67 matches
-
nu s-a produs decât fragmentar prin cele câteva articole program relevante Introducția la Dacia literară scrisă de M. Kogălniceanu, fiind cel mai ilustrativ sau, la nivel individual, prin numeroșii teoreticieni ai epocii care transpuneau idealurile generale într-o manieră particularizantă, subiectivizată și, ca urmare, alterată. De altfel, "neodihna" acelei epoci nu avea cum să corespundă unui sistem literar coerent și echilibrat. Această absență a omogenității se datorează, pe de altă parte, și stadiului incipient în care se afla cultura română
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
realităților istorice presante și aspirația către eternizarea creației prin scoaterea acesteia din datele ei locale și înscrierea în atemporalitate. Pentru a îngroșa liniile acestei explicații, putem sugera că tendințele romantice corespundeau elanurilor politice ce presupuneau definirea ca nație prin trăsături particularizante și prin încadrarea în granițe spațio-temporale precise, în vreme ce tendințele clasice vizau mai mult necesități artistice ale unei literaturi aflate în stadiul primelor exerciții estetice. Aceasta ar explica, până la un punct, de ce mulți dintre pașoptiști gândeau clasic (în articole, manifeste, arte
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
netă între cele două tendințe, o trasare riguroasă a contururilor reprezintă o sarcină destul de dificilă. Cu toate acestea, pentru a avea o imagine mai clară a epocii și a modului de gândire pașoptist, este necesară identificarea neoclasicismului concretizat prin viziuni particularizante subsumate ideologiei clasice care au subminat aparenta impunere victorioasă a romantismului. Dincolo de elementele multiple care sunt prezente la nivelul operelor prin cultivarea fabulei, a satirei sau a epistolei (specii clasice în esență), prin predispoziția către o claritate și sobrietate a
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
precum este analogia 299. Implicat în structurarea și în manifestarea conștiinței lingvistice și participant la conturarea bazei psihologice -considerată, în sens larg, atît ca formă de existență a limbii, cît și ca principiu de schimbare al ei− , psihicul, ca trăsătură particularizantă a unei comunități, se relevă ca avînd raporturi diverse cu limba, căreia, de obicei, îi atribuie anumite trăsături și îi orientează direcțiile de evoluție. Limbă și realitate Din credința că se raportează la realitate și că poate comunica despre realitate
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
evident reflectate la Malebranche. S-ar părea, din cele prezentate, că fiecare dintre relațiile stabilite între trăsăturile limbilor și modalitățile de filozofare își are o anumită întemeiere, dacă se admite că un sistem filozofic nu se raportează la toate trăsăturile particularizante ale unei limbi, ci numai la o parte sau numai la una dintre ele. În acest caz, fiind în posibilitatea de a valorifica una sau alta dintre caracteristicile limbii, modalitatea de filozofare se poate diversifica destul de mult pînă la a
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
filozofiei realizate într-un spațiu lingvistic nu trebuie respinsă, ea nu trebuie nici absolutizată în sensul unei totale imposibilități a trecerii dintr-un spațiu lingvistic în altul cu același mod de filozofare. De altfel, universaliile lingvistice, ce depășesc arealul aspectelor particularizante, ar asigura în orice împrejurări un nucleu al posibilităților de corespondență și de comunicare între diferite spații, deschi-zîndu-se unul către celălalt. Pe de altă parte, înainte de a fi o construcție lingvistică, opera filozofică este o construcție ideatică, un produs al
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
structura discursului (textului) filozofic. Este evident că subiectivitatea discursului filozofic este total diferită de cea a discursului beletristic, unde se valorifică posibilitățile conotative ale limbii, deși, uneori, îndeosebi la marii scriitori, se poate uza și aici de structurile de idei particularizante. Discursul filozofic, forma de particularizare a limbajului filozofic, este determinat în mod hotărîtor de lumea analizată. În filozofie, cosmosul nu este realitatea, ci o anumită viziune despre realitate, un antropocosmos singularizat, ca în artă, dar construit și exprimat altfel, cu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
traduse) cu conținut filozofic, el ar fi urmărit asigurarea unui aspect total diferit al textelor filozofice în raport cu cele literare, dar fiindcă nu a urmărit acest lucru, prin folosirea cuvintelor vechi −cu semantism bogat și sugestive−, textul filozofic eminescian oferă aspecte particularizante din acest punct de vedere. Prin preferarea cuvintelor indigene în locul împrumuturilor neologice "reci" și inexpresive sau în paralel cu acestea, se produce o atenuare a granițelor care delimitează stilurile, fie printr-o extindere funcțională a cuvintelor vechi, fie prin atribuirea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ar fi stabilirea unei relații între minte și smintire). Strădania sa de a legitima un presupus "sentiment românesc al ființei" se concretizează prin reconstrucții ale unor cu-vinte (precum întru, rost, sinea etc.) sau prin supraevaluarea, din perspectiva identificării unor trăsături particularizante, a unor forme gramaticale (cum ar fi infinitivele lungi, variantele de viitor sau derivarea unor verbe de la substantive). Dar, atît cuvintele, cît și formele gramaticale respective sînt scoase atît din contextul secvențelor vorbirii, cît și din structura claselor și categoriilor
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în toate unghiurile și în special explorator al etniei, pasional și reflexiv, programul său tinde spre panoramic și uriașenie. Stilistic, arhitectonic, Imnele bucuriei prefațează toate construcțiile viitoare de gen: viziunea (supradimensionată hugolian), regia, mișcarea, instrumentația verbală, toate instituie o heraldică particularizantă între introspecție și oracular. Texte imnice, acum uitate, publicase în 1934 Adrian Maniu în Cartea țării. Țara lui Ioan Alexandru, începând cu Imnele Transilvaniei (1976), se revarsă în aproape două mii de poeme motive de ceremonial, de solemnități și elegie. Preluând
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Posed o fabuloasă experiență a sărăciei (...) / am mers după frumusețe ca un halucinat... / Dacă individul acesta zis Poetul / nu ne zice dacă trăim în frumusețe și măsură / ori în greșală și desfrâu, / atunci despre ce naiba să ne zică?" (Împotrivire). Trăsătură particularizantă: poemele sale reprezentative invită prompt la lectură, după cum se și lasă ascultate; concomitent, acționează la el (ca la alți moldoveni) dedemultul și departele, de unde o scenografie plasticizantă (turnuri, cavaleri, castelane), reverberații, ceremonii și simbolisme, invariante și ecouri cu tente patetice
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pe tronul lui..." Din trecut răzbat mărturii de luat în seamă; i se adresează Antigona, Crimhilda, Isolda; o dată poeta se simte Ondină; altă dată trimite precum Ion Vinea și Cezar Baltag la biblicul Absalom. În cele din urmă, dimensiunea sa particularizantă nu ține de paradigma funerară, de vreo mistică a morții, ci de calitatea artei, de ceea ce ea înțelege prin Spațiul dintre cuvinte; e vorba de valorificarea expresivă a articulațiilor și interstițiilor, de instrumentația metaforică, de dicțiunea sobră, de frenezia și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
natura specifică poeziei și efortul de eliberare al artei (pe cât posibil, în condițiile social-istorice date) de subordonarea față de orice alte valori, de sincronizare a mișcării literare de la noi cu cea universală nu fără a menționa că, în fiecare etapă, caracterele particularizante se precizează prin creația unor poeți din toate generațiile, o seamă dintre ei traversând toate mutațiile, oricât de contradictorii, ale poeziei, în perioada postbelică. Studiul Direcții în poezia contemporană se dovedește valid și rămâne actual mai ales în micro-sinteze, în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
faptul că inducția ar urca de la judecăți particulare la judecați universale, în vreme ce deducția 43 H.Wald, op.citată, p.158-159. 32 ar coborî de la judecăți universale la judecăți particulare. De altfel, silogismul însuși este, în același timp, și generalizant și particularizant. Contradicția dintre inducție și deducție rezidă în faptul că, în vreme ce inducția este o ridicare de la senzorial la rațional, deducția este o mișcare exclusiv rațională, fie că urcă, fie că coboară 44. Inducția se termină în momentul în care atinge planul
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
faptul că inducția ar urca de la judecăți particulare la judecați universale, în vreme ce deducția 43 H.Wald, op.citată, p.158-159. 32 ar coborî de la judecăți universale la judecăți particulare. De altfel, silogismul însuși este, în același timp, și generalizant și particularizant. Contradicția dintre inducție și deducție rezidă în faptul că, în vreme ce inducția este o ridicare de la senzorial la rațional, deducția este o mișcare exclusiv rațională, fie că urcă, fie că coboară 44. Inducția se termină în momentul în care atinge planul
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
Antonesei funcționează ca un magnet ce atrage, eficient și irepresibil, cele mai variate influențe culturale. După cum, la fel, odată cu primele texte din Căutarea căutării (1978-1989) sunt evidente și racordarea la o poetică generaționistă, și refuzul ei orgolios, în numele căutării notei particularizante. La o plasare oarecum reverențioasă față de miezul tare al poeziei optzeciste trimite, mai întâi, seria de referințe livrești de tot felul risipite din texte sau din peritexte: primul text al cărții, Ca și cum, este dedicat "Memoriei lui Radu Petrescu", iar un
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
fac parte din aceeași familie de spirit modern și își propun, alături de alți tineri poeți: Mihail Crama, C.T. Lituon, Radu Teculescu, să abordeze aproximativ același perimetru tematic vagabondajul geografic, orașul tentacular, mirajul medievalismului, al nopții, al lunii"), apreciind că nota particularizantă a autorului Izobarelor ar consta însă în preferința pentru prozodia tradițională: "Scrise în strofe aproape clasice, cu ritm și rimă, poeziile lui Mircea Popovici se deosebesc de cele ale congenerilor săi, care preferau versul alb, prin această muzicalitate formală". Mai
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
dovedit o înclinație pentru un eclectism foarte la modă între ceea ce criticul de artă Valentin Ciucă numește "joncțiunea tiparelor clasiciste cu cele medievale sau postmedievale", joncțiune având ca rezultat "o sinteză cu elementele unui nou mod constructiv cu specific local particularizant, unde tiparele impuse de autoritatea timpului se integrează într-o compoziție arhitecturală armonioasă și rafinată, trecută prin filtrele orgolioase ale spiritului locului. Drept consecință, nu o dată în forma occidental-clasicistă a unor palate sau case boierești, se insinuează încă elementele decorului
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
între sens literal (fundamental) și sens figurat (contextual), între semnificația convențională și semnificația locutorului (P. Grice). Contextual, sensul literal și semnificația convențională, ce țin de lexic sau de limba ca sistem static, pot fi actualizate în discurs într-un mod particularizant, cu sensuri adiționale (contextuale) și semnificații proprii locutorului, intenționale. Acest fapt ne impune contextualizarea sau analiza contextuală a intervențiilor discursive, pentru a determina sensul și referința intenționate de locutor, depășind astfel „intenția lectorului” și „intenția operei”. Astfel, funcție de context, rostind
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
alanilor, este de presupus că acest proces i-a implicat, într-o primă etapă, pe descendenții massageților, pe sciții asiatici - dahaii est-caspieni - și respectiv pe sacii dintre Oxus și Iaxarte, populații nord-iraniene înrudite cu sarmații, dar cu anumite pregnanțe central-asiatice particularizante în raport cu aceștia. Posibila încorporare ulterioară, în decursul avansării spre vest, a unei mari părți a aorșilor și a altor ramuri sarmatice răsăritene, a accentuat elementele de înrudire între sarmați și alani, îndreptățind pentru o anumită etapă istorică formula terminologică generică
PREZENŢE SARMATICE ȘI ALANICE TIMPURII ÎN INTERFLUVIUL PRUTO-NISTRIAN by Cezar Furtună () [Corola-publishinghouse/Science/91551_a_107351]
-
iar, în cazul noțiunilor, relații hiperonimice sau hiponimice (gen-specie). Pentru a n a l i z a d i s c u r s u l u i, sinecdoca prezintă interes pentru variația denotației produsă în cadrul enunțurilor. Există o sinecdocă particularizantă atunci cînd se denumește o colectivitate printr-un element reprezentativ, care produce efectul de exemplarizare (românul este sceptic din fire), și o sinecdocă generalizantă, dacă întregul înlocuiește partea, care poate duce la o disoluție referențială (s-a trezit cu poliția
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
centrează pe investigarea diferitului cultural, subliniind funcționalitatea socială a alterității. Indiscutabil, există o "natură umană", caracterizată prin tendințe și pulsiuni (instincte) universale: afilierea, altruismul, curiozitatea, supunerea, căutarea hranei, repulsia, sentimentele paterne, materne sau filiale. Care sînt însă achizițiile identitare "date", particularizante? Un destin aparte în acest registru l-a jucat conceptul de "rasă". Mai poate fi astăzi susținut însă un asemenea concept? Neîndoielnic, există caracteristici fizice vizibile diferite ale unor populații distincte, care au îngăduit realizarea unor taxonomii rasiale. Cele mai
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
americană, indiferent cât de robuste și de vibrante erau elementele ei - portul popular, limba, bucătăria națională sau muzica -, aveai toate motivele să fii Îngrijorat că poți fi călcat În picioare foarte ușor. În Încleștarea constantă dintre forțele omogenizante și cele particularizante ale globalizării, se părea că forțele omogenizante-americanizatoare sunt sortite să aibă câștig de cauză. Globalizarea părea că va fi după chipul și asemănarea Americii, că va avea până și gust american. Evident, acest fapt a declanșat o reacție de respingere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
este o bună ilustrare a faptului că un text nu este compus numai din ceea ce spune explicit. Ceea ce este spus exprimat este inseparabil de ceea ce este presupus: Sîntem cei mai citiți. Enunțul general T44 este supus mai întîi unei aplicații particularizante a subiectului prin semnătură și ajunge astfel la o aserțiune de tipul: La tribune de Genève este ziarul cel mai citit. Este un slogan conform genului de discurs așteptat: asocierea unui nume propriu și a unei proprietăți pozitive. Prin statutul
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
lui Mr. Gray trece prin trei reformulări succesive și prin ivirea tardivă a unui nume propriu. Se trece astfel de la o primă perioadă care descrie un prototip (de la N1 la N3) la o a doua perioadă care este o descriere particularizantă (N4, N5): DESCHIDEREA primei perioade Yankeul ĂSTA [N1] e vorba de (ESTE) UN tip [N2]... (ESTE) de fapt, americanul tipic [N3] ÎNCHIDEREA primei perioade (Re)DESCHIDEREA perioadei a doua Jim Baldwell ĂSTA [N4] mi s-a părut întotdeanua că ESTE
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]