312 matches
-
trage cu diverse tipuri de muniții, multe specializate pentru lupta împotriva altor tancuri. Pentru a lupta contra tancurilor moderne puternic blindate se folosesc proiectile perforante (KE - Kinetic Energy), de exemplu proiectilele „"săgeată"” sau APFSDS (Armoured Piercing Fin-Stabilised Discarding Sabot - proiectil perforant subcalibru stabilizat cu ampenaje, cu sabot / manșon detașabil). Trase cu viteze de 1200-1800 m/s, ele sunt bare metalice ascuțite la un capăt (penetrator), cu lungime mare și calibru mai mic decât cel al tunului, iar sabotul se desprinde odată ce
Tanc () [Corola-website/Science/298932_a_300261]
-
mondial rachetele aviației și-au câștigat o reputație teribilă, în special în Franța după bătălia din Normandia. Analiza de după război a scos în evidență faptul că multe pierderi erau cauzate de tiruri greșite. Tunurile avioanelor Hawker Hurricane trăgeau cu muniție perforantă de 40 mm, respectiv de 37 mm la avioanele Stuka și puteau să fie foarte eficiente. Chiar și un cocktail Molotov în zona motorului, putea să avarieze sau să distrugă majoritatea tancurilor. Înainte de cel de al doilea război mondial, mai
Tanc () [Corola-website/Science/298932_a_300261]
-
proiectil exploziv pentru a intercepta sau întrerupe atacul la câțiva metri de tanc. Actual, utilitatea acestor sisteme este testată în Statele Unite, Rusia și Israel pe modelele M1A2, Merkava Mk4 și T-90. Aceste sisteme nu oferă protecție împotriva proiectilelor cinetice perforante, dar pare că sunt eficace împotriva rachetelor. Tot sistem activ este considerat sistemul rusesc "Shtora", care încearcă să inducă în eroare operatorii rachetelor inamice. Folosit pe ultimele serii T-80 și T-90, se bazează pe două emisii termice situate
Tanc () [Corola-website/Science/298932_a_300261]
-
ruse. Modelul fabricat sub licență poate fi deplasat cu viteza maximă de 50 km/h pe șosea și 20 km/h pe teren. Punerea în baterie durează 2 minute și jumătate. Obuzierul poate folosi următoarele muniții: proiectilul exploziv OF540, proiectilul perforant BR540, proiectilul cumulativ BK540R, proiectilul de iluminare S540R, proiectilul pentru difuzare materiale materiale tipărite A540 și proiectilul de ruptură beton G530. Obuzierul calibrul 152 mm Model 1981 a intrat în dotare la 1 august 1982. În prezent, este în dotarea
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]
-
Melara. Țeava tunului este autofretată și oțelită pentru a mări perioada de exploatare. Tunul are manșon termic și ejector de gaze. Muniția utilizată este la standarde NATO și pot fi folosite toate tipurile de lovituri existente, inclusiv proiectile cumulative sau perforant subcalibru, stabilizate cu aripioare, cu manșon detașabil. Armamentul secundar constă într-o mitralieră coaxială de calibrul 7.62 mm și o mitralieră antiaeriană de calibrul 7.62 mm manevrată de către comandant. Blindajul tancului C1 este din oțel. În partea frontală
Ariete () [Corola-website/Science/323823_a_325152]
-
turelei, între cele două tunuri. Fiecare tun are o cadență de 550 de lovituri pe minut. Tunurile au o lungime de 3,15 m, cu o viteză inițială a proiectilului de 1.440 m/s (utilizând proiectilele FAPDS, lovitură subcalibru perforantă frangibilă cu sabot detașabil) și o bătaie eficace de 5.500 metri. Tunurile automate "KDA" pot folosi două tipuri de muniție diferite, autotunul antiaerian fiind echipat de obicei cu 640 de proiectile antiaeriene și 40 de proiectile pentru țintele terestre
Gepard () [Corola-website/Science/322643_a_323972]
-
picioarelor la pacienții cu diabet și anume: gangrena “uscată”, fie la nivelul degetelor, fie mai extinsă, foarte dureroasă și caracteristică vârstnicilor (care se putea produce însă și în absența diabetului!) și infecțiile grave, rapid evolutive care complicau ulcerațiile plantare ("mal perforant du pied"), mai ales la nivelul extremităților distale ale metatarsienelor și care erau, în mod caracteristic, nedureroase și care afectau diabeticii tineri. Atitudinea terapeutică era adaptată acestor două “categorii”, însemnând temporizare și antialgice în cazul gangrenei uscate (uneori până la producerea
Piciorul diabetic [Corola-website/Science/92027_a_92522]
-
coexistenței mai multora, dintre care unii par „nemedicali” (ex. un pantof nou, tăierea unghiilor). Este evident derutant, atât pentru pacient dar și pentru medici, faptul că o ulcerație se poate produce fără o cauză aparentă ( de unde și denumirea istorică „mal perforant du pied”) și că pacientul poate umbla în continuare cu o atfel de leziune și să solicite relativ târziu consultul. O sistematizare rațională a factorilor etiologici este aceea care îi împarte în : factori predispozanți, factori precipitanți și factori care întârzie
Piciorul diabetic [Corola-website/Science/92027_a_92522]
-
încercau să atace atace frontal. Până la aducerea de peste ocean a tancurilor M26 Pershing în 1945 nici armata britanică nici cea americană nu au avut tancuri grele în dotare. Numai tunul britanic QF 17 pounder (76.2 mm) folosind un proiectile perforante cu manșon detașabil era teoretic capabil să penetreze blindajul frontal al turelei de pe Tiger II de la o distanță de 1000-1100 m dar acest lucru era dificil de relizat datorită impreciziei muniției APDS. Manevre de flancare erau adesea încercate pentru a
Tiger II () [Corola-website/Science/319740_a_321069]
-
KwK 37 și 3,7 cm KwK 36 montate pe tancurile medii germane Panzer III și Panzer IV. Singura metodă prin care aceste tancuri germane puteau să avarieze un tanc KV era să tragă de la distanță foarte mică un proiectil perforant în spatele tancului sovietic. Înainte de invazia germană, aproximativ 500 de tancuri din cele 22.000 ale Armatei Roșii erau tancuri din seria KV. În perioada interbelică, Armata Roșie a cautat un înlocuitor pentru tancul greu T-35, a cărui construcție era
Tancul Kliment Voroșilov () [Corola-website/Science/320468_a_321797]
-
de 20 mm, și câteva Panzer III, înarmate cu tunul de 37 mm. Blindatele germane s-au împotmolit în mlaștină, nefiind capabile să lanseze un atac coordonat. La sfârșitul luptei, asupra tancului comandantului sovietic s-au tras 135 de proiectile perforante, fără a perfora blindajul. Zinoviy Kolobanov a fost decorat cu Ordinul Lenin, iar lupta a fost mediatizată de către propaganda sovietică. Tancurile grele KV și tancurile medii T-34 au fost unele dintre cele mai bune modele aflate la dispoziția armatelor
Tancul Kliment Voroșilov () [Corola-website/Science/320468_a_321797]
-
în această acțiune a fost creditat cu doborârea a 9 avioane inamice). Cu toate acestea, un bombardier în picaj japonez Yokosuka D4Y Judy a reușit să pătrundă între avioanele de vânătoare și la 9:38 a nimerit cu o bombă perforantă de 250 kg portavionul ușor Princeton. Bomba a produs un incendiu în hangar și datorită faptului că din cauze necunoscute instalația de stingere a incendiului nu funcționa corespunzător focul s-a extins, iar la ora 15:23 a avut loc
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
de artilerie. Japonezii între timp trăgeau permanent în portavioanele americane. Portavionul Gambier Bay, care era ultimul din formație, a explodat și s-a scufundat, multe alte portavioane suferind de asemenea avarii. Spre marele noroc al americanilor, crucișătoarele japoneze foloseau proiectile perforante, care treceau prin corpul navelor fără să explodeze, lăsând în urma lor doar niște găuri mici care puteau fi reparate. Artileriștii japonezi nici nu visau că trag asupra unor nave neblindate, dar oricum pentru tunurile de mare calibru ale japonezilor nu
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
să explodeze, lăsând în urma lor doar niște găuri mici care puteau fi reparate. Artileriștii japonezi nici nu visau că trag asupra unor nave neblindate, dar oricum pentru tunurile de mare calibru ale japonezilor nu prea era altă muniție în afara celor perforante. Căpitanul Evans rănit și echipajul au reușit să facă din nou utilizabil distrugătorul Johnston și cu tunurile funcționabile au deschis din nou focul, de data aceasta trăgând asupra unui mic grup de distrugătoare japoneze care se pregătea de atac cu
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
de o frână de gură. Câmpul de tragere vertical era de 15°, iar cel orizontal era de 45°. Tunul anticar M1936 avea o greutate relativ redusă, de 628 de kilograme, având o mobilitate superioară în zonele greu accesibile. Greutatea proiectilului perforant era de 2,3 kilograme, iar a celui percutant era de 1,48 kilograme. Bătaia eficace era de 1,2 kilometri, iar cea maximă era de 6,7 kilometri. Datele privind performanțele balistice ale tunului Schneider M1936 diferă semnificativ. Autorul
Tun antitanc Schneider calibru 47 mm model 1936 () [Corola-website/Science/323169_a_324498]
-
armament Schneider pentru a suplini pierderile și pentru a dota corespunzător forțele armate române. Inițial, au fost comandate 160 de tunuri din Franța, iar Concordia urma să fabrice 140 de tunuri sub licență. Totalul proiectilelor (explozive și de "ruptură", adică perforante conform terminologiei epocii) de calibrul 47 mm achiziționate era de 80.313 lovituri. În luna octombrie a anului 1942, rata de producție a tunurilor Schneider model 1936 era de aproximativ 14 exemplare pe lună. Cele 300 de tunuri antitanc Schneider
Tun antitanc Schneider calibru 47 mm model 1936 () [Corola-website/Science/323169_a_324498]
-
protejați de un scut din 3 părți, gros de 15 mm. Blindajul era tăiat de la tancurile sovietice de cavalerie BT-7, industria autohtonă nefiind capabilă încă să producă plăci de blindaj de calitate superioară. Vânătorul de tancuri transporta 44 de proiectile perforante de fabricație română, model Costinescu de 6,6 kilograme. Sașiul a fost modificat pentru a face față noilor cerințe: un nou scut de protecție pentru motor a fost montat, pentru a îmbunătăți ventilația. Interiorul a fost modificat pentru că numărul de
TACAM T-60 () [Corola-website/Science/320146_a_321475]
-
Rata de tragere era redusă din cauza proiectilelor extrem de grele și voluminoase. Muniția era de două tipuri: explozivă și cumulativă. Lovitura cumulativă era capabilă să perforeze 2,5 metri de beton ranforsat. Tunul de asalt nu avea nevoie de un proiectil perforant; puterea explozivă a unui singur proiectil era capabilă să scoată din uz orice tanc inamic. În ianuarie 1945, o singură lovitură trasă de un tun de asalt Sturmtiger a scos din uz trei tancuri medii M4 Sherman, o dovadă a
Sturmtiger () [Corola-website/Science/319742_a_321071]
-
perforează tendoanele mușchiului flexor superficial al degetelor (trec prin orificiile formate de bifurcația tendoanelor flexorului superficial al degetelor). La nivelul falangelor medie și distală dispoziția tendoanelor flexorilor degetelor este inversată: tendonul mușchiului flexor profund al degetelor este situat anterior (tendon perforant) iar tendonul mușchiului flexor superficial al degetelor posterior (tendon perforat). Tendoanele flexorului profund al degetelor se termină inserându-se pe fețele palmare (anterioare) ale bazelor falangelor distale (falanga a III-a) ale degetelor 2, 3, 4, 5. La antebraț mușchiul
Mușchiul flexor profund al degetelor () [Corola-website/Science/331772_a_333101]
-
pentru fața superioară a colului talusului. "Artera sinusului tarsian." Aceasta artera mare este este prezentă constant și se anastomozează întotdeauna cu artera canalului tarsian. Ea este formată dintr-o anastomoză a unei ramuri a arterei dorsale a piciorului cu ramura perforantă a arterei peroniere ("Ramus perforans arteriae fibularis"). Artera sinusului tarsian trimite direct mai multe ramuri în talus irigându-l abundent lateral. "Artera peronieră" numită și "artera fibulară" dă ramuri mici care se unesc cu ramurile arterei tibiale posterioare, formând o
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
ramuri în talus irigându-l abundent lateral. "Artera peronieră" numită și "artera fibulară" dă ramuri mici care se unesc cu ramurile arterei tibiale posterioare, formând o rețea posterioară în jurul talusului, însă contribuția acestei artere în vascularizația talusului este nesemnificativă. "Ramura perforantă a arterei peroniere" ("Ramus perforans arteriae fibularis") contribuie la formarea arterei sinusului tarsian. Talusul este solid fixat între cele două maleole, care în același timp îi oferă și o oarecare protecție, aceasta contribuind la soliditatea articulației gleznei. Din această cauză
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
a atins bătaia maximă de 33 kilometri după 1990. Tunul A412 are cadența de 7-8 lovituri pe minut, viteza de marș 50 km/h pe șosea și 20 km/h în teren, iar muniția este de tip exploziv OF482M sau perforant BR482B. Piesa de artilerie era deplasată cu ajutorul tractoarelor de artilerie TMA-83, ATS-59G sau camionul DAC 665T 6×6. În anul 1985, tunul A412 de calibrul 130 mm Model 1982 era în dotarea unui divizion din regimentul de artilerie tunuri-armată (la
Tun 130 mm M1954 (M-46) () [Corola-website/Science/324071_a_325400]
-
la +13,5°, în timpul Primului Război Mondial turelele fiind modificate pentru a permite o elevație de 16°. Tunurile trăgeau cu proiectile de 390 kg, la o viteză la gura țevii de 831 m/s; la o elevație de 13,5°, cu proiectile perforante, aceasta oferea o distanță de tragere de până la 16.450 m. La o elevație de 16°, bătaia tunurilor a fost extinsă până la 18.686 m folosind proiectile mai aerodinamice, dar puțin mai grele. Cadența acestor tunuri era de două lovituri
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
al degetelor, care astfel din posterior devine anterior, superficial și trece înaintea tendonului mușchiului flexor superficial al degetelor. Prin urmare, la nivelul falangelor medie și distală dispoziția tendoanelor este inversată: tendonul mușchiului flexor profund al degetelor este situat anterior (tendon perforant) iar tendonul mușchiului flexor superficial al degetelor, posterior (tendon perforat). La degete, tendoanele mușchiului flexor superficial al degetelor și al mușchiului flexor profund al degetelor trec prin câte un canal osteo-fibros, format de fața anterioară a falangelor și de câte
Mușchiul flexor superficial al degetelor () [Corola-website/Science/331765_a_333094]
-
soldați. Situația s-a remediat când din august până la sfârșitul războiului a fost folosită denumirea oficială de Jagdpanzer 38(t). După război, acest vânător de tancuri a continuat să fie denumit Hetzer. Din cele 41 de proiectile disponibile, 35 erau perforante, iar 6 erau explozive. Când erau disponibile, proiectilele avansate din tungsten erau utilizate împotriva tancurilor grele sovietice. Tunul era capabil să perforeze un blindaj gros de 86 de mm de la distanța de 1 km și 65 de mm de la distanța
Jagdpanzer 38(t) () [Corola-website/Science/319760_a_321089]