117 matches
-
i-a spus ca să-i ducă în satul Vălureni. - Auzi matale, i se adresă birjarul lui Bâzdoagă, după cum te văd... nu-mi dai încrederea că poți să-mi plătești drumul. - Cum să n-aud, prăpăditule!... Tu știi ce am în paporniță? - De unde să știu!... - Bani ghiață, iar dacă nu vrei să-ți înghețe mâinile când o să primești un teanc de hârtii, o să regreți amarnic, că ai vrea să mă duci și până la Horezu, dar cum te văd tare bleg, și spui
PARTEA A X-A PARIUL BLESTEMAT de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 769 din 07 februarie 2013 by http://confluente.ro/Partea_a_x_a_pariul_blestemat_marin_voican_ghioroiu_1360225579.html [Corola-blog/BlogPost/341400_a_342729]
-
lor. Și știu deja foarte bine cum se lucrează. Unul mai firav (o femeie sau un copil) se strecoară prin fanta clopotului și începe, tot pe-acolo, să scoată afară conținutul, pe care ceilalți membri ai echipei îl îndeasă în papornițe. Sticla e foarte apreciată, pentru că se poate recicla de 8 ori, dar cele mai furate rămân totuși peturile, pentru că sunt și cele mai valoroase, din plastic fabricându-se inclusiv haine. Iată și niște cetățeni în exercițiul funcțiunii: E un gen
Unde se duc gunoaiele, când se duc? by Simona Tache () [Corola-blog/Other/20258_a_21583]
-
ei, în mijlocul vagonului, ca o pleașcă. După doamna cu Bobi s-a urcat domnul cu roșiile, unde “domnul” era un tip cu față și miros de consumator de alcool, iar roșiile erau chiar niște roșii. Multe și ambalate în niște papornițe mari, pe care domnul mi le-a pus pe picioare, după care le-a și împins cu piciorul ca să fie sigur că le proptise bine. Între mine și doamna cu Bobi, stătea o altă doamnă, care, la vederea lui Bobi
Doamna cu Bobi by Simona Tache () [Corola-blog/Other/21087_a_22412]
-
aproape de stația în care urma să ajungă tramvaiul. În timpul ăsta, se mai chinuia câte cineva să treacă, pășind pe poante, pe lângă Bobi, scaunul pe care stăteam dădea, la fiecare smucitură a tramvaiului, să se dezmembreze și să mă arunce peste papornițele cu roșii, iar un miros acru de ceapă, usturoi, alcool și transpirație mă înconjura din toate părțile. De ce nu m-am ridicat să merg mai în spate, în căutarea unei zone mai aerisite fonic și olfactiv? Am vrut să consum
Doamna cu Bobi by Simona Tache () [Corola-blog/Other/21087_a_22412]
-
fi mai interesant decât mi-aș fi dorit, încă de pe aeroportul din Luton, când, la poarta de îmbarcare, s-a prezentat un grup extrem de gălăgios, compus din vreo zece chivuțe, însoțite de bulibașele aferente. Fiecare chivuță târa după dânsa o paporniță de dimensiunea unui șifonier cu două uși, în care erau îndesate niște chestii ce păreau plăpumi (sau perne?), iar fiecare bulibașă căra asupra dânsului câte-o burtă egală cu sacoșa consoartei, posibil plină și aia cu plăpumi (sau perne). Puțin
Zbor deasupra Europei, într-un cuib de români by Simona Tache () [Corola-blog/Other/21001_a_22326]
-
arată groaza pe fața unei stewardese. Nu, nu urma să ne-anunțe, cu zâmbetul pe buze, că tre’ să ne punem vestele de salvare și să sărim, ci doar să convingă o doamnă că nu se poate să meargă cu papornița-n poală până la București. Noroc cu bulibașa doamnei, că i-a făcut job-ul mai ușor: „Nu să poate, fă, nebuno, să stai cu ea-n poală, trebuie s-o băgăm acia, sus“. Și dă-i, și luptă. Până la urmă
Zbor deasupra Europei, într-un cuib de români by Simona Tache () [Corola-blog/Other/21001_a_22326]
-
primul. Nu mică mi-a fost mirarea, cu ocazia acestei călătorii, să constat că uniforma de zbor a românului e treningul. Cum au păsările pene, așa are și românul trening, de preferință Adidas. Practic, jumatea de avion care n-avea papornițe cu plăpumi avea câte trei dungi colorate, din cap până-n picioare. Un singur cuplu am văzut, așa, mai neasortat. Doar el avea trening, ea avea colanți, geacă de piele, sandale argintii cu toc foarte înalt și poșetuță albă. Nu arătau
Zbor deasupra Europei, într-un cuib de români by Simona Tache () [Corola-blog/Other/21001_a_22326]
-
fiu sigură că nu-i o glumă și că n-am nimerit din greșeală pe trombon.ro. Pe pariu că acest gest o să declanșeze o avalanșă de alte gesturi asemănătoare? Elena Udrea o să-și schimbe poșetele Vuitton alea mari, tip paporniță, cu unele mai mici și o să-și mai taie 2 centimetri din breton, Videanu o să-și reducă la jumătate porția de borduri pe care-o halește la micul dejun, Berceanu o să-și ducă la croitoreasă ăia 0 kilometri de autostradă
Demisie pe motiv de salariu prea mare by Simona Tache () [Corola-blog/Other/21038_a_22363]
-
continuau să vorbească oltenește și după filmări. Draga Olteanu Matei a intrat și ea foarte bine în rol, jucând foarte convingător în scena din bar unde își făcea loc prin mulțimea care dansa, lovindu-i pe figuranți în cap cu papornița cu praz. Cei care au asistat la filmări au început să aplaude. În acest film nu apare efectiv Sergiu Nicolaescu, dar el îi împrumută vocea crainicului care relatează deturnarea avionului în emisiunea de știri de la televizor. Dolarii din film erau
Nea Mărin miliardar () [Corola-website/Science/303860_a_305189]
-
citește frica. Doar frica... Armata se restrânge, uzinele stau... Inginerii și medicii vând în piețe. Doctori în ștințe. Atât de mulți oameni se simt ca aruncați din tren... (...) Femeile noastre trebuie să fie mai puternice decât bărbații. Cutreieră lumea cu papornițele lor mari, în carouri. Din Polonia până-n China. Cumpără și vând. Țin casa, copiii și pe părinții în vârstă. Și pe bărbații lor. Și țara.” (p. 219) Dar cu tot esențialismul și caracterul său normativ, cu toată ancorarea sa în
Vremuri Second-Hand, de Svetlana Aleksievici – Istorii afective, de revendicat () [Corola-website/Science/296112_a_297441]
-
volan. Atâta doar că, acum, Mihnea îmi stătea alături, iar Maria și tânărul Lupu în spate. Te credeai în studenție, când fugeam în tabără. Permutai timpul și întâmplările, schimbai fețele și numele între ele, și-ajungeai la mare, înghesuit printre papornițele de rafie și rucsacii „Prodcomplex“. Fuseseră vremuri frumoase, nu știai cine te toarnă și cine te iubește, unde ajungeau cuvintele tale și cum erau întrebuințate. Din boxele autocarului se revărsa o muzică relaxantă: Al Bano și Romina Power, Ricchi e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Totul e plătit, actele sunt în regulă, ne-am ales cu-o săptămână de vacanță.“ „Cine-a plătit?“, s-a interesat Mihnea. Căra o valijoară mică, neagră, pe role și-o servietă de umăr unde păstra laptop-ul. Trecuse vremea papornițelor turcești, cadrilate, în care călătoreau clandestin sarmalele, murăturile, țuica sau baxurile de țigări fără timbru. „Te crezi în filme?“, i-am întors-o, ocolind întrebarea, „Cine-a plătit? Cine ne-a angajat? În ce poveste ne-am băgat?“ „Mihnea are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe holuri, în picioare sau rezemați de-un sac. Nu le mișca un mușchi, pleoapele rămâneau închise, obrajii relaxați, doar saliva se prelingea uneori într-un firicel pe bărbie. Se trezeau la capăt, exact în gară, își recuperau sacoșele și papornițele și coborau din tren veseli și proaspeți: Paris, Viena, Sudrigiu, oriunde era nevoie. Dacă le-ai fi dat ordin să doarmă în timp ce mergeau, probabil că ar l-ar fi executat fără să crâcnească. Bineînțeles, eu arătam altfel. Nu numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rău, nevrotic, îți spărgea respirația în particole de gheață. Gara atârna deasupra liniilor, invadată de sârbi, ruși, români și câteva patrule mixte ale poliției și jandarmeriei. Jurai că e un sfert din Gara de Nord, acum zece ani. Unde întorceai privirea, zăreai papornițe turcești și uniforme negre sau kaki scotocind prin ele. Am traversat peronul, apoi holul principal, privind în pământ. Cunoșteam regulile. În Paris, o pățisem din cauză că, în mijlocul unei razii, mă uitasem fix la o pereche de grăniceri. Împânziseră peronul de Germania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Poftim? a tresărit Paula, intuind că este întrebată. A, da... De fapt... Cumpărături... A s-a auzit reacția tînărului de pe canapeaua din față, ca un fel de dezumflare totală, ceva aducînd cu: "m-am lămurit; oltenii veneau cu cobilița și papornițele pline, să vîndă; tu te duci cu geamantanul gol, luxos, să cumperi". La noi, la Valea Brândușelor, vin rar sau deloc tratate de medicină a murmurat absentă Paula, aruncînd privirea pe fereastră, temîndu-se că ar putea roși toată -, așa că m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mele. Iar În compartimentul curat și plin de inox și de sticlă nu se mai schimbă opinii, pasagerii Își admiră dispozitivele electronice cu aere tăcute, sobre. Singura care nu admiră nimic, moțăie cu teamă, e o țărancă ce-și ține papornița de rafie În brațe și care pare o fantomă pe care anul 1989 ne-a lăsat-o cadou - o fantomă care Își drege vocea și suspină, probabil sub presiunea unui verbiaj oltenesc neconsumat, care acum Îi chinuie visul. Bag mîna
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
general și ocuparea funcției de șef al Direcției de Cultură din Ministerul Apărării, În armata română postrevoluționară. Ironie sau cinism? Abia dacă mai are importanță, notez pe margine, sub privirea căscată brusc a țărăncii care a dormit tot drumul cu papornița de rafie În brațe. Generalul-procuror i-a Întocmit un dosar pentru crime Împotriva păcii și crime Împotriva umanității, dar se pare că lucrurile s-au oprit undeva pe drum și condamnarea n-a mai venit. Coborîm toți În București. Tipul
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și cunoștințele plecate înaintea ei la loc de odihnă veșnică. Un șuierat ușor, cu prelungiri înalte și opriri alarmante, ieșea din pieptul ei slăbit, iar trupul i se făcuse atât de mititel încât ar fi intrat cu ușurință într-o paporniță oltenească. Mama ar fi dorit să o mai întrebe câte ceva pe doamna Sabina, când acest intermezzo pașnic, prietenesc și emoționant a fost curmat brusc de fluieratul brutal și strident al locomotivei. La acest semnal de plecare, Neamțul s-a apropiat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
șapte dimineața, într-o zi de toamnă tîrzie, moș Mihai, cum îi spunea mai toată lumea, s-a urcat în autobuzul care făcea legătura între Crasnaleuca și Dorohoi. S-a așezat comod pe un scaun slinos, a oftat, a tras o paporniță mai între picioare și a privit în jurul său. Cerceta persoanele care aveau același drum cu el și căuta un om mai deosebit cu care să intre în vorbă. Pe scaunul învecinat stătea un bărbat îmbrăcat ca un orășean, dar a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Nu mă lua așa, că te dau jos. Moș Mihai tace. Îi este frică. Dacă cinu' Costică chiar nu poate să-l scoată? Georgică a coborît la Darabani și acum n-are cu cine să mai vorbească. La Dorohoi deșartă papornița în bucătăria lui cinu' Costică. Lasă, nănașule, că te scot eu cumva, îl asigură finul. Moșul a fost impresionat de judecător. Ce om de treabă! Ce frumos vorbea! Du-te acasă, moșule! O să primești acasă tot ce trebuie. În autobuz
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de împrumut și largi peste măsură. Tîrîie picioarele, așa cum îi stă bine unui bătrîn cu tendoanele sclerozate. În nisip lasă două dîre, așa cum schiorii le lasă în zăpada afînată. Puțină pulbere se ridică în urma lui. În mîna stîngă are o paporniță grea care îl dezechilibrează. De aceea este înclinat spre stînga, dar nu chiar atît de mult încît să se răstoarne pe o parte. Pe cap are un soi de scufiță albă. Nădușește și fața este congestionată ca la o baie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
chiar atît de mult încît să se răstoarne pe o parte. Pe cap are un soi de scufiță albă. Nădușește și fața este congestionată ca la o baie de aburi fierbinți. Din cînd în cînd ridică mîna stîngă, cea cu papornița, și-și șterge picăturile de transpirație de pe nas. Nu reușește însă întotdeauna și uneori picăturile cresc gigante, după care cad în nisipul fierbinte. Bătrînul care își tîra picioarele prin nisip era un turist "italiano" și mîna lui dreaptă, de fapt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
al unei tinere mulatre, închisă binișor la culoare. Fata avea cam pînă într-un sfert de secol și se simțea în apele ei, naturală și... stăpînă pe situație. De aceea moșul nostru își ștergea transpirația cu mîna stîngă, cea cu papornița, pentru că dreapta era ocupată cu prețiosul degețel. Cele două ființe veneau la plajă și nu și-au găsit alt loc decît la umbrarul de lîngă mine. Înainte de a se așeza acătării, moșul scoate o înghețată și mulatra mușcă lacom din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
o disperată nevoie de un 5 pentru a rămâne pe linia de plutire. Dar uite că iarăși bagatelizez. Totuși nu-i exclus să fi devenit ceva mai religios datorită chimiei. Eram odată într-un tren plin de moroșeni cocoșați de papornițe și sarsanale. Moroșeni care lucraseră la cartofi, cu unghiile pline de praf, de pământ și care nu miroseau tocmai plăcut. Era cald al dracului, nădușeală întinsă pe banchete transpirate, transpirație băloasă. Un aer infect. Stăteam lângă o colhoznică zdravănă, guralivă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
o ia. Constituiam dovada vie și plină de pocăință a acestei realități. A vizita singur Tabgha, naivul și bicisnicul ei mozaic monocolor, cu cei doi pești ai lui uitându-se la cerul pe care se profilează patru pâini într-o paporniță, sau a rătăci printre colonadele pseudosinagogii din Capernaum e ca și cum ai sta tot timpul posomorât într-o noapte de chef ori ai sărbători sederul de Pesah în bucătărie în tête-â-tête cu un castravete. Așa ceva nu se face. Izolarea despoaie felurile
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]