283 matches
-
foarte bine tradiția Mântuitorului și a Sfinților Apostoli. Rezultatul cercetărilor făcute, îl face cunoscut fratelui său Onisin într-o scrisoare care a păstrat-o Eusebiu de Cezareea în Istoria sa Bisericească. În textul acestei scrisori sunt relatate, cărțile Vechiului Testament: Pentateuhul, Isus Navi, Judecători, Ruth, Patru Cărți ale Regilor, I, II Paralipomena, Psalmii lui David, ale lui Solomon: Pildele și Înțelepciunea, Ecleziastul,Cântarea Cântărilor, Iov, Isaia, Daniel, Ezechel, Cei doisprezece Profeți într-o Carte și Ezdra”. Primul autor bisericesc care ne
CANTAREA CANTARILOR – O CARTE BIBLICA SI LITERARA DE O FRUMUSETE INEGALABILA de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 7 din 07 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344878_a_346207]
-
foarte bine tradiția Mântuitorului și a Sfinților Apostoli. Rezultatul cercetărilor făcute, îl face cunoscut fratelui său Onisin într-o scrisoare care a păstrat-o Eusebiu de Cezareea în Istoria sa Bisericească. În textul acestei scrisori sunt relatate, cărțile Vechiului Testament: Pentateuhul, Isus Navi, Judecători, Ruth, Patru Cărți ale Regilor, I, II Paralipomena, Psalmii lui David, ale lui Solomon: Pildele și Înțelepciunea, Ecleziastul,Cântarea Cântărilor, Iov, Isaia, Daniel, Ezechel, Cei doisprezece Profeți într-o Carte și Ezdra”. [21] Un rol deosebit de important
CANTAREA CANTARILOR – O CARTE BIBLICA SI LITERARA DE O FRUMUSETE INEGALABILA de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 7 din 07 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344878_a_346207]
-
operele celor care l-au urmat, T.M. Fioretti, W. Chodowiecki, Dr. Marius, Plange și Mathilde Ludendorff (Dr. von Kemnitz). Pentru Wilford și pentru Jacolliot, indienii sînt la origine din Asia și Europa. Jacolliot crede nu doar că Moise a creat Pentateuhul din Veda, și că a împrumutat de la indieni istoria creației, a Paradisului, a păcatului originar, a potopului, a sacrificării lui Isac (pentru că sursa trebuie să fie legenda lui Ajīgarta), dar și că Evangheliile sînt variante ale scrierilor originale indiene, întrucît
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
adevărurile ei interioare, în încercarea de a recupera nu un trecut, cu personajele sale „principale”, ci povestea întâlnirilor mirabile, împletirea în rotund a biografiilor cu autobiografia, adică destinul Rotondei sufletești. După ce a tradus Noul Testament și unele părți din Vechiul Testament (Psaltirea, Pentateuhul, Cântarea Cântărilor, Cartea Psalmilor etc.), A. izbutește să ducă la bun sfârșit versiunea românească integrală a Bibliei (2001), însoțind textul cu comentarii de o remarcabilă valoare, prin densitatea și erudiția informației, acuratețea și, adesea, poezia interpretării. Traducerea sa constituie un
ANANIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285344_a_286673]
-
îngr. Gabriel Enache, Ioan Șt. Lazări și Nicolae State-Burluși, Râmnicu Vâlcea, 2001; Apa cea vie a ortodoxiei, Cluj-Napoca, 2002; Atelier biblic, Cluj-Napoca, 2003; Opera literară, I, pref. Aurel Sasu, Cluj-Napoca, 2003. Traduceri: Noul Testament, București, 1993; Cartea lui Iov, București, 1996; Pentateuhul sau Cele cinci cărți ale lui Moise, București, 1997; Cântarea Cântărilor, București, 1998; Cartea Psalmilor sau Psaltirea profetului David, Cluj-Napoca, 1998; Cartea profetului Ieremia, București, 1999; Cartea profetului Iezechiel, București, 2000; Poezia Vechiului Testament, București, 2000; Biblia sau Sfânta Scriptură
ANANIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285344_a_286673]
-
Père, Fils, Jésus, Seigneur, Pasteur, Saint. Articolele DIEU și YAHWEH, ambele redactate de Jacques Guillet, sunt cele mai interesante pentru cercetarea noastră. Capitolul I de la art. DIEU, intitulat Dieu est premier, relevă anterioritatea absolută a lui Dumnezeu, exprimată în tradițiile Pentateuhului în două moduri complementare: tradiția iahvistă, care îl pune în scenă de la începutul lumii pe Yahweh, și tradițiile elohiste, care subliniază noutatea revelării numelui divin Yahweh făcută lui Moise, dar care îl identifica de îndată pe Yahweh cu Elohim, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
pare a fi „putere”, după cum rezultă din expresiile idiomatice harerQy ’Pl („munții lui ’Pl” - Ps 36/35,7), ’arzQy ’Pl („cedrii lui ’Pl” - Ps 80/79,11), care, în context, au sensul de „munții/cedrii puternici”. Apare foarte rar în afara Pentateuhului, si e folosit în Cartea lui Iov - probabil, spun comentatorii, pentru a sugera că lucrurile s-au petrecut în vremuri străvechi, ’Pl fiind, la epoca scrierii acestei cărți (începutul secolului al V-lea î.H.169), simțit că arhaic. În
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
róƒoÖ le-kol b"œ"r, „Dumnezeul duhurilor a tot trupul” (Num 16,22; 27,16). Că nume propriu al divinității, ’Elohm se întâlnește în acele texte pe care susținătorii teoriei celor trei tradiții care au stat la baza compunerii Pentateuhului le atribuie tradiției elohiste și celei sacerdotale, precum și în Psalmii 43-83, care tocmai de aceea au fost denumiți „Psaltirea elohistă”. Unii susțin că alegerea unui nume sau altul are o semnificație teologica: YHWH, atunci când e vorba de concepția israelita despre
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
în sine frumusețea adevărului. Așadar, la problema clasică a raportului dintre Vechiul Testament și revelația creștină, Chiril oferă un răspuns lipsit de originalitate ce respectă tradiția exegetică alexandrină. El se străduiește să interpreteze alegoric și tipologic o serie de pasaje din Pentateuh, sprijinindu-se pe textele profeților și pe Noul Testament. Nu e vorba de un dialog ci mai degrabă de o expunere făcută de Chiril, presărată cu fraze aprobatoare ale interlocutorului său. Analiza se întinde pe șaptesprezece cărți și pornește de la păcatul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o completare a operei precedente, Chiril a compus, cu siguranță, la puțin timp, Glaphyra (aproximativ „Expuneri cizelate” sau „elegante”); împărțirea în 13 cărți, diferită de cea a scrierii precedente, pare posterioară. În introducere, autorul declară că analizează acele pasaje din Pentateuh pe care nu le luase în considerare sau pe care nu le comentase suficient în Închinarea. De această dată a renunțat la forma dialogică (însă lui Palladius îi este dedicată partea referitoare la Ieșirea) și a dispus materialul după ordinea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
considerare sau pe care nu le comentase suficient în Închinarea. De această dată a renunțat la forma dialogică (însă lui Palladius îi este dedicată partea referitoare la Ieșirea) și a dispus materialul după ordinea din Biblie, consacrând diferitelor cărți ale Pentateuhului un spațiu redus progresiv: după repartizarea de-aici, șapte cărți pentru Facere, trei pentru Ieșire (Exod) și câte una pentru celelalte trei. Chiril însuși afirmă că a dezvoltat, în opera precedentă, tot ceea ce putea servi interpretării morale; în schimb, în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în derâdere ideea de a considera drept Dumnezeu unic și suprem un zeu inferior și limitat, așa cum se dovedește a fi cel din Vechiul Testament. Firește, Chiril, în replică, aruncă acuzația de propensiune spre mitologie asupra religiei grecești și respinge lectura Pentateuhului ca ansamblu de mituri: “în Sfânta Scriptură inspirată de Dumezeu nu este nimic fabulos (mythikon), ci totul e pe deplin adevărat” (III: PG 76, 632B). Fie că rămâne la sensul literal, fie că recurge la alegorie, Chiril propune o lectură
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mituri: “în Sfânta Scriptură inspirată de Dumezeu nu este nimic fabulos (mythikon), ci totul e pe deplin adevărat” (III: PG 76, 632B). Fie că rămâne la sensul literal, fie că recurge la alegorie, Chiril propune o lectură accentuat teologică a Pentateuhului în care este revelată natura Dumnezeului trinitar și a raportului său cu ființele umane. Chiril acordă mare atenție negării tezei lui Iulian privitoare la ruptura dintre creștinism și tradiția religioasă iudaică: Vechiul Testament îl prefigurează în mod constant pe cel Nou
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în sine frumusețea adevărului. Așadar, la problema clasică a raportului dintre Vechiul Testament și revelația creștină, Chiril oferă un răspuns lipsit de originalitate, ce respectă tradiția exegetică alexandrină. El se străduiește să interpreteze alegoric și tipologic o serie de pasaje din Pentateuh, sprijinindu-se pe textele profeților și pe Noul Testament. Nu e vorba de un dialog, ci mai degrabă de o expunere făcută de Chiril, presărată cu fraze aprobatoare ale interlocutorului său. Analiza se întinde pe șaptesprezece cărți și pornește de la păcatul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și o completare a operei precedente, Chiril a compus, cu siguranță, la puțin timp, Glaphyra (aproximativ „Expuneri cizelate” sau „elegante”); împărțirea în 13 cărți, diferită de cea a scrierii precedente, pare posterioară. în introducere, autorul declară că analizează pasajele din Pentateuh pe care nu le luase în considerare sau pe care nu le comentase suficient în închinarea. De această dată a renunțat la forma dialogică (însă lui Palladius îi este dedicată partea referitoare la Ieșirea) și a dispus materialul după ordinea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
considerare sau pe care nu le comentase suficient în închinarea. De această dată a renunțat la forma dialogică (însă lui Palladius îi este dedicată partea referitoare la Ieșirea) și a dispus materialul după ordinea din Biblie, consacrînd diferitelor cărți ale Pentateuhului un spațiu redus progresiv: după repartizarea de aici, șapte cărți pentru Facere, trei pentru Ieșire (Exod) și cîte una pentru celelalte trei. Chiril însuși afirmă că a dezvoltat, în opera precedentă, tot ceea ce putea servi interpretării morale; aici, în schimb
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Eva și lua în derîdere ideea de a considera drept Dumnezeu unic și suprem un zeu inferior și limitat, așa cum se dovedește a fi cel din Vechiul Testament. Chiril, în replică, acuză religia greacă de propensiune spre mitologie și respinge lectura Pentateuhului ca ansamblu de mituri: „în Sfînta Scriptură inspirată de Dumnezeu nu este nimic fabulos (mythikon), ci totul e pe deplin adevărat” (III: PG 76, 632B). Fie că rămîne la sensul literal, fie că recurge la alegorie, Chiril propune o lectură
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mituri: „în Sfînta Scriptură inspirată de Dumnezeu nu este nimic fabulos (mythikon), ci totul e pe deplin adevărat” (III: PG 76, 632B). Fie că rămîne la sensul literal, fie că recurge la alegorie, Chiril propune o lectură accentuat teologică a Pentateuhului, în care este revelată natura Dumnezeului trinitar și a raportului său cu ființele umane. Chiril acordă mare atenție negării tezei lui Iulian privitoare la ruptura dintre creștinism și tradiția religioasă iudaică: Vechiul Testament îl prefigurează în mod constant pe cel Nou
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
binecuvântări rostite de Iacob pe patul de moarte, cea adresată lui Iuda și seminției sale este una dintre cele mai ample și mai semnificative. „Numele lui Iuda”, notează M. Harl, „este asociat cu ideea de laudă, prin folosirea - unică în Pentateuh - a verbului ∀∅<ΞΤ”. Același fragment a fost comentat de Hipolit în tratatul său, Binecuvântările lui Iacob, primul comentariu coerent pe care un autor creștin îl consacră capitolului 49 al Genezei. Atunci când vorbește de supremația lui Iuda, Hipolit se referă la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
la Templu, ca să se intereseze dacă cei care au participat la restaurarea edificiului au fost plătiți cum se cuvine de către Marele Preot. Acesta din urmă, pe nume Hilqiyahou, Îl Întâmpină cu o surpriză: descoperise În Casa Domnului textul Legii (Torah, Pentateuhul). Manuscrisul ajunge sub ochii regelui, care poruncește să-i fie citit fără Întârziere. Lectura (cu funcție anamnetică) declanșează o serie de măsuri reformatoare, de asanare a vieții religioase din regat, contaminată de idolatrie, magie, vrăjitorie etc. Pe noi Însă nu
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
profetică, atât de importantă În perioada, de restriște, a exilului babilonian. Ageu, Zaharia și Malachia formează ultima serie (În viziunea rabinică) de profeți inspirați de către Duhul sfințeniei (ruah ha-qodesh). În perioada elenistică se vorbește despre structura tripartită a Bibliei ebraice: Pentateuhul (Torah); Profeții (Neviim); celelalte cărți sau hagiografii (Ketuvim). Urmează perioada „creștină”, când disputele asupra canonului Bibliei ebraice se radicalizează. Abia la sfârșitul secolului al II-lea d.Hr. se ajunge la recunoașterea de către toate comunitățile evreiești a unei structuri definitive
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
mai pot participa activ la cult. Necunoașterea limbii părinților și strămoșilor devine un handicap insurmontabil, astfel că, sub domnia lui Ptolemeu al II-lea Filadelful (sec al III-lea Î.Hr.), se realizează prima traducere a Bibliei ebraice (id est Pentateuhul) În greacă. Tradiția spune că această versiune a fost dusă la bun sfîrșit de un număr de șaptezeci sau șaptezeci și doi de rabini chemați din Palestina de către regele egiptean și Închiși separat În câte o peșteră de pe insula Pharos. La sfârșit
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
B În codul specialiștilor; are câteva lacune În Geneza, 2Regi și Psalmi; nu conține cele patru cărți ale Macabeilor; 2) codex Sinaiticus (=S), descoperit În mânăstirea Sfînta Ecaterina din Sinai și editat la mijlocul secolului al XIX-lea de către celebrul Tischendorf. Pentateuhul lipsește aproape În Întregime; 3) codex Alexandrinus (=A), copiat În secolul al V-lea, are mai puține lacune decât celelalte două. Conține toate cele patru cărți ale Macabeilor. Pe lângă acestea, există Încă trei manuscrise În unciale, de mai mică importanță
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
despre această din urmă Întreprindere - condusă de Marguerite Harl, profesor emerit la Sorbona - aș vrea să și Închei. Din 1986 editura Cerf publică o colecție cu copertă albastră, intitulată „La Bible d’Alexandrie”. Denumirea nu este riguros exactă decât pentru Pentateuh, dar ea a fost păstrată din rațiuni comerciale. Grupul din jurul lui Marguerite Harl, Gilles Dorival și Olivier Munnich este alcătuit din peste cincizeci de specialiști, eleniști, ebraizanți și patristicieni din mai multe țări. Fiecare carte din se constituie Într-un
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
autonomizării versiunii grecești. Cert este că la un moment dat comunitatea iudaică elenofonă din Alexandria, extrem de numeroasă, a simțit nevoia imperioasă de a transpune Torah În limba oikoumenei, greaca. La origine, Septuaginta nu-i decât traducerea Torei iudaice, adică a Pentateuhului. De ce acestă nevoie, spuneam, imperioasă de transpunere? Pentru că o bună parte din comunitate nu mai utiliza ebraica. În plus, exista o presiune și o atracție foarte puternică din partea mediului elenistic. Trecerea textului sacru ebraic În limba greacă a fost simțită
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]