145 matches
-
să adune în ea, imprevizibil, mișcări sufletești contrastante. Teoretizând simbolismul, Macedonski a înțeles să-l și promoveze stăruitor în literatura română. În numele acestui curent, directorul “Literatorului” a încurajat de fapt tot ce se deosebea de poezia românească de până atunci: parnasianism, naturalism, decadentism, simbolism - tot ce putea impresiona prin neobișnuit și bizar. El însuși s-a exersat în compuneri alcătuite după ultima modă pariziană, menite să revoluționeze lirica. După modelul lui Rollinat, din care a și tradus, Macedonski a afișat uneori
Literatura română simbolistă () [Corola-website/Science/312375_a_313704]
-
argint, sau nestematele sunt prezentate într-o lumină grandioasă. Poeziile parnasiene sunt lipsite de simțire, de emoție, creând totodată universuri idilice, perfecte, dar insensibile, în care nimfele cu corpuri mlădioase, sâni albi își făceau apariția, lăsând în urma lor parfumuri rare. Parnasianismul cultiva de asemenea imaginea templelor, a construcțiilor care se îndreaptă spre cer, spre tărâmuri însorite, acest motiv reprezintand etapă alunecării către vis sau reverie. Se poate observa obsesia pentru forma fixă, în această perioadă rimele cunoascand o adevarată evoluție de
Literatura română parnasiană () [Corola-website/Science/337197_a_338526]
-
în circuitul literar. Hexametrul, versul safic, dactilul, anapestul, amfibrahul, coriambul și multe altele sunt tot atâtea forme elaborate, care tind spre perfecțiune, ale poeziei parnasiene. Evident poeții moderni, Baudelaire, Mallarme sau Rimbaud au profitat din plin de aceste cuceriri parnasiene. Parnasianismul. Origini Denumirea acestui curent face trimitere la muntele Parnas, casa Muzelor în mitologia greacă, parnasionii cultivând cu precădere imagini mitologice. Adepții acestui crez artistic erau o grupare de poeți care scriau pentru revista "Parnasul Contemporan", Le Parnasse Contemporaine. Publicată în
Literatura română parnasiană () [Corola-website/Science/337197_a_338526]
-
Muzelor în mitologia greacă, parnasionii cultivând cu precădere imagini mitologice. Adepții acestui crez artistic erau o grupare de poeți care scriau pentru revista "Parnasul Contemporan", Le Parnasse Contemporaine. Publicată în perioada 1866-1876, a adunat poezii scrise de importanți reprezentanți ai parnasianismului precum Charles Leconte de Lisle, Sully Prudhomme, Theodore de Banville, Paul Verlaine, Francois Coppee și Jose Maria de Heredia.Punctul de plecare pentru acest curent este volumul "Emaux et camees", Emailuri și camee, al lui Theophile Gautier, a cărui doctrina
Literatura română parnasiană () [Corola-website/Science/337197_a_338526]
-
Coppee și Jose Maria de Heredia.Punctul de plecare pentru acest curent este volumul "Emaux et camees", Emailuri și camee, al lui Theophile Gautier, a cărui doctrina, "artă pentru artă", militează pentru abolirea romantismului și cultivarea poeziei obținută cu ajutorul meșteșugului. Parnasianismul european este reprezentat de poeții francezi Theophile Gautier ("Leș Emaux et Camees"), Theodore de Banville ("Leș Camees parisiens", "Le Sang de la Coupe"), Charles Leconte de Lisle ("Poemes antiques", "Poemes barbares"), Jose-Maria de Heredia ("Leș Trophees"), Sully-Prudhomme, Francois Coppee; de poeții
Literatura română parnasiană () [Corola-website/Science/337197_a_338526]
-
Sang de la Coupe"), Charles Leconte de Lisle ("Poemes antiques", "Poemes barbares"), Jose-Maria de Heredia ("Leș Trophees"), Sully-Prudhomme, Francois Coppee; de poeții englezi Austin Dobson, Edmund Gosse, Andrew Lang și de poeții germani, de la August Graf von Platen la Ștefan George. Parnasianismul în literatura română În literatura română granița dintre simbolism și paranasianism este greu de trasat. În interiorul operei lui Alexandru Macedonski perioadă de început este percepută de Adrian Marino drept o manifestare a instrumentalismului sau simbolismului, spre final carierei sale poezia
Literatura română parnasiană () [Corola-website/Science/337197_a_338526]
-
detalii parnasiene. La nivelul cultivării formei, se remarcă echiibrul specific spiritului scriitorilor clasici, greco-latini.Celebra balada "Noapte de decemvrie" este o operă parnasiana prin cultul pietrelor prețioase, șlefuirea minuțioasa a expresiei poetice, prin elemente simboliste (simbolismul este un precursor la parnasianismului) precum muzicalitatea, corespondentele între planul sufletesc și cel exterior, sinesteziile, predispoziția pentru nuanțele cromatice, prin împletirea imaginilor vizuale cu cele olfactive și auditive ( fragmentul descrierii Bagdadului). Parnasianismul a influențat și prima etapă a scrierilor lui Ion Barbu, acestea stând sub
Literatura română parnasiană () [Corola-website/Science/337197_a_338526]
-
șlefuirea minuțioasa a expresiei poetice, prin elemente simboliste (simbolismul este un precursor la parnasianismului) precum muzicalitatea, corespondentele între planul sufletesc și cel exterior, sinesteziile, predispoziția pentru nuanțele cromatice, prin împletirea imaginilor vizuale cu cele olfactive și auditive ( fragmentul descrierii Bagdadului). Parnasianismul a influențat și prima etapă a scrierilor lui Ion Barbu, acestea stând sub semnul acestui curent literar într-un mod mai evident decât poeziile scrise de Macedonski. Denumite parnasiane, poeziile scrise în perioada 1919 - 1920 în "Sburatorul", descriu peisaje mineralizate
Literatura română parnasiană () [Corola-website/Science/337197_a_338526]
-
această revista apar primii parnasieni portughezi, printre care se numără și chiar însuși Joao Penha. În schimb, unul din colaboratorii săi, Conçalves Crespo (1846-1883) este, în "Miniaturas" (1870) și mai talentat în "Nocturnos" (1882), un reprezentant tipic și talentat al parnasianismului, prin vizualitate, prin dimensiunea sculpturala a temelor alese, prin predilecția să pentru episoadele istorice și exotism. În "Indienas e Portuguesas" (Indieni și portughezi), Cristóvao Aires (1880), influențat de Leconte de Lisle, se inspiră din exotismul indian. António Fogaça, care a
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
XIX-lea. ul a apărut ca o reacție (neoclasica) la romantism și cultiva expresia impersonala, descriptiva, ornamentala și cizelata, raportată la peisaje exotice, dar și la obiecte de artă, cărora le consacră poezii de virtuozitate formală (sonet, rondel, glosa ș.a.). Parnasianismul promova: impersonalismul; natură obiectivata - în viziuni întemeiate pe receptarea strict senzorială a lucrurilor; cultivarea formelor fixe de poezie (sonetul, rondelul, glosa, gazelul etc.) și a tiparelor prozodice alambicate; elogiul civilizațiilor (arhetipale și interferențiale), al mitologiilor, religiilor, geografia lirica devenind planetară
Parnasianism () [Corola-website/Science/298290_a_299619]
-
clasice sau exotice pe care le tratau cu o mare rigiditate a formei și cu o maximă detașare a emoției. Elementele acestei detașări proveneau în foarte mare măsură din „Estetică” lui Arthur Schopenhauer. În 1972, Théodore de Banville (teoretician al parnasianismului) publică documentul „Micul tratat de poezie franceză” ("Petit traité de poésie française"), adevăratul manifest al noului curent. Parnasianismul european este bine reprezentat de poeții francezi: Théophile Gautier («Leș Emaux et Camées»), Théodore de Banville («Leș Camées parisiens», «Le Sang de la
Parnasianism () [Corola-website/Science/298290_a_299619]
-
a emoției. Elementele acestei detașări proveneau în foarte mare măsură din „Estetică” lui Arthur Schopenhauer. În 1972, Théodore de Banville (teoretician al parnasianismului) publică documentul „Micul tratat de poezie franceză” ("Petit traité de poésie française"), adevăratul manifest al noului curent. Parnasianismul european este bine reprezentat de poeții francezi: Théophile Gautier («Leș Emaux et Camées»), Théodore de Banville («Leș Camées parisiens», «Le Sang de la Coupe»), Charles Leconte de Lisle («Poèmes antiques», «Poèmes barbares»), José-Maria de Hérédia («Leș Trophées»), Sully Prudhomme, François Coppée
Parnasianism () [Corola-website/Science/298290_a_299619]
-
de poeții englezi: Austin Dobson, Edmund Gosse, Andrew Lang s. a., de poeții germani, de la August Graf von Platen la Ștefan George s. a., de poeții iberici având în frunte pe Ruben Dario, de „nouă școală de la Atena“, reprezentată de Kostis Palamas. Parnasianismul nu s-a limitat doar la teritoriul european. Poate cel mai idiosincratic dintre autorii parnasieni, Olavo Bilac, e un autor brazilian care a prelucrat versurile și metrul poetic fără să elimine complet emoția poetica. În primul rând, parnasianismul a însemnat
Parnasianism () [Corola-website/Science/298290_a_299619]
-
Kostis Palamas. Parnasianismul nu s-a limitat doar la teritoriul european. Poate cel mai idiosincratic dintre autorii parnasieni, Olavo Bilac, e un autor brazilian care a prelucrat versurile și metrul poetic fără să elimine complet emoția poetica. În primul rând, parnasianismul a însemnat o întoarcere spre valorile clasice, obiectivitate față de nebulozitățile lirice ale romantismului, obiectivitate susținută și solicitată de formele prozodice fixe cultivate. Frumosul preferat de parnasieni era cel din picturile și sculpturile antichității, din miturile și istoriile civilizațiilor arhetipale din
Parnasianism () [Corola-website/Science/298290_a_299619]
-
idei; au fost de acord că „formă“ poate fi „impasibila“, sculpturala, dar foarte pură în liniile sale. Detestarea „incoerentei ideii“, a „incorectitudinii limbajului“ rămâne punctul invulnerabil al parnasienilor. În literatura română, încă din 1880 și până în perioada interbelică, alături de simbolism, parnasianismul a reprezentat o notabilă direcție modernista a poeziei noi / decadente, direcție promovată - în „simbioza parnasianism-simbolism“ - îndeosebi de revistele «Literatorul» (București), «Vieața nouă» (București), «Versuri și proza» (Iași) etc. Primele semne ale parnasianismului și-au făcut apariția în literatura română, între
Parnasianism () [Corola-website/Science/298290_a_299619]
-
din 1880 și până în perioada interbelică, alături de simbolism, parnasianismul a reprezentat o notabilă direcție modernista a poeziei noi / decadente, direcție promovată - în „simbioza parnasianism-simbolism“ - îndeosebi de revistele «Literatorul» (București), «Vieața nouă» (București), «Versuri și proza» (Iași) etc. Primele semne ale parnasianismului și-au făcut apariția în literatura română, între 1866 și 1869, în «Pasteluri» de Vasile Alecsandri, aproape sincron cu cele din Franța, unde curentul și-a avut „prima școală“ între 1866 și 1880, căci bardul de la Mircești era la curent
Parnasianism () [Corola-website/Science/298290_a_299619]
-
literare, reproduse în două volume (1892-1893). Didactice, greoaie, dar dovedind o bună cunoaștere a culturii antice, studiile judecă literatura vremii în raport cu idealul clasic al criticului: naturalismul e acuzat că anulează prin întâmplător caracterul de generalitate al artei (Frumos, grațios, sublim), parnasianismul este respins, întrucât excesul formal ar anula mișcarea ideii și „simțământul" (Despre poezia descriptivă). Florescu utilizează noțiuni și definiții din Buffon, teoretizează asupra apropierii dintre pictură și poezie, dar și asupra armoniei imitative. Mereu limitat în aprecieri de dogma sa
Bonifaciu Florescu () [Corola-website/Science/328167_a_329496]
-
dar și asupra armoniei imitative. Mereu limitat în aprecieri de dogma sa clasicistă (poeziile lui Nerval sunt „bizareriile minții sale bolnave", Baudelaire nu este niciodată citat), emite uneori și observații interesante, cum ar fi cea despre importanța decorului în romantism, parnasianism, simbolism. Când iese din chingile metodei pentru a analiza o operă (Gr. Alexandrescu, Al. Vlahuță etc.), comentatorul nu trece dincolo de examenul versificației. Prețuiește, în literatura română, numai scriitorii pe care cercul „Literatorului" și-i recunoștea ca înaintași: I. Heliade-Rădulescu, Gr.
Bonifaciu Florescu () [Corola-website/Science/328167_a_329496]
-
XIX-lea mai întâi în Franța. Curentul debutează în al șaptelea deceniu al secolului al XIX-lea. Această mișcare apare în Franța în jurului anului 1880, ca o reacție împotriva poeziei prea retorice a romanticilor, precum și împotriva impersonalității reci a parnasianismului. Se desprind două mari tendințe: Acest model liric se caracterizează prin preocupare pentru politic, social și istoric, atitudine mobilizatoare, patetism, combativitate. Printre poeții care se înscriu în această direcție, amintim: Vladimir Maiakovski (1893 - 1930), Federico García Lorca (1898 - 1936), Rafael
Istoria literaturii () [Corola-website/Science/322282_a_323611]
-
ul a fost o mișcare artistică și literară de la sfârșitul secolului al XIX-lea, care se opunea naturalismului și parnasianismului și potrivit căreia valoarea fiecărui obiect și fenomen din lumea înconjurătoare poate fi exprimată și descifrata cu ajutorul simbolurilor. Tot prin simbolism se înțelege și modul de exprimare, de manifestare, propriu acestui curent. Adesea se considera că poeți că Charles Baudelaire
Simbolism () [Corola-website/Science/297642_a_298971]
-
exemplu perfect de sinestezie literară și Charles Baudelaire în poemul Correspondances („Corespondențe”), în care natura este definită drept un "templu de simboluri". În opoziție cu retorismul romantismului, simbolismul preferă un ton mai intim și confesiv, iar spre deosebire de răceală și formalismul parnasianismului, se îndreaptă spre emoția și muzica interioară a ideii. Are ca scop cultivarea celor 3 S: simbolul, sinestezia, sugestia. Prin simbol cuvintele capătă altă semnificație ("Plumbul" din poeziile bacoviene capătă înțelesul greutății, apăsării sufletești, si nu mai reprezintă un element
Simbolism () [Corola-website/Science/297642_a_298971]
-
, cunoscut în literatura Română ca Luchi sau Luca Ion Caragiale, (n. 3 iulie 1893 - d. 7 iunie 1921) a fost un scriitor și traducător român, care a aparținut deopotrivă atât simbolismului, parnasianismului, cât și literaturii moderniste. A fost cel de al doilea fiu (după Mateiu Caragiale) al marelui dramaturg Ion din căsătoria acestuia cu Alexadrina Burelly. Fără îndoială, Luca a fost fiul preferat și iubit, care, spre deosebire de Mateiu, nu trebuia să facă
Luca Caragiale () [Corola-website/Science/319900_a_321229]
-
în poezia lui cu notele romantice. Proza sa vădește înzestrare picturală, eleganță a stilului și vervă polemică. "„Fantezismul poetului este în bună parte o închinare către feerie, moștenită de la Eminescu, comună epocii și întărită prin anume urmări ale romantismului și parnasianismului din Occident. Puțină, impopulară, proza lui D. Anghel este excepțională și revoluționară. Fără ea nu s-ar înțelege proza de mai târziu a lui T. Arghezi care perfecționează și sistematizează maniera angheliană.“" "„Din înregistrator pasiv al unor stări de conștiință
Dimitrie Anghel () [Corola-website/Science/297599_a_298928]
-
baladică-orientală și ermetică. Această din urmă împărțire a devenit clasică. Prima etapă este cea a versurilor publicate între 1919 - 1920 în revista "Sburătorul", perioadă numită convențional de unii critici "parnasiană", deși lirica barbiană din faza debutului depățește cadrul limitat al "parnasianismului", întrunind caracteristici ale poeziei "pure" dublate de un nestăvilit elan romantic. Dintre ele amintim: "Lava", "Munții", "Copacul", "Banchizele", "Pentru Marile Eleusinii", "Panteism", "Arca", "Pytagora", "Râul", "Umanizare" ș.a.m.d. Scurte și riguroase ca formă - câteva sunt sonete -, poeziile propun un
Ion Barbu () [Corola-website/Science/296811_a_298140]
-
Încercarea de concretizare se sprijină pe împrumuturi din mitologie, care lasă de obicei o impresie puternică de livresc. Recurgerea la elemente mitologice grecești și preocuparea deosebită pentru expresie i-au făcut pe unii cercetători (E. Lovinescu) să vorbească de un parnasianism al începuturilor literare ale lui Ion Barbu. Dacă poezia parnasiană franceză, reprezentată prin Leconte de Lisle sau José Maria de Hérédia, era fundamental decorativă și antiromantică în conținut neîngăduind elanuri sufletești, pe când la Ion Barbu, sub împietrita și recea marmură
Ion Barbu () [Corola-website/Science/296811_a_298140]