57,719 matches
-
care am simpatie nu i-am ars ca celorlalți portretul. Fu un Bergami. Mîndrețea lui, aureolată de prestigiul ce înveșmîntă în ochii femeilor pe aceia care au ucis, îl făcu să treacă de la coada butcei Domniței Ralu, la dînsa în pat. Primi drept plată Măgura și topuzul armășiei. Cum vezi dar, surceaua n-a sărit departe de trunchi și cred că și starea sa sufletească trebuie să fi fost la fel cu a mea pentru ca el, în floarea vîrstei, să fi
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
neghicită și chiar înlăturată ca posibilitate. Odată divulgată originea străbunicului, Pașadia poate fi bănuit de mistificare. Povestitorul, s-ar zice, îl acuză indirect, din moment ce l-a avertizat pe cititor în secvența anticipativă de zvonul care îi atribuia veneticului ajuns în patul domniței Ralu o origine joasă, asupra căreia, pare-se, acesta păstra tăcerea. Cum istoria plăcintarului levantin, malițioasă invenție a tatălui, și a pretențiilor nobiliare pe care le avea Mateiu Caragiale e la fel de cunoscută ca romanul, lectura personajelor se așează imediat
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
despre cel mai obișnuit clișeu care definește Balcanii - amestecul de nații: "Femeile ce slujiseră de matcă - greaca ursuză și sanchie clocindu-și cu gura încleștată lunga dambla între hîrdaiele de neramzi și de gazii, sîrba haină și dîrjă care, pe patul morții, scuipase grijania în barba popii și-și dase sufletul blestemîndu-și copiii, brașoveanca zăcașă și fățarnică roasă de schiros și de pizmă - înveninaseră mai mult acel sînge bolnav, îi sporiseră funesta zestre de racile și de beteșuguri, dar ascuțiseră totdeodată
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
a găsit-o de la bun început neprielnică și învrăjbită împotriva lor. La o privire înapoi redescoperim portretul primului dintre Măgureni: balcanic îi e portul, a balcanic îl ghicește după semnele chipului Povestitorul, balcanică e și istoria ce-l aduce în patul unei domnițe din Balcani. De acest cuvînt se teme Pașadia atunci cînd, în fața portretului străbunicului, Povestitorul descoperă atîta balcanism. Și, cu sonoritatea unui singur cuvînt, Pașadia încearcă să păcălească soarta potrivnică și să-l nege: "Fu un Bergami." Și Povestitorul
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
urmelor, chiar și în situațiile în care C.J.C. ocupă toată pagina, cel mai pregnant lucru este percepția lui Umbral despre Cela, nu cercetarea obiectivă a faptului biografic, ci capriciile și umorile cercetătorului. Astfel este văzut creatorul Stupului, de pildă, lîngă patul de moarte al unui prieten poet: "Iată-i pe cei doi vechi prieteni, în fața mea, fără a avea nimic să-și spună, ca și în alte rînduri, ajungindu-le prietenia dintre ei, laolaltă cu o tăcere plină de rumoarea conversațiilor de
Cela: un cadavru de lux by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/14782_a_16107]
-
closetul mi se revarsă lent pe spate și mi se prelinge de-a lungul pielii, tocmai săpunită cu smacuri din cele mai fine." Elemente sordide, de la comunistul Brifcor, pînă la closet, sînt exorcizate - e de ajuns o hîrjoneală nevinovată în pat cu colega de cameră. Debutul Ceciliei Ștefănescu a fost foarte bine primit de critică. Este un tînăr intelectual activ (redactor la Editura Univers, la Paralela 45, predă în Facultatea de Litere, a lucrat cotidianul Independent) și o astfel de primire
Tinerii între ei by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14793_a_16118]
-
Întrebă popa curios. - Din nou, nimic, părinte. Am Încercat totul În fel și chip dar n-am găsit nimic. Apoi Întristat, Înfulecă În grabă niște roșii cu mămăligă rece, aduse de popă și se Întinse, așa Îmbrăcat cum era, În patul tare, pe o saltea de paie de dânsul adormind. În somn se văzu Într-un spital de campanie printre răniți. Și se făcea, că ținea În mână un flaconaș din care turna câteva picături fiecărui bolnav ce-i Întindea paharul
Războiul muștelor. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_357]
-
bibliotecă, nu-i așa? R.: Am deschis toate cărțile din biblioteca mea. Î.: A le deschide înseamnă și a le citi? R.: Da. Există cărți care se citesc chiar fără să fie deschise. Există cărți pe care le acumulăm lângă pat, în fiecare noapte, într-un teanc care se schimbă mereu. Uneori, nici măcar nu le deschidem, dar printr-un soi de fenomen de osmoză, lectura se produce în timpul somnului. Î.: După ce ați scris despre Istoria lecturii, lucrați acum la o carte
Alberto Manguel: Profesia, cititor by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/14807_a_16132]
-
pe geamuri pavate/ înnebunitor între patru pereți/ Aceleași figuri, veioze, colivii cu sticleți/ Linii de tramvai, poduri, filme/ Oameni mari și mici/ Din ce în ce mai mici/ portari printre pitici/ Aceeași limonadă dulce-amar/ Fac viraje goluri într-un pahar/ Și capul prins între paturi e o farsă/ Zăpada și funinginea/ au luat locul zilelor/ Orice duminică e o bibliotecă arsă" (Februarie). Prin comedia obiectelor, fixată uneori într-un ritm parodic-alegru, se strecoară suflul Neantului cîntînd la un instrument muzical, fantoma sa de cenușă și
Un optzecist întîrziat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14821_a_16146]
-
lucrare colectivă, ci un soi de jurnal intim dat publicității". Cît de intim? Printre cele 40 de titluri românești care "ni s-au părut mai reprezentative" (zice T.C.), nu figurează nici De ce trag clopotele, Mitică, nici Glissando, nici Iacob, nici Patul conjugal, nici O sută de lei (am dat, la întîmplare, cîteva titluri din Pintilie, Daneliuc, Săucan), în schimb figurează toate cele patru titluri ale lui Nae Caranfil (tatăl tot tată!); nu e un reproș, e o constatare. Pentru că, într-un "jurnal
Ziua Raței moarte by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14805_a_16130]
-
limpezime rară,/ de parcă aș ține în palmă un strop de mercur,/ cum arăta mama după ce m-au desfăcut de ea./ O culcaseră pe o tablă de șah/ și avea părul atît de lung și de abundent/ că o legaseră de pat cu el." Unele imagini, inițial desprinse din proximitatea cotidianului, capătă o aură de neverosimil și mister, ca în grafica suprarealistă ("o pisică de angora cu blănița-ntr-un nimb de musculițe și fluturi/ se înalță de pe acoperișul/ casei vecine la
Dincolo de mode... by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14844_a_16169]
-
zi i-am smuls valijoara cu gînd să o pun după colțul clădirii/ în timp ce mă îndepărtam cu sîngele-n brațe l-am privit peste umăr/ era tot mai palid de-acum/ toată noaptea m-am visat culcată alături de el într-un pat/ chiar pe fundul mării(...)" Una peste alta, volumul de poezii al lui Ion Mircea pare să propună o terapie prin memorie (un exercițiu de anamneză!?), prin intermediul unei scriituri originale (chiar în privința aspectului grafic ar fi de remarcat modul atipic de
Dincolo de mode... by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14844_a_16169]
-
veseli. Acest ciudat însoțitor al Norei e scriitor, iar ea e singura care are dreptul să-i spună Jim. De multe ori, el o s-o împiedice să doarmă. De ce? "Jim e aici și-și scrie cartea. Eu mă așez în pat, iar omul ăsta se instalează în camera de alături și râde într-una de ce scrie. Atunci, eu bat la ușă și-i zic: "Hei, Jim, încetează să scrii sau încetează să râzi". Și Sollers continuă povestea: "Ca toți marii scriitori
CARTEA STRĂINĂ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14859_a_16184]
-
care de altfel e fiul unui prieten al lui Johann Heemkers. Acum nu vrea să-l mai vadă. Nu vrea nici măcar să mănînce în prezența bărbatului cu care trebuie să se mărite. Îi place mult să mănînce, dar singură, în patul ei, în spatele pologului, în timp ce slujnica așteaptă la ușă, pentru ca nimeni să n-o vadă cînd duce dumicatul la gură. Neîncetat, zi și noapte, îl așteaptă pe Meaume. Visează să mănînce cu Meaume, în patul ei. Singură cu Meaume în patul
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
mult să mănînce, dar singură, în patul ei, în spatele pologului, în timp ce slujnica așteaptă la ușă, pentru ca nimeni să n-o vadă cînd duce dumicatul la gură. Neîncetat, zi și noapte, îl așteaptă pe Meaume. Visează să mănînce cu Meaume, în patul ei. Singură cu Meaume în patul ei, în penumbra pologului lăsat. Capitolul III Meaume spune: "La a doua întîlnire, am mers după un capăt de lumînare șterpelit de pe un suport de aramă, pe un coridor." Tot Meaume: Fiecare merge după
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
patul ei, în spatele pologului, în timp ce slujnica așteaptă la ușă, pentru ca nimeni să n-o vadă cînd duce dumicatul la gură. Neîncetat, zi și noapte, îl așteaptă pe Meaume. Visează să mănînce cu Meaume, în patul ei. Singură cu Meaume în patul ei, în penumbra pologului lăsat. Capitolul III Meaume spune: "La a doua întîlnire, am mers după un capăt de lumînare șterpelit de pe un suport de aramă, pe un coridor." Tot Meaume: Fiecare merge după crîmpeiul de noapte în care se
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
slăbită, gravă. Sub ochi are cearcăne. Părul lung e legat simplu la spate, peste boneta cenușie. Poartă o rochie cenușie, un guler alb. E mai frumoasă ca oricînd. E aplecată deasupra lui. - Trebuie să pleci imediat. Meaume se așază pe pat. Își freacă ochii cu degetele. Își aranjează părul cum poate. - Trebuie să pleci din oraș. Chiar azi. - De ce? - Chiar acum. - De ce chiar acum? - Pentru că o să vină. Vrea să te ucidă. Ea îi atinge cu repulsie chipul și spune: - Îmi plăcea
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
lui R., să mă țin strâns de el, ca să pot rămâne pe loc. R. spunea ceva despre vis, dar vorbele lui nu aveau nici un sens. Până la urmă, într-o noapte, l-am trezit. Nu voia să se dea jos din patul cald. L-am tras după mine și ne-am oprit în fața Dulapului. Era neschimbat, puternic și ispititor. Am atins cu degetele mânerul lunecos și Dulapul s-a deschis în fața noastră. Era suficient loc în el pentru tot universul. Oglinda interioară
Olga Tokarczuk () [Corola-journal/Journalistic/14912_a_16237]
-
cu care se culcă să avem loc confortabil toți. Când a ajuns la Emilia i-a spus : - Dumneata domnișoară, te culci cu Valeriu. Emilia a sărit În sus, ca arsă: - Vai doamna Anania, cum o să dorm cu un bărbat În pat? Eu sunt fată mare. Eu aveam 8-10 ani. Mama s-a pus pe râs și a liniștit-o că se va rezolva situația. Atunci mi-am dat eu seama pe cât eram de mic cum poate judeca Emilia, care de fapt
Amintiri de la circ. In: Editura Destine Literare by Valeriu Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_349]
-
nu mai știu nici o stradă vino ajută-mă nu mai știu ce mă va năpădi în astă noapte nu mai știu ce este dimineața și seara sunt atât de-nsingurat o Doamne nimeni nu-mi bea suferința nimeni nu stă la patul meu să-mi suporte chinul și mă trimite norilor și râurilor verzi ce se rostogolesc în mare Doamne Dumnezeul meu sunt abandonat păsărilor bătăii ceasului care plesnind îmi îmbolnăvește sufletul și-mi arde carnea o Doamne în cuvântul meu e
Thomas Bernhard by Florica Madritsch-Marin () [Corola-journal/Journalistic/14939_a_16264]
-
meu care-mi aprinde ochii ca să mă ard Dumnezeul meu în focul mâniei tale care-și împlântă ghimpele în creierul meu plin de sânge. * * * Văd Doamne ceea ce trebuie acum să văd dimineața care nu vrea să-mi afle chinul și patul meu în care ninge o Doamne cel care nu-mi vrea rugăciunea și-mi înfulecă tânguirea pe spinarea obositelor stele ogoarelor bogate curților întunecate cel care îmi sapă mormântul cel care mă ucide cu securea o Doamne omul iubește numai
Thomas Bernhard by Florica Madritsch-Marin () [Corola-journal/Journalistic/14939_a_16264]
-
care te afli pe moment... Mai departe, deslușesc: Pe noptieră ea are o ediție veche, jerpelită a Codului manierelor elegante. El iese, se duce după țigări și pâine. A lipsit destul timp. Astfel încât atunci când se întoarce, ea, care stă în pat și citește, începe să râdă văzându-l prăfuit, cu genele galbene, cu fața pudrată parcă, machiată, ca și cum între timp s-ar fi mascat - se zicea că ar fi fost vorba de o explozie petrecută într-un deșert asiatic, de care
18 mai 1963 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14978_a_16303]
-
ghicesc. Ce s-a întâmplat la 18 mai 1963, exceptând praful prezent totuși mai de mult în viața bucureșteană. Nu-mi amintesc nici un alt eveniment notabil, oricât aș căuta. Astfel încât mă mulțumesc cu însuși Praful de care ea, lungită pe pat cu Codul manierelor elegante în mână, râde văzându-mă prăfuit în halul acela, ca un claun în arena circului... Aveam încă de la începutul carierei mele de observator o mare curiozitate pe care nici nu știam la ce aș fi putut
18 mai 1963 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14978_a_16303]
-
Visul meu de azi-noapte m-a zguduit: dădeam naștere multor pești, care fuseseră concepuți cu diferiți tați! Locuiam într-o altă casă cu un bazin de apă albastră-verzuie, imens. Acolo erau mulți străini care mă înconjurau cu un interes ciudat, paturile noastre erau aranjate altfel, eram stăpâna acestei case în care totul îmi era străin. Cu toată neliniștea resimțită, am început să scriu la nuvelele mele, ca un exercițiu de lungă concentrare, o meditație laică. Am intrat din nou în limba
Jurnal suedez by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Journalistic/14879_a_16204]
-
un paliativ pentru a atinge repede ceva de neatins, corespunzând timpului exploziei, înfloririi, după care urmează fanarea, scuturarea și căderea în praf. Efemeritatea frumuseții și strălucirii sexuale ca o lecție pentru cei care au primit aceste daruri otrăvite. Stau în pat, cu ochii în tavan, privind la teatrul meu de umbre. Umbrele mă instruiesc asupra subtilității substanței din care sunt compusă. Actorii vieții, umbrele din Divina comedie a lui Dante, umbre pline de intense trăiri, fără materie, umbre de umbre. Din
Jurnal suedez by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Journalistic/14879_a_16204]