238 matches
-
Foarță? Printr-o calofilie fanatică, dusă pînă la o delirantă pedanterie. Dacă, așa cum s-a afirmat (Hermann Helmers: Lyrischer Humor, 1971), umorul e rezultatul genetic al integrării (asimilarea normei) și al emancipării (critica normei), aci "emanciparea" se produce printr-o părelnică fetișizare a normei. Autorul pare obedient față de aceasta pînă-n pînzele albe. "Critica" e învăluită în iluzia manieristă a respectării ei fără crîcnire. O notă așezată în fruntea volumului dă asigurări de integră supușenie în fața literei: "Revăzută și adăugită, noua ediție
Poezia lui Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17261_a_18586]
-
în afară oricărei realități dinainte date; a face să pară funcționale toate detaliile, chiar dacă nu există nici o regulă și nici un test în stare să ne spună de ce se întîmplă așa. Ficțiune înseamnă ca si cum literatura utilizează limba în acest regim al părelnicului. A doua remarcă se referă la istoria genurilor pe care Lodge le compară sub raport lingvistic. Să precizez, înainte de a o schiță, ca principial, ficțiunea nu a fost (nu poate fi) decît de două feluri, dat fiind cordonul ombilical care
Limbaj si fictiune by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17978_a_19303]
-
în primăvară, de întunecată solaritate a propriului instinct. Grație unei mari intensități expresive, a unei incandescente a discursului menținute fără întrerupere, Miron Kiropol ajunge a trata afectele într-un chip autonom, ca pe niște obiecte în sine. Încercînd a transgresa, părelnic, granițele dintre real și fantastic, rămîne de facto, în domeniul ultimului, de unde "experimentează" doar realul că pe o iluzie, ca pe o fantasma a fantasmei. Umanitatea să e fatalmente resorbită de procesul figurat, care-și are ontologia proprie. Ființă e
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
stăpînirii de sine/ în camera asta unde vorbesc singur/ să nu mă uit/ soarele negru al cernelii/ m-apasă./ Soarele negru al cernelii/ m-apasă". (Preludii pentru trompeta și patru pereți). În cele din urmă, substanțele afective ale trăirii, desi părelnic învinse în impactul cu Cartea, se repliază în nucleele lor, drept autentice purtătoare ale divinului mister al ființei: "Obosite sentimentele se retrag din cărți/ tu că o inimă însingurata rasai/ călcînd în picioare propria umbră/ precum Dumnezeu orizontul" (Naștere vinovată
Un supraromantism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17549_a_18874]
-
și de propria fire, în faza următoare neagă această nouă identitate, se de-mască. O asemenea dublă transformare, precum o negație a negației, implică relativizarea din care țîșnește adevărul. Nu altfel proceda Socrate, cînd, punînd întrebări "încuietoare" ce relativizau afirmațiile părelnic incontestabile ale sofiștilor, "moșea" adevăruri unanime, preexistente în conștiința interlocutorilor: Felul său de-a acționa în diferite momente definește, după Jankélévitch, conștiința ironică: aceea care se neagă pentru a se afirma mai bine, ca și ideea hegeliană. El se neagă
Ulise ca prototip by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16730_a_18055]
-
și Topîrceanu (ambii valahi, deci produse ale mediului caragialesc), superficialitatea afișată, redundantă, nu e străină de emoție, sub masca grotescă lunecă lacrimi. Comportarea arlechinului nu exclude misterele sufletești. Erosul dezlănțuie elanuri și stimulează inventivități în contrastanta materie ingrată a prozei părelnic iremediabile: Cînd eram tînăr, voiam să scriu pentru tine/ o poezie de dragoste./ Cînd eram tînăr, cînd te văzusem în holul acela mare,/ uitîndu-te la televizor, într-o mulțime de oameni străini./ Aveai gleznele lipite./ Eram tînăr și voiam să
Vis și delicatese by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16907_a_18232]
-
distruge pe sine, cuprinsă de "purpura incendiului ce va mistui lumile", ce le mistuie deja... De reținut, pe filiera unui asemenea acut discredit al originarului, cîteva trepte ale consemnării metaforice a revelării Răului (o epifanie inversată) din sînul, unei primordialități părelnic îmbietoare, însă purtînd de fapt germenele distrugerii. Tabloului edenic i se surprind echivocurile, umbrele. Din unghiul retrospecției, grandioasa inocență naturală își dă în vileag incongruențele, fie și inițial delicate, devine suspectă. Clarvăzătoare, pana poetului detectează astfel precaritățile conținute în transluciditatea
Un sol al "ireparabilului" (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15949_a_17274]
-
excepție ar putea fi sinonimă cu o supremă satisfacție, cu "fericirea". În cazul în care marele public ar fi predispus la un răspuns afirmativ, Ana Blandiana se mărturisește, împotriva aparențelor, apăsată de un renume în țesătura căruia se profilează doar părelnic un destin literar-monden cu strălucire împlinit. Întrucît condiția de persoană celebră presupune o alienare, o despărțire de sine măsurată prin abisul moral al nostalgiei: "O ironie zeească/ A decis ca toate/ Visele să mi se împlinească:/ Sunt un adult./ Înot
În spatele celebrității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16293_a_17618]
-
lacrimei asupra subtilităților". De prisos să demonstrăm că un asemenea recul în primordialitatea psihică, în originarul sieși suficient ale celor sufletești nu e decît o manevră a "inteligenței", a "gîndirii", a "subtilităților", a "livrescului", care, ajunse la suprasaturație, se revoltă părelnic împotriva propriei naturi. Ele nu sînt expulzate, ci doar amendate, puse în situația de-a se purifica, de a-și corija orbita. În fond, N. Steinhardt țintește o "reumanizare" a criticii. În perspectiva sa, înțelegerea poeziei implică "o stare de
Reumanizarea criticii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16311_a_17636]
-
unei locuințe improvizate în apropierea Călmățuiului, a obiectelor din ea, ca rapel al zugrăvirii vieții și morții personajului Cișimis, este antologică. Introducerea detaliului vizual, parte a rețelei epice, se asociază cu flash-uri psihologice relevau, susținute mereu de fapte și părelnice amintiri ce devin treptat probe în comportamentul ulterior al personajelor. Autorul știe să portretizeze lapidar, emblematic fiind portretul muribundului moș Nicolae, să filmeze interioare, să sugereze stări-limită în natură și în sufletul omenesc. Aproape toate povestirile sunt spuse în totalitatea
Povestiri din zona gri by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16428_a_17753]
-
de un ingenuu-viclean prozaism, purtător de sarcini transcendente. Cu toate că are parte de-o recunoaștere anevoioasă, credem că din pricina jocului îndrăzneț cu insignifiantul, cu inaparența, cu inutilitatea (figuri ale smeririi reflexe) pe care-l practică, precum și a retoricii întoarse spre interior, părelnic sugrumate în melancolicul său rafinament, Constantin Abăluță ne apare neîndoielnic ca unul dintre cei mai importanți poeți pe care-i avem în prezent. Nominalizarea d-sale pentru premiul Eminescu ar fi bine meritată.
Paradisul lucrurilor umileParadisul lucrurilor umile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11880_a_13205]
-
o conceptualizare "metafizică" ostentativă, antrenînd impozante mase verbale. Aparținînd familiei unor Petre Stoica, C. Abăluță, Emil Brumaru, G. Almosnino etc., autorul Loviturilor de nisip ilustrează ceea ce unul din congenerii d-sale a numit "poetica minimală", bizuită pe atenția acordată lumii părelnic banale, monotone, a cotidianului, îndeobște neglijate, însă apte a sugera enigma existenței nu mai puțin decît înfățișările ei socotite majore. Fragilul, efemerul, evanescentul semnalează sensibilităților în măsură a le recepta comprehensiv o tensiune, o angoasă, un dramatism care pot scăpa
Umilință și ironie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11972_a_13297]
-
Ion Negoițescu alătură celor două texte un al treilea, Plante de apă, în care ecourile narcisice se îmblânzesc: Din palidul tărâm, Ahile tânjise după lacrima de sclav în soare", căci tânjirea nu contravine resemnării. Ritmurile curgerii heraclitiene străbat astfel prin părelnice răsfrângeri: "cum unduirea reflexelor prin coroana / blânzilor arbori ai amiezii". Un poem total "despletit" este Vârtejul, unde situația ființei umane în univers pare la limita îndurării - eul fiind un condamnat, implacabil căutat de universale forțe de ordine. Iar evadarea din
Celălalt by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8165_a_9490]
-
nu coboară însă niciodată la o treaptă grosieră, ci rămîn pe fundalul personalității care le emite precum mostre de rafinament. O sapiență a rebours se compune din asemenea notații ale unei instanțe ce-și asortează contrarietatea cu un grăunte de părelnică frivolitate: "Din experiență proprie și din observarea semenilor mei, eu cred că noi, oamenii, suntem cu toții funciarmente proști, cu următoarea deosebire, care este capitală: unii dintre noi se deșteaptă din cînd, pe durate și la intervale variabile". Sau, pe același
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7039_a_8364]
-
parte același rîs n-ar fi "unul care vrea să evacueze societatea de personajele ei rizibile", "care nu vrea să elimine ceea ce îl provoacă, nu vrea dispariția acestei lumi, ci vrea să o păstreze perpetuu, pentru buna noastră dispoziție" În părelnica asociere la postura critică "implacabilă, dură, tăioasă ca diamantul" a autorului Scrisorii pierdute e turnată apă de trandafir. Astfel, Al. Paleologu se apropie pînă la identificare, la un moment dat, de opinia luminos-absolutorie a lui N.Steinhardt, dispus a idealiza
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7039_a_8364]
-
Simona Vasilache Amîndouă, la fel de inconsistente, menind a pustiu. Dincolo de orice statornicie a trupului. În sine, sau în spațiu, în nesfîrșite, cronice deambulări. Despre mișcările dezordonate, fîșii-fîșii, închise părelnic într-o ladă de zestre, scrie Bonciu cel încă tînăr, de dinainte de scandalurile romanelor, volumul lui de debut. Lada cu năluci, apărut în 1932 la Vremea, în 1000 de exemplare (cel peste care m-aplec e, trecut puțin de jumătate
Carne și vînt by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7073_a_8398]
-
tăișul vehemenței originare: "Cîntecul morții a sunat nou. / A detunat în nările străzii c-un indicibil / fior de viață asupra rîului. Apoi țăranul, un Yeti, / și-a îndreptat spinarea rîzînd / și lustrui dinții coasei printre blocuri" (Iarba tăiată). Alteori e părelnic îmblînzit, invocat în atmosfera livrescă precum un tonic contrapunct: "Complotul iederii m-a smuls din mine. Un pumn izbi în cărți, și-a rîs, la fugă / Luînd-o pe sub streașini și pe ziduri. / O zdreanță, iar, fragilul echilibru. // Crotale, spornic, zarzării
Poezia lui Aurel Rău by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6948_a_8273]
-
notații familiare. Nu e decît un armistițiu suspect prin chiar stilizarea voit „cuminte” de care face uz: zburătoarele negre ce scurmă după fărîmituri, mîinile înroșite de frig, fumurile ce ies din coșurile caselor etc. (Îngerul Bobotezii). Abordînd trecutul cu o părelnică stăpînire de sine, încearcă a acoperi simțămîntul dureros prin mimica unei jovialități gen „rîsu-plînsu”: „sînt seri în care tramvaiul trece cu toți prietenii decedați/ cu toate iubitele mele moarte/ și toți îmi fac veseli semne cu mîna// pe peronul pustiu
O partitură a solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4270_a_5595]
-
în fața ferestrei// viața nu e acum decît această întindere pustie cu ciori/ croncănind la periferia iernii/ cu fumurile ce ies din coșurile caselor cu tot cu sufletul oamenilor” (În gerul Bobotezii). Firesc, privirea autorului se extinde și asupra trecutului. Abordat cu o părelnică stăpînire de sine, acesta acoperă simțămîntul dureros cu mimica unei jovialități, gen „rîs printre lacrimi”: „sînt seri în care tramvaiul trece cu toți prietenii decedați/ cu toate iubirile mele moarte/ și toți îmi fac veseli semne cu mîna// pe peronul
O partitură a solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4472_a_5797]
-
în care se scurgeau și se-ntretăiau drumeagurile mici șănțuite de roți, potecile și cărările bătucite de pași, frământate-n copite, întinse și bătute în toate părțile, ca niște piei de tobă, respirând viața dealurilor din preajma orașului, cu șesurile înșelătoare, părelnice luciri de ape, colinele lin ondulate, râpele și umeri dealurilor împingându-se în piepturile altor dealuri până dincolo de șeaua de argint izbită de muchia cerului încărcat de strălucirile lui metalice după care, pământurile, respirând domolite, prin fânețele, grâiele, făgașele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
puțin să se convingă. Și dacă. Dacă ce? Liniștea nu-i spunea nimic. Foșnetul se apropia, creștea, se-ndepărta, dar cât dura, dumnezeule! Nu se mai termina! Zgomotul locomotivei se împrăștia pe câmp, nu se mai auzea nimic, slab, îndepărtat, părelnic bubuiturile în pereții vagonului ca o capcană, ca o amenințare. Taca-taca, taca-taca, taca-taca, taca-taca, îi suna-n urechi: te duc-te-aduc, te duc-te-aduc, te duc, îi duc, îi duc, îi duc, îi duc... Cu ce-ajung la cârlig? Îi duc... duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ai încredere în realitatea propriei existențe? Cum să crezi când ești atât de conștient de mimetismul în care te afli? Imaginea care își imită creatorul nu este el însuși, nu atinge, oricât ar spera, valoarea unei realități incontestabile, ci numai părelnica bucurie de o clipă, care se retrage imediat în neantul fără conținut al tăcerii atotdevoratoare, al lipsei de formă și, deci, de realitate. Lupta de captare a propriei imagini se dovedește a fi goană după vânt, după strălucirea fără valoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
clădită doar în capul ei. Și ea e singurul spectator din sala goală. Iar spectatorul o aplaudă frenetic. Nebuna se preface. Nebuna încearcă să disimuleze tot ce e dor și rău și suflet rupt în mii de bucățele. Un zâmbet părelnic i se naște pe față. E zâmbetul succesului palid, al victoriei nesigure. Spectatorul din sala goală continuă să aplaude până în clipa în care ea se uită fix la el și strigă gata. Apoi apele ochilor ei devin tulburi. Și printr-
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
celor morți, resuscitate: "îmi răsări/ în față imaginea mamei mele moarte, c-un ochi/ vag întredeschis și alb, cu șuvițe de vată/ în amândouă nările". Această modalitate poetică e adusă la perfecțiune în Simple ecouri, unde subtextul tragic dinamitează așezarea părelnic liniștită a cuvintelor ce compun relatarea unui fapt divers. Atunci când poetul enunță: "Cer de septembrie. Starea de sfâșiere,/ aparent nejustificată" și încheie, asemănător: "Dar nu de aici sfâșierea.// Nu de asta duhoarea de aer liber de-afară", înțelegem de ce Gheorghe
Desprinderea de sine by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8967_a_10292]
-
autoarei în ipostază de turistă care adulmecă timpul perceput ca un soi de justificare a spațiului în lăuntrica instanță. Concentratul de istorie pe care-l cuprinde un topos constituie un alibi al său. Uneori în așa măsură, încît timpul, element părelnic abstract, dizolvă empiria, îi ia locul, astfel precum un schelet ar fi mai plin de semnificație decît făptura ce-l conține. "Ruine, templele sînt mai frumoase. Dezbrăcate de ziduri, de carnea masivă a pereților, eliberate de greutatea acoperișelor, scuturate de
Ana Blandiana și homo viator by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9077_a_10402]