218 matches
-
privință, consacrată de asentimentul de care s-a bucurat În Anglia: XLIX Dacă oamenii de rând te privesc cu atenție, nu ești Îmbrăcat bine: ești Îmbrăcat prea bine, cu prea multă pretenție sau căutare. Dând ascultare acestui nepieritor precept, orice pedestraș trebuie să treacă neobservat. Triumful lui vine din aceea că este deopotrivă banal și distins, recunoscut de ai săi și neobservat de mulțime. Dacă Murat a fost supranumit Regele Franconi, ne putem Închipui asprimea cu care lumea judecă un Încrezut
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
ateniană. Figura sa nu era dintre cele mai plăcute (exoftalmic, cu nasul turtit și cârn, cu nări mari, buze groase și cărnoase, expresie arogantă, mers legănat). Avea o bună pregătire fizică și era un bun luptător. În armată a fost pedestraș (hoplit) și a servit în trupele ateniene angajate în luptele de la Potideia, Amphipolis și Delion (anii 432, 429, 424). I-a salvat pe Xenofon și pe Alcibiade. Era un om independent și mândru, nu primea daruri, era ordonat și cumpătat
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
viața liniștită din vale, nu puteau decât să fie uimiți de atâta lume. Trecură râul traversat în zbor de bâtlani albi și ajunseră la poalele dealului pe care se înălța castelul. În fața porții grele de fier stătea de pază un pedestraș cu o suliță în mână. De acolo nu se putea urca mai departe decât pe jos, așa că samuraiul și Yozō descălecară. Ca simplu ostaș, samuraiul nu putea urca în donjonul principal fără permisiune. Când ajunse la clădirea din incinta castelului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
munți din trei părți, niște clăcași cărau încărcătura corăbiei până la bărci, iar câțiva slujbași cu bastoane le dădeau instrucțiuni. Când samuraiul și ai săi trecură printre ei, slujbașii făcură câte o plecăciune și își exprimară recunoștința pentru efortul lor. Niște pedestrași făceau de gardă în fața templului care le servea de locuință trimișilor. Samuraiul află de la ei că toți ceilalți soli, Matsuki Chūsaku, Tanaka Tarozaemon și Nishi Kyūsuke, sosiseră deja și că marinarii spanioli stăteau într-un templu în satul din apropiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
se îndepărtară încet de mal și acum înaintau liniștit în larg de-a lungul stâncilor abrupte ale golfului. Ținând cutia înfășurată în brocart, samuraiul și cei patru însoțitori ai săi se uitau muți la flamurile albe și la slujbașii și pedestrașii înșiruiți de-o parte și de alta a steagurilor. Pe samurai îl străfulgeră o întrebare: oare când se vor întoarce vii și nevătămați după câțiva ani și vor ajunge din nou în acest golf, vor veni la fel de mulți oameni în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lăsăm baltă! Oricum, astea sunt bănuieli de-ale mele. După ce Matsuki dispăru înăuntru, samuraiul mai rămase o vreme singur pe punte privind marea învolburată. „Însărcinarea noastră seamănă cu o bătălie. Pe câmpul de luptă, ostașul trebuie să-i conducă pe pedestrași prin ploaia de săgeți și gloanțe. Însă oamenii de seamă stau în spate și comandă întreaga oaste. La fel ca și în război, oamenii de seamă n-au devenit soli, ci au rămas deoparte de data asta.” Astfel încerca samuraiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
el pentru tânărul care plângea tremurând din tot trupul. Curând celula începu să se lumineze puțin câte puțin. Sosise dimineața osândei. Zori de zi. Era senin, dar vântul sufla tare. Când fură scoși din temniță, în grădină erau deja aliniați pedestrași cu sulițe și puști, iar în vânt fâlfâiau flamuri cu blazonul domeniului Ōmura. În fața steagurilor, stăteau așezați pe scăunele pliante câțiva oficiali printre care se afla și slujbașul de la judecătorie care le pusese întrebări. Unul dintre ei se ridică de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
trei și le legară mâinile. Le puseră frânghii și de gât, dar acestea nu erau atât de strânse. Convoiul se puse în mișcare. Coborau pe o potecă ce trecea printr-o livadă de mandarini - slujbașii, călare, iar osândiții, temnicerii și pedestrașii, pe jos. Țărăncile se opreau din lucru și se uitau la ei cu uimire. — Crucifixus etiam pro nobis. În timp ce se clătinau în jos pe povârniș, părintele Carvalho începuse dintr-o dată să cânte. — Crucem passus. Slujbașii, și temnicerii l-au lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
o dată. Valurile clocoteau zbuciumate în golf. Nu se vedea nici o barcă. Niște pini pricăjiți plantați în pâlc ca să ațină vântul tremurau ca niște pitici. În depărtare se vedea un gard din pari de bambus. Alături stăteau și aici aliniați niște pedestrași cu puști. Acest loc se numea Hokonbaru și era locul de osândă al domeniului Ōmura. Cu privirile ațintite asupra mării, Velasco mergea pe plaja înțesată de rămășițe de scoici și alge de mare risipite. Vântul îi biciuia fruntea. În largul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fiecare în parte în fața stâlpilor și îi legară strâns de aceștia. Vântul șuiera tare. — Să renașteți în Paradis! strigară temnicerii și dispărură care încotro. Între timp, slujbașii se adăpostiseră de vânt și urmăreau toate acestea din apropierea gardului de pari. Un pedestraș cu o torță în mână aprinse rând pe rând vreascurile și paiele adunate la picioarele fiecărui stâlp. Întețite de vânt, flăcările se avântară în sus înverșunate și fumegânde. Prin valurile de fum, se auzeau tare rugăciunile fiecăruia. Libera me, Domine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ceea ce se întâmpla, Balamber se însufleți din nou: victoria! Victoria era aproape. Lăsă de o parte arcul și scoase sabia, apoi își împunse cu furie calul și îl împinse înainte pentru o ultimă sforțare. Alți războinici hiung-nu îl urmară. Securile pedestrașilor deschiseseră breșe în bariera sulițelor alane și într-una din aceste breșe Balamber se azvârli cu toată forța, doborând rapid, unul după altul, doi, trei patru războinici. Alături de el, Odolgan își repezea sabia cu furie scoțând mugete cumplite, cum făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
crengi ale celui din urmă copac făcut bucăți; oamenii șeicului, pe cât de descumpăniți pe atât de dezlănțuiți, dădeau târcoale pe străzi în căutarea unui vinovat bun de pedeapsă. În jurul orașului împresurat, luptele erau mai rare, mai puțin violente. Călăreții și pedestrașii Granadei, decimați la fiecare dintre ieșirile lor de către artileria castiliană, nu mai cutezau să se aventureze în masă departe de metereze. Se mulțumeau cu mici lovituri în cursul nopții pentru a ataca vreo căprărie dușmană, a șterpeli arme sau a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ea. Iar eu aș fi vrut s-o pot liniști, dar mintea mi-era năpădită de aceleași temeri obsedante: Roma se stinge, existența mea italiană ia sfârșit, iar eu nu știu când se va întoarce pentru mine vremea scrisului. ANUL PEDESTRAȘILOR GERMANI 933 de la hegira (8 octombrie 1526 26 septembrie 1527) Am intrat atunci în al patruzecilea an al vieții mele, cel al ultimei speranțe, cel al ultimului abandon. Giovanni al Cetelor Negre trimitea de pe front veștile cele mai liniștitoare, îmbărbătându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Când fusese ucis, șeful Cetelor Negre încerca cu disperare să împiedice joncțiunea, în nordul Italiei, a două puternice armate imperiale: una, alcătuită mai ales din castilieni, care se găsea în regiunea Milano; cealaltă, de departe cea mai primejdioasă, alcătuită din pedestrași germani, aproape toți adepți ai lui Luther, adunați din Bavaria, Saxonia și Franconia. Aceștia trecuseră Alpii și invadaseră regiunea Trentino având convingerea că primiseră o misiune divină: pedepsirea papei, vinovat de a fi corupt creștinătatea. Zece mii de eretici dezlănțuiți, mergând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe mercenarii pe care-i recrutase. Dar, cu toate astea, armata imperială nu și-a oprit înaintarea. Ofițerii care au cutezat să vorbească de retragere au fost amenințați cu moartea de către propriile lor trupe; în toiul disputei, șeful suprem al pedestrașilor germani a fost doborât de un atac de apoplexie, iar comanda i-a revenit conetabilului de Bourbon, văr și dușman declarat al regelui Franței. Era un om fără mare autoritate, care mai curând urma decât conducea armata imperială. Absolut nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
conetabilului de Bourbon nu întârziase nici măcar cu o secundă asaltul imperialilor. Ba dimpotrivă, s-ar fi zis că dispariția șefului armatei îi dezlănțuise și mai tare pe oameni. Folosindu-se de ceața care făcea inutilă artileria instalată la Sant’Angelo, pedestrașii germani escaladară zidurile în mai multe locuri și se răspândiră pe străzi. Câțiva dintre oamenii care reușiseră să scape cu viață izbutiră să ajungă la castel, privirile lor grăind deja despre primele orori. Aveau să urmeze și alte mărturii. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nicicând n-am întâlnit atâta bestialitate, atâta ură, atâta înverșunare sângeroasă, atâta satisfacție în măcel, distrugere și sacrilegiu! Oare mi se va da crezare dacă voi spune că au fost violate călugărițe pe altarele bisericilor înainte de a fi sugrumate de pedestrașii germani cuprinși de veselie? Mi se va da crezare dacă voi spune că mânăstirile au fost devastate, călugării despuiați de veșmintele lor și siliți sub amenințarea biciului să calce în picioare crucifixul și să proclame că se închinau lui Satana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cu un aer rătăcit, cu chipul descompus. Porunci să fie coborâte grilajele mobile din fier pentru a interzice accesul în fortăreață, apoi se închise singur în apartamentele sale ca să se roage, poate și ca să plângă. În oraș, lăsat pe mâna pedestrașilor germani, prădăciunile s-au ținut lanț încă vreme de câteva zile nesfârșite. Dar castelul Sant’Angelo a fost puțin încercat. Imperialii îl împresurară din toate părțile, fără a se încumeta vreodată să-l atace. Avea ziduri solide; piesele de artilerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
îi era menită. Îmi ceru să mă așez și mi-l prezentă pe vizitatorul său ca „fiu foarte drag, prieten prețios și devotat“. Colonna avea un mesaj pentru mine, pe care mi-l dădu cu oarecare condescendență: — Preotul militar al pedestrașilor din Saxonia m-a rugat să vă asigur de prietenia sa și de recunoscătoarea sa amintire. Un singur saxon îl putea cunoaște pe Leon Africanul. Numele lui mi-a scăpat ca un strigăt de victorie, oarecum indecent în împrejurarea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
așteaptă dimpreună cu un detașament de saxoni, cu toții eretici ca și el, și spune că este gata să vă escorteze el însuși departe de aici. Dacă totul se petrece cu bine, dacă toată oastea află mâine că preotul militar al pedestrașilor din Saxonia l-a eliberat pe unul dintre cei asediați la Sant’Angelo, ne va fi mai puțin greu să propunem, peste câteva zile sau câteva săptămâni, eliberarea altor persoane, poate chiar a Sanctității Sale, în condiții de demnitate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
duc să-i spun soției mele să se ocupe de cele câteva lucruri pe care le-am adus cu noi aici. Nu veți lua nimic cu domniile voastre. Cel mai mic balot, cel mai mic coș i-ar putea ațâța pe pedestrași așa cum mirosul sângelui ațâță fiarele. Veți pleca așa cum sunteți, în veșminte ușoare, cu brațele libere. N-am încercat să argumentez. Era scris că voi trece dintr-o patrie într-alta așa cum trece cineva de la viață la moarte, fără aur, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sandale decolorate; pe cap avea o cască pe care s-a grăbit să și-o scoată înainte de a mă strânge în brațe. Războiul îl albise înainte de vreme, iar chipul îi era mai colțuros ca niciodată. În jurul lui stăteau vreo doisprezece pedestrași, în veșminte bufante și cu panașe pline de pete, pe care mi-i înfățișă drept frații săi. Abia făcuserăm câțiva pași că un ofițer castilian veni să se posteze împreună cu oamenii săi de-a curmezișul drumului. Făcându-mi semn să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Anul circazienei.............................................................................. Anul nesupușilor.............................................................................. Anul Marelui Turc........................................................................... Anul lui Tumanbay........................................................................... Anul răpirii.................................................................................... IV. Cartea de la Roma Anul petrecut la Sant’Angelo............................................................. Anul ereticilor............................................................................... Anul convertitei.............................................................................. Anul lui Adrian............................................................................... Anul lui Soliman.............................................................................. Anul clement.................................................................................. Anul regelui Franței.......................................................................... Anul Cetelor Negre........................................................................... Anul pedestrașilor germani.................................................................. 1 Originar din Granada. 2 Locuitor din Fès (transcris de asemenea Fas sau Fez), veche capitală a Marocului. 3 După numele tribului de baștină (V. cap. „Anul căderii“). 1 Data strămutării lui Mahomed de la Mecca la Medina, considerată ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
centru! Atac cu toată puterea pe flancul stâng! Poruncă pentru călărimile pârcălabului Șendre și pârcălabului Vlaicu și celui care ține locul comisului Toader! Atac cu toată puterea pe flancul stâng! Tot ce ne-a rămas din oastea Moldovei, călărimi sau pedestrași, atac la galop pe flancul stâng! Soarta Moldovei stă În acest atac! Împingeți-i În mlaștinile de la Trei Ape! Zdrobiți-i!! Urdia se clătină sub lovitura venită din spate. Soliman aruncă În luptă garda de elită, de cinci mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
lăsă liniștea. Înțelegeau abia atunci că, totuși, bătălia nu se terminase și că urdia avea Încă destulă forță pentru a reveni. Se adunară, Încet, gânditori, În fomațiunile de luptă fixate În zori. Pe locul luptei se aprinseră făclii. Grupuri de pedestrași Începură să caute răniții sub maldăre de morți. - Care ești viu, măi, acilea? se auziră voci mereu mai depărtate, dispărând În ceața care acoperea iarăși totul. Vasluiul devenea din nou un tărâm iluzoriu, fără puncte de reper, un spațiu noroios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]