60 matches
-
pliscul-rît/ scurmînd/ rădăcinile nopții.// Sînt unele locuri/ unde lutul nu mai respiră /- acolo unde ar vrea să mă arunce/ și să scuipe în semnul cărării/ tot lutul din mine.// Ci eu/ stau pe spinarea ei/ și scriu? pe penele-i pergamentoase./ Astfel îi dau de lucru -/ în timp ce va uita/ se muncește/ să-mi piardă cuvintele/ cu pielea-i ucigașa.// Un cuvînt, un vers, un altul.../ Și primul cuvînt, și primul vers, apoi/ pe rînd,/ dispar.../ Capătul de sus al scrisului meu
Poeti bistriteni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17811_a_19136]
-
de două sau trei ori. întotdeauna de bărbați însurați și mai mari decât ea, pe care-i speriase cu dorința frenetică de măritiș. Nici chipul ei nu-i inspira prea tare. Mona era o domnișoară ștearsă și sfioasă, pielea ei, pergamentoasă și rece, trupul ei, mirosind a săpunuri ieftine și a lavandă, n-ar fi smuls nimănui declarații înfocate." Florin Sicoie studiază cu atenție și înțelegere omenească, iar de la un moment dat cu duioșie această dramă a urâțeniei unor femei. Ele
DUPĂ DOUĂZECI DE ANI... by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17225_a_18550]
-
Undeva, mult mai jos, se află supușii care trăiesc la rândul lor într-un alt regim al anxietății, cel al furnicii lucrătoare, replicată până la confuzie. Însă chipul puterii este cel al lui Jeremy Irons din acest film, un chip emaciat, pergamentos, ars din interior de o flacără rece și vicioasă, un chip animat de o mimică aparte și de privirea ce se fixează ironic asupra tuturor. Deși vorbește în parabole, prelungindu-și aproape filozofic momentul critic, testându-și subordonații, verificându-le
Firma și blazonul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5044_a_6369]
-
rînd, creatorul de "atmosferă"; în adevăr, Val Gheorghiu este un astfel de creator de culoare a locului evocat sau inventat: ca această petrecere din proza Jusqu'au fond!, din ultima carte, unde vine Picasso însuși "cel de la bătrînețe, cu fața pergamentoasă, cu ochii ficși, hipnotici și cu pomeții febrili", în chip de Sforicică: nici că se putea un loc mai potrivit pentru lovirea iluziei de realitate, a superbiei imaginarului de realul bicisnic: Toată lumea dansează după Los Paraguayos și în marea oglindă
Viețile după Val Gheorghiu by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/6692_a_8017]
-
Îl citeam mirat și încercam să descifrez intențiile unui autor străin. Iar când mi-aminteam cine este de fapt autorul, mi-l reprezentam ca pe un vid. Cine vorbea prin intermediul acelui text? Un duh al dicționarelor, iscat la răsfoirea filelor pergamentoase? O voce impersonală fabricată de huruitul monoton al rotativelor? Sau vorbea ziarul însuși, ajuns la o autonomie semiologică? Senzația aceasta, odată trăită, nu m-a mai părăsit vreodată. Și o am nu numai la recitirea textelor, ci chiar în momentul
Despre scris by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/8157_a_9482]
-
căută să și-l anuleze învîrtind lingurița în ceașcă. Era de aceeași vârstă cu doamna Valsamaky și peripețiile organice ale prietenei sale îl turburau ca un aviz pentru sine citit în oglindă. Când îi sărutase mâna, zărise modificarea încheieturilor, uscăciunea pergamentoasă a pielii. Madam Farfara nu mai avea parfum biologic, mirosea a coIonie și a cold cream. Își ascundea involuția cu procedee chimice. Prin mâneca ei de dantelă neagră, lui Ioanide i se păru a distinge un braț violaceu și flasc
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
altfel, cu altfel de colonițe, șarpante și balustrade, alte scări răsucite dând spre terase imposibile, uși oarbe, turnulețe decorative) la fel de imateriale ca și când ar fi fost visate, la fel de iluzorii ca pictate de un vechi maestru al perspectivei. Câini galbeni, cu pielea pergamentoasă și ochi de om transplantați în tigva lor îngustă de câine, se ridicau cu greu din culcușuri și fluturau grațios pe lângă mine. Molii cu ochi la fel de omenești absorbeau amurgul în penele lor dese atât de rapid, încît în jurul lor aerul
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
la ferestre care să protejeze pe cei din interior fusese tot ce putuse face. Noaptea frământată lăsase semne vizibile pe chipul Americanului. Îmbătrânise subit. Ochi roșii și umflați, obraji acoperiți cu țepii unei bărbi sure ce iese din pielea galbenă, pergamentoasă. Ce se poate petrece în sufletul unui om consumat de ideea că poate tocmai glonțul plecat din arma lui fusese cel care cauzase moartea fratelui său? Nemții pornesc atacul sub acoperirea unui foc infernal. Gloanțele mușcă din zidurile clădirii, țiuind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
simplă, curat îmbrăcată, cu părul strâns bine într-un conci solidificat cu un mic pieptene și cu ace. Părea să aibă vreo patruzeci-cincizeci de ani, era slabă prin oase și rotunjită puțin din bunăstare, și fața avea o antipatică nuanță pergamentoasă. Femeia fu numaidecât odioasă celor doi, din cauza blândeței mieroase și interesate. Se amesteca în toate, suferind cu ipocrizie orice aluzie, arăta o solicitudine ridicolă pentru bătrân, care însă era așa de mulțumit, încît râdea cu toată întinderea gurii. Când bătrânul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
eu? Douăzeci și cinci, douăzeci și șase! minți Weissmann. Aurica fu încîntată de evaluare: - Cam atât, consimți ea, văd că te pricepi la vârstă. În realitate, fața Aurichii era a unei femei slabe de patruzeci de ani, deși nu împlinise această vârstă, pergamentoasă sub stratul lucios de unsori amestecate cu pudră și încrețită în jurul ochilor. Părul rărit îi era îngreuiat de prea multe chignoane. Umbre violete îi înconjurau ochii, dîndu-i înfățișarea tipică a apașelor, iar dinții desfăcuți în râs trădau nervozitatea dorințelor. - Ca să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că are, încă și mai mult decât dățile trecute, aerul unui înalt prelat. Hainele negre și lungi îi flutură în jurul trupului imens, părul alb, tăiat drept și lung, nu reușește să-i îndulcească fața bărbătoasă. Mă aplec și sărut mâna pergamentoasă, care mi se așază apoi, iertător, pe creștet, în vreme ce cealaltă rămâne să se sprijine mai departe, țeapănă, în cârjă. — Să-l sărut și eu pe băiat ! Ce mare ! Ce frumos s-a făcut ! Ptiu, ptiu, să nu-l deochi ! Uite
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
neliniște ca un scufundător care, după ce s-a scufundat prea adânc, nu reușește să-și convingă trupul să Înoate Înapoi, până la suprafață. Vârtejul scrisului era imens și Încorsetant, Însă de asemenea extrem de ademenitor. Cuvintele săreau Încoace și-ncolo pe hârtia pergamentoasă, implorându-l să Încheie această ultimă poveste și să le călăuzească spre destinul lor Îndelung așteptat. — Bine atunci, a ciripit Micul Porumbel Rătăcit. Spune-mi povestea Micului Prumbel Rătăcit. Însă te avertizez de pe acum că dacă aud vreun lucru trist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
uscat încet, m-am mumificat. structura mea osoasă a fost probabil compatibilă cu acest fenomen, precum și faptul că eram slab și înalt : cincizeci și patru de kilograme pentru un metru optzeci și doi. Puțina mea carne, încarcerată într-o piele pergamentoasă irigată de o cantitate de sînge redusă, n-a intrat în descompunere... în plus, în zilele de după moartea mea s-a lăsat un frig teribil afară iar încăperea a început treptat să se răcească, aerul rece a reușit pînă la
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
fiind permanent gol, cu o carafă de limonadă galbenă în față, din care sorbea din când în când. Se gândea probabil la tinerețea lui aventuroasă; sau poate îi plăcea să se vadă reflectat de peste tot în. oglinzi, cu fața lui pergamentoasă și cu ochii scânteind de amintiri. Suferea, se zicea, de insomnii. Dimineața, se ridica din fotoliu, mai arunca o privire de jur împrejur, ca și cum ar fi vrut să-și ia rămas bun de la mulțimea aceea în care toți aveau același
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ridicându-i-se până la nări, la început suav, pe urmă din ce în ce mai pregnant, mai definit. Automat și-a dus încheietura mâinii la nas. Nu, nu venea de-acolo. A ridicat din umeri și a plecat mai departe. Alte săli, alți obraji pergamentoși gălbejiți de timp. S-a întors însă a doua zi. Aceeași liniște răcoroasă, aceleași planuri ale lui Juan de Herrera, aceeași Andaluzie întinsă până în Lumea Nouă, aceiași cai care se ridică pe două pici oare și pe țărmul năpădit de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
le! Râdea, cu brațele larg deschise. Își păstrase obiceiul de a-și ascunde pumnii în mâneci, probabil de pe când înghețam la cules păpușoi. - Hai, ce-i cu aiurelile astea? Nu te mai prosti! Dar știam că-i așa, era deja pergamentos și mă strângea în coșul pieptului, între coaste, și trebuia să fac eforturi să scap de câlții din jurul mărului lui Adam. - Tu nu înțelegi? În târgul ăsta, dacă s-a mai auzit cât de cât de tine, n-ai cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
roșii de oboseală și de nesomn. În spatele lui, un secretar ține un teanc de documente strânse Într-o legătură mare de piele de Cordoba. Privilegiu al vârstei, marele vizir stă așezat, chiar prăvălit. Veșmântul Îi e cenușiu, barba Încărunțită, fruntea pergamentoasă, numai privirea Îi pare tânără și vie, aproape scânteietoare. Îl Însoțesc doi dintre fiii săi, care aruncă de jur-Împrejur expresii de ură sau de sfidare. Foarte aproape de sultan stă Omar, pe cât de posomorât, pe atât de copleșit. Înșiră În gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
luminând cu lanterna partea de sus a gâtlejului. Nu se vedea nici o urmă a lațului traumatic, șanțul de spânzurare nu era prezent. Cercetă îndelung dar în treimea superioară a gâtului nu văzu nici o zonă în care pielea să fi devenit pergamentoasă și nici chipul nu îi era vânăt, așa cum se întâmpla la cei morți prin asfixie mecanică. Asta însemna că bătrânul nu se spânzurase. Dădu din cap mulțumit, avusese dreptate atunci când spusese că Moș Calistrat nu se sinucisese, cineva îi rupsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
luat și a doua tură și mi-a dat șah, am văzut că s-a terminat, orice mutare aș mai fi făcut, tot mat era, m-am uitat la mașinărie, la fața lui nenea ăla negru, la pielea lui cenușie, pergamentoasă și colbuită, am știut că nici de-al dracu’ n-o să-l las să-mi dea mat, și atunci am întins mâna și am luat de pe tablă regele alb, iar mașinăria s-a întins după mâna mea, dar încet și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mai împleticită ca oricând, în întâm pinare. Avea acum părul scurt, căzându-i în șuvițe tocite de-a lungul obrajilor. De câte ori o vedeam după o vreme mă frapa cât era de urâtă: buze subțiri și uscate, nasul prea cârn, fața pergamentoasă... Dar ochii arătau totuși o inteligență vie, ca și altceva, un fel de nebunie romantică, de nepăsare față de tot ce era în jur. Când m-a invitat la ea acasă, am simțit deodată opera hormonilor prin zonele inghi nale: gata
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
libere pe reverul meu și rămâne așa, împingând ușor. Zice în telefon: — Deci care-i problema? De ce nu stau acolo? Judecând după mână, de la distanța asta, ar trebui să aibă spre patruzeci de ani sau puțin peste. Dar aspectul acela pergamentos care trece drept frumusețe după o anumită vârstă este la ea prea bătrânicios. Are deja pielea exfoliată, jumulită, pătată, hidratată și reconstruită, încât începe să arate ca o mobilă refăcută. Retapisată în roz. Restaurată. Renovată. Țipă în telefonul mobil: — Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
fiind permanent gol, cu o carafă de limonadă galbenă în față, din care sorbea din când în când. Se gândea probabil la tinerețea lui aventuroasă; sau poate îi plăcea să se vadă reflectat de peste tot în oglinzi, cu fața lui pergamentoasă și cu ochii scânteind de amintiri. Suferea, se zicea, de insomnii. Dimineața, se ridica din fotoliu, mai arunca o privire de jur împrejur, ca și cum ar fi vrut să-și ia rămas bun de la mulțimea aceea în care toți aveau același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să ne ciocnim și noi în două halbe?!" se puse deșiratul, pe nepregătite, rânjind, în patru labe. Iar de acum încolo - indică Gabi - deșiratul nu mai înaintă decât în această postură, de lup. Apropiindu-se, și chiar introducându- și fața pergamentoasă în interiorul cabinei, unde noi patru, eu, terchea-berchea, prietena mea și prietena lui (protejînd, în buzunarul de pe șold, cubul), tremuram din toate încheieturile, mai săltăreți și înspăimîntați decât tija unui telegraf. Unul dintre noi nu mai respira! scăzu vocea, tulburat, Gabi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
apoi animându-se, cu tot mai multă lume. Eu la o masă lângă fereastră, consumând după tot protocolul. O sticlă de vin, apoi alta. Începuse și programul orchestrei. A apărut și Aurelian Andreescu. Slab, măcinat de boală, cu o față pergamentoasă. Se vorbea că are ciroză. Citisem chiar un interviu al lui în Flacăra în care-și regreta drumul de până la acea boală. „Mă chemau la mesele lor. Toți îmi dădeau să beau. Nici unul nu mă întreba dacă mi-e foame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mare. Uneori îmi dădeau și mie câteva linguri. Colegii mă porecliseră „colivarul“. D.D., în virtutea nu știu cărui gând frumos, recunoscător (i-am răspuns, cândva, la o scrisoare, prin care-i confirmam că suntem vecini cu satele), îmi aduce o copie pe hârtie pergamentoasă a Declarației de Independență. Și cu traducerea românească („Eu și cu fata mea am făcut-o!“). Le-a făcut sul, legate cu o bentiță în culorile drapelului american. Fără stele. „Dacă tot intrăm în NATO“, surâde el, „vă rog să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]