231 matches
-
hieroglife, căci termenul care desemnează misterioasele semne de pe pereții piramidelor, se potrivește și în cazul de față. Memoria mea a reținut, printre hieroglifele văzute pe un anumit cașalot, o uluitoare placă înfățișînd vechile caractere indiene gravate cu dalta pe faimoasele palisade hieroglifice de pe malurile cursului superior al fluviului Mississippi. întocmai ca acele stînci misterioase, tainica balenă rămîne indescifrabilă în inscripțiile ei. Această aluzie la stîncile indiene îmi amintește de încă un lucru. Pe lîngă toate celelalte fenomene legate de aspectul său
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
așezate pe mobila veche. Mergem prin hol și ne așezăm pe terasa care cu vedere la ocean, desfătându-ne cu mâncarea delicioasă, și desfătându-ne unul pe altul. După prânz mergem înapoi acasă, luăm mașina și Brad mă duce la Palisadele Pacificului, unde parcăm mașina și mergem într-o excursie de două ore prin munți. Ei bine, asta da viață: respir aer curat și proaspăt și pășesc alături de bărbatul meu cel superb. Ne întoarcem, facem baie împreună și normal că dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ale copacilor. Atunci când străbăteau zone deschise, însă, puteau vedea luciul alburiu al zăpezii ce încă stăruia pe înălțimile muntoase. întrucât erau nevoiți să ocolească satele și punctele fortificate - adesea, niște simple incinte, în care militarii încartiruiți acolo erau ocrotiți de palisade -, Audbert, ce se afla mereu a douăzeci de pași înaintea grupului, era deseori constrâns să schimbe traseul; mai mult, în acea zi trebui, în două rânduri, să-i oprească pe cei patru huni pe neașteptate și să-i împingă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
al cărui emisar era torentul. Dacă malul ce se găsea în stânga sa era îmbrăcat de un desiș compact, de nepătruns, pe cel din dreapta se lărgea, în schimb, o porțiune mare de loc deschis acoperit cu iarbă, unde, la adăpostul unei palisade, burgunzii își ridicaseră tabăra. în ultimele licăriri ale zilei ce murea, Sebastianus putu să distingă barăci din lemn și pământ - i-ar fi fost fu greu să spună câte - și corturi de diferite mărimi, în mijlocul cărora mișunau bărbați înarmați. Stâncile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
toate zilele acelea o pierduse din vedere, de vreme ce încă din prima seară ea își găsise adăpost împreună cu Lucia în micuța comunitate de fugari, pe care Frediana îi găzduia în câteva corturi, la marginea taberei. în schimbul găzduirii, fugarii lucrau la perfecționarea palisadei ori săpau latrine, ori făceau soldaților mici servicii; firește, unele dintre femei ajungeau să facă ceea ce făcuseră și în tabăra lui Shudian-gun, însă fără constrângere ori, cel puțin, nu fără a obține în schimb o pătură, o bucată de carne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Lugdunum pe care soțul ei o cumpărase pentru ea și de multe alte lucruri. Sufla un vânticel cald, ce mângâia frunzișul copacilor. Țârâitul neobosit al greierilor se suprapunea peste murmurul încet și regulat al cascadei. Se plimbară o vreme pe lângă palisada șubrezită, pe ale cărei trunchiuri, în vreme ce vorbeau, Lidania își lăsa să alunece distrată degetele. Ascultând-o, Sebastianus o privea ca și cum ar fi văzut-o pentru prima oară și constata, aproape minunându-se, că era într-adevăr frumoasă. O „iapă tristă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
rebel, foarte ondulat, imposibil de domolit, îi cobora mereu în dezordine pe umeri și părea să cheme prezența unui bărbat care să-l mângâie. Asta și făcu Sebastianus, mânat de o pornire neașteptată, în vreme ce încă vorbea, cu spatele rezemat de palisadă. Ea se întrerupse și se încordă. Totuși, nu se sustrase mângâierii. — Mâine plec, Lidania. Femeia își încrucișă cu nervozitate degetele. — Pleci? Ce înseamnă că pleci? Și azi ai fost plecat, și ieri și... Sebastianus scutură din cap — Nu. Frediana mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în direcția în care se găsea cortul Fredianei, acelei mici călugărițe! Scândura aceea în armură! De acum, Sebastianus o dorea. Nu dădea prea mare atenție la ce-i spunea ea. Fără să-i răspundă, sprijinindu-se cu o mână de palisadă, cu cealaltă îi mângâie obrazul, în vreme ce își apleca spre ea capul, continuând să o fixeze și căutându-i gura. Nu izbuti: Lidania se trase într-o parte și, cu un gest scurt al brațului, îi îndepărtă mâna. Apoi, cu mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Se opri și, întorcându-se să o privească, îi spuse cu un surâs melancolic: — „Iapa tristă“ e o poreclă urâtă și nu ți se potrivește deloc. Tu ești o femeie frumoasă. O femeie minunată. Ea, încremenită cu spatele lipit de palisadă, cu mâinile la spate și gura încă strânsă de mânie, ridică din umeri. Sebastianus zăbovi încă puțin. — Ei, spuse, șovăitor, atunci adio. — Adio, îi răspunse ea, scurt. Nu mai era nimic de spus. Se întoarse și o apucă, demoralizat, nemulțumit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mulțimii în continuă mișcare. Altele se aflau la carele cu provizii și încercau să dea apă și hrană războinicilor ce se înghesuiau în jurul lor, căutând să se mai întremeze. în lumina torțelor, Balamber constată că dublul cerc de care și palisada rudimentară care fusese ridicată pentru a-l proteja erau apărate de sute de arcași preocupați să scruteze agitați întinderea câmpiei din care răzbătea încă un zgomot confuz. Veneau încontinuu ați și alți războinici spre acea baricadă mare, transportând cu febrilitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Îmi place rața aia care înfruntă singură cerul. O să ajungă departe. Antonius își opri calul, apoi, întorcându-se, arătă spre castru. — Privește... Privește valul de pământ care înconjoară tabăra. Era înalt de șase picioare, iar acum îl înalță cu o palisadă de lemn de nouă picioare... Vezi? Iar șanțul care până mai ieri nu era mai adânc de o jumătate de om... Vezi că îl adâncesc? E o apărare bună pentru castrul ăsta, de unde ar fi trebuit să plecăm curând. Știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
quazilor muribunzi și ale celor care fugeau. Antonius scutură din cap. Îl cuprinse mânia. — Nu vor mai fi bătălii! strigă; apoi arătă cu brațul spre copaci: Nu va mai rămâne nici o plantă în pădurea asta! Or să sfârșească toate în palisadele de la castra hiberna. Noi nu vom mai lupta, Errius! Galopă spre cel care îl întovărășise în atâtea bătălii; Errius se întoarse și văzu neliniștea din ochii tribunului. Antonius se opri lângă el. Vântul bătea destul de tare, ducând cu el mirosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-ți amintești. — Spre vârful colinei. — Prin urmare, cei care încearcă să coboare se înfig în ele, pe când cei care urcă pot trece nevătămați. Da, așa-i. În vârful colinei este o fortificație? Sunt mașini de război? — Nu, e doar o palisadă. Cei de acolo vor trebui să lupte cu armele pe care le au în mână. Dar câți asediatori vor fi? — Mult mai mulți decât cei asediați. Nu știu câți... Știu doar că Flamma îi va comanda. A fost centurion, și mulți spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Marcus, dezorientați. Priviți în jos, la mașinile de război. Le vedeți? Sunt catapulte și vor arunca pietre în noi. Iar mai încolo, acelea - arătă spre scorpiones - vor arunca în noi cu săgeți, cu o putere nemaipomenită. Vom folosi scuturile și palisada ca să ne apărăm. Arătă spre pajiște. — Vedeți petele acelea întunecate pe iarbă? Ocoliți-le când luptați sau împingeți-i pe dușmani într-acolo... Sunt capcane în care puteți cădea. În cele din urmă, arătă spre castrapila plasate la jumătatea colinei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
soldați și la Flamma; nimeni nu le mai dădea atenție gladiatorilor din vârful colinei, îmbrăcați în negru, care semănau cu niște corbi. — Repede, acum..., zise Valerius privindu-l pe Marcus. Acum! Își aruncă lancea, scutul și coiful și sări peste palisada joasă, îndreptându-se spre castrapila, urmat de Marcus și Socrates. Sub privirile tovarășilor lor, care îi urmăreau cu atenție din vârful colinei, ridicară două castrapila și le întoarseră pe o parte, pentru a lăsa un loc de trecere. Apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vârful colinei. — La o parte! strigă tracul. Bolovanii căzură peste doi gladiatori, mai puțin rapizi decât ceilalți, care nu avură timp nici măcar să strige, fiind zdrobiți pe loc. Iarba se umplu de sânge și așchii de oase. Doi bolovani loviră palisada în spatele căreia se aflau alți doi gladiatori, zdrobind picioarele unuia dintre ei. Gladiatorul zgâria pământul cu unghiile, urlând de durere. Celălalt era deja mort. — I-am nimerit! Glasul lui Flamma răsună triumfător, în aplauzele publicului. Alergă spre scorpiones și ordonă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Fă-o. Ia, ține niște bani... Am încercat să încasez un cec azi-dimineață. Totul a fost ca într-un vis, unul frumos, până în ultima clipă: după care am fost refuzat de gagica din fund, o singură strângere de mână peste palisada de lemn. Mi-am percheziționat ogeacul. Mă așteptam să dau peste lire foșnitoare în vechii pantaloni de tenis, peste hârtii de cinci în buzunarul blugilor, peste decari sub saltea, peste hârtii de douăzeci în borcanele de pe rafturi. N-am găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
caii și luptătorii să fie mai odihniți! Voința domnitorului este ca În trei zile să nu mai fie picior de turc În Moldova! Doar două mii de răzeși din Țara de Jos sunt Îngăduiți a pleca spre Dunăre, unde vor ridica palisade pe mal, pentru organizarea ambuscadelor! Împăratul Mahomed Cuceritorul nu trebuie să mai aibă puterea de a lovi Moldova În anul care Începe! Curierul dădu pinteni și porni mai departe, spre podul surpat. În rândurile răzeșilor se lăsă liniștea. Înțelegeau abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
până aici? Kumataro îngenunche respectuos, aparent, fără nici un strop de mândrie pentru că făcuse ceva vrednic de laudă. — Ne-a fost puțin cam greu să ieșim din castel, dar adevăratele probleme au început după aceea. Forțele clanului Araki erau postate la palisadele de lemn, ici și colo, așa că ne-au înconjurat de mai multe ori și, câteodată, am fost despărțiți unii de alții, în mijlocul săbiilor și al lăncilor inamice. Într-un târziu, am reușit să ne croim drum, dar, în timpul uneia dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
urmașii săi ar purta rușinea provinciei, ajungând de râsul lumii întregi și mai multe nu. Astfel își încuraja Goto oamenii, când văzu doi-trei soldați alergând spre castel. Aceștia îl informară grăbiți că generalul inamic, care-și anunțase vizita, ajunsese la palisada din josul pantei. Kanbei sosi, purtat într-o lectică. Lectica era ușoară, făcută din lemn, paie și bambus. Nu avea acoperiș, iar panourile laterale erau joase. Învățase să-și agite sabia lungă din lectică, în timpul bătăliei, când se lupta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o manta albă cu broderie argintie. Noroc că era scund, cam de un metru și jumătate, și mai ușor decât media, astfel că oamenii care-l purtau nu făceau eforturi și nici el nu stătea înghesuit. Curând, de dincolo de poarta palisadei se auziră pași. Câțiva soldați din castel fugiseră înapoi în josul pantei. — Poți intra, solule! anunțară ei. În momentul când Kanbei auzi acest strigăt sever, poarta palisadei se deschise în fața lui. I se păru că vedea, în întuneric, cel puțin o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
purtau nu făceau eforturi și nici el nu stătea înghesuit. Curând, de dincolo de poarta palisadei se auziră pași. Câțiva soldați din castel fugiseră înapoi în josul pantei. — Poți intra, solule! anunțară ei. În momentul când Kanbei auzi acest strigăt sever, poarta palisadei se deschise în fața lui. I se păru că vedea, în întuneric, cel puțin o sută se soldați îmbulzindu-se laolaltă. De fiecare dată când valul de oameni se înălța și se rostogolea, lucirile lăncilor îi străpungeau ochii. — Îmi pare rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vorbi fiului său, Shojumaru, singurul aghiotant care-l însoțise, ordonându-i: — Pornește în fața mea. — Am înțeles. Ocolind lectica tatălui său, Shojumaru intră drept printre lăncile inamicilor. Cei patru soldați care duceau lectica pe umeri îl urmară pe Shojumaru prin poarta palisadei. Când văzură cât de calmi arătau băiatul de treisprezece ani și războinicul infirm în timp ce intrau în tabăra lor, sângeroșii și flămânzii soldați nu mai prea putură simți nici un strop de mânie, cu toate că aveau în față dușmanii. Acum înțelegeau că inamicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Acum înțelegeau că inamicul purta acea bătălie cu o hotărâre și o perseverență egale cu ale lor, astfel că îi înțelegeau, ca războinici, pe emisari. În chip ciudat, simțeau chiar și un fel de compasiune pentru ei. După ce trecură de palisadă și de poarta castelului, Kanbei și fiul său ajunseră rapid la poarta principală, unde Goto și trupele sale alese pe sprânceană îi așteptau, cu o indiferență solemnă. „Acum îmi dau seama cum a fost apărat castelul de acești oameni,“ își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
munte, nu-i așa? Să vă traversez? îi oferi Mori spatele său. Kanbei se lăsă dus în cârcă peste pârâu. Încotro se îndreptau? Cei doi vasali încă n-aveau habar. Cu câteva ore în urmă, văzuseră un războinic coborând dinspre palisada de la poale, pentru a-i da lui Kanbei ceva ce părea o scrisoare, iar, peste scurt timp, fuseseră chemați, pe neașteptate, să-l însoțească pe Kanbei la picioarele muntelui, dar mai mult nu li se spusese. După ce merseseră ceva, Kuriyama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]