3,617 matches
-
mine, F. îmi spunea adesea: Mersi, bătrâne A....! Catherine Tekakwitha, mă asculți? [...] Irochezii au fost botezați astfel de către francezi. Să dai nume mâncărurilor e una, să numești un popor e cu totul altceva, nu că poporului în chestiune i-ar păsa în prezent. Iar dacă nu i-a păsat niciodată, cu atât mai rău pentru mine: sunt prea dispus să îmi asum presupusele umilințe ale popoarelor inofensive, după cum o dovedește munca mea de o viață cu A...ii. De ce mă simt
LEONARD COHEN by Liviu Bleoca () [Corola-journal/Journalistic/14261_a_15586]
-
Catherine Tekakwitha, mă asculți? [...] Irochezii au fost botezați astfel de către francezi. Să dai nume mâncărurilor e una, să numești un popor e cu totul altceva, nu că poporului în chestiune i-ar păsa în prezent. Iar dacă nu i-a păsat niciodată, cu atât mai rău pentru mine: sunt prea dispus să îmi asum presupusele umilințe ale popoarelor inofensive, după cum o dovedește munca mea de o viață cu A...ii. De ce mă simt atât de prost în fiecare dimineață când mă
LEONARD COHEN by Liviu Bleoca () [Corola-journal/Journalistic/14261_a_15586]
-
trădează o conștiință damnată, înaintînd în materia suavă precum viermele într-un fruct: "o linie zgîriată pe zidurile cantonului/ de mîna unui copil/ ajunge din urmă acceleratul// și apoi ne putem juca în liniște/ cu labirintul finlandez// fără să ne pese cine va spăla/ diseară/ dinții celui mort/ astfel încît sufletul/ să plece curat de pe limbă" (camera de subsol sau răscumpărarea). O sinteză a celor două impulsuri, purificarea prin reîntoarcerea la elementar și impurificarea prin grotesc deformator, demoniac, se efectuează în
O lacrimă a lucidității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15023_a_16348]
-
o gaură făcută în acel perete, puteai observa doamnele care se dezbrăcau de cealaltă parte. În vremea aceea erau la modă pălăriile cu ace lungi și doamnele, știindu-se observate, introduceau ácele respective în gaura din perete, fără să le pese că puteau înțepa ochiul indiscret (mai târziu, mi-am amintit acest detaliu în filmul El). Ca să ne ferim de ácele de pălărie, puneam bucățele de sticlă în găuri. Unul din oamenii cei mai duri din Calanda, care s-ar fi
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
Tudora Șandru-Mehedinți Circe de Julio Cortázar De acum nu trebuie să-i mai pese, dar de data asta l-a durut coincidența crâmpeielor de bârfă, chipul servil al Maicii Celeste povestindu-i mătușii Bebé, neîncrezătoarea stinghereală din gestul tatălui său. Mai întâi a fost vecina din casa cu etaje, felu-i bovin de a întoarce
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
și celelalte grade sau să se înscrie, Doamne firește, la doctorat... Această banală informație s-a suprapus imaginii rectorului Universității (de stat!) din Craiova și-a unei doamne responsabile cu finanțele din suspomenita instituție. Fără să clipească, fără să le pese de așa-numita „solidaritate socială” cu care ne asurzește Iliescu, om de suflet al oltenilor, respectivii, ca și câțiva profesori aleși pe sprânceană, nu se sfiau să palmeze salarii de peste cincizeci de milioane pe lună, câțiva dintre ei trecând binișor
Detergenți pentru spălarea creierului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13430_a_14755]
-
fel trebuie să fie scriitorul un terorist spre a câștiga inimile maselor, cum cu atâta abilitate procedează dl. A. Păunescu, terorizând însă mai cu seamă la televizor unde numaidecât i se poate aplica o lecție pe buton. Parcă i-ar păsa! Căci motivele din care este așa de cultivat sunt altele... Să vedem, mi-am zis: în loc să zvârle din mână pixul cu pastă, gel, fluiduri, stiloul cu cerneală lavabilă, creionul, tradițional la ultimul centimetru, tastatura calculatorului second-hand și să pună cu
Scriitorul terorist by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13541_a_14866]
-
permitea, în 1982, să-l sune direct pe Nicolae Ceaușescu?” Urlă, dar nu mă insultă: „Ce mijloace, ce vreți să spuneți, doamnă, ce sînt fiul nu știu cărui potentat, ca să am mijloace, l-am ajutat că m-a durut, că mi-a păsat de scriitorii din această țară.” Aici să fie buba? Fiul vreunui potentat, asta să fie durerea lui Adrian Păunescu? Să fi avut el, cel căruia nu-i place „gloria împăturită”, dorințe mai mari decît părinții dați de Dumnezeu, și decît
Afacerea „Meditația transcendentală” by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/13582_a_14907]
-
Cristian Teodorescu Am ajuns la mijlocul anului și Bucureștiul arată tot ca vai de străzile lui. În șase luni, dacă umblau Băsescu și primarii de sector cu roaba de asfalt și canciocul, astupau ei gropile dacă chiar le păsa cum arată orașul. S-a dus președintele Iliescu să-i calmeze din ciorovăiala lor interminabilă. Domnii primari s-au astîmpărat nițel, cît să nu zică lumea că nu-i potolește nici președintele țării, după care s-au încăierat la loc.
Primarii Bucureștiului by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13857_a_15182]
-
îl știam divorțat. "S-au împăcat", a venit răspunsul. Firește, am început să plâng, surorile mele și alți câțiva apropiați s-au strâns în jurul meu, lumea era revoltată. Grigri a rămas cu mine în continuare la petrecere, fără să-i pese de nimeni. Ba, mai mult, în a treia zi de Crăciun, când la Monitor se lucra, m-am pomenit cu el așteptându-mă la ieșire. "Am 495 de scrisori pe care ni le-am scris până a divorțat de nevasta
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
câteva cadre, este și mai greu să-i oferi liniile de orientare, un îndreptar în esență. Eliade a riscat mult vorbind în numele celor care aveau atunci 20-25 de ani, în primul rând, a riscat exagerând; era conștient și nu-i păsa. În finalul programului său se găsesc mai greu strălucirea, vitalitatea și frumusețea primelor foiletoane. Textele par depersonalizate, cu multe locuri goale pentru exaltările reducționiste și geometrice ale gândirii lui Nae Ionescu. Cele mai slabe pagini ale Itinerariului spiritual sunt cele
Primul Eliade by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14003_a_15328]
-
să nu fie niciodată la timp, ori să nu admită nici o măsură de timp omenească, acum acceptase deodată timpul, sosind și ei precis ca acceleratul în gară). Chestia era că nu puteai să-i pescuiești. Erau iuți și nepăsători, lor păsându-le doar de viteză și de cine știe ce scop. Cu guvizii era altceva, complet altceva; și chefalii ăștia, dacă veniseră așa de grăbiți, veniseră așa, mai mult în vizită; cum, adică, să-i pescuiești? ... Tocmai prinsese una din vietățile acelea băloase
Chefalii by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10393_a_11718]
-
i s-a cerut. Dar întrucât, în ciuda tuturor caznelor, el s-a arătat neclintit, cu toate că i se vedeau oasele, au amestecat oțet cu sare și i s-a turnat pe trup, care era întreg numai rană. Și întrucât nu-i păsa nici de durerile acestea, au adus un grătar și foc, punând pe grătar bucăți din ceea ce mai rămăsese din trupul lui așa cum ai prăji carnea pentru mâncare, dar s-au îngrijit să nu-l prăjească deodată, ca să nu moară prea
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
taie sabia, s-a împodobit cu cununa unei mucenicii dumnezeiești”. (Eusebiu de Cezareea, Martirii din Palestina, VIII, 9-12, în PSB, vol. 13, p. 408-409) „Ce să spunem de neuitatele cuvinte rostite de acești oameni dumnezeiești, prin care, fără să le pese prea mult de suferințe, ei răspundeau cu o față surâzătoare și veselă la întrebările judecătorului, zâmbindu-i curajos în timpul torturării și dezarmându-l adeseori? De fapt, când li se cerea să declare din ce Țară se trag, ei se fereau
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
Dumnezeu, prin cosmice infinituri, Să mă întreb de ce-l caut, Dumnezeu e în mine Ori nu-i nicăiri, cum în zărania continitului Așteptam norii cu ploaia prin pustietățile senine. De ce n-aș trece sfidător, și de nimic să nu-mi pese, - Să vezi în asta semnul menirii tale, barde, Și să mai dau cu tifla cuvintelor alese, Pierdut prin cartiere, trecând pe bulevarde? Și așa, chinuit de înfiorări citadine, Ajuns pe chei, văd Mureșul, aud clipociri de golgoane, Și parcă Râpa
Poezie by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/4141_a_5466]
-
pregătit atent apariția ca un surâs jovial pe buzele unei frumoase doamne ridicându-și discret chiloțeii de pe marginea piscinei ce putem face e să ne ducem împăcați anii pe care atât ne-am dorit să-i ajungem fără să ne pese că ne vor îngropa cu fiecare zi sub greutatea lor și nu ni-i înfiiază nimeni eu stau sigur într-o elegie cu obloanele trase și nu mai întreb de tine nu aștept să-ți apară chipul în fereastră și
Într-o elegie cu obloanele trase by Ion Cocora () [Corola-journal/Imaginative/5820_a_7145]
-
mele. Poartă pantaloni scurți. Sandalele mamei duc duminica picioare străine la biserică. Afară nimeni nu mă așteaptă. 08.2005, Kronstadt Natură moartă cu acvariu Se mișcă în acvariu un strigăt mut. Ochii se cască sticloși. Moartea înoată fără să-i pese printre peștii colorați. Cîndva o să se-ncurce printre alge. iunie 1984, Kronstadt fără titlu (prima de la moartea mamei) Într-un ciob de oglindă mii de cioburi și încă eul meu, descompus în particule mici, mă privește ca un străin într-
Poezie by Carmen Elisabeta Puchianu () [Corola-journal/Imaginative/6903_a_8228]
-
Pe malul apelor învolburate la gheața Mării Baltice, Până pe stâncile Mării Sărate, insulele omenirii sarmatice, Până la Mikene, Troia și Frigia Prin Exilele Veacurilor ți-ai pus pe toate Piscurile-Cogaione efigia. De la Râpii Cei Pioși până la neamul Carpilor îți flutură steagul hlamidei pese moși, strămoși. La mesele Cinelor Tale ne ștergem buzele de sfânta grăsime a crapilor Cei pescuiți de Apostolii Tăi nepofticoși Brațul drept ridicându-se la subsoară dezvelit de pânza blândei cămăși. Când vine Curierul de finele anului Crește frunza, cade
Poezii by Ion Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/6777_a_8102]
-
de pe fusul pe care-l torcea) în groapa cu bălegar din spatele grajdului chiar în seara în care tata venise s-o cheme la nuntă mintea mea a umblat după ele noapte de noapte în toți anii adolescenței fără să-i pese de vârcolaci și mirosuri de blesteme și viermi închipuindu-și neodihnit și neînfrânată că ele o să-mi iasă odată și-odată în cale atunci când voi fi ajuns să mă bucur de drumul pe care alesesem să mă îndepărtez cât mai
Poezie by Elena Ștefoi () [Corola-journal/Imaginative/6967_a_8292]
-
mi s-a părut mie. Dar nemulțumit oricum a fost, nemulțumit, nervos și transpirat. Și s-a uitat la ceasul de la mîna lui stîngă, cumva cu apropo, iar eu am înțeles apropoul, dar în momentul ăla chiar nu mi-a păsat deloc. - Stăm cît e nevoie, a spus prietenul meu. Oricît. Și pînă mîine dimineață. - Și mai mult! Mă apucase un soi de entuziasm, de asta simțisem nevoia să întăresc spusele lui. Un soi de entuziasm pentru care n-aveam timp
Șobolanul e mai viu decît țestoasa by Lucian Dan Teodorovici () [Corola-journal/Imaginative/7687_a_9012]
-
și a simțit în jurul capului sârmă ghimpată, în jurul inimii sârmă ghimpată, se oprea la zece pași, aștepta să se închidă ușile, să-l ducă spre bunicul care nu mai poate să respire și din care viața ieșea fără să-i pese. kirilă și-a dat seama că nu poate singur, că nu poate deloc singur și-l sună pe artistul plastic, îi zice să ia mașina, să meargă, să nu-l lase, credea că are tensiunea 20, se sufoca, își zicea
spitalul ilfov by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/8138_a_9463]
-
la 88, înconjura școala în mâini de trei ori. până la 92 cânta în fiecare duminică și cânta așa frumos că icoanele își închideau puțin ochjii. în fiecare an creștea împreună cu grădina lui. până anul ăsta, când nu i-a mai păsat, când nu a mai putut. i-a zis: mi-e din ce în ce mai greu. nu mai pot. acum doar se plimbă. când grădina e singură, nu mai are curajul să coboare în ea. îi e frică să nu cadă și să nu
spitalul ilfov by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/8138_a_9463]
-
trebuia să-i vină rândul și să fie popularizat. Ceva aproape... electoral! La întoarcere, fix după o lună, deschizând fereastra, porumbelul cenușiu cu pete negre, căruia îi pun zilnic firimituri pe pervaz, ateriză lângă mâna mea numaidecât, fără să-i pese. Va trebui neapărat să știu pe de rost fraza franciscană - viitorul umanității, poate...
Franciscanii by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13305_a_14630]
-
mai bine hrănite, desigur, și curioase, având un cârlig special la cafeneaua ilustră. Când e vreme frumoasă, de exemplu, și clienții stau pe scaune afară la măsuțele de pai, păsăricile proletare tabără pe unii și pe alții fără să le pese de nimic. Lăsând la o parte toleranța pariziană, la doi pași, alături, în biserica Saint Germain des Prés, ca și la Notre Dame des Champs nu departe pe bd. Montparnasse, mai cu seamă aici, cultul sfântului Francesco d’Assisi, prietenul
La doi magoți by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13363_a_14688]
-
nu se evită aspectele criminale ale sistemului, comunismul descris de Breban - care constată mai mult decât condamnă - pare mai degrabă o ciudățenie a istoriei. Împotriva comunismului nu s-a putut lupta din două mari motive: Occidentului nu prea i-a păsat, iar românii sufereau de "boala rămânerii în urmă civice" (p.395). Omul e sub vremi și vina e întotdeauna a Istoriei. Tot ce era de făcut s-a făcut. Cu alte cuvinte, am avut ghinion. O resemnare mioritică pe care
Breban. Nicolae Breban by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12042_a_13367]