117 matches
-
fisei internaționale, înființarea secției de foi volante, punerea la punct a periodicelor și constituirea catalogului pe materii. Contribuția să în organizarea bibliotecilor s-a manifestat, în primul rând, practic și abia după aceea prin prelegeri în cadrul Școlii de Arhivistica și Paleografie. Lucrarea Publicațiunile periodice românești, apărută în 1913, scoasă în colaborare cu Nerva Hodoș, a reprezentat un model în epoca. Pentru fiecare ziar, gazeta și revista din perioada 1820-1906 sunt consemnate titlul, subtitlul, locul, durata de apariție, formatul, prețul, directorul sau
SADI IONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289420_a_290749]
-
ținuturile românești, București, [1916]; Bibliotecă Academiei Române. Instrucțiuni regulamentare de organizare, București, 1916; Tovarăși de muncă dispăruți, IB, 265-303; Nicolae Kretzulescu. Bibliografie, București, f.a.; Plan pentru organizarea bibliotecii Ateneului Român, București, [1925]; Curs de biblioteconomie ținut la Școala de Arhivistica și Paleografie în anul școlar 1925-1926, București, [1926]; Note și planul complet pentru „Enciclopedia română”, București, [f.a.]; Contribuțiuni la repertoriul bibliografic universal, București, [f.a.]. Repere bibliografice: Diabolo, „Publicațiunile periodice românești”, „La Politique”, 1914, 633; Perpessicius, Opere, V, 124-125, XI, 63-64; [Petru Comarnescu
SADI IONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289420_a_290749]
-
1919. Scoate revista „Stenograful” (1906-1907), unde inserează și pertinente caracterizări ale oamenilor politici ai vremii, plecând de la discursurile rostite în Camere, dar și de la înscrisurile lor. Se ocupă de problemele stenografiei, abordând și domenii limitrofe, precum expertiza documentelor olografe, grafologia, paleografia și arheologia. Profesor la Școala Superioară de Război și la alte școli militare, ține cursuri despre metodele de scriere rapidă, despre „cum se vorbește”, precum și despre istoria Țărilor Românești ori despre cea universală. Concomitent, face loc și preocupărilor publicistico-literare. Însemnări
STAHL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289842_a_291171]
-
la prima conflagrație mondială, în timpul căreia este rănit, S. va transpune experiența în cărțile Spion (1925; Premiul Editurii Cartea Românească) și Cu Parlamentul în URSS (1916-1918) (1941). „Expert judiciar” în probleme de scriere, profesor la Școala Superioară de Arhivistică și Paleografie (1925-1940), mai dă la iveală, pe lângă manuale de franceză și engleză, ghidul turistic Covasna (1924), lucrarea Grafologia și expertizele în scrieri. Anonimul - falsul (1926; Premiul Academiei Române), volumul Schițe parlamentare (1932), un Manual de paleografie slavo-română (1936, în colaborare cu Damian
STAHL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289842_a_291171]
-
la Școala Superioară de Arhivistică și Paleografie (1925-1940), mai dă la iveală, pe lângă manuale de franceză și engleză, ghidul turistic Covasna (1924), lucrarea Grafologia și expertizele în scrieri. Anonimul - falsul (1926; Premiul Academiei Române), volumul Schițe parlamentare (1932), un Manual de paleografie slavo-română (1936, în colaborare cu Damian P. Bogdan) și Roma văzută - fără Baedeker - de un bucureștean în 1938 (1939). În ultimele două decenii de viață colaborează sporadic și la periodice precum „Bucovina”, „Gazeta de Transilvania”, „Adevărul literar și artistic”, „Gazeta
STAHL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289842_a_291171]
-
1912; Un român în Lună, București, 1914; ed. pref. I. M. Ștefan, București, 1966; Macabre și viceversa, Craiova, 1915; Covasna, București, 1924; Spion, București, [1925]; Grafologia și expertizele în scrieri. Anonimul - falsul, București, [1926]; Schițe parlamentare, București, [1932]; Manual de paleografie slavo-română (în colaborare cu Damian P. Bogdan), București, 1936; Roma văzută - fără Baedeker - de un bucureștean în 1938, București, 1939; Cu Parlamentul în URSS (1916-1918), București, [1941]; 13 schițe vesele, București, f.a. Repere bibliografice: N. Iorga, O carte despre București
STAHL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289842_a_291171]
-
intitulată Literatura română de ceremonial. Condica lui Gheorgachi. 1762, documentată privire asupra ceremonialului aulic din epoca bizantină până la textele care au urmat Învățăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie. Din 1939 ține cursuri la Școala Superioară de Arhivistică și Paleografie din București. Numit în 1941 profesor suplinitor la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Iași, după un an era profesor titular. Din 1947 este director la Seminarul Pedagogic Universitar „Titu Maiorescu” din București (unde mai predase între 1935
SIMONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289690_a_291019]
-
15.I.2000, București), publicist și istoric literar. Urmează la București Liceul „Matei Basarab”, apoi Facultatea de Litere și Filosofie, fiind licențiat magna cum laude în 1931, iar în anul următor diplomat, „cu distincție”, al Institutului Superior de Arhivistică și Paleografie. În perioada 1931-1940 este secretar particular al lui Nicolae Iorga, în răstimp, în 1936, luându-și doctoratul. Bibliotecar la Arhivele Statului (1933-1934) și la Academia Română (1934-1937), profesor de limba română la Colegiul „Sf. Sava”, Liceul „Matei Basarab”, Liceul „Mihai Viteazul
SMANTANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289729_a_291058]
-
lui Ioan Ștrempel, agricultori. A fost elev al liceelor „Mihai Eminescu” din Satu Mare (1937-1940, 1945-1947) și „I. C. Brătianu” din Pitești (1942-1945, în refugiu), va urma Facultatea de Istorie a Universității din București (1947-1951). Își susține doctoratul în istorie medievală și paleografie românească în 1967, la Universitatea din Cluj, cu lucrarea Copiști de manuscrise românești până la 1800, apărută în 1959. Întreaga activitate științifică o desfășoară în cadrul Bibliotecii Academiei Române, ca șef al secției de manuscrise și carte rară (1954-1975), director adjunct (1975-1993) și
STREMPEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289979_a_291308]
-
Fiică de învățători, R. a urmat școala primară în comuna Bălăria, județul Teleorman, iar la București, Școala Centrală de Fete (1926-1933) și Facultatea de Litere și Filosofie, secția română-germană (1933-1937), apoi Seminarul Pedagogic Universitar „Titu Maiorescu” (1938) și Școala de Paleografie de la Arhivele Statului (1937-1938). Încadrată la Biblioteca Academiei Române, unde lucrează până în 1975, a fost, succesiv, bibliograf, șef de serviciu, cercetător științiific. Paralel, funcționează un timp ca profesoară la Școala Normală de Fete, la Liceul „Gheorghe Lazăr”, la Gimnaziul „Costeasca” (1945-1948
RADUICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289097_a_290426]
-
cursului de istoria slavilor de răsărit la Universitatea din București. Conferențiar titular din aprilie 1930, profesor agregat la Catedra de istoria slavilor de răsărit (înființată pentru el) și, în fine, profesor titular începând din iunie 1935, ține și cursuri de paleografie chirilică la Școala de Arhivistică (1927-1939). Între timp, în 1934, Academia Română - N. Iorga vorbea aici despre „dreptul” lui P. de a ocupa un fotoliu academic, căci, dintre „puterile care se ridică, nimeni nu merită mai mult recunoașterea noastră” - l-a
PANAITESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288650_a_289979]
-
a poeziei românești din Iugoslavia (1995, în colaborare cu Simeon Lăzăreanu). SCRIERI: Folclor literar românesc, București, 1964 (în colaborare cu Barbu Theodorescu); Novăceștii, București, 2003. Culegeri: Folclor din Dâmbovița, București, 1981 (în colaborare cu Silviu Angelescu). Ediții, antologii: Album de paleografie românească, București, 1958 (în colaborare cu Mitu Grosu); [Cei care plătesc cu viața], Sofia, 1965; Elogiu folclorului românesc, pref. edit., București, 1969 (în colaborare cu Maria Mărdărescu); Onisifor Ghibu, Din istoria literaturii didactice românești, introd. Vasile Popeangă, București, 1975 (în
PAUN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288722_a_290051]
-
prin substantivul care îl desemnează pe „cel care este unificat”1. Limitele pozitivismuluitc "Limitele pozitivismului" Ne imaginăm că între cei care cumpără astăzi traducerile lui Evagrie în limbi moderne sunt nu atât „savanți” sau „specialiști” (preocupați de bucătăria secretă a paleografiei sau de istoria atât de complexă a receptării autorului pontic), cât oameni cultivați, cunoscători ai tradiției Bisericii, interesați nu de polemici, ci mai ales de o onestă instrucție catehetică și spirituală. Această ultimă categorie de cititori, dintre care puțini stăpânesc
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Ilie Bărbulescu, Curentele literare la români în epoca slavonismului cultural, București, 1928; Sextil Pușcariu, Limba română, vol. I: Privire generală, ed. 2, București, 1976, 94-96; Andrei Avram, Contribuții la interpretarea grafiei chirilice a primelor texte românești, București, 1964; Emil Vârtosu, Paleografia româno-chirilică, București, 1968; Al. Rosetti, Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVII-lea, București, 1968, 437-446; Cornelia Bodea, Mihai Mitu, Ioan Budai-Deleanu, „Scrisoare către Petru Maior”, MS, 1972, 1; Slava veche și slavona românească, coordonator Pandele Olteanu, București
ALFABETELE LITERATURII ROMANE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285256_a_286585]
-
Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVII-lea, București, 1968, 437-446; Cornelia Bodea, Mihai Mitu, Ioan Budai-Deleanu, „Scrisoare către Petru Maior”, MS, 1972, 1; Slava veche și slavona românească, coordonator Pandele Olteanu, București, 1975, 18-28; Damian P. Bogdan, Paleografia româno-slavă, București, 1978, 131-256; G. Mihăilă, Ecouri ale alfabetului chirilic în literatura română din secolul al XIX-lea și de la începutul secolului nostru, LR, 1997, 1-3; Enciclopedia limbii române, coordonator Marius Sala, București, 2001, 98, 99, 308, 309, 588; Ion
ALFABETELE LITERATURII ROMANE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285256_a_286585]
-
parte (și am exultat) despre procesul templierilor, de exemplu Monumens historiques relatifs à la condamnation des chevaliers du Temple de Raynouard, din 1813, o piesă de anticariat. Multe volume despre scrieri secrete, o adevărată colecție de criptolog, unele volume de paleografie și de scriere diplomatică. Era și un registru cu socoteli vechi și, de cum l-au răsfoit, au găsit o notă ce m-a făcut să sar În sus: se referea la vânzarea unei casete, fără alte precizări și fără numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ipoteza învățatului Cipariu, oricât de fundată în generalitatea sa, se întemeia pe o eroare esențială făcută în citirea inscripțiunii tocmai de cei cari nu trebuiau s-o facă, de principii slavismului, Kukulievich și Miklosich, autorități în materie de diplomatică și paleografie slavă. D. Hasdeu, în studiul Limba slavică la români, a dovedit cu monumente lapidare, acte și cronice contimporane, prin limba chiar a inscripțiunii: 1. că cei doi slaviști au citit rău veleatul 1114, 2. că jupân Stroe velstolnic din inscripțiune
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
fundamental în istoria filologiei românești vechi. Densusianu recomandă drept principiu cronologic cursul literaturii românești cunoscând în optica lui trei vârste: aceea a influenței slavone, a influenței grecești și a „majoratului”, prin trecerea la faza modernă. În filologie, Densusianu include și paleografia, gramatica istorică, istoria 10 culturii vechi arhivistică, până la cercetarea estetică a fenomenelor lingvistice. La 21 de ani trimite la Paris studiul Aliterațiunea în limbile romanice tratând evoluția limbii la modul ei specific de dezvoltare, cuvintele având o oarecare stabilitate și
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
în cadrul seriei Teme ale culturii și istoriei universale și grecești (nr. 5) coordonate de profesorul A. G. K. Savvidis. Autorul, Florin Marinescu, istoric și cercetător la Institutul de Studii Neoelene din cadrul Centrului Național de Cercetare, cu o bogată experiență în domeniul paleografiei, reputat specialist în paleografia chirilică românească, s-a ocupat în cercetările sale istoriografice mai cu seamă de relațiile politice, economice și culturale româno-elene, de genealogia familiilor fanariote, de manuscrisele aflate la Athos, de istoria presei de limbă română și greacă
Studii istorice by Claudiu Sfirschi-Lăudat () [Corola-journal/Imaginative/8750_a_10075]
-
culturii și istoriei universale și grecești (nr. 5) coordonate de profesorul A. G. K. Savvidis. Autorul, Florin Marinescu, istoric și cercetător la Institutul de Studii Neoelene din cadrul Centrului Național de Cercetare, cu o bogată experiență în domeniul paleografiei, reputat specialist în paleografia chirilică românească, s-a ocupat în cercetările sale istoriografice mai cu seamă de relațiile politice, economice și culturale româno-elene, de genealogia familiilor fanariote, de manuscrisele aflate la Athos, de istoria presei de limbă română și greacă, precum și de relațiile dintre
Studii istorice by Claudiu Sfirschi-Lăudat () [Corola-journal/Imaginative/8750_a_10075]
-
se poate Întîm pla ca un codice să fi fost copiat de mîini diferite și să nu aibă aceeași credibilitate În toate părțile sale. Nu rareori un codice este datat: fie că apare sau nu menționarea datei, este necesar aportul paleografiei În stabilirea sau confirmarea datei respective. Ca regulă generală, codicele cele mai vechi sînt și cele mai pre țioase prin autoritatea lor, dar situațiile particulare pot fi diferite. Chiar fără să dăm exemple, este suficient să ne gîndim că un
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
dă explicația că poetul are audiție colorată. După ce i albăstrise versurile lui Arthur Stavri, acest fenomen Neculai Beldiceanu a fost un intelectual român cu activitate cultural-științifică în diferite domenii: poezie, proză, jurnalistică, arheologie. A avut un interes științific deosebit pentru paleografia, epigrafia și istoria civilizației române. Provine dintr-o familie înstărită din Preuțești, județul Suceava. Îndeplinește funcții de comisar de poliție, subprefect și profesor de gimnaziu. Este publicat de reviste importante ale vremii cum sunt Convorbiri literare și Contemporanul. În portretul
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
Galați. Mai multe stagii petrecute în capitala Franței (la École Nationale des Chartes, École Nationale de Langues Orientales Vivantes și École Pratique des Hautes Études), în Polonia, Turcia, Germania, Elveția și Danemarca îi oferă prilejul să se specializeze în arhivistică, paleografie latină și franceză medievală și să studieze limba turcă. Își trece doctoratul în litere în 1941. A lucrat la Arhivele Statului (ajungând subdirector), a fost secretar al Comisiei heraldice și membru în Comisia de achiziții a Muzeului Orașului București. Biblioteca
VIRTOSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290582_a_291911]
-
a fost secretar al Comisiei heraldice și membru în Comisia de achiziții a Muzeului Orașului București. Biblioteca Academiei Române l-a avut printre salariații săi. A participat la realizarea colecției Documente privind istoria României și a dat curs pasiunii sale pentru paleografie și sigilografie. Între 1934 și 1950 a predat paleografia chirilică la Școala de Arhivistică din București, și ulterior la Facultatea de Istorie a Universității bucureștene, ieșind la pensie în 1965. Semnătura lui, însoțind cercetări solide, multe rămase în aceste publicații
VIRTOSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290582_a_291911]
-
Comisia de achiziții a Muzeului Orașului București. Biblioteca Academiei Române l-a avut printre salariații săi. A participat la realizarea colecției Documente privind istoria României și a dat curs pasiunii sale pentru paleografie și sigilografie. Între 1934 și 1950 a predat paleografia chirilică la Școala de Arhivistică din București, și ulterior la Facultatea de Istorie a Universității bucureștene, ieșind la pensie în 1965. Semnătura lui, însoțind cercetări solide, multe rămase în aceste publicații, poate fi întâlnită în „Viața românească”, „Artă și tehnică
VIRTOSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290582_a_291911]