61 matches
-
nimerite totdeauna numai de pontagii anume dresați; sau la „uite bobul, care-i bobul?“ și la „unde-i cuiul și care-i cureaua?“ - truc cu care și eu vă pot lua astăzi gologanii. În panorămi cu ocheane măritoare și În panoptice cu figuri de ceară, În care te Întâmpina, de la intrare, o lume de capete spectrale, În atitudini care de groază și care de paradă, am asis tat - așa cum mă vedeți, la 12 ani - la câteva mari evenimente ale epocii. Vă
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
unor piese de vocabular, toponimii ale elementelor de decor local, sau fiind ei înșiși asimilați. Nu mai enumerăm numele acestor neamuri aduse aci din cele patru vânturi ale istoriei. Dispariția documentară a neamului nostru pentru atât amar de vreme de pe panopticul multimilenarei sale istorii, va fi explicată destul de plasic de filologul și istoricul român Sextil Pușcariu care compară poporul român cu-n râu de munte care după ce izvorăște și-și poartă zglobiile și limpezile lui ape la vale o bucată de
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
dintre ele, închid ochii, cuprinsă de spaima subită că porumbiștea dă un ocol vertical întregului pământ. Uram acel câmp îndărătnic și obtuz, devorând plante și animale sălbatice ca să hrănească cu ele plante și animale crescute de om. Orice ogor era panopticul de o întindere dezmărginită al soiurilor de moarte, un praznic înfloritor. Fiecare ținut exersa moartea. Florile imitau gâturile, nasurile, ochii, buzele, limbile, buricele, sfârcurile oamenilor, nu se mai astâmpărau, împrumutau diferitele părți ale corpului - de un galben ca ceara, un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ulițele satului, printre case, fântâni și copaci, îmi ziceam: cele de-aici nu sunt decât franjurii lumii, dar ar trebui trăit cu picioarele pe covor, și-acela-i de asfalt și nu există decât la oraș. Nu voiam să mă-nșface acest panoptic înfloritor ce irosea toate culorile. Nu voiam să-mi ofer trupul acestei flămânde arderi văratece mascate cu flori. Voiam doar atât: s-o șterg de pe franjuri și să pășesc pe covor, acolo unde asfaltul de sub tălpi e-atât de etanș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Vedeam numai că ogorul nu mă hrănește decât pentru că vrea să mă devoreze mai târziu. Pentru mine rămânea de neînțeles cum poate cineva să-și încredințeze viața unui mediu înconjurător ce-ți arată la fiecare pas că ești candidat la panopticul morții. Era o ratare având ca efect că nimic din ce făceam nu mă convingea și că nimeni nu mă credea capabilă de ce-mi trecea prin minte. Trebuia să dezghioc clipa căscând-o atât de larg încât să n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
lumea nu-i alcătuită din ceruri călătoare și porumbiști ierboase, ci veșnic din unul și același lemn. Tâmplarul se pricepea să-și așeze lemnul în calea anotimpurilor fugare - atât a anotimpurilor golașe, cât și a celor ierboase ale pământului. Aici, panopticul zilelor de deces ți se-nfățișa sub formă de material bine lustruit și cu canturi. O claritate în culori mate - de la un alb-murdar la un galben ca mierea și până la un maroniu întunecat -, culori care nu mai migrau, cel mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ucide“. Unealta regelui de la oraș e frica. Nu frica rurală, confecționată în cap, ci frica ticluită, planificată, administrată la rece, care-ți sfârtecă nervii. După sosirea mea la oraș din franjurii satului, asfaltul a devenit covorul pe care, substituindu-se panopticului zilelor de deces, pe la glezne ți se furișa moartea planificată de stat, represiunea. Încă din primii ani am avut ocazia s-o observ pretutindeni. Viza oameni pe care nu-i cunoșteam personal. Mă temeam de ea, dar numai în general
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
lejeritate - acolo unde sevorbește încontinuu, moartea se află nu dedesubtul vieții, ci în urma ei. Mi-era dor de acasă, măsimțeam vinovată ca și când mi-aș fi luat picioarele la spinare, lăsându-i pe ceilalți pradă voracității pământului sătesc cu înfloritorul său panoptic al soiurilor de moarte. Eram obișnuită să văd moartea în plină viață cotidiană. și pentru că mă gândeam la ea, moartea mă tot căutase încă mai înainte s-o facă Statul cu amenințările lui funeste. Mă căuta acolo unde sfârșea pământul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
cutezanța plantelor. Era o ființă citadină. Acolo unde simțurile mi se-mpleticeau, ale ei alunecau ușor pe deasupra, iar când eu șovăiam, ea îi dădea înainte - iată de ce o iubeam. Ar fi râs de mine dacă i-aș fi povestit despre panopticul soiurilor de moarte dintr-o vale înflorită. Nu știa nimic despre ce înseamnă a te simți jalnic de singur în mijlocul naturii, nici despre socoteala neachitată a vremelniciei căreia nu-i poți face față. Își păstrase în toate un etalon suportabil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
modele în contemporaneitate, precum Jules Romains, Jean Giraudoux, François Mauriac, Jacob Wassermann, Sigrid Undset ș.a. Va da prioritate tentației de radiografiere a conștiinței și mentalității congenerilor, propunându-și o frescă paradigmatică a momentului. Primul său roman, Întunecare, se dorește un panoptic socio-moral al deceniului 1916-1926, cuprinzând epoca participării la primul război mondial și a reașezărilor politice de după conflagrație. P. îl închipuie a fi romanul generației sale, adică al „generației sămănătoriste”, și va construi în jurul unui protagonist de sorginte rurală, Radu Comșa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
să deșteptăm animozități tardive. Așa se face că de numele medicului se leagă amintirea unei proscrieri și dorința unei apostazii. Iar apostazia sună astfel: memoria ostracizaților din categoria lui Paulescu - a căror imagine trebuie ștearsă de cei care întrețin actualul panoptic ideologic, adică de cei care ne monitorizează presa, premiile, statuile și efigiile de pe monezi -memoria acestor ostracizați trebuie întreținută din spirit de frondă, din voință de recunoaștere a valorii și din nevoia de a ne opune măsluirii sistematice a istoriei
Cercetătorul creștin by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6091_a_7416]
-
unde cei interesați își vor putea achita consumul de energie electrică prin intermediul cardurilor, și anume: la casieria din strada Ștefan cel Mare și la cea de pe Calea Aradului. ( E. C.) Carte La Editura „Marineasa“ din Timișoara a văzut lumina tiparului cartea „Panoptic al comunelor bănățene din perspectivă pedologică“ de Dorin Țărău și Marcel Luca. Volumul conține referințe de specialitate pentru nu mai puțin de 53 de teritorii comunale din Banat. ( D. B.) Expoziție de porumbei De vineri, 21 februarie, și până duminică, 23
Agenda2003-8-03-14 () [Corola-journal/Journalistic/280721_a_282050]
-
presupune elaborarea unor modele deosebite față de specia umană „normală“. Cei doi termeni ai sintagmei Omul diferit sînt însă importanți în egală măsură: „ființă omenească, însă diferită; diferită, însă ființă omenească“. Lucian Boia îl invită pe cititor în cel mai vast panoptic din cîte au existat vreodată. Ochiul descoperă aici făpturi uluitoare pe care istoricul le așază cu acribie în ordine cronologică și le disecă atent, urmărindu-le metamorfozele, intrările și ieșirile din scenă: cinocefali, căpcîni, neanderthalieni, sălbatici... „Imaginarul este mai puternic
Chipurile omului diferit by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13082_a_14407]
-
exegeți, întrucât totul se închide în retorică." (p. 54); "desubstanțializarea lumii fiind una din trăsăturile viziunii postmoderne, efortul acestei literaturi se îndreaptă spre omogenizarea prin cumul, prin aglomerare, prin suprapunere. Retorica, practica textuală egalizează totul și, nu întâmplător, imaginea de panoptic e foarte des întâlnită. (...) O veche iluzie este îndepărtată, pentru a face loc alteia, de natură pur teoretică. Din fragment al unei cărți sacre, opera devine un uriaș catalog al bibliotecii." (pp. 71-72). Dincolo de viziunea generală și generoasă a autorului
După douăzeci de ani by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9679_a_11004]
-
cu care tâmplarul scria pe sicrie numele celor morți, „eu Îmi făceam inele, lănțișoare și cercei”. Odată cu mutarea scriitoarei la oraș, regele se substituie definitiv morții, acelei morți de care fugise copila când Își dăduse seama că „orice ogor era panopticul de o Întindere dezmărginită al soiurilor de moarte, un praznic Înfloritor. Fiecare Ținut exersa moartea”, iar buruienele Își Înfigeau colții În „marginea verzulie a urechilor” morților. Spaima de copil se traduce În dorința arzătoare de a pleca de pe „franjurii de
ALECART, nr. 11 by Herta Muller () [Corola-journal/Science/91729_a_92307]
-
pe care o emană, căci scrie în legea lui și iese din linie, fără să-i mai pese de teama de a-și periclita cariera. Desfide constrîngerile și, împins de un nerv de frondă instinctuală, irită cenzorii care întrețin tabuurile panopticului modern. Cu Lucian Boia se întîmplă ceva straniu în ultima vreme: a început să semene cu un spirit reacționar, emanînd un aer singular de erezie interpretativă, și asta după ce ani buni a fost etichetat drept o voce a globalismului în
Vae victis! by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5955_a_7280]
-
experiență (teoria nu poate fi criticată în numele experienței); 8) existența individuală nu are valoare: în comparație cu idealul propovăduit de o ideologie, soarta unui om e un detaliu neînsemnat. Dintre cele opt însușiri ale tiparului totalitar, doar ultima nu se potrivește actualului panoptic de sugestionare mediatică, ideea predilectă a reclamei audio-vizuale fiind cea opusă: viața individului e valoarea supremă, ea depășind orice înțeles metafizic și orice maximă morală, totul e să-i descoperi farmecul (nu întîmplător termenul „descoperire“, odinioară un concept fenomenologic cu
Lustrația mentală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5931_a_7256]
-
a fost arma crimei? Și atunci, ce o atrage pe tânără la el? Pericolul - atât de ispititor pentru o adolescentă bruscată de o mamă prea severă -, sau intuiția unei afinități improbabile? În Hotel Iris, Yōko Ogawa construiește cu mână sigură panopticul obsedant al fantasmelor violente care se nasc în mintea celor condamnați la singurătate. „Yōko Ogawa reușește să redea cele mai subtile mecanisme ale psihicului uman într-o proză deopotrivă delicată și percutantă.“ Kenzaburō ōe „Yōko Ogawa este originală, elegantă și
Yōko Ogawa Hotel Iris by Iuliana Oprina () [Corola-journal/Journalistic/2840_a_4165]
-
se oprește pentru a se apleca și a arunca o privire înăuntru, și atunci poți zări un chip omenesc și poți chiar schimba câteva cuvinte. Totuși, în esență, cugetul este ocupat cu propriul joc pe care îl desfășoară singur în panopticul schițat în grabă, dispunând figurile pe scena provizorie - autorul și eroul, naratoarea și cititoarea, cel care descrie și cel descris; picioarele, pantofii, tocurile și chipurile vor deveni mai devreme sau mai târziu o parte a acestui joc. Nu regret că
OLGA TOKARCZUK - Rătăcitorii () [Corola-journal/Journalistic/4313_a_5638]
-
nu prilejuiește evoluții actoricești ieșite din comun. Singurul actor care mi-a plăcut cu adevărat, de la un capăt la celălalt al spectacolului, e Petre Ghimbășan, interpretul lui Mache Răzăchescu. Mirat, mofluz, neînțelegând nimic din ceea ce se întâmplă, parcă venit din panopticul de personaje al filmului mut, interpretul propune un joc coerent și inteligent articulat. Nae Girimea, jucat de Daniel Vulcu, are o intrare suculentă, care sporește pentru câteva momente voltajul montării, dar care nu-și află dezvoltări ulterioare autentice și cu
D'ale carnavalului by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14754_a_16079]
-
despre clovni, însă umorul nu există, nici măcar în varianta lui neagră. E mai curând un fel de zâmbet spart, ridicarea din umeri în fața nimicului, a nonsensului. Lumea este pentru Böll și pentru clovnul său purtător de cuvânt un soi de panoptic de oameni de ceară. Acționând mecanic sau ridicol, lipsindu-le accesul la tragism, "aceste păpuși, care se iau de o mie de ori de guler și nu descoperă totuși sfoara care le pune în mișcare", se declară inși realiști, respectabili
Clovnii by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15445_a_16770]
-
și al supravegherii de tipul rețelei. Povestea ficțională a personajului se înscrie într-o lume virtuală în care corporațiile informatice domină lumea, iar protagoniștii trăiesc după regulile algoritmului scris de către aceștia. Alexandru își pune întrebări existențial-virtuale, rezistă la țesătura puterii panoptice și se opune acesteia în mod activ prin creativitate. Mai mult, evenimentele din Cruciada copiilor de Florina Ilis se derulează prin filtrare mediatică, deviind în dezinformare, propagandă și manipulare. Acțiunile petrecute atât în planul existenței fizice (în gară, în tren
Un manifest al virtualității by Lucia Simona Dinescu () [Corola-journal/Imaginative/10458_a_11783]
-
a lui Silvio Pellico, de la viziunea apocaliptică a lui Robert Hugh Benson pînă la legile transmiterii ereditare ale lui Gregor Mendel. Senzația stăruitoare e că intenția Constantinei Raveca Buleu a fost să nu lase nimic pe dinafară, din ambiția unui panoptic savant care să epuizeze la propriu subiectul. Acesta e și motivul pentru care, crescînd în proporții, volumul aduce cu un Leviathan înghițind treptat totul, fără un criteriu de selecție care să elimine temele secundare. Pentru autoare, nimic nu e secundar
„A cădea sub incidența“ by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4667_a_5992]
-
O vioară Într-o prăvălie cu mașini de cusut. O femeie și un adolescent. Rătăcirile senzualității. Moartea unui bătrân. Gândurile și plictisul. Sala unui cinematograf care pare o baie publică. Bâlciul din care se decupează, Într-o lentilă de telescop, panopticul. Viața secretă și tentaculară a obiectelor. Halucinațiile. Vinovăția. Rușinea. Spaimele. Arșița. Somnul. Șoarecii, peștii Într-un acvariu, rochiile dintr-un dulap, mirosul putreziciunilor la malul unui râu. Nu este vorba de războaie, de ambiții planetare, de steaguri istorice, de lupta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
în ținuta de sportsman, fără o greșală de eleganță, pe când toată atenția lui sta întoarsă înăuntru, cu grija ca nu cumva genunchiul să se încovoaie brusc din neglijența unui ligament, ca nu cumva umerii să scapete și toată păpușa de panoptic să se prăvale undeva pe loc de repaos, pe care sensibilitatea lui istovită ar fi dorit, totuși, să se poată întinde în căutarea odihnei. Maxențiu călărea cu o tensiune halucinantă ca nu cumva să se rupă armonia dintre el și
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]