176 matches
-
mutat la Țările de Jos de Sud și, mai târziu, la Amsterdam, unde s-au născut fiii săi, Arnoldus și Henricus. În mod neobișnuit, fiecare membru al familiei a păstrat cel de-al doilea nume Floris mai degrabă ca un patronim. Jacob și fiii săi au confecționat globuri începând din 1580, atât terestre, cât și cerești. O pereche din 1586 a supraviețuit până în zilele noastre, globul ceresc fiind bazat pe datele astronomice oferite de Rudolf Snellius, tatăl lui Willebrord Snellius, în timp ce
Michael van Langren () [Corola-website/Science/336679_a_338008]
-
Великая Княжна) se traduce prin "Mare Prințesă" și însemna că, Olga ca "Alteță Imperială" era mai înaltă în rang față de prințesele din Europa care erau "Altețe regale". Totuși, familia, prietenii și servitorii în general îi spuneau pe numele mic, folosind patronimul Olga Nicolaevna, sau diminutivele rusești "Olișka" sau "Olya". Olga și sora sa mai mică, Tatiana, erau cunoscute în casă sub numele de "Marea pereche" în timp ce surorilor mai mici, Maria și Anastasia li se spunea "Mica pereche". Olgăi îi plăcea să
Marea Ducesă Olga Nicolaevna a Rusiei () [Corola-website/Science/315993_a_317322]
-
Constantin-Tufan Stan György Ligeti, unul din cei mai titrați compozitori contemporani și, poate, cel mai autorizat reprezentant al avangardei din a doua jumătate a secolului XX, născut în inima Transilvaniei, la Târnăveni, în 1923, într-o familie de evrei asimilați (patronimul Ligeti fiind o traducere în limba maghiară al celui germano-evreiesc, Auer), a avut parte de o interesantă experiență cu varianta belințeană a baladei Miorița, din monumentala culegere a lui Sabin Drăgoi, realizată în 1934, Monografia muzicală a comunei Belinț. 90
Revista MUZICA by Constantin-Tufan Stan () [Corola-journal/Science/244_a_481]
-
S-a născut într-o familie de ardeleni aflați în refugiu, după Dictatul de la Viena, ca fiu al mediculului Alexandru Culcer (n. Lenghel, schimbarea patronimului prin preluarea numelui mamei, Sofia Culcer, publicată în Monitorul oficial din 1934 sau 1935) și al profesoarei de limbă română (licențiata la Cluj-Napoca), Ersilia (n. Gutu). Urmează studii universitare de limbă și literatura română la Cluj-Napoca. Este fondator al revistei
Dan Culcer () [Corola-website/Science/300140_a_301469]
-
a studiat Biblia, folosindu-se de Origen. Față de Pamfil, care l-a format, a nutrit toată viața o mare stimă: într-adevăr, a fost un timp când se semna cu "το̃υ Παμφύλου" ("al lui Pamfil", care trebuie înțeles patronim, nu posesiv). Cu el a colaborat la reorganizarea și la îmbogățirea bibliotecii fondate la Cezareea de Origen. Personal s-a dedicat în special culegerii de documente istorice (păgâne, iudaice și creștine), care îi puteau servi ca material pentru o proiectată
Eusebiu din Cezareea () [Corola-website/Science/304010_a_305339]
-
lui de origine rusă a fost profesoară. Rămas orfan la vârsta de 14 ani, Rokosovski și-a câștigat existența lucrând într-o fabrică de ciorapi iar mai târziu, el a devenit ucenic de zidar. Odată cu înrolarea lui Rokosovski în armată, patronimul "Ksawerovici" a fost rusificat în Konstantinovici, care era mai ușor de pronunțat în Regimentul al V-lea de dragoni (cavalerie) din Kargopol în care Rokosovski s-a înrolat voluntar. După intrarea în regiment, Rokosovski curând a demonstrat însușiri de soldat
Konstantin Rokosovski () [Corola-website/Science/311026_a_312355]
-
of the Principalities of Wallachia and Moldavia with Political Observations Related to Them (London 1820)" (Prezentarea Principatelor Țării Românești și Moldovei, si Observațiile Politice Legate de Acestea), găsită în biblioteca din Whitby în anii 1890. Numele de Dracula a fost patronimul (Draculea) descendenților lui Vlad ÎI, Domnitorul Țării Românești, numit Dracul după ce a fost învestit în Ordinul Dragonilor în 1431. Românul a făcut parte din domeniul public în Statele Unite încă de la publicare datorită unor vicii de procedură a dreptului de autor
Dracula (roman) () [Corola-website/Science/315549_a_316878]
-
la anumite sărbători, adică împărțirea unei pomeni prin jertfirea de vite sau ovine. Datina a fost menținută de clerici, cărora le reveneau pielea și grăsimea. Comunitatea armeană din România a continuat și ea această tradiție, în particular cu ocazia principalelor patronime din calendarul sfinților. În prezent, obiceiul este păstrat de Sfînta Maria la mănăstirea Hagigadar din Suceava, de Sfîntul Iacob (Hagop) la biserica Adormirea Maicii Domnului din Botoșani și de ziua întemeierii bisericii din Constanța, în luna octombrie, în rest fiind
Tradiții armenești () [Corola-website/Science/308224_a_309553]
-
Barbu Delavrancea la Berlin, francofil disprețuind tot ce este german). Înainte de valul de francofilie descris de Caragiale, existase un snobism filelenic datorat prezenței și influenței Fanarioților, snobism care mai apare încă la unele din personajele sale, precum și în multe dintre patronimele și prenumele lor. Pe lângă aceste snobisme ale căror adepți privesc spre străinătate, cel naționalist apare și el, printre « Latiniștii » care încearcă să șteargă lexicul ne-latin din limba română, folosind cuvinte artificial formate că "amic" sau "amor", printre « Moftangii », cu
Snob () [Corola-website/Science/316404_a_317733]
-
are motive să Își ascundă identitatea și activitățile de privirea autorității exterioare, aceste practici de atribuire a numelui joacă un important rol de camuflare. După simplificarea administrativă a naturii (vezi exemplul pădurii) și a spațiului (vezi cazul proprietății funciare), inventarea patronimelor permanente și moștenite a constituit ultima etapă a creării condițiilor necesare pentru instaurarea guvernării moderne a statului. În majoritatea cazurilor, a fost un proiect al autorităților, menit să permită identificarea cu exactitate a unei mari părți a cetățenilor. Atunci când a
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
Încorporabili, recensămintele și actele de proprietate recunoscute prin lege ar fi fost de neconceput În lipsa unui mijloc de a fixa identitatea individului și de a stabili apartenența sa la o anumită familie. După cum era de așteptat, campaniile de atribuire a patronimelor permanente au avut loc de obicei În contextul eforturilor statului de a consolida și a face mai eficiente bazele sistemului său fiscal. Temându-se pe bună dreptate că acțiunea de numărare și Înregistrare a locuitorilor ar putea fi doar etapa
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
bună dreptate că acțiunea de numărare și Înregistrare a locuitorilor ar putea fi doar etapa premergătoare unei noi creșteri a impozitelor sau a cerințelor În materie de Încorporare, oficialii locali și populația În general opuneau adeseori rezistență acestor inițiative. Dacă patronimele permanente au fost În cea mai mare măsură un proiect oficial de sporire a lizibilității, atunci ele trebuie să fi apărut prima dată În societățile cu forme statale timpurii. China este un exemplu elocvent În acest sens. Aproximativ În secolul
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
unei mari părți a populației și să numere locuitorii din motive legate de impozitare, muncă forțată și Încorporare militară. Este foarte posibil ca această inițiativă să fi fost la originea termenului de „laobaixing” care Înseamnă, literal, „cele o sută de patronime vechi” și care, În China modernă, a ajuns să semnifice „oameni de rând”. Înainte, existau legende ce stabileau genealogia pe linie paternă a familiilor de la conducere și relațiile de rudenie dintre acestea, dar acest lucru nu se Întâmpla și În
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
a ajuns să semnifice „oameni de rând”. Înainte, existau legende ce stabileau genealogia pe linie paternă a familiilor de la conducere și relațiile de rudenie dintre acestea, dar acest lucru nu se Întâmpla și În cazul oamenilor simpli. Aceștia nu aveau patronime și nici nu au imitat vreodată elitele din acest punct de vedere. Atribuirea numelor de familie era un element foarte important al politicii statului de Întărire a poziției capilor de familie (de sex masculin) fiindcă le conferea jurisdicție legală asupra
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
acestea, atât stabilirea supranumelor permanente, cât și Însăși crearea familiei definite pe linie paternă pot fi puse pe seama unei simplificări timpurii operate de stat. Până cel puțin În secolul al XIV-lea, cea mai mare parte a europenilor nu aveau patronime permanente. Numele unei persoane era de obicei cel de botez, care putea să fie suficient pentru identificarea sa la nivel local. Dacă era nevoie de mai mult, se putea adăuga un al doilea termen ce desemna fie ocupația respectivului (În
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
Întâmplare, de exemplu fiul unui brutar continua să lucreze În aceeași branșă ca și tatăl său și era desemnat prin același atribut. Documentele rămase În urma recensământului eșuat (catasto) din statul florentin din anul 1427 ne dau câteva informații cu privire la crearea patronimelor permanente În Europa. Acest catasto fusese o Încercare ambițioasă de a raționaliza veniturile și puterea militară a statului prin Înregistrarea locuitorilor și vârstei acestora, precum și a averilor, locuințelor și proprietăților. Studierea atentă a datelor Înscrise demonstrează, În primul rând, că
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
Încercare ambițioasă de a raționaliza veniturile și puterea militară a statului prin Înregistrarea locuitorilor și vârstei acestora, precum și a averilor, locuințelor și proprietăților. Studierea atentă a datelor Înscrise demonstrează, În primul rând, că, așa cum s-a Întâmplat și În China, patronimele au reprezentat mai degrabă inițiativa statului decât trecerea În revistă pur și simplu a celor deja existente, astfel că este de multe ori imposibil de știut dacă un nume trecut În actele oficiale era sau nu folosit și În alte
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
În revistă pur și simplu a celor deja existente, astfel că este de multe ori imposibil de știut dacă un nume trecut În actele oficiale era sau nu folosit și În alte Împrejurări. În al doilea rând, impunerea neuniformă a patronimelor permanente pe un anumit teritoriu - Toscana În cazul de față - ne permite să facem o evaluare aproximativă a capacității statului respectiv. La Începutul secolului al XV-lea, În Toscana, doar câteva familii foarte puternice aveau patronime, deținătoare de proprietăți funciare
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
rând, impunerea neuniformă a patronimelor permanente pe un anumit teritoriu - Toscana În cazul de față - ne permite să facem o evaluare aproximativă a capacității statului respectiv. La Începutul secolului al XV-lea, În Toscana, doar câteva familii foarte puternice aveau patronime, deținătoare de proprietăți funciare (de exemplu, Strozzi). Pentru acestea, era un mijloc de a dobândi recunoașterea socială ca „grup de interese”, iar rudele de sânge și prin alianță Își Însușeau numele ca să poată beneficia de avantajul unei genealogii ilustre. Însă
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
În mai multe generații, uneori nici măcar aceste detalii nu permiteau o identificare precisă. În acest caz, omul respectiv Își putea menționa profesia, porecla sau o caracteristică personală. Nu există nici o dovadă că vreunul dintre acești termeni ar fi servit drept patronim permanent, dar se poate ca acest obicei, alături de altele, să fi contribuit În cele din urmă la cristalizarea numelor de familie, cel puțin În documente. În final, s-a dovedit că statul florentin nu are capacitatea de a realiza o
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
amplă cum era recensământul. Rezistența populației, lipsa de colaborare a multor persoane din elita locală, și costurile acestui exercițiu au determinat eșuarea proiectului, astfel că reprezentanții statului au revenit la sistemul fiscal anterior. Dovezile pe care le avem arată că patronimele deveneau tot mai rare pe măsură ce creștea distanța față de autoritățile fiscale ale statului. În vreme ce o treime din gospodăriile din Florența declarau și un al doilea nume pe lângă cel de botez, proporția aceasta scădea la o cincime În orașele mici și la
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
mai Îndepărtate și mai sărace ale Toscanei - adică cele care aveau cele mai puține contacte cu autoritățile - numele de familie nu au fost adoptate decât În secolul al XVII-lea. Un exemplu similar de legătură Între crearea statului și inventarea patronimelor permanente ne oferă și Anglia secolelor al XIV-lea și al XV-lea. Ca și În Toscana, numai familiile aristocrate bogate obișnuiau să aibă supranume fixe. În general, acestea făceau referință la locul de origine din Normandia (de pildă, Beaumont
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
Williamson (fiul lui William), iar Henry, fiul acestuia din urmă, Henry Thompson (fiul lui Thomas). După cum vedem, numele nepotului nu ne dă nici un indiciu cu privire la identitatea bunicului, ceea ce face dificilă stabilirea genealogiei doar pe baza numelor de botez. Foarte multe patronime din nordul Europei, deși acum sunt permanente, conțin Încă particule care, asemenea unui insecte conservate În cihlimbar, amintesc de Întrebuințarea lor străveche - desemnarea tatălui persoanei respective (Fitz-, O’-, -sen, -son, -s, Mac-, -vich). La vremea creării lor, patronimele aveau deseori
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
Foarte multe patronime din nordul Europei, deși acum sunt permanente, conțin Încă particule care, asemenea unui insecte conservate În cihlimbar, amintesc de Întrebuințarea lor străveche - desemnarea tatălui persoanei respective (Fitz-, O’-, -sen, -son, -s, Mac-, -vich). La vremea creării lor, patronimele aveau deseori o logică locală proprie: John care avea o moară (mill) a devenit John Miller; John care făcea roți de căruță (wheels) a devenit John Wheelwright; John care era mic de statură (short) a devenit John Short. Cum descendenții
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
care avea o moară (mill) a devenit John Miller; John care făcea roți de căruță (wheels) a devenit John Wheelwright; John care era mic de statură (short) a devenit John Short. Cum descendenții lor de sex masculin au păstrat respectivul patronim indiferent care le era ocupația sau statura, numele acestea au devenit cu timpul arbitrare. Impunerea unor supranume personale (adică a unor nume adăugate altora; a nu se confunda cu patronimele permanente) a avut loc În paralel cu dezvoltarea a documentelor
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]