49 matches
-
mai târziu, primul lucru pe care Îl făcuse intrând la zdup fusese să se ducă Întins la cel mai periculos răufăcător dintre deținuți și, după un salut foarte ceremonios, să-i lipească de mărul lui Avram un cuțit scurt de parlagiu, pe care Îl putuse păstra În schimbul câtorva maravediși strecurați temnicierului. Asta a făcut minuni. După acea categorică declarație de principiu, nimeni n-a mai cutezat să-l supere pe căpitan, care de atunci a putut dormi liniștit, Învăluit În capă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pentru a se duce la Întâlnirea aceea căpitanul, și-a luat zeci de precauții. În partea din spate a cingătorii și-a atârnat daga vizcaína; și am mai văzut că Își strecura În carâmbul cizmei drepte cuțitul cel scurt de parlagiu care atât de multe servicii Îi făcuse la temnița municipală. Pe când era ocupat cu toate preparativele acestea, i-am observat pe furiș chipul grav, concentrat: lumina seului Îi scofâlcea obrajii și Îi accentua fina trăsătură de penel a mustății. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
situații dificile era mai bine să-l ai asupra ta, pentru orice eventualitate. În noaptea aceea, Alatriste Își completase echipamentul cu pieptarul din piele de bivol care Îi apăra torsul de eventuale tăieturi și Înjunghieturi, și cu lama scurtă de parlagiu ascunsă În carâmbul uneia din cizmele lui vechi, cu tălpi comode și uzate care Îi Îngăduiau să simtă bine pământul sub picioare când avea să Înceapă tărășenia. Să-l ia naiba pe nebunul care spada și-o descinge... Începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
arestați... Fir-ar să fie! — Lasă-mă să iau o armă, Martín. Locotentul de alguazili se uită la Alatriste cu gura căscată. — Nici nu-ncape vorbă, zise, după o lungă pauză. Cu o Încetineală deliberată, căpitanul scosese cuțitul scurt de parlagiu și i-l arăta. — Numai ăsta. — Ești nebun. Mă crezi un imbecil? Alatriste făcu un gest de negație. — Vor să mă asasineze, zise cu simplitate. Asta nu-i prea grav În meseria noastră; se-ntâmplă, mai devreme ori mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Însoțitorul lui. Instinctiv, duse mâna la spada pe care n-o avea la cingătoare. — Unde o fi capcana, Doamne sfinte? Întrebă de pomană, măsurând cu pași mari Încăperea. Nu avu parte de nici un răspuns. Atunci Își aminti de cuțitul de parlagiu pe care Îl avea la carâmbul cizmei. Se aplecă să-l scoată de acolo și Îl strânse cu putere, așteptând atacul călăilor care, fără Îndoială, se pregăteau să-i sară În spate. Dar nu veni nimeni. Toți plecaseră, iar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
chestii și mai rele. Nu. Mai rele ca asta nu-s cu putință. De cine vrea să te vadă nu scapă nimeni cu lovituri de spadă. Oricum, Alatriste nici nu avea cu ce să le dea. Până și cuțitul de parlagiu i-l luaseră din carâmbul cizmei când l-au arestat după Încăierarea din corral-ul de comedii; unde, cel puțin, intervenția englezilor făcuse să nu fie omorât pe loc. — Akoom siuntem kit, spusese Charles al Angliei când garda năvăli ca să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ar fi fost omorât, ordonând să se ducă și să adune date despre victimă și amănunte despre cum s-a întâmplat. Subofițerul se întoarce și apoi s-a dus din nou la comandant raportând că a stabilit că victima este (Parlagiu), mățarul abatorului improvizat din marginea târgului dar nu a putut afla nimic de la el, care se ocupa de curățirea mațelor, care luau calea fabricii de mezeluri iar o parte le vindea pe băutură. Comandantul, nemulțumit de răspuns se tot căina
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
stânga șovăitoare, unul după altul își descoperiră capetele asudate și, după ce-și făcură câteva cruci repezite, sparseră scrinul și dulapurile. Unul din ei apucă păpușa de pe canapeaua de pluș și-i zdrobi căpșorul blond, de rama ferestrei. În curte, parlagiul regimentului, cu chipul de câine mops, congestionat, spinteca o scroafă uriașă și albă ca laptele, ca să-i scoată numai mușchii pântecului și să-i azvârle apoi ciozvârtele și capul peste uluca din fundul ogrăzii. Nimeni nu se mai arătă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pepene verde și roșu pe dinăuntru, în care abia aștept să trag, ca să-i scurg tot borșul și să-i zbor semințele. „Între noi amândoi există o veche răfuială”, - mai spuse omul în jachet, înainte de plecare, apăsându-mi ca un parlagiu, degetul pe bubă. ...Să nu-ți faci iluzia că din drojdia unui borș, ai putea să scrii o carte întreagă. Ești un simplu parchetar de litere. Scoți din alfabet câțiva sâmburi de roșcovă și joci țintar cu ei, până ce construiești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de alergat Încoace și-ncolo dinapoia tejghelei, cu mațele Înnodate, m-am hotărît să Închid librăria Înainte de ora cuvenită și să ies În stradă ca să umblu la Întîmplare. Nu-mi puteam scoate din minte insinuările și amenințările acelui ucenic de parlagiu. Mă Întrebam dacă trebuia să-i alertez pe tata și pe Fermín asupra acelei vizite, Însă am presupus că tocmai asta fusese intenția lui Fumero, să semene Îndoiala, neliniștea, frica și nesiguranța În rîndul nostru. Am hotărît să nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
dorința de a nu-i lăsa pe goldăneșteni să se căznească în înapoiere. La început, îi priveau doar, de sub șepci, numai cu ochi furioși, de pe fețele sumbre, cu frunți înguste. Cu scurgerea zilelor, însă, își dădură la iveală firea de parlagii, rămânând în memoria colectivă a goldăneștenilor, prin manIfestările lor, de seminție joasă, trândavă și brutală. Oamenii locului deveniți apoi lucrători în colectivă, evocară, în straniile lor istorisiri, după zeci de ani, plăcerea găzarilor din acele vremuri ale începutului republicii populare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de 63 nădușeală, care miroseau frumos, mișcîndu-și gâturile pline și încordate. Paraschiv era numai ochi. Văzu cum vânzătorii plimbă caii în ocolul plin de bălegar și de paie, în pas mândru, privând în jur la cumpărători. Gheorghe, nepăsător, vorbea cu parlagiii și măcelarii. Aceștia ședeau împrejurul țarcului pe scaune de lemn cu trei picioare, înjurau toți în același timp, se tocmeau tare, câte doi-trei, se băteau aproape pentru o vită în timp ce ăilalți râdeau nepăsători și plecau deoparte, târând după ei boii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pomii împrejur și-n Cuțarida, nu se mai vedea om cu om. La ce gândeai, aia ți se izbândea. - Da tu, cam ce-ai vrea, Pisică? îl întrebase fiul lui Dumnezeu. - Păi ce să vrea un pârlit ca mine? - Grăiește. Parlagiul și-a adus aminte câte vite îngenunchease sub cuțit. Și parcă tot aerul tremura de răgetele boilor. El, care nu mânca pasăre și nu s-atingea de carne, era plin de sânge și pe suflet. În mahala nu ți-ar
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu verdețuri, și-mi merge bine. Cristos nu s.e mai văzuse, și pe Marin Pisică îl înconjurase o gloată de vitișoare care suflau cu boturile lor pe mâinile sale. O mie de ochi, negri și buni, îl priveau, și parlagiul înțelegea graiul lor mut. Le mângâia grumazurile și le simțea nădușeala cu miros plăcut. Bine mai era așa... La capătul Griviței s-a trezit din visări. Vântul umfla firmele negustorilor și s-auzea un muget de tablă zgâlțâită. A grăbit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
porților înalte de fier, înjurăturile oamenilor se auzeau slab în înglotirea aceea și paznicii nu mai pridideau cu controlul. În ferestrele mari, închise înr stinghii murdare de nuc, cu drugi ruginiți, împletiți peste geamurile oarbe ale abatorului, ardeau lumini puternice. Parlagiul intră în hala încăpătoare, cu șine de fier pe jos. Deasupra, pe pietre, rămăsese un zoi lipicios, vânăt, adunat din scursorile sângelui și resturile de vite. Vagoane lungi, pe rotile, scârțâind, treceau mormănite cu jumătăți însîngerate, aruncate la întîmplare, una
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vite. Vagoane lungi, pe rotile, scârțâind, treceau mormănite cu jumătăți însîngerate, aruncate la întîmplare, una peste alta, împinse de oameni cu fețe dușmănoase, bărboși și crunți, având șorțuri de piele dinainte și cuțite ascuțite la brâu. - Bună dimineața, fraților! aruncă parlagiul, mohorât. - Bună dimineața, răspunseră câțiva. Dinlăuntru se simțea duhoarea mațelor deșertate. Se dezbrăcă tăcut, privind mersul repede al undițelor groase de oțel care cărau pulpe și dindărături de vaci, agățate și zvârlite de brațele puternice ale celor ce așteptau sub
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
piatră erau împinse vitele. Acestea turbau de spaimă simțind mirosul veșted și cald al sângelui proaspăt. Pocnetele bicelor se întețiră. Tăietorii se aruncară între ele, strângând de funii, și le îmboldiră cu ghionturi și înjurături. De la poarta de fier, ale parlagiilor erau. Bărbații fluierau de plăcere, împingînd odgoanele de fier pe rotilele de deasupra. Mușchii lor jucători se zbăteau sub tricourile rupte care le acopereau trupurile puternice. Pe tavanul halei de piatră tremurau copitele spintecate. Din ele picura încă sângele, se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe lucruri și de sudoare plutea între zidurile vechi. Zgomotul macaralelor care ridicau resturile și al scripeților ce scânteiau în viteză creștea. Toată această larmă de fier frecat și de voci groase și sparte se amesteca cu guitatul porcilor.Un parlagiu deșirat, cu fălcile căzute, îi împingea printr-o poartă de gratii, câte douăzeci într-un țarc închis. Trei-patru oameni se învîrteau printre ei, lovindu-i cu niște ciocane de lemn, pe rând, tot mai înverșunat, pe măsură ce țipetele de moarte ale
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
umplu de oameni. Altă echipă, ce așteptase până atunci, le împărți în grămezi: rinichii de o parte, inimile mici și roșii de alta. Șiruri lungi de mate, ca o dantelă, atârnau peste marginile de beton. - Gata, nea Marine? - Gata, Chișcă! Parlagiii din prima repriză, de tăiaseră porci, făcuseră un foc mic într-o parte și fripseseră șorici proaspăt. Se auzi un fluierat ascuțit și se ridicară în picioare, ștergîndu-și buzele murdare de grăsime. Sub brâiele de lână săltară cuțitele lor lungi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Făcură loc celei de-a treia echipe. Uruitul macaralelor încetă. Începea tăierea boilor. Marin Pisică își încercă pe limbă tăișul cosorului său, cu lama subțire, albastră. O liniște desăvârșită coborî deasupra locului. Mulțimea murdară și zgomotoasă se potoli. Până și parlagiii, speriați de lipsa țipetelor înfiorătoare ale animalelor, vorbeau în șoapte. O gură de cișmea curgea năvalnic și curăța cimentul umed de sângele porcilor. 145 În capătul sălii, sub poarta de fier care semăna de departe cu un pieptene de oțel
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
oțel, așteptau vitele încremenite, cu ochii roșii de spaimă. Frica morții apropiate le înțepenea gâtlej urile și păreau de piatră, așa cum stăteau una lângă alta, fără suflet. În coarnele scurte, abia licărea lumina cenușie a zorilor. - Gata! strigă cineva, și parlagiii ridicară mâinile. Drevele grele se mișcară scârțâind. Și deodată țipetele reîncepură. Bouarii ridicară bicele și vitele din față se proptiră de-a latul, se loviră una de alta, pieile lor murdare se frecară și un miros greu umplu hala. Animalele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
umplu hala. Animalele asudară de spaima morții, se buluciră spre mijloc, pierdute, cu priviri rătăcite. Tăietorii le trecură lanțurile lor scurte și reci peste grumaji și le traseră în țarcurile de beton, scoțând cuțitele. Strigătele se amestecară cu înjurăturile și parlagiii tăiară scurt. Boii cădeau. Cu mișcări iscusite, oamenii despărțeau capetele de trunchiuri și trăgeau pieile. Ultimul animal pe care-l tăiase Marin Pisică era roșcat, cu un păr scurt și încrețit. Căzuse la picioarele lui și se mai zbătea puțin
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
simți o sfârșeală în stomac și mai apucă să vadă ochii fioroși ai animalului care-l împunsese. - Săriți, că 1-a lovit pe nea Marin! strigă Chișcă. Zece cuțite puseră capăt agoniei taurului. Între picioarele vitelor, cu mațele afară, zăcea parlagiul, galben, mort. Nu spunea nimeni nimic. Alături se mai auzeau copitele animalelor ucise, cărate afară din țarcuri târâș. Doi hamali -lau ridicat de jos și -lau scos pe zăpadă. Marin Pisică murise încruntat. Cum ședea așa, cu mâna dreaptă încleștată
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
își vârau boturile sub vinetele putrede, apoi adulmecau spre prăvăliile măcelarilor. Prin maghernițe se aprindeau lămpile. Era ceasul când soseau camioanele pline cu viței tăiați de la abator. Pe pietre, se scurgea sângele cald al boilor. Câinii se repezeau în cizmele parlagiilor. Ăștia nu se speriau cu una, cu două. Loveau cu topoarele și cu țintele. Câte unul din ceată trăgea o piele după el, dar n-apuca să fugă. Precupeții dădeau chiot și ieșeau cu ciomegele. Turma se întărită de mirosul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]