176 matches
-
dilată formele: oamenii și peisajele capătă dimensiuni insolite, aparent ireale, unde detaliul devine expresia maximă a volumelor. Personajele lui Botero nu reflectă nici bucurie, nici durere, au privirea pierdută în gol și sunt imobile, parcă ar fi reprezentări sculpturale. Când pastișează artiști clasici, ca Velázquez sau Caravaggio, tablourile lui sunt executate în spirit de frondă, până la caricatură, ca ""Mona Lisa"" după Leonardo da Vinci. s-a născut la 19 aprilie 1932 în Medellín, oraș din Columbia (America de Sud). La vârsta de 12
Fernando Botero () [Corola-website/Science/298240_a_299569]
-
Aici se cuvine însă o lămurire preliminară. A califica drept sămănătorist pe d. Victor Ion Popa ar însemna să dăm o judecată parțială și exterioară. Fiindcă d-sa nu este unul din acei nenumărați epigoni ai unui curent astăzi istoric, pastișând numai în umbra unui excepțional talent. Moldovean el însuși, duios prin natură, cunoscător al sufletului rural, așa cum ne-a dovedit și Mușcata din fereastră, d. Victor Ion Popa duce mai departe o anumită sensibilitate etnică, regionalistă. POMPILIU CONSTANTINESCU SCRIERI: Ciuta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288917_a_290246]
-
mai putea povesti, la urma urmelor? Ce ți-aș mai putea spune, fratele meu ucigaș? Că îți simt lipsa. Că te voi uita în cele din urmă și pe tine (...)289. Majoritatea biletelor sunt scrise în această formă evanescentă ce pastișează epistola amoroasă și meditația nocturnă, conducând în cele din urmă la descoperirea unei lumini particulare chiar în banalitatea cotidiană. Multe dintre ele pornesc de la înregistrarea unor detalii prozaice pentru a ajunge - prin intermediul „privirii magnetice”290 - la revelația că ordinea pe
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
dada, 1925). Un precursor al modernismului autohton este T. Arghezi, cel care a contrariat „precupeții de zer critic” (Arghezismul, 1925). În prozele lui moderniste, B.-F. dinamitează retorica tradițională, cultivă „comedia limbajului”, dă o interpretare literală sau echivocă expresiilor metaforice, pastișează formula umoristică urmuziană. Textele subminează ordinea lumii burgheze, înlocuind-o cu un univers absurd și bizar. Personaje-marionetă, descinse din omul-robot integralist, trăiesc „sub zodie citadină”, în civilizația industrială de inspirație futuristă, în Răzbunarea lui Papufili sau în „trilogia” Supraamericanul, din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285887_a_287216]
-
genealogiile întâlnite în romantism. Prelucrarea „izvoarelor” e realizată cu o ingenuitate prefăcută, de tip Borges: sursele fanteziste sunt consemnate, colate, luate în serios, corectate în părțile prea de tot incredibile, interpretate detectivistic în funcție de enciclopedia unor cunoștințe inventate. Sunt introduse și pastișate diverse subcoduri literare, fiind frunzărite registrele convenționale de genul aforismelor, panseurilor, schimbului epistolar. Personajul autorului este introdus prin jurnalul pe care îl ține și care nu e decât un pretext narativ pentru crearea unui spațiu în care să se întâlnească
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287647_a_288976]
-
înainte: "Stăpân sunt și vorbesc: deci m-ascultați"; travestirea cu funcție degradantă: transpunere a unei enunțări "nobile" în registrul burlesc, cum este cazul în Pupitrul de Boileau; pastișa satirică, în care se imită un stil prin exagerarea lui. Genette consideră pastișa drept o specie a parodiei, separând-o de celelalte în baza caracterului său non-satiric. În principiu, o pastișă reușită nu poate fi disociată de enunțarea pastișată; cu alte cuvinte, doar elementele paratextuale (o indicație "pastișă", o semnătură distinctă de cea
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Boileau; pastișa satirică, în care se imită un stil prin exagerarea lui. Genette consideră pastișa drept o specie a parodiei, separând-o de celelalte în baza caracterului său non-satiric. În principiu, o pastișă reușită nu poate fi disociată de enunțarea pastișată; cu alte cuvinte, doar elementele paratextuale (o indicație "pastișă", o semnătură distinctă de cea a autorului discursului parodiat) atestă duplicitatea acestui tip de enunțare. Parodia face să intervină două instanțe enunțiative: locutorul lasă să reiasă din spusele sale o altă
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
prin exagerarea lui. Genette consideră pastișa drept o specie a parodiei, separând-o de celelalte în baza caracterului său non-satiric. În principiu, o pastișă reușită nu poate fi disociată de enunțarea pastișată; cu alte cuvinte, doar elementele paratextuale (o indicație "pastișă", o semnătură distinctă de cea a autorului discursului parodiat) atestă duplicitatea acestui tip de enunțare. Parodia face să intervină două instanțe enunțiative: locutorul lasă să reiasă din spusele sale o altă sursă enunțiativă, pe care o prezintă ca fiind ridicolă
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ea traduce, în egală măsură, un ton și o atitudine persiflante. Condescendența unui enunț precum " Onorate domnule profesor, spre părerea mea cea tare de rău, vă înțeleg" este infirmată de pasajul imediat următor, unde cuvântul "jidan", folosit de adversar, este pastișat prin subliniere grafică și folosit ca argument bumerang în confruntarea deschisă: În avântul dumneavoastră nemăsurat de a boteza cu numele de jidan pe oricine vă contrazice, și cu atât mai vârtos pe cei care ca om politic v-au distrus
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
fixare în memoria lectorului, prin repetiție, a asocierii dintre numele adversarului și o imagine descalificantă, deci printr-o voluntară și premeditată tautologie asociativă: A.C. Cuza=omul unei singure cărți, ca armă sigură de persuadare. În alt text, repetarea cuvântului "jidan", pastișat prin sublinierea grafică, joacă rolul argumentului bumerang, focalizând atenția pe culpa prioritară a adversarului: aceea de susținător al discriminării etnice. De asemenea, repetarea formulării interogative "de ce uitați?" în același paragraf accentuează ideea unei acuzații directe în fața căreia adversarul trebuie să
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ca automatisme ilare, iar cea de-a doua "divulgă facilitatea unui autor, chiar prin faptul că-l arată ca imitabil, dar nu-l distruge: e un exercițiu de stil care indică mai curând disponibilitățile critice și stilistice ale celui care pastișează"238. Autorul comicologiei atașază burlescul în complementaritatea parodiei, subliniindu-i natura comic-carnavalescă. Prin burlesc, obiectul nesemnificativ sau, dimpotrivă, cel pretențios este reflectat într-o oglindă deformantă, care fie-i augmentează artificial trăsăturile, fie i le mimimalizează. Înainte de a încheia considerațiile
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Cartea ospitalității, deja pomenită, este edificator în acest sens. Astfel diversele practici textuale pot fi asimilate cu elemente ale ospitalității. Moto-ul ar putea fi oaspetele de onoare, citatul oaspetele de marcă în timp ce aluzia doar un oaspetele de-al casei; pastișa ar avea de a face cu darul de sine, în timp ce culegerea și florilegiul evocă banchetul. Traducerea, practică textuală în palimpsest, după Genette, pune tulburător problema ospitalității străinului care este textul tradus și secole de-a rândul traducătorii și teoreticienii vremii
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
fiind expresii perfecte ale unei anumite forme de viață colective, forme moarte, nu mai pot servi ca izvor de inspirație, nu mai pot fi teme pentru alte realizări artistice. Pentru a crea în stilul Mioriței și nu pentru a o pastișa "trebuie să treci dincolo de formele poeziei populare, să cauți și să te adăpi de la izvorul din care s-a născut Miorița"538, tehnică poetică pe care o reușește Dan Botta în Cantilenă. În acest sens, Eliade reproduce în nuvelă - dar
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
V. e mai puțin interesant. Scrie o lirică a resemnării în fața vieții, cu accente tragice, consumate pe cont propriu. Versul se derulează în vocabularul vremii și este influențat de simbolismul teoretizat de Ov. Densusianu, atingând înălțimea modelelor numai atunci când poetul pastișează. Un antemergător este Tudor Arghezi, de la care preia modul de a transpune misterul naturii și timbrul de umilință al țăranului, elemente la care se adaugă, în câteva situații, răbufniri amintind de Octavian Goga. Versurile evocă uneori un drum neîmplinit și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290594_a_291923]
-
a izvorî dintr-o lectură greșită atât a lui Caragiale, cât și a lui Gilles Deleuze, bunăoară, autori pe care postmoderniștii au jurat. Doar că maniera nu e niciodată stil, iar simulacrul deleuzian nu e niciodată copie a identicului 6. Pastișa, oricât de strălucită ar fi, ascunde întotdeauna, dincolo de cuvinte, nimicul. Wittgenstein spunea că pentru a contempla catedrala trebuie să dai jos schelele. Or, în poezie, schelele sunt chiar cuvintele. Dacă dai jos schelăria baroc-grandioasă a cuvintelor din Levantul rămâi în fața
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Păcățian, C. Băilă, precum și lui Alexi. Culegeri de folclor, realizate, ca atâtea altele în epocă, fără vreo preocupare metodică sau științifică, publică N. Petra-Petrescu și C. Băilă. În foiletonul revistei Th. Alexi e prezent cu un amplu roman istoric, Ciocoii, pastișă inabilă după Ciocoii vechi și noi al lui Nicolae Filimon; tot el mai publică Amor în veacul crâncen, de asemenea roman de inspirație istorică, iar Virgil Onițiu, A. Vlaicu, N. Petra-Petrescu, I. Pop-Reteganul, N. Popilian, Emilia Lungu, Ion Broju și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288480_a_289809]
-
și la Guénon, iar Maritain Îi era afin. Nu e deloc o coincidență Întâmplătoare, căci referința „teozofică” probantă la Maritain apare În Fragmentarium: „Dacă ne gândim la un Maritain, René Guénon, J. Evola, Ananda Coomaraswamy etc. - putem spune, fără a pastișa versul lui Camil Petrescu, că elitele văd În Evul Mediu ideile”5, versul cu pricina fiind deturnat inițiatic. Premisa este teozofică pentru că, deși extrapolează credințe și imagini arhaice, o face tardiv și confuz Într-o direcție care acceptă, ba chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
în care ia penelul sau stiloul în mână, renunță la inocența sa și fură de la clasa dominantă - cu care este în contact încă de la naștere - un fel diferit de a se exprima. De aici nu poate să se nască decât „pastișa”, adică o contaminare între două feluri de a fi și două feluri de a vorbi. Dar, de obicei, opera unui artist „naiv” se vrea realizată prin intermediul grației: de aceea, efectul său este extazul. În timp ce „pastișa” nu este așa, prin natura
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
poate să se nască decât „pastișa”, adică o contaminare între două feluri de a fi și două feluri de a vorbi. Dar, de obicei, opera unui artist „naiv” se vrea realizată prin intermediul grației: de aceea, efectul său este extazul. În timp ce „pastișa” nu este așa, prin natura sa (la unii mari scriitori, ea poate produce entuziasm, dar niciodată extaz). Aceasta înseamnă că ceea ce prevalează în opera artistului „naiv” este natura sa populară și că „pastișa” se află doar la suprafață. Există, într-
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
de aceea, efectul său este extazul. În timp ce „pastișa” nu este așa, prin natura sa (la unii mari scriitori, ea poate produce entuziasm, dar niciodată extaz). Aceasta înseamnă că ceea ce prevalează în opera artistului „naiv” este natura sa populară și că „pastișa” se află doar la suprafață. Există, într-adevăr, o poezie și o pictură populare (la rândul lor, produse ale unor contaminări ce au avut loc în epoci precedente); iar reprezentările acestora sunt cele care prevalează și în opera celui mai
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
au acoperire în practică, ele fiind apanajul pastișei, singura care imită o școală (trăsături ale unei școli), un gen literar sau coordonate ale unei perioade literare aflată într-un proces decadent. Am văzut cum parodia este încadrată la "transformare ludică", pastișa la "imitație ludică", travestiul burlesc la "transformare satirică", iar șarja la "imitație satirică". Iar dacă pastișa este imitație de stil, parodia strictă procedează la transformarea textului, deci va fi definită ca transformare semantică, "deturnare a textului cu modificare minimală" (în timp ce
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
sau elogiilor ce-ți lipsesc de început de carte, și care trebuie să fie scrise de oameni cu greutate și cu titluri, poate fi lecuit dându-ți dumneata singur osteneala să le faci". Îi recomandă nu un plagiat, nu o pastișă, ci o parodie căci, dincolo de a se angaja într-o critică a celorlalte opere, parodia rezistă în fața publicului mulțumită elementelor de creație pe baza unor modele pre-existente, bucurându-se, cum am văzut, ca o condiție sine qua non, de "greutate
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
oștile Anticilor și ale Modernilor pentru deținerea supremației "în jurul unei palme de pământ aflătoare pe unul din cele două piscuri ale dealului Parnas"275 pentru a-și schița propriile idei cu privire la parodie și la alte tipuri de literatură imitativă, precum pastișa. Imaginarul swiftian se organizează sub forma adresării directe a librarului către cititor, urmată de o Predoslovie a autorului, mai exact o apologie a satirei, și, în fine, Istorisirea amănunțită și adevărată etc. Această din urmă parte și cea mai întinsă
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
lui Defoe la cea heterodiegetică, în cazul lui Vineri sau limburile Pacificului) este și ea subminată, întreruptă de fragmentele de jurnal. Parodia se instalează aici prin faptul că autorul nu-și tratează personajul ca pe o moștenire oarecare, ci îl pastișează cu o ironie blândă, făcându-l să devină o caricatură a intențiilor constructive, a "moralei" pe care Defoe le atribuia acțiunilor întreprinse de eroul său. Robinson-ul lui Michel Tournier este mai degrabă un contemplativ decât un "om al faptei". El
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
și în ce mod se raportează parodistul la modelul său. Atunci când stilizează pur și simplu un text, glosând pe marginea unui subiect arhicunoscut, un romancier redistribuie scrierea originară sub forma unor nuclee fie imitative, fie aluzive, folosește citarea exactă sau pastișează. Modelele parodiei variază, alegându-se în general fie forme codificate (mitul, epopeea, satira menippee, poemele epice medievale), fie anumite opere (Tournier), stiluri (Rabelais) sau convenții literare (Cervantes). La rândul lor, acestea din urmă se încadrează în canonul literar universal, fac
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]