98 matches
-
discutabilă perioada când sistemul solar a fost cu adevărat „descoperit”, trei observații din secolul al XIX-lea au determinat natura și locul său în Univers, dincolo de orice îndoială. În primul rând, în 1838, Friedrich Bessel a măsurat cu succes o paralaxă stelară, fiind o schimbare aparentă în poziția de o stea creată de mișcarea Pământului în jurul Soarelui. Acest lucru nu a fost doar o primă dovadă directă, de heliocentrism experimental, de asemenea, a relevat, pentru prima dată, distanța mare dintre sistemul
Descoperirea și explorarea sistemului solar () [Corola-website/Science/333637_a_334966]
-
de doctorat, Pârvulescu a stabilit și analizat cele patru cauze care determină evoluția către faze din ce in ce mai concentrate către centru - până la faza finală, - cand roiul de stele ajunge în așa numitul regim permanent. El a stabilit o nouă metodă pentru determinarea paralaxei stelelor roiurilor și a tras concluzia că roiurile sunt sisteme stelare bătrâne, exterioare Caii Lactee, ideee cu totul nouă și originală la acea dată. Pârvulescu a studiat roiurile de stele prin observații directe, prin studii statistice și metode analitice. El
Constantin Pârvulescu (astronom) () [Corola-website/Science/307110_a_308439]
-
deci sare spre dreapta) - iar frecvența și amplitudinea acestei mișcări de pe o parte pe alta, corespunde cu rezoluția unghiulară a imaginii (și, pentru frecvență, viteza mișcării laterale a privitorului), care este dedublarea unghiulară a câmpului de lumină 4D. Lipsa de paralaxă la mișcarea privitorului în imaginile 2D și în filmele 3D produse de ochelari stereoscopici (în filmele 3D efectul este numit „girație”, deoarece imaginea pare să se rotească pe axul său) poate fi văzută în mod similar ca o pierdere a
Dedublare (procesare de semnal) () [Corola-website/Science/319753_a_321082]
-
(δ Sct, δ Scuti) este o stea gigantă din constelația Scutul. Cu o magnitudine aparentă vizuală de 4,72, această stea este a cincea cea mai luminoasă din constelația din care face parte. Analize făcute asupra paralaxei în timpul misiunii Hipparcos au plasat steaua la o distanță de aproximativ 202 ani-lumină de Soare. Denumirea de "" a fost una ulterioară fostei denumiri de 2 Aquilae. Delta Scuti este o stea variabilă, fiind prototipul tipului de stele variabile Delta Scuti
Delta Scuti () [Corola-website/Science/329602_a_330931]
-
a pierdut, iar lucrarea lui Arhimede este una din puținele lucrări care au supraviețuit și care face referință la această teorie.) Motivul pentru care era folosit acest model de mari dimensiuni este acela că, grecii nu erau capabili să măsoare paralaxa stelară cu tehnica disponibilă acelor vremuri, paralaxele fiind extrem de mici, iar corpurile trebuiau amplasate la distanțe mari de Pământ pentru a presupune teoria heliocentrică adevărată. Conform cu cele spuse de Arhimede, Aristarh nu a spus cât de departe sunt stelele față de
Calculul Firelor de Nisip () [Corola-website/Science/322621_a_323950]
-
una din puținele lucrări care au supraviețuit și care face referință la această teorie.) Motivul pentru care era folosit acest model de mari dimensiuni este acela că, grecii nu erau capabili să măsoare paralaxa stelară cu tehnica disponibilă acelor vremuri, paralaxele fiind extrem de mici, iar corpurile trebuiau amplasate la distanțe mari de Pământ pentru a presupune teoria heliocentrică adevărată. Conform cu cele spuse de Arhimede, Aristarh nu a spus cât de departe sunt stelele față de Pământ. Atunci Arhimede a presupus că universul
Calculul Firelor de Nisip () [Corola-website/Science/322621_a_323950]
-
a presupus că universul este sferic, iar raportul dintre diametrul universului și cel al orbitei Pământului în jurul Soarelui este egal cu raportul dintre diametrul orbitei Pământului în jurul Soarelui cu cel al diametrului Pământului. Această presupunere poate fi exprimată spunând că paralaxa stelară cauzată de mișcarea Pământului pe orbită este egală cu paralaxa solară cauzată de mișcarea în jurul Pământului. Pentru a obține limita superioară, Arhimede a folosit supraestimarea datelor existente presupunând că: Atunci Arhimede a calculat diametrul universului ca fiind nu mai
Calculul Firelor de Nisip () [Corola-website/Science/322621_a_323950]
-
și cel al orbitei Pământului în jurul Soarelui este egal cu raportul dintre diametrul orbitei Pământului în jurul Soarelui cu cel al diametrului Pământului. Această presupunere poate fi exprimată spunând că paralaxa stelară cauzată de mișcarea Pământului pe orbită este egală cu paralaxa solară cauzată de mișcarea în jurul Pământului. Pentru a obține limita superioară, Arhimede a folosit supraestimarea datelor existente presupunând că: Atunci Arhimede a calculat diametrul universului ca fiind nu mai mare de 10 stadii (în unități moderne ~2 ani lumină), deci
Calculul Firelor de Nisip () [Corola-website/Science/322621_a_323950]
-
finită a pupilei ochiului și de aceea poate fi prima experiență cunoscută din psihofizică, o ramură a psihologiei care se ocupă de mecanica percepției umane, a cărei dezvoltare este atribuită lui Hermann von Helmholtz. Alte calcule interesante sunt cele ale paralaxei solare și a diferitelor distanțe dintre privitor și Soare, dacă privitorul se află în centrul Pământului sau la suprafața lui la răsăritul Soarelui. Acestea sunt primele calcule cunoscute în ceea ce privește paralaxa solară. The Sand-Reckoner, by Gillian Bradshaw. Forge (2000), 348pp, ISBN
Calculul Firelor de Nisip () [Corola-website/Science/322621_a_323950]
-
lui Hermann von Helmholtz. Alte calcule interesante sunt cele ale paralaxei solare și a diferitelor distanțe dintre privitor și Soare, dacă privitorul se află în centrul Pământului sau la suprafața lui la răsăritul Soarelui. Acestea sunt primele calcule cunoscute în ceea ce privește paralaxa solară. The Sand-Reckoner, by Gillian Bradshaw. Forge (2000), 348pp, ISBN 0-312-87581-9.
Calculul Firelor de Nisip () [Corola-website/Science/322621_a_323950]
-
stele fără legătură fizică, dar care de pe Pământ par a fi apropiate. O stea dublă poate fi identificată drept optic dublă în cazul în care componentele sale au mișcări proprii sau viteze radiale suficient de diferite, sau dacă măsurătorile de paralaxă arată că cele două componente sunt la distanțe diferite de Pământ. Majoritatea stelelor duble cunoscute nu au fost identificate nici ca stele binare, nici ca stele optic duble. Sistemele binare sunt foarte importante în astrofizică deoarece calculul orbitelor lor permite
Stea binară () [Corola-website/Science/318977_a_320306]
-
nocturn. Pentru un observator terestru ele apar ca puncte de diverse culori, cu un diametru aparent egal dar cu fluctuații de luminozitate. Ochiul uman distinge pe cerul nocturn până la circa 6.000 de stele. Distanța până la stele este măsurată cu ajutorul paralaxei stelare, iar unghiul rezultat este de ordinul sutelor de miimi dintr-o secundă de arc. Multe stele se pot vedea ca puncte strălucitoare pe cerul nopții. Ele tremură sau sclipesc, aceasta însă numai aparent, datorită turbulențelor din atmosfera terestră. Cea
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
același loc. Cunoscând diametrul orbitei terestre (300 de milioane de kilometri), putem calcula unghiul sub care steaua pare că s-a deplasat pe cer. Distanța stelei față de Pământ se obține pornind de la valoarea jumătății acestui unghi. Această metodă se numește Paralaxă, dar nu poate fi aplicată decât în cazul celor mai apropiate stele. Pentru celelalte stele, unghiurile de măsurare sunt prea mici. Distanța care le separă de Pământ nu poate fi evaluată decât prin metode indirecte. Stelele, chiar și cele mai
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
pe o altă scară decât cea corespunzătoare. Performanțe și limite la afișarea cu ac indicator. Acest tip de afișare este foarte simplu(cel mai simplu și cel mai vechi),are consum foarte redus (sub 1 mA) însă prezintă erori de paralaxă ,este perturbat electrostatic (acul) iar instrumentul respectiv nu poate funcționa decât într-o singură poziție (verticală, orizontală etc.) stabilă și are robustețe redusă la șocuri mecanice și vibrații. Afișarea analogică cu LED-uri. Este de dată mai recentă și, față de
Voltmetru () [Corola-website/Science/321402_a_322731]
-
față de cea cu ac indicator, prezintă unele avantaje importante: nu are parte mecanică mobilă, are geometrie rectilinie, nu depinde de poziția de funcționare (orizontalitate) și nici de șocuri mecanice și vibrații, nu este perturbată electrostatic, este lipsită de erori de paralaxă (la citirea indicației), are viteză mare de răspuns și dimensiuni totale mult mai reduse decât la afișarea cu ac indicator, însă este mai scumpă, are consum propriu mult mai mare, iar mecanismul de măsură este mai complicat și adesea mai
Voltmetru () [Corola-website/Science/321402_a_322731]
-
de 8 octombrie. Planeta Uranus era aproape de opoziție (la opoziție pe 7 octombrie) în timpul eclipsei, chiar la 1° de Luna eclipsată. Uranus strălucea cu magnitudinea de 5,7 ; era destul de strălucitoare pentru a putea fi identificată cu ajutorul unui binoclu. Din cauza paralaxei, poziția relativă a lui Uranus cu Luna a variat într-un mod semnificativ, depinzând de poziția observațtorului pe suprafața Pământului.
Eclipsa de Lună din 8 octombrie 2014 () [Corola-website/Science/334720_a_336049]
-
Totodată, Vega a fost prima stea în afară de Soarele nostru care a fost fotografiată și căruia i-au fost înregistrate date referitoare la spectrul său și a fost una dintre primele stele a căror distanță a fost estimată prin măsurători ale paralaxei. Vega are aproximativ o zecime din vârsta Soarelui, dar, întrucât ea este de 2,1 ori mai mare decât Soarele, viața sa se află la jumătate. Vega are o neobișnuită slabă abundență a elementelor chimice, o mare parte a acestora
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
în spectrul Soarelui. În 1879, William Huggins a folosit fotografiile spectrului stelei Vega și a altor stele similare, identificând un set de 12 "linii foarte puternice", care erau comune la această categorie stelară. Distanța până la Vega poate fi calculată măsurând paralaxa acesteia prin diferite procedee. Prima persoană care a publicat date despre paralaxa stelei a fost Friedrich G. W. von Struve, care a anunțat o valoare de 0,125 "arcsecunde"(0,125″) distanță față de Vega. Dar, Friedrich Bessel a fost sceptic
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
Vega și a altor stele similare, identificând un set de 12 "linii foarte puternice", care erau comune la această categorie stelară. Distanța până la Vega poate fi calculată măsurând paralaxa acesteia prin diferite procedee. Prima persoană care a publicat date despre paralaxa stelei a fost Friedrich G. W. von Struve, care a anunțat o valoare de 0,125 "arcsecunde"(0,125″) distanță față de Vega. Dar, Friedrich Bessel a fost sceptic în privința datelor lui Struve și, când a acesta a publicat paralaxa unei
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
despre paralaxa stelei a fost Friedrich G. W. von Struve, care a anunțat o valoare de 0,125 "arcsecunde"(0,125″) distanță față de Vega. Dar, Friedrich Bessel a fost sceptic în privința datelor lui Struve și, când a acesta a publicat paralaxa unei alte stele -anume 61 Cygni-, cu o valoare de 0,314″, Struve a reluat informațiile sale referitoare la paralaxa Vegăi, și a estimat a fi dublă față de vechea valoare. Luminozitatea unei stele, văzută de pe Terra, este măsurată cu o
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
125″) distanță față de Vega. Dar, Friedrich Bessel a fost sceptic în privința datelor lui Struve și, când a acesta a publicat paralaxa unei alte stele -anume 61 Cygni-, cu o valoare de 0,314″, Struve a reluat informațiile sale referitoare la paralaxa Vegăi, și a estimat a fi dublă față de vechea valoare. Luminozitatea unei stele, văzută de pe Terra, este măsurată cu o scară standardizată și logaritmică. Magnitudinea aparentă este o valoare numerică care descrește în timp ce luminozitatea unei stele crește. Astfel, cele mai
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
cu media luminozității aparente a acestor stele, și deci cu luminozitatea lor absolută, întrucât distanța dintre stelele din interiorul Norului este neglijabilă în raport cu distanța lor de Pământ. Astfel, este suficientă măsurarea distanței uneia dintre aceste cefeide (de exemplu prin metoda paralaxei), pentru a obține o relație generală care să lege perioada și luminozitatea lor absolută și să se determine distanța oricărei alte cefeide observate. Această măsură a fost realizată pentru prima oară în 1916, la Universitatea Harvard, de Harlow Shapley care
Cefeidă () [Corola-website/Science/333235_a_334564]
-
pot fi responsabile parțial sau total pentru formele remarcabile . O problemă veche în studiul nebuloaselor planetare este că, în majoritatea cazurilor, distanțele lor sunt determinate cu o precizie foarte slabă. Pentru foarte puține nebuloase planetare apropiate determinarea distanțelor prin măsurarea "paralaxei de expansiune" este posibilă: observațiile de înaltă rezoluție luate la distanță de câțiva ani vor arăta extinderea nebuloasei perpendicular cu linia vizuală, în timp ce observațiile spectroscopice asupra Efectului Doppler vor arăta viteza expansiunii în linia vizuală. Comparația dintre expansiunea unghiulară și
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
din Paris de-a lungul carierei sale. Realizările sale includ determinarea cu mare precizie a orbitelor cometelor și a altor corpuri cerești, precum și înțelegerea naturii cometelor; de asemenea, el a realizat un calcul suficient de precis, pentru acea perioadă, a paralaxei solare. Calculele sale au contribuit, printre altele, la dezvoltarea tabelelor exacte ale longitudinilor. Euler este cel care a ilustrat pentru prima oară (în 1768) raționamentele de tip silogistic cu ajutorul curbelor închise. Aceste scheme logice au rămas cunoscute sub numele de
Leonhard Euler () [Corola-website/Science/303072_a_304401]
-
(λ Ari, λ Arietis) este o stea dublă din constelația Berbecul. Bazat pe schimbarea anuală a paralaxei de 25,32 secunde de arc, acest sistem dublu se află la o distanță aproximativă de 129 ani lumină (40 parseci) de Pământ. Perechea de stele are o magnitudine aparentă vizuală de 4,79, care este destul de luminoasă pentru a
Lambda Arietis () [Corola-website/Science/328634_a_329963]