45 matches
-
ornament în arhitectonica dificilă a tipăriturii”), poezie sacră religioasă (versuri cu conținut moral și religios, rugăciuni, cântări biblice, teatru religios); poezie ecleziastică, sacerdotală; poezie hieratică voievodală; poezie de inscripție heraldică; poezie de prezentare a tipăriturilor; poezie de inscripție murală; poezie parenetică sacrală. O a doua componentă, profană, a îmbrățișat forma poeziei de meditație, parenetică, în fine epică. Poezia profană premodernă a avut un ciclu didactic, a cuprins polemici în versuri, satire portretistice, manifeste în versuri, ca și poezie de amor. Docte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285250_a_286579]
-
și religios, rugăciuni, cântări biblice, teatru religios); poezie ecleziastică, sacerdotală; poezie hieratică voievodală; poezie de inscripție heraldică; poezie de prezentare a tipăriturilor; poezie de inscripție murală; poezie parenetică sacrală. O a doua componentă, profană, a îmbrățișat forma poeziei de meditație, parenetică, în fine epică. Poezia profană premodernă a avut un ciclu didactic, a cuprins polemici în versuri, satire portretistice, manifeste în versuri, ca și poezie de amor. Docte capitole examinează concepția și viziunea acestor compuneri sporadice ale începuturilor, tatonări ce trebuie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285250_a_286579]
-
mirii în „veșmântul de nuntă” (s. 262). Stadiul contemplației naturale (numită physike theoria în teologia lui Evagrie Ponticul) descoperă în orice creatură „ecoul Domnului” (s. 264), eliberând-o de supoziția simplei contingențe. Textul se încheie cu o apoftegmă în registru parenetic de care depinde, în ultimă instanță, orice progres în viață, unde a nu urca înseamnă, de fapt, nu a sta pe loc, ci a retrograda: Stehen ist zurükke gehen (s. 302). Rațiunile pentru care Angelus Silesius a putut suscita interesul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
care se autointitula în scrisorile către vecini) și pretindea că se trage, ca toți Mihneștii, din Radu „întemeietorul”. Povestind domnia sa din Moldova a acestui ins cu gusturi imperiale, Miron Costin îi zice „cel Mare” și-l face să rostească sfaturi parenetice. Radu Mihnea a pus să fie pictat în tabloul votiv și pe canaturile unei uși la Mănăstirea din Iviron de la Sfântul Munte (lăcaș de care se legau multe amintiri și unde a fost un generos dăruitor, ca și la Kostamonitu
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Cantemir convoacă în textele lor un conglomerat de alte texte și inserturi, reciclându-le energiile semantice și formale, începând cu epitaful ovidian, motivul Parcelor, al triumfului Morții, cu predica hrisostomică a egalității stărilor sociale în fața morții, și sfârșind cu modelul parenetic sau omiletic, cu canonul imnic, elegiac, epigramatic sau alegoric. Prin urmare, obsesia unor tipuri de discurs și a textelor de autoritate pledează pentru caracterul profund formalizat al scrierilor noastre timpurii, străbătute de o neliniște a obârșiilor, prisoselnice în citate, aluzii
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
spunem așa, date fiind deșele alunecări spre literatura: vechile letopisețe de curte, scrierile lui Grigore Ureche, Miron Costin și Ion Neculce, cronicile muntenești (Stoica Ludescu, Radu Popescu, Radu Greceanu), dar și tratate de istorie, cosmografie, biografii, hagiografii, proza oratorica, literatura parenetica, jurnale de călătorie, acte de cancelarie sau codice de legi. (Am operat, la rându-ne, o selecție, corpusul pe care Dan Horia Mazilu îl considera cu modestie, oricând amendabil, dar "îndestulător pentru intențiile sale" fiind cu mult mai mare). Una
Repede ochire asupra "celorlalti" by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/17970_a_19295]
-
cea mai întinsă a elegiei grecești arhaice, dacă privim evoluția speciei chiar și numai între hotarele Antichității. Tematica erotică, dominantă doar la un singur poet (Mimnermos), se alătură altora, și în rând cu ele. Tonul pare a-l da dialogul parenetic cu potențialul cititor, pe succesive, în fond mozaicate teme: de la cetatea în pericol și răspunsul sperat în atari circumstanțe de la cetățenii ei, până la bucuriile și tristețile zilei curente. Elegia arhaică greacă se vădește, prin aceasta, a fi complementul unui răspuns
Lira greacă by Liviu Franga () [Corola-journal/Journalistic/12941_a_14266]
-
sau Școala din Atena. O apropii, mai degrabă, de visul lui Socrate, în care a văzut o pasăre luîndu-și zborul de pe genunchii lui. Interpretarea lui Petru Creția aplicată unor secvențe din istoria filozofiei seamănă, în felul ei, cu o literatură parenetică "de modă nouă", urmînd, așadar, calea discipolului, de la supunerea față de norme la deplina libertate. Chiar dacă există în lume și "un bine neales", libertatea rămîne o problemă de alegere. În ea se amestecă vorbirea despre bine și despre rău, credința, bucuria
Despre alegerile bune by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12626_a_13951]
-
această reactualizare de topoi ține de o literatură a epuizării, așa cum numea Ihab Hassan literatura timpurilor noastre. Cartea reînvie, cu abilitate lingvistică demnă de remarcat, ecourile unor modele literare apuse (vezi deliciul rabelaisian al mânuirii cuvântului, formulele de basm, inflexiunile parenetice, naivitatea mimată a povestirii), dar manipularea lor nu duce la o viziune nouă, inedită, ci rămâne la stadiul de pastișă. Imnurile către Dulcinea.... este o carte de două ori barocă. O dată, prin tradiția literară de la care se revendică, și a
Cervantes resuscitat by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14716_a_16041]
-
El este învestit, în ceasul binecuvântat al morții sau răpirii extatice, cu funcția de revelator al viitorului unui grup sau a întregii omeniri. „Ne aflăm în prezența unui gen literar compozit, care purcede deopotrivă din legenda haggadică, din exortația morală (parenetică) și din apocaliptică”108. Testamentul lui Abraham se deosebește de celelalte lucrări ale genului tocmai prin segmentul apocaliptic, deosebit de important, pe care îl include. Asupra acestui segment se va concentra și prezentarea de față. După o scurtă introducere „tehnică”, voi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
înrudire (formală, structurală, toate trei aparținând aceluiași gen literar), între prima scriere și ultimele două există o deosebire fundamentală, de ordin teologic. Testamentul lui Abraham aparține fără îndoială curentului literaturii apocaliptice 110, în vreme ce Testamentele lui Isaac și Iacob aparțin literaturii parenetice, moralizatoare. Cât despre locul de origine și data alcătuirii textului, lucrurile sunt destul de complicate și fiecare editor propune o nouă teorie. Aproape cert rămâne faptul că scrierea a apărut într-un mediu iudaic din Egipt (unele manuscrise tardive, cu interpolări
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
locul unde vei poposi pentru vecie (și urmează descrierea amănunțită a iadului). Dar ele nu au numai caracter disuasiv; elementul persuasiv mi se pare tot atât de subtil și eficient pus în joc: descrierea peisajelor supramundane atrag ca un magnet, iar discursurile parenetice își capătă, alături de aceste descrieri extrem de realiste și de plastice, adevăratul sens și adevărata valoare. Pentru exemplificare, mă voi referi pe scurt la Testamentul lui Levi, inclus în lista lui Rowland, dar ocolit în analiza mea anterioară. Înainte de a muri
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
o formulă total diferită față de precedentul și, totodată, puțin frecventată în literatura română, deși tradiția temei („plângerea” de la „apa Vavilonului”) poate fi urmărită de la Dosoftei, prin Arghezi și Blaga, până la poeții contemporani. Proză, cum s-a observat, „cu ample fragmente parenetice”, „încărcată cu miresme poetice” (N. Balotă), La apa Vavilonului are o dimensiune poematică și un etos care sublimează sentimentul pustiului existenței. Activitatea lui B. poartă (prin varietate, mod de abordare a temelor) amprenta modelatoare a lui G. Călinescu, maestrul unei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285900_a_287229]
-
niște Învățături către fiul său Theodosie, scrise în slavonește și traduse în românește. Copia din 1654 nu-i prototipul. Paternitatea lui Neagoe s-a contestat, se pare, fără motiv, fiindcă metoda compilării era atunci normală. Se văd elemente indiscutabile din Pareneticele lui Vasile Macedoneanul, din Ioan Zlataust, din Fiziolog, din Varlaam și Ioasaf. Deși cu imagini de împrumut, cadența patetică din plângerile la moartea fiului Petre dovedesc o înaltă rafinare în ondularea retorică: " Unde este acum frumusețea obrazului? Iată s-au
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
istoria evenimențială (Braudel, Mediterana I 41-43) din cronici, din tratatele medievale de istorie și din "oglinzile principilor", toate considerate "o istorie de suprafață, căreia îi scapă prada, preferând să rămână în urmă" (443) - afirmație profund contestabilă, cel puțin în ce privește literatura parenetică. Or, ceea ce propune discipolul lor − autorul însuși, de mult timp și el o voce cu autoritate științifică internațională − este tocmai reevaluarea documentelor oficiale ignorate de maeștrii săi, pentru că, numai împreună cu acestea, obiectele-mărturii − subiectul predilect de studiu al istoricilor de la Annales
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
bibliografia de specialitate (Pippidi 315-57). Preluarea − cum spuneam, doar parțială, deși importantă cantitativ − de titulaturi, componente de ceremonial bizantin, instituții sau aspecte juridice, oglindește concepția autocrată a domniei, reflectată de scrierile cu caracter mai mult sau mai puțin politic − istoriografie, parenetică sau cărți populare (Mazilu, Recitind literatura română veche I 131-39, 130-209). Ceremonialul în sine și funcțiile sacerdotale ale domnitorului, tindeau în anumite contexte către o "performare" imitativă, de tip basileic, pe teritoriu românesc. Neducând însă la o substituire (poate dată
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
sa religioasă și revendicarea propriilor valori de la modelul constantinian suprem reflectă importanța tipului de voievod-luptător în numele semnului sfânt al crucii: Neagoe, alcătuind prin adunarea trăsăturilor fundamentale ale personalității împăratului Constantin, compunând, deci, prin eliminarea concretului spațial și temporal, o "biografie" parenetică, un fel de "Ciropedie" creștină, urmărește impunerea unui erou exemplar. Exemplaritatea personajului (povestea vieții lui Constantin urmează în cartea lui Neagoe pilduitoarelor existențe ale regilor biblici) este însă vizibil desprinsă din "absolutul" creștin, coborâtă pe pământ și modulată spre împlinirea
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de justiția de drept, așa cum erau ele definite și exercitate în practica multor state europene). Pe fundalul exemplelor din Geneză sau din Apocalipsă, anti-modelele regalității sunt comentate cu tonul mustrător și expresiv paremiologic din Gesta romanorum și Albinușa, din textele parenetice (Mazilu, Recitind literatura română veche II 228-331) și din Istoria ieroglifică. Pentru această lume medievală aflată în căutarea (naturală a) dreptei-măsuri, scrierile de genul celei a egumenului Eftimie sau al letopisețului lui Neculce aplică în ierarhizarea lumilor imaginare o etică
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
nevoind cu orice mijloc de a aduce și știință în sufletele omenești, lucru iubit de Dumnezeu și folos de obște, mai vârtos rodului nostru românesc... Deși majoritatea cărturarilor s-a folosit în construcția textelor de filosofii greci (sporadic), de lucrări parenetice bizantine (Mazilu, Recitind literatura română veche II 307) sau de "noutăți" occidentale, scriitorii nu au reușit să traseze teoretic modele funcționale de conducători, corespunzătoare liniilor concrete de acțiune. Chiar atunci când programul de domnie al lui Ștefan și scrierea lui Neagoe
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
pe un poliedru, al cărui centru absolut ar putea să fie, la o primă vedere, puterea. Interpretările dezvoltate și urmărite minuțios în opera sa științifică din prima parte a carierei, în monografii și în studii dedicate hagiografiei, istoriografiei, prozei oratorice, pareneticii sau fenomenelor culturale păreau să fi acoperit, practic, întreaga mărturie scrisă despre evul mediu local. În definitiv - s-ar întreba astăzi chiar și un student la filologie -, ce se mai poate scrie despre aceste vechi texte românești? Analizele de istoria
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]