177 matches
-
spiritul la materie”. Ioan Petru Culianu scria că în accepția filozofică a termenului „monism”, ar trebui considerate ca „dualiste” toate sistemele în care ființa este transcendentă în raport cu lumea. Accentul se pune, în acest caz, pe faptul că numai doctrinele panenteiste, panteiste, imanenteiste sau pur materialiste pot fi „moniste”. Cugetătorul român Mircea Florian manifestă o atitudine mai mult decât rezervată față de monism care „a știut să valorifice până la absurd o așa-numită năzuință nestăpânită a spiritului spre unitate, spre sinteză”. În opinia
Monism () [Corola-website/Science/299053_a_300382]
-
cadrului natural, mereu proaspăt și vital, strecoară făpturi umane asupra cărora se revarsă reconfortant susurul apei, adierile vântului, reflexele vegetalului, chemările imensitatii cosmice. Nimic fastuos, nimic criptic și totuși atât de profund, de apropiat sufletului nostru. Cu un robust sentiment panteist cultivă încrederea în rosturile pozitive ale vieții, definitorie pentru un creator iubitor de frumusețe, adevăr și esență. Autodefinirile portretistice - care alcătuiesc un ciclu - ne releva prin fermitatea desenului și tensiunea culorilor, intransigența caracterului, vigoarea firii și luciditatea gândului.
Galeria de Artă „Nagy Imre” () [Corola-website/Science/331358_a_332687]
-
de manuscris până în secolul al XVII-lea, când va fi tipărit la Paris , o a doua ediție fiindu-i sortită abia în secolul al XIX-lea. Nu va scăpa, însă, niciodată de epitetele de „elucubrații cu tendințe pelagiene, naturaliste și panteiste”, pe care i le atribuia un dicționar de teologie. Rămas fără protecție, Eriugena este condamnat de conciliile regionale de la Valencia (855) și Langres (859). Înainte de venirea la Paris și, ulterior, după moartea lui Carol, biografia sa nu este foarte cunoscută
Ioan Scotus Eriugena () [Corola-website/Science/305664_a_306993]
-
Sunt Dumnezeu!'). Dogmele esențiale ale ordinului sunt afirmate în cartea 'Cavidanname' a lui Năimi, după moartea căruia mișcarea nu s-a stins. Hurufismul a jucat un rol însemnat împotriva jugului timurid și dogmelor ortodoxe ale islamului. Dacă vom elibera hurufismul panteist de acoperirea religioasă-idealistică, rămâne doar motivul sau esențial alcătuit din umanismul și criticismul îndreptat asupra structurii feudalo-clericale și despotice a societății. Aceste elemente ale hurufismului se reflectă și ]n creațiile poeților clasici din timpul respectiv. Hurufismul era o întruchipare a
Hurufism () [Corola-website/Science/309215_a_310544]
-
wiccani. Religia se axează pe venerarea unei Zeițe (văzută în mod tradițional ca fiind Zeița Întreită) și a unui Zeu (în mod tradițional, Zeul Încornorat). În unele accepțiuni, cei doi apar ca și aspecte ale unei singure Divinități de natură panteistă, manifestându-se sub forma mai multor zeități politeiste. Alte trăsături ale religiei wicca sunt folosirea rituală a magiei, codul moral și cele opt sărbători din cursul anului, care reflectă schimbarea anotimpurilor. Există mai multe sub-curente wicca, denumite tradiții. Credințele și
Wicca () [Corola-website/Science/297234_a_298563]
-
naturii acestora, prin prisma panteismului (adică cei doi sunt aspecte duale ale unei singure divinități), a dualismului (cei doi reprezintă forțe total opuse) sau a politeismului (cei doi se manifestă sub forma mai multor zeități mai mici). În unele accepțiuni panteiste și dualiste, zeități din diverse culturi sunt considerate aspecte ale Zeiței și Zeului. Pe de altă parte, există și puncte de vedere monoteiste în cadrul wicca, conform cărora există o singură divinitate. Conform unor tradiții, această divinitate este Zeița, pe când în
Wicca () [Corola-website/Science/297234_a_298563]
-
wiccani atei sau agnostici, care nu cred în divinități propriu-zise ci consideră că zeii sunt arhetipuri construite de mintea umană și cu care se poate interacționa. Conform wiccanilor Janet și Stewart Farrar, care abordau teologia dintr-un punct de vedere panteist, dualist și animist, "pentru wiccani, întreg universul este viu, de la cel mai înalt nivel și până la cele mai mici componente", dar "o astfel de abordare organică a cosmosului nu poate fi pe deplin exprimată și trăită fără conceptul de Zeu
Wicca () [Corola-website/Science/297234_a_298563]
-
aceleiași Zeițe supreme. Prin analogie, zeul celtic Cernunnos, cel grec Dionisos și Dumnezeul iudeo-creștin pot fi priviți ca aspecte ale unui singur Zeu. Alte abordări înclină mai mult spre politeism și consideră că zeii și zeițele sunt entități separate. Abordările panteiste văd zeitățile nu ca persoane ad litteram ci ca arhetipuri metaforice sau ca forme de energie. Deși aceste concepte asupra divinității par a fi foarte diferite una de cealaltă, ele nu se exclud reciproc. Unii wiccani consideră că e mai
Wicca () [Corola-website/Science/297234_a_298563]
-
lui primordială fiind reprezentat de Dumnezeu. Dumnezeu stă în relație cu lumea, așa cum spiritul este în relație cu corpul. Spiritul uman provine din focul divin (în unele scrieri denumit "logos" ("„Cuvântul”"). Astfel, fizica stoică are o trăsătură net monistă și panteistă în același timp. Focul divin are un caracter rațional, din care rezultă că lumea este guvernată de rațiune, ceea ce are două semnificații. În primul rând în lume se poate recunoaște un scop, și anume tendința spre armonie, frumusețe și echilibru
Stoicism () [Corola-website/Science/299711_a_301040]
-
care divinitatea se reflectă precum lumina, cunoașterea desăvârșită devenind astfel posibilă prin contemplarea imaginii reflectate. Noțiunea de "waḥdat al-wuğūd" a primit însă interpretări variate: fie se afirma că nimic în afara lui Dumnezeu nu este real, fie era susținută o doctrină panteistă. De asemenea, era luată în considerare distincția făcută de filosofi între Existența necesară și cea contingentă. Astfel, existența universului reprezintă rezultatul unui proces de emanație. Pe de altă parte, această unitate poate fi înțeleasă în sensul experienței trăite prin meditație
Curente ale gândirii filosofice arabo-islamice () [Corola-website/Science/335401_a_336730]
-
secolului al XVIII-lea, metodă care-și are sorgintea în rococo-ul franțuzesc și în pictura engleză a epocii. În Transilvania, pentru prima oară a fost folosită de către Johann Martin Stock, ea fiind preluată și de către Franz Neuhauser. Folosind ideea panteistă răspândită la sfârșitul secolului al XIX-lea, a naturii atotcuprinzătoare în care omul se autoinclude cu naturalețe, artiștii de la cumpăna veacurilor XIX și XX au folosit frecvent o astfel de abordare. Friedrich Mieß pictează în anul 1890 o pânză de
Friedrich Mieß () [Corola-website/Science/311428_a_312757]
-
nu este decât un păcat, el nu va lăsa calea iubirii, căci doar această calea duce la Adevărul - Dumnezeu. Dar, putem observa înlocuirea treptată a sufismului de către hurufismul în viziunea lui Nasimi ceea ce se iese în evidență prin schimbarea viziunii panteiste a poetului. Acum la temelia acestor viziuni nu mai stau dragostea și euforia, ci literele și conștiința. De acum înainte în filosofie, Nasimi se bazează pe ideologia hurufistă a lui Năimi și preda principiile esențiale ale ordinului. Însă hurufismul predat
Nasimi () [Corola-website/Science/309216_a_310545]
-
acestuia, care sondează prin intermediul relațiilor comportamentale ale personajelor, conflictele de conștiință între spirit și instinct, fals acoperit de convenția socială. Tematic romanele sale îmbrățișează educația tinerilor aristocrați: Lirica sa, influențată de școala metafizică, prezintă un stil manierat, cu mari acorduri panteiste, cu inflexiuni baroce, uneori de surprinzătoare modernitate:
George Meredith () [Corola-website/Science/306116_a_307445]
-
creează atât omul, cât și lumea, din trupul său. În acest caz, se poate sesiza un aspect corelant cu mitologia creștină, care presupune existența unui singur Dumnezeu atotputernic, care l-a creat pe om după „chipul și asemănarea sa”. Religiile panteiste învață că creația a luat naștere din jertfa primordială a unui zeu; asemănătoare în acest sens este si credința conform căreia creația este rezultatul unui sacrificiu cosmic, când zeii sacrifica un om, care dă naștere mai apoi la animale, pământ
Mitul creației () [Corola-website/Science/302922_a_304251]
-
caut anii, să le caut oglinda,/ și s-o sparg într-o mie și unul de greieri” (Verset). Următorul volum, Chorale (1974), continuă linia simbolismului de conotații folclorice: țara, pământul, lumina, inima, apa vie etc. Poemele, animate de o vitalitate panteistă mai purificată, mai aeriană, înglobează totuși aglomerări de imagini și construcții arborescente, de un metaforism abundent. Hore (1977) propune un imaginar folcloric în registru mixt, blagiano-barbian: poemele, intitulate „inele” și grupate în șapte cicluri de câte nouă compoziții, „descriu” peisaje
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290091_a_291420]
-
de poezie, proză, critică, teatru și peste cincisprezece volume de traduceri, ediții, antologii etc. Versurile lui P. sunt alcătuite dintr-un amestec, adeseori subtil, de ludic și gravitate, de libertate modernistă și de constrângere la tiparul tradițional, exprimând o concepție panteistă, uneori în tonalitate whitmaniană, totdeauna vitalistă și umanitaristă. Începând cu poeme de avangardă cuminți, ca în Alfabet (1939), sau cu poezii foclorizante, ca în Leroi-ler (1941), va trece după 1944, și pentru că avea o mare ușurință a versificației, către poezia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288946_a_290275]
-
Dumnezeu propriile atribute? Cum altundeva, după cum am văzut, se asemuia Celuilalt, faptul nu este ieșit din logica modului cioranian de a gândi și proiecta lumea. Dar lucrurile nu merg întotdeauna până aici, ceea ce nu înseamnă că, ieșind din limitele viziunii panteiste, Dumnezeu nu-i reconfirmă ființa. De aceea spune Cioran: „Dumnezeu: o boală de care te crezi lecuit fiindcă nimeni nu mai moare din pricina ei și care te surprinde din timp în timp, când afli că mai există încă” (III, 362
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
extrapolarea propriilor neliniști și trăiri în universul obiectiv și de receptarea ecourilor modificate de viziunea sa animistă. Tensiunea lirică pare a se naște între două percepții/deziderate: eul ca centru focalizator al tuturor razelor și semnificațiilor lumii - eul desubstanțializat, dezmărginit, panteist. Senzația ființării imateriale, în „a patra dimensiune”, este și o posibilă reprezentare a morții pentru poetul pândit deja de „nori și cețuri bolnave”. Aceste cuvinte/realități devin nuclee lirice recurente, ca și alte noțiuni din sfera extincției, a suferinței - întuneric
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287512_a_288841]
-
se accentuează în al doilea volum cu același titlu generic, Sonete (1924). Acum frumusețile lumii „se aștern pe suflet ca un cânt” și se simte intensificarea bucuriei de a fi, identificată cu o stare aproape extatică, transpusă într-o viziune panteistă: „Sunt iarba, câmpul, zările bogate/Și gândul meu atunci e Dumnezeu,/ Când tot ce văd și tot ce simt sunt eu” Când în vârtejul). Poeta compune însă îndeobște doar versuri notabile tehnic, epuizându-și substanța lirică, activă numai în limitele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289587_a_290916]
-
Assisi, până-n vârful unghiilor plin de cultura provensală (era de altfel provensal după mamă), a introdus această poetică în viața religioasă, pe care a transformat-o într-o variantă a cavalerismului rătăcitor și căreia i-a imprimat o viziune oarecum panteistă, la un pas de erezie și de o formă de protestantism. Poate că papa Inocențiu al III-lea, care a ordonat cruciada contra Albigensilor, și-a dat seama că, aprobând pe de altă parte ordinul franciscan, menaja un fel de
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
calea de urmat, să indice direcția. Existența e de-ajuns. A fi pe lume înseamnă a fi întru Dumnezeu. Astfel încât, pentru a fi întru Dumnezeu, e suficient să fii pe lume - și nicidecum să urmezi preceptele papale. într-o logică panteistă, nu există nicio speranță între lume, Dumnezeu și oameni. Numele unuia corespunde cu al altora: natură înseamnă Dumnezeu; oameni înseamnă natură; Dumnezeu înseamnă oameni. Există o singură substanță, realitatea se reduce la modificări, la variațiile acestei substanțe unice. Materia din
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
restituim; el insistă, cere, reclamă, noi putem să-i opunem rezistență prin orice mijloc; el acuză, ajungem la insulte și chiar la lovituri; el nu se lasă, omorul e legitim. Grația divină, tot ea... Din punct de vedere al mișcării panteiste a lucrurilor, milostenia este echivalentă cu crima, pentru că totul se petrece dincolo de bine și de rău. Alt caz: sexualitatea care implică cel puțin un membru al Spiritului Liber este absolut liberă și fără culpabilitate. Dar dacă se ajunge la conceperea
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
plasează într-o perspectivă în care toate se echivalează pentru că nimic n-are valoare. Dumnezeul dintr-un loc nedeterminat - teist sau deist - care judecă, face viața imposibilă prin castrare, interdicție și lege, prezente pretutindeni; Dumnezeul de nicăieri, deci de peste tot - panteist - produce același tip de efect dar în virtutea altor așteptări: sub regimul său ontologic, în lipsa unor principii și legi în stare să determine regulile jocului pentru a edifica suportabilul, bântuie insuportabilul... Spiritul Liber furnizează o aporie rezolvată de Spinoza - bun și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
reparabilă de-abia după ce deriva continentelor s-a încheiat. Evident, creștinismul rămâne la putere, și chiar se mai manifestă cu brutalitate: asemeni atâtor Frați și Surori ai Spiritului Liber uciși de Biserică, Giulio Cesare Vanini, supranumit „Prințul libertinilor”, mai degrabă panteist decât ateu, autor al Amfiteatrului Divinei Providențe, e torturat și apoi condamnat la moarte la Toulouse: i s-a smuls limba, a fost plimbat pe străzi într-o cușcă de fier, a fost ștrangulat, ars apoi, iar cenușa i-a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
e potrivită pentru a ne debarasa de o tiranie prea greu de suportat... Această sinteză între principiile etice ale Porticului și cele ale Grădinii face abstracție de fizica și chiar de metafizica celor două școli. Montaigne lasă adepților Porticului cosmogonia panteistă, materialismul energetic; celorlalți le abandonează radicalismul teoriei atomiste. Morala, da, principiile etice, desigur, înțelepciunea practică - fără nici o îndoială, exercițiile spirituale, maximele referitoare la comportamentele efective - evident; dar nimic mai mult. Nici monism, nici materialism, nici politeism: Montaigne este... creștin. 16
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]