126 matches
-
să plătească), manevră menită a-l propulsa încă o dată pe șugubățul poet, acum și cu ajutorul culorilor, decisiv, în orbita Nobelului. Ajunse, de aici, de la Casa Armatei (sau piața Matache, sau...), prin canalele diplomatice, în Suedia, glumițele plastice ale simpaticului nostru parodist au toate șansele internaționalizării. Se pare că, vai, ce n-am reușit, cîndva, prin Grigorescu, sîntem pe cale de a reuși acum prin autorul inubliabilei epopei La lilieci. Nițică răbdare. 19 aprilie Sugestia de a merge la Școala "Vasile Alecsandri", pentru
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cizelând, poate croi o formă impecabilă, structura lui nu-i deloc aceea a unui liric. De fapt, el mimează poezia. După câteva poeme cu turnură elegiacă, unde deplânge zădărniciile omenești, va trece la un registru care îi convine, acela de parodist: persiflează scrierile moderniste, „decadente”, face schime de amuzament citind stanțele macedonskiene. Oricum, C., care avea să-l prefere, ca poet, pe G. Coșbuc lui M. Eminescu, manifestă o receptivitate insuficientă față de lirism. Mai e și ostilitatea lui dintotdeauna în fața inovației
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
pentru desfășurarea a ceea ce Nicolae Manolescu numea „literatură pură”, un pretext pentru exhibarea ironică a tehnicilor literare, Dicționar onomastic fiind în primul rând „un mare repertoriu de teme și motive literare, de artificii, tehnici și mijloace romanești, privite cu ochiul parodistului, [...] un flaubertian joc de-a literatura, un loc al locurilor comune, pe care, inventariindu-le ca un scrib alexandrin, autorul le și persiflează”. Asemănătoare cu Dicționar onomastic e Bibliografia generală, alt repertoriu fantezist și parodic, de asemenea cu obiect fictiv
SIMIONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
familiei Mirmidon: capul familiei, personaj- narator în mai multe proze, Florentina, soția sa, Marius, fiul cel mare. Lor li se vor adăuga în cărțile următoare Alexandru și Constantin, băieții mai mici. Zece texte independente alcătuiesc o carte inedită, vădind un parodist superior. Calitățile și defectele protagoniștilor sunt dozate cu abilitate. Într-o urbe unde stereotipiile, conclavurile „intelectuale” sunt esențiale, aerul savant al motivațiilor înconjoară întâmplări banale sau, în chipul cel mai firesc, situații neverosimile, cu valoare simbolică. Spre exemplu, membrii familiei
PALAGHIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288626_a_289955]
-
lui M., ce refac sclipitor stilurile multor poeți contemporani, reliefând particularități care semnalează excesul, manierismul. Este, de altfel, cea mai originală parte a poeziei sale, situată într-o descendență ilustră, de la G. Topîrceanu la Marin Sorescu. Spirit ludic prin excelență, parodistul se și autoparodiază, recompunându-și tonalitatea dominantă în notă comică: „Să adormim, e ceasul înșelător de dulce, / departe, în mansarde, poeții se-nmulțesc. / E ora zero. Veacul se duce să se culce / cu tot ce are dânsul urât și nebunesc
MICU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288107_a_289436]
-
Noi parodii optzeciste, Pitești, 2001. Repere bibliografice: Alex. Ștefănescu, Cine este Liviu Capșa?, SLAST, 1987, 2; Doina Tudorovici, Liviu Capșa, „Hipodromul cailor de mare”, CNT, 1993, 51-52; Nicolae Prelipceanu, O carte cu doi autori, RMB, 1995, 1669; Gabriel Grigore, Un parodist, „Calende”, 1996, 3; Ion Roșioru, Trei poeți ai sudului, TMS, 1996, 9; Horia Gârbea, Parodii ca la Capșa, LCF, 2000, 36; Ion Roșioru, Liviu Capșa, „Mesaje pe robot”, TMS, 2000, 9; Catrinel Popa, Liviu Capșa, „Mesaje pe robot”, OC, 2000
CAPSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286084_a_287413]
-
de altfel, n-a avut timpul de excela În nici un alt curent. N-avem o tradiție solidă și „plictisitoare”, prin cantitate, a romanului romantic, așa cum n-o avem nici În materie de roman realist sau naturalist, noi fiind În esență parodiști ai unor genuri pe care, cu puține excepții, n-am știut să le cream. Am fost Întotdeauna mai talentați În a face metaliteratură, intertextualitate, post-roman, post-nuvelă, considerând că a te Înscrie Într-un gen limpede este, din start, un soi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Este reafirmată natura subversivă, duplicitar-hibridă a identității scriitorului: „Un contur formal academic ascunde o mezalianță inacceptabilă spiritului comun, veșmîntul de noblețe ascunde hipertrofii” care „desfrînează fantezia în acest spațiu al tuturor posibilităților” (p. 320). Amendînd prejudecata călinesciană a unui „Urmuz parodist”, Negrici consideră că „autorul parodiază parodia” și că „Din tendința de parodiere va rămîne constantă numai înlănțuirea pedantă a subordonărilor și distincția ostentativă a construcțiilor sintactice”. Concluziile sînt altminteri foarte în spiritul „modernismului tîrziu”: „consecințele acestei patologice terori a rostirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
condamnat, fără drept de apel, la facilitate și derizoriu: „Urmuz nu poate fi înțeles decît ca un fenomen pur reactiv și polemic. El nu creează un stil, ci parodiază un stil. Dar, vai, dacă parodia e totdeauna o operație lamentabilă, parodiștii nu merită nici măcar să fie plînși. Scrierile lui Urmuz sînt un simplu parazitism al unei formule convenite”. Încercînd să demoleze „legenda” lui Urmuz, eseul polemic al lui Alexandru George are meritul de a pune în discuție un „punct nodal” al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
desconsiderată prin denumirea de "gen minor", dar practicată pe scară largă, parodia a dobândit, în secolul XX, un statut pe măsura importanței sale, care îi garantează intrarea în circuitul fenomenelor literare importante. Prin modul său de raportare la lumile livrești, parodistul a provocat neîncetat barierele ficțiunii, asumându-și noul în chip paradoxal, întoarcându-se spre modele, procedând prin recuperarea și rescrierea, deci reactualizarea axiologică a acestora. Și acest tip de creator, original în talentul său, merită o discuție separată, dat fiind că
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
iar așezarea fenomenului literar în diacronie urmează sugestiile oferite de Margaret A. Rose. Am urmărit, de-a lungul Antichității, Renașterii și în postmodernitate, acele particularități ce țin de structura hipertextului (uneori comparându-l cu hipotextul) sau pot rezulta în funcție de atitudinea parodistului față de textul "victimă", adăugându-le, atunci când a fost cazul, și discuții asupra comicului sau ironiei, intertextualității sau metaficțiunii și celorlalte procedee cu care parodia relaționează în context romanesc. Am arătat astfel cum a evoluat înțelegerea parodiei de la o simplă tehnică
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
procedeele cunoscute) sau survine din simpla alăturare a realității textuale a celor două opere. La fel, ironia poate "dirija" intenția operei, textul parodiat servind pe post de "mască verbală sau ca un cod deturnat spre a ascunde sau deturna mesajul parodistului"5. Importantă de acceptat este operația de codificare ce ajunge practic să normeze lectura, ea fiind unul din punctele comune în care se unesc majoritatea excursurilor teoretice expuse de cercetătoare. De menționat că distincția sub auspiciile căreia autoarea își așază
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
deseori chiar printr-o (amuzată) autonegare. În majoritatea cazurilor, opera cu pronunțat caracter parodic include o critică uneori vehementă, alteori destinsă a modelului parodiat (sau/ și o satirizare a unor realități extraliterare). Aceasta este dublată salvator fiindcă, în caz contrar, parodiștii ar putea fi acuzați de ranchiună personală de creație, de inovația formelor precedente. Accentul cade, în lucrarea de față, pe problema parodiei. De-a lungul evoluției sale istorice, ea a suferit, dar a și a provocat mari modificări în ceea ce privește fenomenul
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
în vedere și filiațiile pe care le-a dezvoltat romanul, în cadrul fiecărei perioade istorico-literare analizate, alcătuindu-și structura prin preluarea altor specii (satira menippee în Antichitate, poemul eroi-comic în Renaștere etc.) și definitivându-și stilul în funcție de erudiția și talentul fiecărui parodist în parte. În Evul Mediu, parodia nu supraviețuiește doar pentru a fi supusă acelui ridendo dicere verum al Antichității târzii 6: ea semnalizează existența unei altfel de lumi, lumea pe dos, carnavalescul așa cum îl vedea Mihail Bahtin în François Rabelais
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
în cazuri mai rare, autoironică, ceea ce ne conduce spre perceperea parodiei (în special în secolul XX) atât ca relectură ("semn distinctiv al felului în care arta este receptată în diferite epoci"13), cât și ca formă de autoreflexivitate. Cine sunt parodiștii? Cu uimire constatăm că în foarte puține cazuri aceștia constituie "un nucleu" în sine, majoritatea fiind autori cunoscuți publicului grație unor altfel de scrieri, pentru că practică, în genere, o scriitură în note complet diferite de cea parodică 14. Contraexemplul considerat
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
și în teoria literară, unde numeroase studii oferă azi o pluralitate de perspective. Definițiile parodiei țin inevitabil seama de accepțiunile pe care le extrag istoricii literari/ teoreticienii/ criticii în urma studierii acelor texte superior cotate din punct de vedere estetic. Cum parodiștii sunt animați de cele mai diferite intenții cu putință, și natura explicativă a celor mai importante lucrări de specialitate va căuta repere distincte. Discutând, spre exemplu, motivația auctorială a parodiilor, se observă lesne că ea diferă de la o epocă la
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
manifestare a succesiunii dialectice a școlilor literare"22. La capitolul conexiunilor dintre parodie și umor, substanțiale precizări face Boris Tomașevski. Îi datorăm asocierea poemului epic eroi-comic renascentist cu binomul parodie/ roman. Acesta reprezintă, în concepția sa, și specia preferată de parodiști pentru că dispune de necesara deschidere către subiecte și chiar limbaje noi, spre deosebire de poemele didactice sau descriptive, care lasă mai puțin loc invenției epice. "Poemul epic a generat întotdeauna parodia", scrie Tomașevski, dar acordă mai multă atenție procedeelor parodice, urmărind cele
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Ca mecanism autogenerator, dar și de autocenzură al literaturii, parodia ia în calcul și "ridiculizarea unei școli literare adverse, desființarea sistemului ei de creație, "demascarea"" acesteia", ajungând să promoveze ceea ce s-a numit devierea de la normă. O asemenea operație practică parodistul prin introducerea unui procedeu preluat procedeul străin, în accepțiunea lui Tomașevski dintr-o scriere anterioară și infiltrat în opera proprie. Condiția sine qua non este cultivarea acestui procedeu în registrul comic: "dacă dezvăluirea procedeului va fi realizată într-o manieră
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Bahtin cercetase o mentalitate de tip parodic, de sorginte folclorică, acum menționează inventarea unui povestitor, de cele mai multe ori fără legătură "cu lumea literelor, provenind în majoritatea cazurilor din păturile sociale de jos, din popor", care (lucru de importanță vitală pentru parodist) "aduce cu el limbajul vorbit". O strategie datând încă din romanele lui Rabelais sau Cervantes, pentru că autorul nu și-a putut asuma, în toate epocile, libertatea "să-și rostească direct cuvântul". Prin urmare, acesta se vede nevoit să-și desemneze
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
hipertextualității, o dată ce în secolul XX se face din ce în ce mai auzită ideea că un text e întotdeauna derivat din textele anterioare, că o operă literară e întotdeauna purtătoare imensei biblioteci din umbră? Încercând o explicație, Genette distinge două operații majore la care parodistul poate recurge și pe care cititorul trebuie să le decodifice, în funcție de relațiile care se stabilesc între hipertext și hipotextul său: transformarea și imitația. De aici, regimurile în care ele pot evolua: ludic, satiric și serios. Din datele enumerate până aici
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
libertin și imoral. Pornind de la ideea că, de fapt, cel dintâi receptor al textului parodic este una și aceeași persoană cu autorul, Jauss vrea să descopere ce anume l-a împins pe respectivul autor să parodieze acea operă. Inițial cititor, parodistul se orientează spre alegerea unui text anume motivat de un grad mai mult sau mai puțin ostil de identificare cu acesta. Înglobând unele idei din psihanaliza freudiană, Jauss extinde apoi sfera identificării la orice participant la lectura respectivului text. Iar
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
simpatetică, kathartică și ironică. În acest punct, studiul se leagă de teoria mai apropiată de noi, propusă de Matei Călinescu: cea a recitirii și, implicit, a rescrierii textului literar. "Lectura holistică" nu este un concept străin de parodie, caci și parodiștii, concurând, prin intermediul literaturii, exegeza, încearcă în fond să producă lecturi, chiar dacă lipsite de inocența cititorului-descoperitor de lumi imaginare. Iar dacă noțiunea umanistă de autor (în sensul de "sursă generatoare de semnificații fixe și fetișizate în text") nu a fost încă
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
și importanța cu totul specială acordată, în interiorul parodiei literare, cititorului. Spre deosebire de rolul pe care-l joacă în alte fenomene literare, unde este redus la calitatea de "simplu spectator al textului", aici gradul său de participare este mult mai mare. Dacă parodistul își codifică textul în funcție de propriile intenții mai mult sau mai puțin subtile -, receptorul va fi capabil să-l decodifice respectând rigorile unei lecturi serioase, recurgând la cunoștințele literare pe care le cere textul respectiv, mergând, în ultimă instanță, literalmente la
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
asupra acestui detaliu toți exegeții de azi și de ieri par să fi ajuns la un consens: spiritul parodic atribuia, odinioară, un rol aparte rostirii parodia antică se naște o dată cu actul spunerii, al exagerării prin și de dragul limbajului. Destinul primilor parodiști este legat de anumite "personaje", mimii, unii dintre aceștia reținuți portretistic și de istoria literară, și de modul acestora de a "schimonosi" arta de a vorbi frumos și convingător. În ciuda distanțării temporale, nu lipsesc deci rețelele prin care opera literară
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Punând accentul pe efectul de ridiculizare care se obține prin mijlocirea textului parodic și incluzând în acest tip de literatură subiectele cele mai lipsite de demnitate, definiția însăși se dovedește mimetică: Aristotel făcuse cel dintâi precizările cu privire la "caracterele" articulate de parodiști în operele lor, dar se referise, în egală măsură, și la stilul scrierilor respective. Le Petit Larousse surprinde prin lipsa de densitate, neoferindu-i termenului decât două rânduri, primul tributar paradigmei parodice cultivate îndeosebi de teatrul francez clasic, iar cel
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]