae Ionescu ca singurul rinocer cu pălărie trece dincolo de literatură. Capitolul despre tatăl oportunist și versatil, dominator și nedrept, opus fragilității mamei învinse mereu ne amintește de extraordinarul număr din Apostrof în care mai mulți scriitori evocau figura paternă. Nu e un simplu joc cu iz freudian
Țara rinocerilor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15367_a_16692]
-
Cornel Ungureanu (care cu acest prilej, se "apără" de o remarcă a cuiva cum că ar fi cronicar literar al revistei timișorene: "Semnez Documentare, care ar vrea să semnaleze cititorului cărți, atitudini, personaje". N-o fi altă Mărie cu aceeași pălărie?). Savuroasă, ca de obicei, poezia în formă fixă a dlui Ș. Foarță, conectat de astă dată la bicentenarul lui Hugo, din care și traduce Vînătoarea burgravului. Caloriferul dlui Marcel Tolcea te umple de voie bună. Lucru mare, fiind vorba de
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15440_a_16765]
-
mirat. Mirat pentru că pe autostradă am văzut o mulțime de pantofi. Cădeau din mașini. Pantofii păreau că aleargă singuri pe autostradă. Nu se știe încotro. Îmi venea să cobor din mașină, să probez mai multe perechi... Mai vedeam pe asfalt pălării, cămăși sau ochelari de soare. Imagini de-a dreptul suprarealiste. Din când în când descopereai și câte un ziar. Puteai să te așezi pe marginea șoselei și să citești ultimele noutăți, în liniște. Prietenii din Nord m-au întrebat: "De ce
"Libertatea și democrația - valori pe care trebuie să le apărăm cu orice preț..." by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/15435_a_16760]
-
patroane, dragul meu patron! Unde naiba fusei cât trăiși? Și unde erai, cât am trăit eu, toată viața mea? - Da, făcu redactorul. Fără a se clinti. Hai, du-te acasă, zise, aruncă cheia pe fereastră și scrie (...). Reporterul își luă pălăria inenarabilă, și, o secundă, se uită înăuntrul ei cu o atenție meditativă ca și cum s-ar fi pregătit să scoată din ea biletul câștigător. "Ascultă, spuse redactorul, - vorbea fără nici o grabă, aproape cu bunăvoință - oamenii care sunt proprietarii acestui ziar sau
PYLON (continuare) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15475_a_16800]
-
care acesta le-a gîndit nu seamănă însă cu indivizii din berăria de peste drum. Ele aparțin clasei de mijloc de la 1900, pe care Zarifopol a sintetizat-o foarte bine în studiul despre Caragiale, sînt îmbrăcați corect, cu gust, domnii poartă pălării (canotierele epocii) și bastoane, costumele fiindu-le adaptate la anotimp și la împrejurări, iar doamnele cu sau fără căței, sînt elegante, poartă ciorapi și bluze de mătase naturală, demibotine de piele și nu uită umbreluțele de soare. Pînă și copii
Caragiale după Caragiale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15530_a_16855]
-
dacă s-a pășit în afara vrajei visului prin călcarea pe podeaua solidă a realității sau dacă visarea continuă. Un dubiu dăinuie, se strecoară o nostalgie după plutirea fantazării și farmecul imaginat. Nu numai de Kafka amintește Derrida, dar și de pălăria de paie, de Panama, care irumpe într-un vis a lui Walter Benjamin, eseistul obsedat și de un șal căruia i-a repartizat tot în somn o dublă cheie: de a înfășura gîtul grațios al unei doamne, dar și de
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
care se repetă se împlinesc". Ele sunt în roman individuale, pot însă și vagabonda nefixate la o persoană. Că judele va deveni nevăzător reiese mai întîi dintr-un signal, inclus în somnul grefierului. Ceea ce la Walter Benjamin era șalul sau pălăria de paie devine la personajul lui Cimpoeșu pasărea în zborul ei planat. Accentul e pus aici nu pe euforia dobîndită în vis, ci pe presentimentul de groază. Judele povestește că a simțit bătaia aripilor care i-a trimis un aer
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
ori, seara, furișându-ne la fereastra ei, o puteam observa prin sticla murdară cum stă lângă lampa de gătit cu aceste cărți înfiorătoare. Afară ieșea foarte rar și, bineînțeles, fiecare apariție a ei, în paltonul de blană roasă și cu pălăria de modă veche, provoca o agitație generală. Iarna aruncam în ea cu bulgări de zăpadă și chiar bucăți de gheață, alergam în urma ei și strigam cu frenezie: "Vrăjitoarea! Vrăjitoarea! Vrăjitoarea!". De obicei, la ușă, își întorcea nasul său coroiat spre
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
am îndrăznit să mă bat pentru ele; era mai comod să-mi găsesc consolări și scuze. Spre deosebire de alții, cunosc nu numai ziua, ci și ora ieșirii din copilărie. Tata pusese ceasul deșteptător să sune și, la opt fără un sfert, pălăria metalică s-a pornit să zbârnâie. Am deschis ochii și am văzut ferestrele albe. Peste puțină vreme, mă aflam pe gardul din capătul grădinii. }in minte și mirosul acelei zile. Pluteau în aer arome grele de nuci bătuți cu prăjinile
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
ca pe o nuanță nouă, perceptibilă la o lectură atentă (În centrul orașului/ O formă bizară/ Din oțel inoxidabil.// Țăranii se uită,/ Se uită...// Ce poate să fie?// Floare?/ Nici vorbă./ Femeie? Pasăre?/ Moară de vânt?/ Și neînțelegând/ Își scot pălăria,/ Ca la biserică.). Aceste versuri nu demonstrează o angajare împotriva mediului citadin ca loc de pierzanie. De fapt nici o poezie a lui Sergiu Adam, care are legătură cu spațiul rural sau cu locuitorii lui, nu este paseistă, în nici una nu
Melodia întâmplărilor by Iulia Argint () [Corola-journal/Journalistic/14537_a_15862]
-
singurul martor al ei mai de vază, reamintind scena de neuitat cu Blaga și Coca - peste câteva luni avea să moară - mânând caii droștei cu două roți numai, pe strada principală Ferdinand. Ea, în alb ca o mireasă cu o pălărie largă florentină, el într-un costum închis, profesoral, pe când praful, istoric, stârnit în anotimpul torid, secetos, îi învăluia pe cei doi amanți în stilul clasic italian... Era prin vara în care un circ se pripășise în Urziceni, rămânând mult timp
Urziceni by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14627_a_15952]
-
o impresie. Mă îndepărtam grăbit. La Cezanne, n-am putut să nu mă opresc, fixându-l câteva minute pe Achille împărat, piticul hidrocefal albastru ultramarin. În treacăt, salutasem prea plecat slăbiciunea mea, femeia elegantă a lui Toulouse Lautrec, cu mănuși, pălărie și umbrelă. Când am intrat, neprevenit, la Gauguin, îmi pierdui pe loc respirația... Exploziile mănâncă oxigenul. Vairamati, femeia cu gâsca galbenă apucând în cioc o șopârlă. Femei din Tahiti, galben, galben, galben... Prânzul cu bananele... Portretul artistului cu Cristul tot
Reflexe pariziene XII by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14656_a_15981]
-
musai să fie tăiate cu cuțitul, altfel te sufocă, dar mai sunt și alea de zeamă lungă unde ajută doar lingura. Ori care se culeg ca mărul pe care l-a rupt Adam. Iar în privința morții, este singurul lucru de sub pălăria cerească aidoma șarpelui care se poate cățăra și-n sus și-n jos pe arborele obîrșiei noastre. Moartea poate să te aștepte la pîndă cu veacuri înainte să te fi născut, dar poate să se și întoarcă după tine, să
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
agrafe și în timp ce și le punea, strîngându-și părul spre ceafă și spre urechile palide, am zărit pe noptieră fotografia tatălui ei, într-o ramă de argint: Kim într-un palton deschis la culoare, cu reverele ridicate, din profil, cu borul pălăriei acoperindu-i un ochi și zîmbind dintr-o parte. Ochii lui întunecați ascundeau o licărire ironică, sîmburele unei aventuri. - E adevărat că știi să desenezi? - întrebă Susana. - Puțin. Am deschis mapa și i-am arătat desenele pe care le alesesem
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
mediile presupus culte, încălcând orice idee de drepturi de autor. Luptându-mă cu vântul, ajung cu chiu cu vai în fine pe Fifth Avenue, în centru, inima Cetății, artera marilor bijutieri cu vitrine scăpărătoare și unde siluete de inși cu pălării largi, negre, ținute pe cap cu amândouă mâinile, să nu le ia vântul, cu perciuni, cu anterie lungi de tot se zbat în curentul de aer mai violent parcă. Aflu că știința șlefuirii diamantelor merge de minune cu modelarea milenară
Note americane (III) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14283_a_15608]
-
mănușile, e deja iarnă, mi-ai spus, degetele ți-au înghețat, tremuri de frig sau de frică mai ții minte diminețile, închisorile, zorile, mai ții minte scrisorile, luminile, reflectoarele, departe, foarte departe, pădurile în care se ascund ciupercile otrăvitoare, cu pălăriile lor elegante, seducătoare cu roșu, cu alb, cu oranj" (28 noiembrie). Am trimis pînă acum la numele mai multor scriitori. Nu am vrut să sugerez un caracter accentuat livresc al volumului lui Catrinel Popa, livrescul există în poemele sale, însă
Jurnal de versuri oranj by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15148_a_16473]
-
extraordinare, impecabile ale personajelor interpretate de George Mihăiță și Virginia Mirea. Vervă, aplomb, măsură sau Bani din cer. Horațiu Mălăele, din nou în postura de regizor, a lucrat cu rigoare (și plăcere, bănuiesc) cu trupa de la Comedie (vă amintiți minunata Pălărie florentină, cromatica acelui spectacol, lumina lui atît de specială, machiajul, costumele elaborate ale Liei Manțoc, pe George Mihăiță și Virginia Mirea?), această comedie bulevardieră. Rîsul este stîrnit din jocul "inocent", calculat al celor doi protagoniști, în primul rînd, care își
Cad bani din cer by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15226_a_16551]
-
de informație. Cabinele erau despărțite de un perete, astfel încât era ușor să intri într-una din încăperi și, printr-o gaură făcută în acel perete, puteai observa doamnele care se dezbrăcau de cealaltă parte. În vremea aceea erau la modă pălăriile cu ace lungi și doamnele, știindu-se observate, introduceau ácele respective în gaura din perete, fără să le pese că puteau înțepa ochiul indiscret (mai târziu, mi-am amintit acest detaliu în filmul El). Ca să ne ferim de ácele de
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
cu ace lungi și doamnele, știindu-se observate, introduceau ácele respective în gaura din perete, fără să le pese că puteau înțepa ochiul indiscret (mai târziu, mi-am amintit acest detaliu în filmul El). Ca să ne ferim de ácele de pălărie, puneam bucățele de sticlă în găuri. Unul din oamenii cei mai duri din Calanda, care s-ar fi prăpădit de râs dacă ar fi bănuit ce probleme de conștiință aveam, era unul dintre cei doi medici, don Leoncio. Republican înverșunat
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
douăzeci de fotografii, făcute în 1904 și 1905 de un prieten de familie. Ele sunt bine retușate, grație unui aparat din acea vreme. Iată-l pe tata, destul de puternic, cu o mustață mare și albă și, aproape întotdeauna, cu o pălărie cubaneză pe cap (cu excepția uneia în care poartă o canotieră). Iat-o pe mama la douăzeci și patru de ani, brunetă și zâmbitoare, ieșind din biserică, de la slujbă, salutată de toate notabilitățile satului. Iată-i pe părinții mei pozând cu o umbreluță
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
neîntrerupt o emisiune despre România - un tur de forță al cărui profesionalism ne-a făcut și pe noi să ne privim altfel. Trebuie să recunoaștem: arătăm mult mai bine la televiziunea franceză decît la televiziunile noastre. Părem chiar normali. Jos pălăria!" Cronicarul recunoaște că n-a putut urmări 24 de ore din 24 emisiunea de la TV5, așa că nu poate ști dacă nu cumva și cele două editorialiste n-or fi văzut cum arată România la acest post de televiziune la ore
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15257_a_16582]
-
stradă? Dascăl, după aspectul înfrigurat, în școli neîncălzite? Și mi-a părut rău că nu l-am poftit în fața ușii mele, să-i trec o pereche de ghete, odată ce purtăm același număr la pantofi, o țoală mai puțin ponosită, o pălărie și adresa altui frate, care să-i repare dantura. Acesta e statutul regretelor: sunt întotdeauna târzii - și zadarnice. Berea, în schimb, a fost grozavă. Iar Constituția s-a votat. Uff!
În competiție cu dublul meu by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13394_a_14719]
-
în doliu - să facă douăzeci și doi. Soții Mañara găseau că doliul pentru un logodnic n-avea nici un rost, până și Mario ar fi preferat o durere doar lăuntrică. Era neplăcut să vezi zâmbetul ascuns al Deliei când își punea pălăria în fața oglinzii, atât de blondă și toată în negru. Se lăsa adorată de Mario și de părinți, se lăsa luată la plimbare și la cumpărături, întorcându-se odată cu ultima geană de lumină, iar duminicile după-amiaza primea musafiri. Uneori se ducea
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]