192 matches
-
să vorbim despre moartea sa. Cea mai potrivită constatare ar fi aceea că el s-a identificat pînă la transmutație cu propriile sale construcții mentale, pe care o viață îndelungată și generoasă i le-a prilejuit fără nici o umbră de parcimonie. Cunoscut în țară și în lume ca unul dintre cei mai importanți specialiști în opera lui Brâncuși, ca un interpret savant și riguros al acesteia, el a lăsat oarecum în surdină, într-o penumbră delicată și misterioasă, vocația sa literară
Stingerea lui Barbu Brezianu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8872_a_10197]
-
invazive, întemeiată pe satisfacția disciplinei de sine, pe o fervoare a austerității. Astfel ia naștere o poetică severă, constrînsă de datele arhetipale, orientată spre profunzimile albe și, prin urmare, separîndu-se prin gesturi decise de policromia vană a superficiilor adnotate cu parcimonie: "Acum sînt obosit. Aproape/ cred că nu o să mai vină seara.// Dimineața am ieșit// în Pădurea de Pini pe care/ tu o știi la fel de bine./ Spre lacuri. Vremea era mohorîtă.// Peste toată carnea omului ploua.// Mi-am adus aminte de
Reveria conceptelor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9992_a_11317]
-
lor și, în fine, Pilde spre povățuire i tâlcuirea lor. Fiindu-mi imposibil să fac o înșiruire de maxime, utilă, și ispititoare, mai ales într-o literatură căreia iau lipsit moraliștii în stare de concizie, de un anume cinism al parcimoniei, o să spun, din pornire, ce m-a atras. Un subtitlu, Căruntețe. Sub el găsim doar patru maxime, care au mult a face cu cinstea datorată părului alb, din partea celui care-l poartă, ca și din partea celui care-l privește. Copii
Cuvinte din bătrâni by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9172_a_10497]
-
masivul Dicționar al scriitorilor români, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi și Aurel Sasu are parte doar de un comentariu mai degrabă lapidar. Nici după 1989, cărțile sale nu au avut un destin mai bun, ele fiind comentate cu destulă parcimonie în revistele literare care contează. Nici în faimoasele sinteze "generaționiste" nu e ușor de dat peste numele acestui autor. Vina îi aparține, probabil, și scriitorului, care s-a mulțumit să își tipărească (mai) toată opera postdecembristă la o editură destul de
Destine în derivă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8032_a_9357]
-
sau Spre al nouălea cer, scrie versuri cu o oarecare consecventă de mai bine de trei decenii. Nu a simțit însă niciodată ispita de a-si strânge aceste versuri într-un volum, iar prin revistele literare a publicat cu destulă parcimonie. Autoarea da de înțeles că inclusiv acest volum a apărut mai degrabă prin efortul... prietenei sale, Bianca Osnaga, care a făcut o selecție din poemele risipite de-a lungul anilor prin diverse publicații. Aceasta aparentă indiferență față de soarta propriilor producții
Jurnal liric by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8186_a_9511]
-
de medicamente. Femeie frumoasă și inteligentă, În bovarismul ei bine construit, Își dăduse brusc seama că inutilitatea ei socială, poate provoca În familie răni de nevindecat. Scrisoarea pe care a lăsat-o era un gest edificator. Antoniu a plâns cu parcimonie, deși Își iubise mama. Iubea În ea mai ales frumusețea fizică și faptul că nu fusese sufocat cu gesturi tandru-materne la tot pasul. Rămași singuri, tatăl și fiul s-au privit În ochi cu disperare mută, după care viața și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
să iei cușeta mea, zise el. — Cum? La clasa Întâi? Neîncrederea și speranța ei Îl făcură să se decidă. Se hotărî să fie princiar la scară orientală, aruncând cu daruri scumpe fără să ceară, fără să dorească nimic În schimb. Parcimonia era ceea ce se reproșa În mod tradițional celor din rasa lui, iar el Îi va demonstra unui creștin cât de nemeritat era acest reproș. Patruzeci de ani În deșert, departe de mana Egiptului, aduseseră obiceiuri aspre, curmalele numărate și apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
apă și perechea care sărea În ea și se apropia, vîslind fără grabă, spre debarcader. Îi urmări, aproape tîrÎndu-se, ca un tigru aflat la pîndă, pînă În dreptul micuței plaje din fund și observă cum femeia se dezbrăca cu liniștită parcimonie În timp ce se lăsa noaptea, pentru a intra apoi În apa curată și călduță. Bărbatul aprinse Între timp un foc mare din ramuri uscate, Întinse o pătură pe nisip, se dezbrăcă la rîndu-i pentru a face o baie În mare numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
bine. Împăcați cu ideea morții, cu instincte de conservare limitate sau sălbatice, bătrânii, ca și copiii primesc fericirea necondiționat și nedispersat, în totalitatea ei. Există o categorie de bătrâni, dintre cei neatinși de o gravă suferință fizică, ce devorează cu parcimonie aproape fiecare clipă nouă de viață care li se dă. Ei reacționează la imagini, la muzică, la poezie, la natură ca un copil uimit în fața unei minuni sau a unei jucării noi, ca un îndrăgostit în fața primei iubiri. Desigur, puțini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Matei, întrucât moartea lui Iuda constituie un alt subiect controversat și trebuie invocate alte două mărturii vechi, care contrazic parțial relatarea de mai sus. Să tragem deocamdată o concluzie cu caracter provizoriu. Spre deosebire de Evanghelia după Marcu, unde Iuda apare cu parcimonie, prezentat jurnalistic, cu o anumită detașare, în Evanghelia după Matei el capătă contur, biografie, destin. Matei îl înfățișează ca pe un personaj voluntar (el propune târgul preoților); la Cina de Taină el iese din masa apostolilor, pune separat întrebarea fatală
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
făcut în viață decât bine/ Și n-a fost plătit în schimb decât cu rău?". Împinsă la extrem, sinceritatea devine necreditabilă, trece în poză. O poză din cîteva hașuri, făcută la comandă, ca picturile de chei mușteriilor nerăbdători. Prețioasă prin parcimonie, dedicația devine bagatelă, facondă prin risipirea ei în toate zările. Prieten cu-ntregul univers, din cei disprețuiți, odinioară de Moličre, Minulescu își administrează bine o popularitate pe care n-o ascunde, îngroșînd rîndurile burtă-verzimii literare. Aceea care se nutrește, ca
Facilități by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7860_a_9185]
-
de dicționar sau poeme comemorative. Lăudabilă în manifestare, o astfel de acribie rămâne, prin forța lucrurilor, doar o formă de filologie subiectivă. Despre poezia lui Monoran s-a scris, făcând o socoteală rece, realmente puțin. Am moștenit, pentru această îngrijorătoare parcimonie, mai multe explicații, însă nici o scuză. Mai degrabă decât clișeul care proclamă degringolada criticii literare - și, de aici, a întregii literaturi - din primii ani ce au urmat căderii regimului comunist, aș pune faptul în legătură cu un mărunt calcul de strategie literară
O motocicletă parcată sub piele by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7659_a_8984]
-
imensa vogă de care se bucură într-o postumitate ce are alura de-a răscumpăra deceniile în care se vedea, în propria-i patrie, fie pus la index și "interpretat" printr-o univocitate a respingerii dirijate, fie publicat cu maximă parcimonie, împins spre marginea atenției? Mai întîi se cuvine admis actul însuși al recuperării, pe fondul unei conștiințe vinovate în perspectivă istorică. Apoi cum am putea trece cu vederea confruntarea gînditorului cu epoca noastră exuberant materialistă, hipertehnicizată, "postindustrială"? Nietzsche, un vădit
Fețele autenticității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7567_a_8892]
-
căpetenia grupului agresiv de colege. Un nou hiat și o vedem în studenție, când, în loc să se consacre studiului, cum ar fi dorit tatăl, se dedica noii pasiuni (devenită apoi profesie), fotografiatul. Aceleași cadențe temporale (școala elementară, liceul, facultatea) și aceeași parcimonie factuală: evenimente puține, disparate, dar decisive, și în cazul lui Mattia. Pe când era în clasa a treia, temându-se de manifestările ciudate ale surorii gemene, grav tarată din naștere, Mattia, a lăsat-o singură pe o bancă în parc, în loc să
Premii literare italiene în 2008 by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/7606_a_8931]
-
clasică, nici de consemnarea documentată a unei realități recognoscibile într-o Românie a eternei și fascinantei tranziții de la comuna primitivă la o societate democratică cu profil european. Regizorul ne face atenți la cuvinte, cuvintele care sunt un material întrebuințat cu parcimonie în film, pentru că dacă există regizori ai hiperbolei și parabolei, Porumboiu în mod cert este unul al litotei. Cuvintele organizează realitatea, ele nu au consistență, însă, paradoxal, modelează relieful existenței și nu este vorba de o filozofie de doi bani
Polițist, dubitativ by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7163_a_8488]
-
tipar sintactic la care a lucrat pe răpunere. Pe scurt, detaliul banal că fraza lui Pleșu are strictețe de proverb și claritate de oglindă își are originea în cruzimea logică cu care își alege cuvintele. O cruzime care culminează în parcimonia de expresie și în scurtimea de sintaxă. Există o ceremonie lexicală la Pleșu, un ritual de vorbe alcătuit din formule scurte, tăiate abrupt, care exclud cuvintele de umplutură. Autorul are repudiu de pletora semantică, de aceea elimină paraziții verbali și
Schițe de portret by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4950_a_6275]
-
e de specialitate, ci de evaziune culturală. Cu alte cuvinte, la mijloc nu e o confesiune autoreferențială, ci o alinare prin contemplarea unor meleaguri străine. O alinare căpătată printr-o alienare asumată. De aceea, stranietatea jurnalului stă în spiritul de parcimonie cu care autorul vorbește despre sine. Trei sferturi din volum conțin note de lectură sau impresii de călătorie, foarte rar cititorul avînd prilejul să dea peste însemnări cu tentă personală. E drept, autorul trece prin momente dificile - moartea soției, bătrînețea
Ochiul clinic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6241_a_7566]
-
demonstrație tehnică în sine și ipocrizie morală justificată estetic, Constantin Baciu dezvăluie, cu timiditate și cu teamă, o singură aspirație: către bucuria pură, spre libertatea neîngrădită, către spiritul incoruptibil. Vlad Ciobanu, de la materie la spirit Deși expune rar și cu parcimonie, Vlad Ciobanu este unul dintre sculptorii cu cea mai mare vizibilitate în spațiul public românesc. Disponibilitățile sale de comunicare pe multiple planuri, de la cele retorice și pînă la cele specifice profilului său creator, din care nu lipsește și o remarcabilă
Portrete în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6630_a_7955]
-
nu uităm, în timp ce Dimov a fost prezent pe calea undelor doar 23 de minute, în trei înregistrări distincte, poeții calpi ai regimului ne inundau locuințele cu versurile lor sunătoare, dedicate partidului și liderului acestuia. E, în fond, o rușine această parcimonie cu care Radioul l-a cultivat pe unul dintre cei mai importanți poeți ai noștri, cu atât mai mult cu cât, chiar dacă acesta nu era un personaj „difuzabil” pe post, se puteau face înregistrări de arhivă, cum s-au făcut
O ediție model by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4767_a_6092]
-
viziuni premonitorii. Un bărbat care, alături de alți venetici cuprinși de admirație pentru Lev Davidovici Troțki, pregătește în subsolurile din Monte Negro Revoluția Mondială. Un ofițer austriac care-și povestește aventurile cotidiene. Relatarea la persoana I, concentrarea asupra trăirilor intime și parcimonia detaliilor face ca lucrurile să rămână în ceață. Sunt trei povești diferite sau e delirul unui ins aflat pe patul de spital? E sciziunea unei minți atinse de schizofrenie? Sunt sugestii în acest sens în carte, dar fiecare cititor va
În labirint by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/4581_a_5906]
-
extremelor. Apetitul confesiv desfășurat în jurnalul francez și în cel german e reîncărcat cu eleganță superioară, dar și cu o anume vehemență controlată, de un spirit reflexiv care-și judecă propriul parcurs existențial. Dacă intimitatea locutorului ne e oferită cu parcimonie (printre puținele excepții - paginile despre propria copilărie sau fermecătoarele relatări despre cele două nepoțele gemene și „arta de a fi bunic”), dimensiunea cea mai substanțială a acestui volum este, de departe, aceea în care Eugen Simion ni se înfățișează în
Editura Timpul mărturisirii by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4528_a_5853]
-
cercetări, extrem de necesare, contribuie la rescrierea biografiei fizice și creatoare, completează profilul unui autentic intelectual și corijează unele inadvertențe încă existente în monografii, dicționare și istorii literare. Omul, ca și creatorul, manifesta, după mărturiile unora dintre contemporanii săi, o anumită parcimonie, specifică ardelenilor, în ceea ce privește intinerariul pe care l-a parcurs într-un timp nu tocmai prielnic artelor. Proza confesivă, portretistica literară și epistolele sale, nu puține, contribuie, esențial, la decriptarea și înțelegerea exactă a unei epoci din cele mai nefaste, pe
Noi contribuții la bibliografia lui Ion Vlasiu by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/5827_a_7152]
-
științifică a avut și nuvela fantastică pe care a rafinat-o cum nici un autor de literatură fantastică nu a reușit, Lovinescu s-a realizat ținând timp de 35 de ani un jurnal alchimic inițiatic. Scrisul său mărunt, indescifrabil, scrijelit cu parcimonie, a fost minunata moștenire pe care a lăsat-o prietenilor și discipolilor săi. Aceștia au primit ca un dar neprețuit paginile aproape pe punctul de-a se destrăma și cu un efort exemplar au descifrat tezaurul de idei al maestrului
Misterul lui Vasile Lovinescu by Dan Stanca () [Corola-journal/Journalistic/3714_a_5039]
-
m-am pornit./ durerea e insistentă / se strecoară până la creier./ încă nu am învățat să lupt cu ea./ ajung în fața scării tale./ au rămas multe lucruri neschimbate./ cea mai neschimbată a rămas noaptea” (p. 21). Și nu e singurul exemplu. Parcimonia îi e de mare ajutor lui Hose Pablo, care, practic, nu are loc să comită poeme slabe și nici răbdare să resusciteze clișee: „la știri vorbesc despre o inimă de om./ tu nu știi nimic despre asta îți dau părul
Doi insurgenți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3782_a_5107]
-
ori, și feeria începea. Era focul de artificii într-o mină de smaralde; el știa totul, spunea Anton, și spiritul său îi lumina comorile”1. La rândul său, parcă motivând totala lui disponibilitate sufletească, distribuită în multe alte ocazii cu parcimonia unei mizantropii funciare, Proust afirmă într-una din numeroasele lui scrisori către prințul Anton Bibescu: „Dacă puținul pe care-l cunosc te poate interesa, el este la dispoziția ta, micul meu Anton [Bibescu], în aceeași măsură cu inima mea, cu
În lojă cu Marcel Proust by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/3251_a_4576]