248 matches
-
încasări din toate timpurile. Personaje principal este Jumbo Jr., un semi-antropomorfe elefant, care este cu cruzime poreclit Dumbo. De-a lungul cea mai mare parte a filmului, prietenul său adevărat numai, în afară de mama sa, este mouse-ul, Timotei - o relație de parodierea stereotipa animozitate între șoareci și elefanți. Dumbo a fost făcută pentru a recupera pierderile financiare ale "Fantasia". Filmul a fost criticat ca fiind rasistă (liderul cioară din film este numit "Jim Crow"), dar este de asemenea considerat a fi una
Dumbo (film) () [Corola-website/Science/315027_a_316356]
-
1875 în prima variantă, iar în cea de-a doua abia în 1925. Eminescu nu a cunoscut-o. Opera aparține genului epic în versuri, fiind o epopee eroi-comică. Este singura epopee românească terminată, care are ca temă lumea pe dos, parodierea ordinii universale. Subiectul. Cele douăsprezece cînturi urmăresc două fire epice: pe de o parte se narează aventurile țiganilor înrolați în armata lui Vlad Țepeș, iar pe de altă parte aventurile lui Parpangel, în căutarea iubitei sale Romica, furată de diavoli
Ioan Budai-Deleanu () [Corola-website/Science/297753_a_299082]
-
imagini eroice a lui din cutia magică cu imagini a lui Doiflori. Ei vizitează "Wyermenberg", un munte cu susul în jos, devenit casă pentru dragonii care există doar în imaginație. Numele călăreților dragonilor au semne de punctuație în mijloc, o parodiere a seriei "Dragonriders of Pern" a Annei McCaffery. Ajunși aproape de locul în care apa se scurge peste marginea Discului, sunt salvați și duși în Krull, un oraș aflat pe Marginea Lumii Disc și locuit de vrăjitori hidrofobi. Krullienii vor să
Culoarea magiei () [Corola-website/Science/323249_a_324578]
-
Berlin, unde a emigrat „repatriat”, după revoluție. Memoria este și ea o arhivă, iar „criza de luciditate”, cum îmi titrasem un editorial în ProVincia Corvina, am resimțit-o în felul meu, aici, nu ca acel grupnucleu dur al rezistenței, prin PARODIERE, invocat de Wagner; amintirile mele sunt cele de tip „izbuc”, iar uneori de „vulcan noroios”, eventual cu efectul „meditației transce dentale”așadar de spălare a creierului, spre a suporta terror mentis... Germanii bănățeni îmi erau colegi la Filiala USR Timișoara
Editura Destine Literare by Eugen Evu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_210]
-
prin reorganizarea materialului ca o poveste recitată de un comentator pe un ton evident ironic. Nevoiți să facă un compromis cu cenzura, autorii filmului au transformat produsul cinematografic într-un „caraghioslâc ideologic”, în care scopul moralei a fost deturnat prin parodierea personajelor principale. Lazăr a remarcat prezența unor „exemple deraiate comic” precum ședințele de partid lipsite de eficiență, la care membra lehuză rămasă acasă în concediu de creștere a copilului votează cu stegulețe colorate, erorile de organizare a lucrărilor agricole cauzate
Toamna bobocilor () [Corola-website/Science/312955_a_314284]
-
Naratorul fiind Atichin Volinad, personajele se construiesc ca multiple ipostazieri ale sale, măști interschimbabile, haine personificate pe care și le aruncă pe sine în spectacolul în care joacă rolul de păpușar și de păpușă în același timp. Nici autoironia și parodierea ludică nu lipsesc, completând astfel tabloul: Cu craniul ascuțit ca un ou/ trece pe stradă marele poet Nichita Danilov./ Eu merg în urma lui și-i citesc/ un anumit pasaj din Borges." Neomodernist sau postmodernist?, se întreabă criticul literar în Postfață
Poetul în ultimii 25 de ani by Raluca Ciochină () [Corola-journal/Journalistic/11428_a_12753]
-
că procedăm prin asocieri necuvenite, scurtcircuite extraordinare, cărora ne-ar fi fost rușine să le acordăm credit dacă cineva ni le-ar fi imputat. Asta pentru că ne reconforta Înțelegerea - de-acum tacită, așa cum impune eticheta ironiei - că ne ocupam cu parodierea logicii altora. Dar În lungile pauze În care fiecare acumula probe pentru discuțiile În colectiv și având conștiința Împăcată că acumulam piese pentru o parodie de mozaic, creierul nostru se obișnuia să caute legături, legături, legături Între un lucru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
răspundă cum e posibil ceva nou în simulacre. În individualismul postmodernist, tendința este dispariția persoanei, pe când în antropologia creștină, omul este unic, cu o identitate inconfundabilă. Transmodernismul regăsește identitatea arheală. Rescrierea modernității profesată de Lyotard ce poate fi altceva decât parodierea, imitarea ironică, adică reprezentarea-joc? Schimbările istorice sunt schimbări de măști, resortul obscur rămânând același egoismul. "Respingând erezia manieristă a simulacrelor, Lyotard nu mai crede necesară ipoteza morții lui D-zeu, ceea ce deschide o fereastră spre transmodernism" (idem, p. 80). În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
include toate titlurile avute în vedere. Oricum, nu dorim să conturăm o distincție nereușită și nici să ne hazardăm în a defini selecția noastră. Și aceasta pentru că postura de față nu se vrea a fi ceea ce nu trebuie să fie: parodiere a intențiilor propuse. O primă sugestie ar constitui-o aceea care-l vizează pe cunoscutul Paul Goma și pe care autorul îl consideră "cazul cel mai enigmatic din ultimele patru decenii în spațiul culturii și politicii românești". Pentru a-l
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
suficient de încăpătoare, ca să ne ducă pe toți. Și, odată cu căderea serii, ne pomenim într-un adevărat labirint lacustru, un păienjeniș de canale, pe malurile cărora nu se zărește nici o casă. La început, totul mi se pare un soi de parodiere a Veneției, la limita farsei, regizată pentru uzul amatorilor de pitoresc. În locul faimoaselor gondole venețiene, sunt folosite plute colorate, în locul gondolierului un bărbat cu o prăjină care atinge fundul apei, în locul podului de la Rialto cerul înalt și gol, iar pe
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
mai bune gânduri, A dvs. ALEXANDRA MCCAFFREY Tonul scrisorii nu fusese o problemă; răspunsul ei trebuia să fie cel puțin tot atât de rece ca și cererea lui. Era nesigură numai în ce privește „Cu cele mai bune gânduri“. Putea să sune ca o parodiere ironică? Să încheie cu „Calde salutări“? Categoric, nu. „Aștept cu nerăbdare să vă revăd“? Nu. Închise plicul, ieși și puse scrisoarea la cutie. Se făcuse marți; a doua zi avea să-l vadă pe John Robert Rozanov. Acum, ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de colectivitate și mai puțin de drama individuală. La Liviu Rebreanu observă marea varietate a formulelor, ceea ce l-ar apropia de Balzac. Pentru critic Amândoi ar fi un roman din cele mai subtile prin caracterul său detectivistic, dar și prin parodierea acestei formule. La Hortensia Papadat-Bengescu, căreia îi comentează romanele Rădăcini și Logodnicul, remarcă ascuțimea analitică, sondarea zonelor obscure ale sufletului, preocuparea constantă pentru deviațiile naturii omenești. Despre Gib I. Mihăescu afirmă că e un romancier de școală dostoievskiană și îl
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
receptor familiarizat cu convenția parodică. Cu cât obiectul este mai cunosut și mai evident, cu atât imitația lui este mai ușor de decodificat și invers, cu cât obiectul apare ca abstract și greu de prins în tipare palpabile, cu atât parodierea lui se subtilizează, iar antrenamentul cultural al receptorului este decisiv în procesul decodării. Ponciful și pastișa devin forme ale parodiei frecvent întâlnite în discursul polemic literar, primul denunțând steriotipiile comportamentale și de limbaj ca automatisme ilare, iar cea de-a
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cele două să fie afectat. Ironia lui Flaubert se găsește la toate nivelurile: în detalii mărunte (ca piticul care apare dintr-o prăjitură), în pastișarea lui Chateaubriand, a Memoriilor de dincolo de mormânt atunci când evocă panoplia armelor în camera tatălui, în parodierea procedeelor poveștii, în menționarea de elemente neverosimile (de exemplu, când se spune că sfântul Iulian merge în ajutorul Templierilor, deși se cunosc luptele îndârjite între Templieri și Ospitalieri)346, ca și în ansamblul acestei povești despre un sfânt catolic care
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
ce spunem, în tot ce gândim"28. Pentru Bentham, ca și pentru principalii săi adepți Hobbes și Hume, plăcerea este în ea însăși un bine, iar suferința un rău. Această versiune este cunoscută sub numele de utilitarism hedonist. Supusă deseori parodierii, prin invocarea imaginii unei mulțimi necontrolate de oameni în căutare de plăceri, această versiune a utilitarismului susține, de fapt, ideea empirică potrivit căreia oamenii prezintă o tendință naturală spre hedonism, tendință de care ar trebui să țină cont orice doctrină
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
nu ca artă tradițională, moartă și ea odată cu Dumnezeu, ci ca amuzament, ca joc, ca simulacru. Avangardiștii au avut ideea măturării din lume a artei tradiționale și n-au reușit. Postmoderniștii au găsit o soluție mai sigură: o "moarte" prin parodiere, prin "rescriere". Vattimo dedică un întreg capitol morții sau amurgului artei. O anunțase cândva și Hegel, dar acesta o făcea în favoarea metafizicii, menită să depășească dialectic celelalte forme ale ideii în desfășurarea spre Spiritul Absolut. Au existat prevestitori ai morții
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și el doar de două paradigme în istorie: era reprezentării, sfârșită în secolul al XVIII-lea, și era nonreprezentării, pe care încă o trăim. Postmodernismul rescrierii pare a răsturna viziunea foucaultiană, fiindcă te întrebi: ce poate fi rescrierea altceva decât parodierea, imitarea ironică, adică "reprezentare-joc"? (Orice s-ar zice, din istorie nu poți ieși, ci doar să spui despre ea toate trăsnăile de pe lume!). Cu asemenea sofistică, reformatorii învățământului românesc postdecembrist au eliminat din programele de liceu criteriul diacronic în studierea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nu preia însă și bine face! nimic din atmosferă, construcția și intențiile auctoriale ale prozatorului pretins model. Nici macar obsesiile vizibile ori camuflate ale acestuia (viciul, kitsch-ul, culpă, visul, erosul thanatic) nu sunt altceva decât cel mult simple pretexte pentru parodierea rețetei interbelice a literaturii de consum, dar și a entuziasmului mitologizant fără egal cu care ideologia comunistă s-a înfruptat dintr-o serie întreagă de texte teziste inferioare estetic, considerate însă net superioare axiologic. Chiar și în prima parte din
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
renunță la elementul purificator, la conceptul nemuririi și construiește ideea de teatru în care spectatorul vede alter-egoul său. Adrian Marino definește burlescul drept „un comic excesiv, extravagant și adesea vulgar” sau „un tip de teatru comic, caracterizat prin caricaturizare și parodiere”. Timpul prezent, mai cu seamă, secolul al XXI lea a readus în atenție noțiunea grotesc, ca o categorie estetică a cărei trăsătură specifică este sinteza dintre umorul negru, polemică și tragism, cu accente variate, în funcție de epocă. Există opere grotești cu
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
său funciar. Apelul la romanța tradițională dezvăluie și o notă autohtonă a poeziei minulesciene: un trubadur, un jongler cu o psihologie balcanică, a cărei formă de expresie e bavardajul. Poezia lui M. e ușor de memorat și aptă de (auto)parodiere, cum s-a și petrecut în epocă. Verslibrismul minulescian (Vladimir Streinu), unul strict formal (constând în ruperea și redispunerea tipografică a versului clasic, ca vers liber), este un tip de exercițiu care a deschis calea celui veritabil în poezia română
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288163_a_289492]
-
expresioniste ale lui Buñuel. Aluzia livrescă este o altă constantă a stilului lui G. Se fac trimiteri la Poe sau la Melville, iar Călăuza rătăciților (având tulburătoare analogii cu filmul lui Tarkovski, Călăuza, realizat în același an, 1979), propune o parodiere și o reinterpretare a celebrei scrieri a lui Maimonide, un detaliu interesant prin semnificația sa desacralizatoare fiind momentul în care personajele profanează mâinile bătrânei călăuze. G. este un prozator rafinat, ale cărui personaje își pun întrebări existențiale semnificative, fără ca între
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287120_a_288449]
-
variat al formelor verbale care ridiculizează discursul direct sobru, indiferent de varietatea genurilor. Acest univers este foarte bogat, mult mai bogat decât se crede în mod obișnuit(...) caracterul și mijloacele de ridiculizare sunt foarte variate, ele nu sunt epuizate de parodiere și travestire, în sens restrâns"30. Libertatea și chiar tendința de răsturnare a ordinii impuse oficial, în paralel cu desacralizarea temelor religioase sau a momentelor de cult sunt tot atâtea paradigme la adăpostul cărora s-au putut cristaliza parodiile în
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
romanesc" și "Eposul și romanul" din volumul Probleme de literatură și estetică, Bahtin studiază particularitățile evolutive ale romanului din epopeic, ale epicului din eroic, concluzionând că la baza separației dintre sacru și profan (corespunzătoare binomului epopee/ roman) stă înclinația către parodiere a autorilor, care a intrat în spațiul scriiturii o dată cu invazia realului în imaginar. "În epoca elenismului are loc contactul cu eroii ciclului epic troian; eposul se transformă în roman", dar "materialul epic se transformă în material romanesc" numai prin mijlocirea
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Observând că niciodată "genurile parodice nu se încadrează în acele genuri pe care le parodiază"33, deși reproduc, formal, operele parodiate (un poem parodic nu rămâne pur și simplu tributar genului liric), cercetătorul "deconspiră" însăși esența fenomenului: operele rezultate în urma parodierii sunt "parodii în sens strict" și nimic altceva. Nu este uitată nici literaritatea textului parodic, asupra căreia se fac importante precizări prin intermediul exemplului Don Quijote. De pildă, sonetele cu care se deschide romanul: "[...] deși ca sonete sunt compuse ireproșabil, nu le
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
iau în calcul două texte oarecum legate între ele, ci numai cazurile în care se stabilește o intenție clară a autorului textului care parodiază de trimitere la un text anterior (sau la o sumă de procedee, de convenții, de pildă parodierea epicului cavaleresc în romanul picaresc 47, care lansează o modă tocmai prin faptul că "opune un realism comic idealismului ofilit al tradiției cavalerești"48). Așa cum observa Sanda Golopenția-Eretescu în articolul "Grammaire de la parodie", "ea poate promova o similitudine, și atunci
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]