48 matches
-
frînte/ te simt cum arzi și-naltă te-mprăștii ca un fum./ Nu-i nimenea să plîngă, nu-i nimenea să cînte./ Doar eu purtat de vînturi între azur și scrum” (Desen pe bancă). Motivul rural („sămănătorist”) e deja fin persiflat (un semn de despărțire): „Aici suntem departe/ de orașul cu clocotul lui de păcate,/ de izul lui negru de moarte,/ de literatură și luciditate” (Vacanță). Evocată într-o cadență înrudită cu cele ale lui Radu Stanca, Doamna muză a bardului
Ioanichie Olteanu, poetul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3421_a_4746]
-
toaca/ într-un fund de lume/ pasărea nocturnă// s-a închis și ultima ușă// în apropiere un cîine își aranjează cravata". Chiar dispoziția poetică, în raporturile oțioase ce se întîmplă a le întreține cu realul e la un moment dat persiflată, aidoma unei vulnerabilități. Ea se vede coborîtă fără ezitare la nivelul unui real relativ, versatil, friabil, în înfățișările căruia se oglindește cu un amestec de resemnare și jovialitate: "azi îi vorbi despre gramatica cuvîntului lovitură/ mîine îi voi vorbi despre
Umilință și ironie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11972_a_13297]
-
instinct sexual și bahic indică neseriozitatea oricărei poziții discursive a acestuia. El nu este credibil nici sexual (posedă fantoșe/imposturi ale feminismului), nici "bahic" (vinul îi produce greață și coșmaruri). Conținuturile ideologice sunt "aruncate" pe "scena" narativă, pentru a fi "persiflate", prin degradare. Intenția parodică este dominantă. Simplificarea narativă caracteristică unui roman popular este realizată pentru "împachetarea" acestui conținut subversiv. În intenția romancierului nu a intrat nici o clipă crearea de psihologii, inocularea detaliului realist, în vederea realizării unei fresce sociale. Majoritatea comentatorilor
Petru Popescu – istoria unei receptări by Dinu Bălan () [Corola-journal/Journalistic/7044_a_8369]
-
sa, cîmpul de iradiere care-i este propriu. Avem a face cu o dublură sarcastică a ceea ce poate fi socotit normalitate, cu o caricatură a acesteia, conștientă de demonia ce-o insuflă, de unde turnura frecvent ironică a expresiei. Anatomofiziologia apare persiflată, redusă la fețe derizorii, „fie și numai pentru a nu pierde esența plescă itului/ din buze moi și roșii/ ca single ce-mi urcă acum în creier/ cînd îmi imaginez dezmățul” (Idol cu mască de om). Figura umană rezultată dintr-
Un absolut al ființei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4508_a_5833]
-
tocmai vlaga originalului. Pe cîtă vreme în cazul lui Nabokov, povestirile scoase din paginile îngălbenite ale unor numere de revistă din timpul războiului, sau de imediat după, trăiesc prin însuși farmecul caducității lor declarate, al nabokovianismului ușor auto-manierizat sau dimpotrivă, persiflat uneori, estetizat poate grosier pe ici-pe colo, dar atît de reconfortant prin inimitabilul său care îi scutește de epigoni paricizi. Dificila, aproape de neimaginat pînă la a o vedea dusă la capăt, misie de a traduce o carte amețitor de complicată
Gangsteri de mucava și exilați romantici by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17362_a_18687]
-
Studenții sunt absolut îngroziți de acest satrap care, în fiecare sesiune, fără să citească măcar o lucrare, da 4 la jumătate de clasă! Dacă cumva își permite vreun student sau vreo studentă să conteste notă este pur si simplu înjurat, persiflat și umilit chiar în fața colegilor lui sau mai ales, ei! Da, se lasă cu planșete de umilință!", apare scris pe site-ul pardaf.ro unde este postat și un clip video cu Gheorghe Iancu filmat de către unul dintre studenți. Sceleratul
Avocatul Poporului, acuzat de studenţi: se lasă cu plânsete de umilinţă!- VIDEO () [Corola-journal/Journalistic/43966_a_45291]
-
profesiile slujite fără credință, precum în cazul unui sacerdot ateu. Cum a fost cu putință o activitate de asemenea proporții fără o lăuntrică aderență la obiectul său, care, dincolo de "ideile literare", este, orice s-ar zice, "literatura", chiar așa bagatelizată, persiflată, pusă între ghilimele, cum procedează Adrian Marino? E unul din cele mai incitante mistere ale vieții noastre literare actuale. Oare ar fi putut lua naștere "ideile literare" fără "literatură"? Oare putem iubi ouăle și detesta găinile? Stupoarea noastră sporește pe măsură ce
Adrian Marino între lumini și umbre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15783_a_17108]
-
corupători ai moravurilor, deoarece sînt (măcar) un pic... exhibiționiști. Ca niște avangardiști sui generis ce se află, sînt bucuroși să provoace scandal. E drept, discursul lor se pretează lesnicios la o recepție sarcastică, la caricatură. însă cu toate că pot fi ușor persiflați, nu dorim a cădea în capcana acestei reacții previzibile, simetrice cu cauza sa precum umbra în raport cu obiectul ce-o produce. Nu sîntem dispuși a le da nici importanța unei aprobări categorice, nici a unui refuz decisiv. Rămînem în expectativă, urmărind
Despre pornografie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9942_a_11267]
-
-i cu D. Gusti în Nae Ionescu, dă-i cu Giurescu în Iorga, cu Sebastian în Eliade, cu Motru și Stăniloae în Blaga. Cât despre generația ’27, de energiile căreia s-a temut întreg spectrul politic, ea a fost când persiflată („puțoism“, „mucoși“, trăiriști gidiano-papinieni), când diabolizată („năism“, extremism, legionarism), oricum, numai cât mai iute țintuită-n formule otrăvite. Or, evantaiul generației ’27 a fost mult mai generos răsfirat, fie și doar rămas în latențe, sau în eșecuri, decât le-ar
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
astăzi-uitatei Marion Delorme a lui Hugo (1829) și, în aceeași frază, si cu Antony, erou al și mai-uitatei drame omonime proprii (1831). Nu e inutil să remarcam că și Didier și Antony, personaje exclusiv ficționale, figurau printre reperele, fie ele persiflate, ale tinerilor parizieni din lumea bună din al patrulea deceniu al secolului trecut. Deși - notă bene! - rolul lor aproape că încetase în 1845-1846, adică atunci cînd Monte-Cristo apărea în foileton. Poate tocmai de aceea au și fost aleși. "Misteriosul" conte
De la Monte Cristo la Clinton by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/18044_a_19369]
-
Becker, într-alt loc, pag. 277: "Unde domnea un tact așa de fin în public că după zisa lui Cicero (Paradoxa, 3. 4) " un vers esprimat de (era) se-ntîmpla cu o silabă mai lung or mai scurt era țistiit sau (persiflat) aplaudat în râs de spectatori=, acolo putea într-adevar artistul să pună cu drept cel mai mare pont pe aprobarea zgomotoasă a spectatorilor entuziasmați. Cine iese în public se supune printr-asta și judecății poporului, într-astă privință suveran. Însă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
trăiesc. Abia acum, scriindu-mă, mă trăiesc în tot adevărul meu, după cum viața mea, atunci, se trăia doar, nescrisă încă, risipindu-se numai în bucuria textului închipuit. Poate, astfel, înțeleg textualismul atât de mult discutat, cândva, neînțeles atunci și, adeseori, persiflat. Abia gândul Morții, trăirea ei, dă vieții coerența deplină a textului. Limpezit în Moarte, textul vieții devine, la rându-i, nemuritor. Mă las încă în ușa berăriei, neștiind că știu acum ce va urma. Mă las copleșit doar de amărăciunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în universul său interior, e un răzvrătit, lucid și moral fiind. Actualitatea mesajului este dată de faptul că, în oricare sistem ne-am afla, omul de înaltă ținută, atât intelectuală, cît și etică, este marginalizat, trimis "pe tușă", ignorat sau persiflat. E un Neînțeles. Tocmai pentru că societatea din care provine e grevată de minciună, ipocrizie, lașitate. Așa stînd lucrurile, nu-i rămîne decît să se închidă în carapacea sa, într-un univers artificial, dar care îi dă, totuși, posibilitatea de a
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
hotărît supranaturale") dar zîmbește subțire în fața posturii de estetician ("Desigur, numai în dezbateri de aperitive pot fi luate drept soluții estetice formule ca "îl prinde sau nu-l prinde", ori "expresiunea îmbracă ori nu îmbracă perfect intențiunea""), formule ca cele persiflate fiind apreciate superlativ de alți comentatori. Celebrul articol al lui N. Davidescu Caragiale cel din urmă ocupant fanariot, sau inaderența lui la spiritul românesc (Cuvîntul liber, august 1935) s-a acoperit de mult de ridicol prin aprecierile hilare și total
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
lui Papp. Înșiruiți de o parte și de alta a șoselei, luncanii așteaptă. Apropierea coloanei provoacă în rândurile lor o stare de nervozitate. Taberele stau față în față. Între ele - un avocat care încearcă să vorbească. Întrerupt la fiecare frază, persiflat, nu mai ajunge să-și încheie discursul. Directorul școlii, comunist, declară că „moșia nu mai este a cetățeanului Romulus Papp, ci a foștilor soldați, a văduvelor de război și a săracilor din satul Lunca”. În cele din urmă moții, care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288967_a_290296]
-
actului medical, informația nu totdeauna de bună calitate și cel mai adesea prost înțeleasă, secularizarea galopantă a tot ceea ce constituie valoare, îndeosebi morală, au făcut ca multe dintre cutumele vieții sociale aparținând moralei să fie aruncate în derizoriu sau chiar persiflate. Dincolo de aceste vicisitudini ale momentului, principiul carității creștine ca parte integrantă a moralei creștine, rămâne valabil ca punct de plecare, element de referință și spri jin pentru cel ce îngrijește omul în suferință. Pentru că doctorul tratează, dar numai Dumnezeu vindecă
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
tip de relații (sau ceea ce biologul nord-american Robert Trivers a numit altruismul reciproc). În actualele condiții, însă, nu este ușor să avem încredere unii în alții, mai ales atunci când ea încrederea tinde să fie folosită în interes personal sau devalorizată, persiflată ca naivă sau ca semn al neputinței. Potrivit lui Ch. Dejours (1993, apud Brillon, 2010, p. 171), constrângerile organizaționale care predomină în majoritatea mediilor de muncă au efecte nefaste asupra sănătății mentale și relațiilor indivizilor 76 pentru că ele îi plasează în
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
democratice, fără ca marile conjurații transnaționale ale amatorilor de vocalize la portavoce să îndrăznească a sufla o vorbă. E foarte stranie această disproporție (stângiștii sunt liberi să răcnească cât vor, în timp ce vocile rațiunii democratice sunt asasinate în sistemele comuniste sau prigonite, persiflate sau chiar linșate mediatic în țările liberale). De ce se întâmplă așa? Există cu adevărat ceva greu de suportat în sistemul capitalist: afirmarea inegalității ca o constantă naturală (ei da, din nefericire, oamenii nu sunt egali!) și sublimarea principiului natural al
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
calică, Ca să le frigă. BARBU PARIS MUMULEANU Barbu Paris Mumuleanu (1794-1837) e un mic autodidact, foarte moralist, care crede că prea am fost "neutri" și că a venit vremea să "ridicăm boala de pre ochii noștri". Caracterurile lui, așa de persiflate, sunt doar operă de educator. Când satiricul adoptă sincer verva de răspântie, prefăcând pe La Bruyère în Anton Pann, "caractirul" capătă oarecare mișcare scenică, cum e cazul în Defăimătorul: Unde merg nicicum nu spun De vrun om vrun cuvânt bun, Ci
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Fundamentul poeziei lui Demostene Botez este "sentimentalismul", proclamat cu onestitate chiar de poet în subtitluri justificative, ca spre a preântâmpina discreditul cu care critica primește o astfel de atitudine. Sentimentalismul nu e ingenuu, și controlat de inteligență devine o slăbiciune persiflată. O aplicațiune a acestui soi de sentimentalism consimțit, de care poetul se lasă cu rușine invadat, este în acea poezie a plictisului duminical și provincial, care e o ramură a simbolismului. Cheiurile, orășelele defuncte ale lui Rodenbach își găsesc un
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
în universul său interior, e un răzvrătit, lucid și moral fiind. Actualitatea mesajului este dată de faptul că, în oricare sistem ne-am afla, omul de înaltă ținută, atât intelectuală, cît și etică, este marginalizat, trimis "pe tușă", ignorat sau persiflat. E un Neînțeles. Tocmai pentru că societatea din care provine e grevată de minciună, ipocrizie, lașitate. Așa stînd lucrurile, nu-i rămîne decît să se închidă în carapacea sa, într-un univers artificial, dar care îi dă, totuși, posibilitatea de a
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
partenerul ei, care nu știa să facă dragoste (ei exprimau ideea mult mai verde) și le încredințase, pare-se, amănunte comice („haioase”, a afirmat unul) despre comportarea lui. Îi ascultam sperând ceva revelații erotice. Deodată, a fost menționat numele partenerului persiflat: Franțuzul... Era porecla mea, de care eram mai degrabă mândru. „Franțuzul” - un francez, pe rusește. Printre râsetele lor, am prins un schimb de replici aparte, între doi prieteni, în chip de conciliabul: „O să ne ocupăm de ea, în seara asta
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
foști fasciști. Singurul delict fascist evident condamnabil era colaborarea cu inamicul după (invazia germană din) 8 septembrie 1943. Prin urmare, majoritatea inculpaților erau din Nordul ocupat și avuseseră de-a face cu guvernul-marionetă instalat la Salò, lângă lacul Garda. Mult persiflatul chestionar „Ai fost fascist?” (Scheda Personale), pus În circulație În 1944, viza tocmai diferența dintre fasciștii afiliați la Salò și ceilalți. Cei dintâi au fost sancționați pe baza Decretului nr. 159, promulgat În iulie 1944 de Adunarea Legislativă provizorie, vizând
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]