76 matches
-
reluat apărarea pelagianismului, considerîndu-l adevărata doctrină a Bisericii, denigrată de opiniile episcopilor africani influențați de maniheism. Iulian observă că artizanul condamnării lui Pelagius a fost în esență Augustin, și împotriva acestuia sînt îndreptate operele sale ce constituie ultimul răspuns al pelagianismului. întîi de toate, Iulian a contestat prin două epistole decizia lui Zosimus, motiv pentru care a fost destituit și trimis în exil; nici adresîndu-se curții n-a obținut un rezultat mai bun, pentru că acolo era influent un prieten de încredere
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
om cultivat, a intrat în contact cu teologii orientali, pentru a obține sprijinul lor; a devenit prietenul marelui comentator Teodor de Mopsuestia (cf. vol. II, t. 1, p. 159), din școala antiohiană, la care a trebuit să se refugieze deoarece pelagianismul fusese interzis în Italia, iar el fusese condamnat în acei ani. După ce s-a stabilit în preajma lui Teodor, Iulian a ajuns să cunoască a doua carte din tratatul Despre Nuntă al lui Augustin, căruia îi răspunde prin opt cărți dedicate
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
concepții, chiar dacă trebuie să recunoaștem că afirmațiile lui nu coincid în întregime cu acelea făcute înainte de a se pune problema lui Pelagius. Dar, în sfîrșit, trebuie să admitem că Augustin era antipelagian chiar înainte de a-l cunoaște pe Pelagius, fiindcă pelagianismul era, în esență, negarea experienței personale a lui Augustin: după cum am arătat, Pelagius susținea că harul intervine nu înainte de păcat, pentru a-l preveni, ci abia după aceea, pentru a-l șterge. Augustin, dimpotrivă, înainte de convertire înțelesese legea lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Ital. per il Medioevo 174177, Roma, 1987. 2. Marius Mercator îl întîlnim pentru prima dată într-o scrisoare a lui Augustin trimisă chiar lui Mercator în 418 (nr. 193), unde se spune că acesta compusese un studiu în care combătea pelagianismul și îl supusese atenției lui Augustin; totodată, într-o altă carte, bogată în dovezi extrase din Scripturi, îi propusese dezbaterea unor chestiuni referitoare la acea erezie. După unii, această a doua carte ar putea fi identificată cu Memoriul împotriva adepților
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la Roma, chiar dacă și el era originar din Africa. Așadar, s-au păstrat cîteva opere scrise de acest Mercator, din care aflăm că avea și un praenomen, Marius. Mercator se găsea în 429 la Constantinopol, unde încerca să blocheze drumul pelagianismului, punîndu-i în gardă pe ortodocși și chiar pe împăratul Theodosius al II-lea în privința erorilor lui Celestius. Aici a scris, redactîndu-l întîi în greacă și traducîndu-l apoi în latină, Memoriul cu privire la Celestius (Commonitorium super nomine Caelestii). Mercator fusese trimis probabil
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Memoriul cu privire la Celestius (Commonitorium super nomine Caelestii). Mercator fusese trimis probabil la Constantinopol de către papa Celestin I (422-432); astfel a reușit să obțină expulzarea din Constantinopol a lui Celestius și Iulian de Eclanum, care se refugiaseră acolo, precum și reconfirmarea condamnării pelagianismului la conciliul din Efes din 431. Ceva mai tîrziu (430-431) redactează Memoriul împotriva ereziei lui Pelagius și Celestius și împotriva scrierilor lui Iulian (Commonitorium adversum haeresim Pelagii et Caelestii vel etiam scripta Iuliani), în care, sprijinindu-se pe lucrarea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lung poem în patru cărți în hexametri, cu un titlu grecesc (poate în stilul lui Prudentius), Nerecunoscătorii (Acharistoi), adică „dușmanii harului”. Titlul se referă la pelagieni și la faptul că ei refuză harul ce vine de la Dumnezeu; Prosper povestește istoria pelagianismului și condamnarea acestuia de către papi și sinoade, apoi atacă semipelagianismul; poemul respectă cu strictețe normele de prozodie și metrică, ce nu mai corespundeau de-acum deloc celor din limba vorbită. E interesant că augustinistul Prosper a scris și poemul Despre
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în greșeala ereziei. Epitaful ereziei nestoriene și al celei pelagiene (Epitaphium Nestorianae et Pelagianae haereseos) dovedește că Prosper a aderat la condamnările formulate în cadrul conciliului de la Efes din 431, unde, cu siguranță fără nici o îndreptățire, nestorianismul era descris ca părintele pelagianismului. O tematică analoagă are poemul lui Pseudo-Prosper dedicat Soției sale (Poema coniugis ad uxorem). Aici, poetul, după ce descrie în hexametri un tablou apocaliptic al nenorocirilor care loviseră Gallia răvășită de invaziile barbarilor, trece la exortația propriu-zisă și, folosind distihul elegiac
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
similare din epocă prin interesul acordat istoriei ereziilor și a dogmei creștine. Prosper încearcă să pună la un loc materialul preluat de la Ieronim cu informațiile extrase din micul tratat al lui Augustin Despre erezii și se ocupă pe larg de pelagianism și semipelagianism. Avînd trei redactări, Cronica lui Prosper a fost publicată în 455; după atenția pe care o acordă evenimentelor din acei ani (mai cu seamă invaziilor barbare din Gallia), cercetătorii au presupus că prima parte a fost scrisă în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Monahismul, mai precis regula monastică, este norma desăvîrșirii: această normă propune singura posibilitate de a-l urma pe Cristos care-i mai rămîne unui creștin din epoca postapostolică sau, oricum, creștinului ce trăiește într-o lume non-creștină. b) Origenism și pelagianism în opera lui Cassian Opera lui Cassian nu este doar o aprofundare și popularizare a vieții ascetice; pe lîngă aceasta, descoperim unele elemente doctrinale specifice care o susțin și o justifică. Cassian avea o formație origeniană, dobîndită în perioada cînd
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și susține că este pe bună dreptate numită „Maica Domnului”, fiindcă în Cristos sînt două naturi și o singură persoană. Cassian vede în erezia lui Nestorie (la fel ca Prosper din Aquitania, mai tîrziu) o continuare și o imitare a pelagianismului, deoarece pelagianismul susține că omul ar putea obține harul doar prin propriile forțe, iar nestorianismul afirmă că omul Cristos ar fi meritat uniunea cu măreția divină grație unei vieți virtuoase. Potrivit lui Cassian, Nestorie este cel ce îl separă pe Fiul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
că este pe bună dreptate numită „Maica Domnului”, fiindcă în Cristos sînt două naturi și o singură persoană. Cassian vede în erezia lui Nestorie (la fel ca Prosper din Aquitania, mai tîrziu) o continuare și o imitare a pelagianismului, deoarece pelagianismul susține că omul ar putea obține harul doar prin propriile forțe, iar nestorianismul afirmă că omul Cristos ar fi meritat uniunea cu măreția divină grație unei vieți virtuoase. Potrivit lui Cassian, Nestorie este cel ce îl separă pe Fiul lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Dumnezeu dacă Cristos, primul, n-ar fi fost Dumnezeu. Din acest motiv, modul cum Cassian analizează nestorianismul a fost considerat - poate cu prea multă asprime - superficial și neconcludent; în orice caz, analiza are importanța ei în combaterea nestorianismului de către Occident: pelagianismul, pe care Cassian îl combate aici, este înțeles conform tiparelor pe care teologia romană tocmai le elabora. Desigur, Cassian nu era foarte interesat de motivele teoretice ale controversei, dar și în această operă apără o cristologie conformă cu ceea ce propovăduise
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de la Arles, din 473, și de cel din Lyon, din 474; de aceea opera lui Faustus a fost scrisă la puțină vreme după această ultimă dată. Prin urmare, Faustus vrea să combată în egală măsură atît doctrina predestinării, cît și pelagianismul. într-adevăr, nu puține sînt tezele în privința cărora are aceeași părere ca Augustin: respingerea afirmației pelagienilor conform căreia natura umană ar fi suficientă pentru mîntuire; existența păcatului originar, pentru ștergerea căruia a fost necesară mîntuirea; existența unui nexus care a
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
doua carte prezintă un tratat care, după spusele autorului, ar fi de origine eretică și ar fi fost introdus în mod greșit printre operele lui Augustin: greșeala lui ar fi fost aceea de a fi apărat predestinațianismul în polemica împotriva pelagianismului. Conform acestui tratat, Dumnezeu ar fi stabilit ab initio partea de omenire destinată condamnării și pe cea destinată mîntuirii. Tratatul este respins de autorul anonim în a treia carte a operei; hotărîrea privitoare la soarta omului, susține el, este determinată
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mod expres. O importanță particulară în această privință au cele cinci omilii cristologice traduse de Marius Mercator (nr. 100-105 din lista de opere a lui Loofs = nr. IX. X. XVIII. XIX. XVII din ediția sa). Patru omilii sînt dedicate combaterii pelagianismului (nr. 128-131 = nr. XX. XXVIII. XXIX. XXX). O omilie cristologică a lui Nestorie care vorbește despre Evrei 3, 1, ne-a parvenit prin corpusul de texte atribuite lui Ioan Hrisostomul (nr. V din ediția Loofs). Trei omilii despre cele trei
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
el o formă explicită de anulare a liberului arbitru. Deși sosirea lui Pelagius în Africa avusese loc prin anii 410-411 și el își făcuse cunoscute ideile și la Cartagina, Augustin nu s-a hotărât să le respingă imediat. La problema pelagianismului în general ne-am referit în paginile ???-???. Doctrinele lui Pelagius au fost însă răspândite imediat de Celestius, prietenul și discipolul său, care a început fără nici o ezitare să repună în discuție semnificația botezului și, mai ales, să nege necesitatea acestuia
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să intervină într-o nouă dispută doctrinală și, cu toate că trecuse de șaizeci de ani, a dus-o la bun sfârșit cu aceeași energie și hotărâre cu care îi învinsese pe manihei și pe donatiști, obținând până la urmă condamnarea oficială a pelagianismului. Oricum, această condamnare nu a marcat și stingerea ereziei și el a trebuit să continue să polemizeze cu pelagienii până la sfârșitul vieții sale: moartea a întrerupt scrierea ultimei sale opere care era îndreptată tocmai împotriva lor; înainte de 430, în fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
la Roma și în alte locuri. Și a recurs din nou la condamnarea oficială în cadrul unui conciliu: acesta a fost convocat la 1 mai în anul 418 și a reafirmat cu mai mare claritate, sub forma a nouă anateme, condamnarea pelagianismului, a doctrinei harului și a doctrinei păcatului originar; totodată, a confirmat validitatea sentinței papei Inocențiu și a trimis o copie a hotărârilor sale lui Zosimus. Apoi, bizuindu-se pe propria autoritate, și ajutat de Aureliu, Augustin a intervenit pe lângă împărat
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și printre oamenii Bisericii; printre aceștia, poate și Paulinus din Nola: prietenul acestuia, cel care îi scrisese și epitalamul pentru nuntă, așa cum am văzut mai sus, era Iulian, episcopul din Eclano, lângă Benevento. Acesta, tânăr, inteligent și cultivat, reluă apărarea pelagianismului considerându-l adevărata doctrină a Bisericii, denigrată de opiniile episcopilor africani influențați de maniheism. Giulian observă că artizanul condamnării lui Pelagius fusese în esență Augustin, motiv pentru care împotriva acestuia sunt îndreptate operele sale care constituie ultimul răspuns al pelagianismului
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pelagianismului considerându-l adevărata doctrină a Bisericii, denigrată de opiniile episcopilor africani influențați de maniheism. Giulian observă că artizanul condamnării lui Pelagius fusese în esență Augustin, motiv pentru care împotriva acestuia sunt îndreptate operele sale care constituie ultimul răspuns al pelagianismului. Întâi de toate, Iulian a contestat prin două epistole decizia lui Zosimus, iar pentru acest lucru a fost destituit și trimis în exil; nici adresându-se curții n-a obținut un rezultat mai bun pentru că acolo era influent un prieten
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și era un om cultivat, intră în contact cu teologii orientali pentru a obține sprijinul lor; a devenit prietenul marelui comentator din școala antiohiană, adică al lui Teodor din Mopsuestia (cf. p. ???), la care a trebuit să se refugieze pentru că pelagianismul fusese interzis în Italia, așa cum am spus, și el însuși fusese condamnat în acei ani. După ce s-a stabilit în preajma lui Teodor, Iulian a ajuns să cunoască a doua carte din tratatul despre Nuntă al lui Augustin căruia îi răspunde
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
concepții, chiar dacă trebuie să admitem că afirmațiile lui nu coincid în întregime cu acelea făcute înainte de a se pune problema lui Pelagius. Dar, până la urmă, trebuie să admitem că Augustin era antipelagian chiar înainte de a cunoaște doctrina lui Pelagius pentru că pelagianismul era, în esență, negarea experienței personale a lui Augustin însuși: așa cum am spus, Pelagius susținea că harul nu intervine înainte de păcat pentru a-l preveni, ci doar după aceea, pentru a-l șterge. Augustin, dimpotrivă, înainte de convertirea sa înțelesese legea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
per il Medioevo 174177, Roma 1987. 2. Marius Mercator Îl întâlnim pentru prima dată într-o scrisoare a lui Augustin trimisă chiar lui Mercator în 418 (nr. 193), în care se spune că acesta compusese un studiu în care combătea pelagianismul și îl supusese atenției lui Augustin; totodată, într-o altă carte, bogată în dovezi culese din Scripturi, îi propusese dezbaterea unor chestiuni referitoare la acea erezie. După unii, această a doua carte ar putea fi identificată cu Memoriul contra adepților
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
anumit timp, chiar dacă și el era originar din Africa. Așadar, s-au păstrat câteva opere scrise de acest Mercator din care aflăm că avea și un praenomen, Marius. Mercator se găsea în 429 la Constantinopol, unde încerca să blocheze drumul pelagianismului punându-i în gardă pe ortodocși și chiar pe împăratul Theodosius al II-lea în privința erorilor lui Celestius. Aici a scris, redactându-l întâi în greacă și traducându-l apoi în latină, Memoriul cu privire la Celestius (Commonitorium super nomine Caelestii). Mercator
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]