107 matches
-
dominată de raționamente magice, idei de referință și o multitudine de superstiții. Interpretările de factură parapsihologică, autoatribuirea de anumite capacități în acest sens cultivă suspiciozitatea patologică și sentimentul adevărului propriu. Limbajul își păstrează coerența, dar este bizar, cu neologisme și paralogisme intercurente. Rigiditatea afectivă și răspunsurile emoționale paradoxale se alătură binomului hipersensibilitate-detașare și accentuează stranietatea conduitei. Comportamentul e dominat de excentricități, manierisme și bizarerii, fiind variabil nuanțat, iar relațiile interpersonale sunt sărace și superficiale, caracteristice strategiile de evitare a anturajului uman
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
procesul extins de cunoaștere. Această unitate, pe care Kant o descrie că "vehicul al tuturor conceptelor" (1933, p. 329), nu este nimic altceva decât o iluzie intelectuală. În consecință, toate adevărurile a priori legate de "eu" devin, în virtutea necesității, simple paralogisme. Cu toate ca o persoană este forțată să reflecteze la ea însăși în forma unei unități fundamentate, acest aspect nu poate și nu trebuie validat în mod obiectiv. Kant nu are altă soluție decât să admită că unitatea conștiinței este percepută ca
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
deschiderea (asumarea de către parteneri a statutului de susținător și de opozant cu implicațiile dialectice ale acestor roluri), argumentarea (furnizarea de argumente de către susținător și de critici de către opozant) și concluzia (bilanțul tentativei de rezolvare). Încălcarea regulilor discuției critice constituie un paralogism, căci observațiile susținătorului și ale opozantului trebuie să urmeze tratarea rațională a diferendului. În a n a l i z a d i s c u r s u l u i, aceste realizări recente din teoria asupra dialecticii nu
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
u r s u l u i, aceste realizări recente din teoria asupra dialecticii nu au implicații directe, importante rămînînd perspectivele oferite de pragmatica discursului dialogic construit, intenționat sau nu, în limitele exigențelor impuse de regulile logicii. V. dialog, doxă, paralogism, retorică, silogism. D. FILOZ. 1978; FLEW 1984; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; BUSSMANN 2008. RN DIALOG. La vechii greci, dialogul consta din expunerea ideilor prin întrebări și răspunsuri, prin care se instituia o conversație ce reperezenta o cercetare critică a noțiunilor și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
piardă din vedere corespondența semantică dintre parafrază și elementul parafrazat, astfel încît parafraza să nu reprezinte o abatere generatoare de fals sau de confuzie în raport cu elementul respectiv. V. anaforă, coreferință, definiție, reformulare. DUBOIS 973; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN PARALOGISM. Aristotel a constatat că, uneori, argumentarea poate avea aparența unui silogism bine alcătuit, dar, deși premisele sînt adevărate, modul de deducție fiind incorect, concluzia era non-validă, încît aparentul silogism era de fapt un paralogism. Situația se datorează, de cele mai multe ori
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN PARALOGISM. Aristotel a constatat că, uneori, argumentarea poate avea aparența unui silogism bine alcătuit, dar, deși premisele sînt adevărate, modul de deducție fiind incorect, concluzia era non-validă, încît aparentul silogism era de fapt un paralogism. Situația se datorează, de cele mai multe ori, folosirii improprii a mijloacelor limbii, încît studiul paralogismelor a orientat atenția asupra cunoașterii și definirii semnificațiilor cuvintelor. Nu toate paralogismele sînt însă legate de aspecte de limbă și Aristotel a observat că, dacă unele
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
avea aparența unui silogism bine alcătuit, dar, deși premisele sînt adevărate, modul de deducție fiind incorect, concluzia era non-validă, încît aparentul silogism era de fapt un paralogism. Situația se datorează, de cele mai multe ori, folosirii improprii a mijloacelor limbii, încît studiul paralogismelor a orientat atenția asupra cunoașterii și definirii semnificațiilor cuvintelor. Nu toate paralogismele sînt însă legate de aspecte de limbă și Aristotel a observat că, dacă unele au la bază ambiguitățile limbii, altele se plasează în afara limbii, atunci cînd se întemeiază
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de deducție fiind incorect, concluzia era non-validă, încît aparentul silogism era de fapt un paralogism. Situația se datorează, de cele mai multe ori, folosirii improprii a mijloacelor limbii, încît studiul paralogismelor a orientat atenția asupra cunoașterii și definirii semnificațiilor cuvintelor. Nu toate paralogismele sînt însă legate de aspecte de limbă și Aristotel a observat că, dacă unele au la bază ambiguitățile limbii, altele se plasează în afara limbii, atunci cînd se întemeiază pe o cauză falsă sau pe considerarea ca fiind dat în enunț
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
la bază ambiguitățile limbii, altele se plasează în afara limbii, atunci cînd se întemeiază pe o cauză falsă sau pe considerarea ca fiind dat în enunț a ceea ce era de fapt în dispută. Considerat o abatere de la argumentarea logică specifică științei, paralogismul reprezintă o violare a regulilor discursului și dialogului, care cer o precizie a elementelor date inițial și a celor rezultate prin raționare și în ceea ce privește semnificațiile cuvintelor cu care se constriesc enunțurile și în ceea ce privește relaționarea lor din punctul de vedere al
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
discursului și dialogului, care cer o precizie a elementelor date inițial și a celor rezultate prin raționare și în ceea ce privește semnificațiile cuvintelor cu care se constriesc enunțurile și în ceea ce privește relaționarea lor din punctul de vedere al coerenței discursive. În consecință, evitarea paralogismelor presupune o reflecție asupra mijloacelor și normelor argumentative. V. argumentare, deducție, raționament, silogism, sofism. D. FILOZ. 1978; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IO PARANTEZĂ. Ca semn de punctuație, paranteza (denumită uneori cu forma de plural) introduce și delimitează un element incident (un
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a structurii discursive poate induce în eroare și numai a n a l i z a d i s c u r s u l u i din perspectivă semantică și logică poate omologa valabilitatea concluziei. V. argumentare, discurs, inferență, paralogism, raționament. D. FILOZ. 1978; FLEW 1984; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IO SIMBOL. Cu definiții sensibil diferențiate de la un sistem semiotic la altul, termenul simbol rămîne, în principiu, cu un conținut apropiat celui atribuit de Ferdinand de Saussure: este un semn motivat
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
se înscrie praxematica, fiindcă ea urmărește aceeași plasare a raportului limbă-societate în centrul lingvisticii. V. diglosie, etnometodologie, praxematică, variație lingvistică. DUBOIS 1973; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; VARO - LINARES 2004. IO SOFISM. Cînd paralogismul este construit intenționat, pentru a induce în eroare, el devine sofism. Cel care recurge la sofism poate uza de aspecte ce țin de limbă (precum echiovocul, prolixitatea sau parataxa) ori de elemente extralingvistice, precum premisele false și încălcarea regulilor de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
devine sofism. Cel care recurge la sofism poate uza de aspecte ce țin de limbă (precum echiovocul, prolixitatea sau parataxa) ori de elemente extralingvistice, precum premisele false și încălcarea regulilor de derivare ce țin de exigențele silogismului. Prin urmare, dacă paralogismul propriu-zis ține de eroare sau de ignoranță, sofismul servește unor interese, unor scopuri sau unor pasiuni, fiind realizat cu intenția de a manipula și, de aceea, el este atent alcătuit și greu de combătut. Unii dintre gînditorii antici au recurs
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
prin a n a l i z a d i s c u r s u l u i reprezintă în acest caz un efort hermeneutic ce antrenează aspecte preponderent lingvistice, dar în asociere cu cele logice și cognitive. V. paralogism, raționament, silogism. D. FILOZ. 1978; FLEW 1984; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IO SPECIFICITATE. De mult timp, s-a observat și s-a cercetat abaterea în folosirea unor unități de sens, a cuvintelor sau a segmentelor dintr-un text în raport cu alte texte
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cazul "Occidentului", referentul pentru care, în concepția lui Fukuyama, presupusul sfârșit s-ar fi împlinit)" (Gabriel Troc, op. cit., pp. 171-172). 464 În cuvintele lui Bell, "sfârșitul ideologiei, ca o perspectivă istorică, nu este sfârșitul istoriei, iar sfârșitul istoriei, ca să completez paralogismul, nu este sfârșitul ideologiei" (Daniel Bell, "The resumption of history in the new century", în op. cit., p. xii). 465 Idem, p. xxvii. 466 Ibidem, p. xix. 467 Steve Fuller, Philosophy, Rethoric and the End of Knowledge: The Coming of Science
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
început și a oricărei senzații. Dar „posibilul” generic al instituirii invocă o potență pe care este obligatoriu să o chestionăm aici. Impresia originară fondează orice percepție secundă în aria sensibilității, dar nu s-ar putea spune, fără a comite un paralogism, că se întemeiază pe sine. Referirea la sine a impresiei originare nu echivalează cu o autofondare și, mai ales, nu este opera tautologică a impresiei înseși. Noutatea cu care orice impresie apare revendică, prin caracterul ei sintetic, o altă explicație
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
mai întâi disciplina războiului nevăzut. Astfel, Crucea devenea o critică a fraudei populiste la care s-au dedat atât actorii cosmopoliți ai faimoasei pax romana, cât și regizorii cinici ai naționalismului religios. Smerenia este marca paradoxală a regalității mesianice. Refuzând paralogismele lașității, adevăratul conducător își asumă riscul morții. Crucea, prin urmare, atinge nu doar efectele, ci însăși cauza răului universal 1. Vertebre patristicetc "Vertebre patristice" Noul Testament devansează, prin urmare, cu aproape două mii de ani sentimentul european al ororii față de cruzimea războaielor
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sale cumpăniri antinomice, doar argumentul dualismului (pe care ajunge să-l considere inconsistent), dar nu și teza conștiinței unitare, căreia îi va da o expresie desăvârșită (rămasă exemplară până la considerațiile actuale din psihologie sau din filosofia continentală). În capitolul dedicat paralogismelor rațiunii pure (din "Critica rațiunii pure"), el a invalidat demonstrația carteziană în baza unei analize de esență reductivă a propoziției "eu gândesc". El susținea că "simplicitatea reprezentării despre un subiect nu înseamnă totodată și o cunoaștere a simplicității subiectului însuși
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
pură, am încercat să dezvăluim singularitatea tezelor cartesiene referitoare la un subiect corporal concret. Interogîndu-ne asupra identificării subiectului și substanței eului, am urmărit să extragem din analiza naturii judecății la Descartes o concepție a subiectului care scapă criticii kantiene a paralogismului substanțialității. Reflexiile propuse indică faptul că avem de a face cu una și aceeași problemă, aceea a uniunii principiului vital cu principiul gîndirii ce va fi al acestei ființe care este un “per se” și nu “prin accident” și a
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
un motiv recurent al criticii cartesianismului. A spune, așa cum a făcut-o Kant, că subiectul este transcendental, înseamnă a considera identificarea subiectului - a eului - și a substanței ce caracteriza eul cartesian, ca pe o ipostază și demersul ca fiind un paralogism. De asemenea atunci cînd se întrebă dacă Descartes a identificat subiectul și substanța în cadrul eului, se afirmă pe de o parte neliniștea asupra naturii subiectului în orizontul filosofiei germane, însă e posibil să o centrăm la fel de bine chiar în interiorul cartesianismului
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
este necesar ca ea să pornească de la cauzele prime”, în ce sens se poate spune exact că la Descartes a gîndi înseamnă a judeca? A furniza un răspuns cartesian la această întrebare ne-ar permite să răspundem imputației kantiene a paralogismului substanțialității adresată subiectului cartesian. Ipoteza pe care o propunem este aceea că Descartes nu a făcut din logica predicativă a propoziției conform formulei subiect/copulă/predicat, criteriul pentru a determina natura și statutul ontologic al subiectului. Dacă subiectul transcedental (S
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
întregul căruia i s-a dat atenția”.) Pasajul ascunde deja în el, în mod implicit, o anumită înțelegere a naturii exteriorității. Dezvoltînd acest punct am putea îndepărta un reproș adresat adesea subiectului cartesian și care este o consecință a atribuirii paralogismului substanțialității. Această critică stigmatizează subiectul cartesian ca o împrejmuire ce ascunde riscurile replierii asupra sa, ori ceea ce este același lucru, pe cele ale desfășurării eului care exagerează pretențiile sale de a vrea să fie totul. Așadar nu va fi deloc
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
mod necesar? În acest caz actul va fi o simplă coincidență a gîndirii și existenței, sau a esenței și existenței. De la Je suis, de la quod, trebuie trecut la Que suis-Je moi qui pense, la quid. Atunci s-ar crea un paralogism pentru că am trece de la act ca unică certitudine incontestabilă la calitatea de lucru gînditor sau chiar la îngrădirea substanței ce conferă rezistență unui act căruia instantaneitatea nu-i va obține niciodată consistența. Necesitatea înțelegerii Cogito-ului nu doar ca intuiție ci
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
elan inaugural care “odată în viața mea “ mă face să resping opiniile cele mai obișnuite “pentru a începe din nou” ) și care mă face deci să continui așa cum am început, cu același elan pentru ceea ce este într-adevăr valoros. Imputarea paralogismului este refuzul de a acorda o valoare ontologică unei experiențe, știind că ne este imposibil să descoperim în conștiință și în acțiune ceva, fără un punct de sprijin care într-un anume fel se găsește în noi și cu care
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
juridic în modelul etic și aplicarea sa la domeniul cunoașterii fac, într-un fel, din subiect o persoană ce are o parte legată de gîndurile sale, deducțiile și judecata sa liberă. În acest fel este posibilă curățarea grelei ipoteci a paralogismului substanțialității adresat subiectului cartesian. Imputarea paralogismului este legată în realitate de o logică juridică ce caută unitatea care domină diversitatea. Acest monopol al unității nu poate legitima diversitatea sensibilului decât spre a se măsura, a se tempera și a se
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]