229 matches
-
persoanelor ce au traversat acea perioadă. „Aș fi dispus să afirm că per-sonajul principal din «În-tu-ne-care» este războiul, care trăiește și evoluează în sufletul tuturor personagiilor din roman. (...) Cezar Petrescu a condus timp de zece ani... soarta a zeci de personagii, trecându-le pe toate prin război și deformându-le pe toate cu ajutorul războiului, lăsând, mai bine-zis, războiul să le transforme și să le deformeze”, scria criticul Alexandru Philippide. (Ale-xandru Philippide, "Viața ro-mâ-neas-că", 1929) Tema principală a romanului o constituie drama
Întunecare (roman) () [Corola-website/Science/336488_a_337817]
-
ele publicate era deci abuziv. Erată la articolul "Ion Barbu într-un document revelator" (România literară, nr. 20, p. 11): în textul tipărit al scrisorii reproduse în manuscris au fost omise, din vina noastră, câteva cuvinte. În loc de " Ce are acest personagiu, binecunoscut nouă, cu cadențele limbii lui Racine?" trebuie citit: "Ce are acest personagiu, binecunoscut nouă ca amator și executant de marșuri militare prusace, în comun cu cadențele limbii lui Racine?". (S.M.) Precizare
Ultimul Mihai Botez by Solomon Marcus () [Corola-journal/Memoirs/17023_a_18348]
-
revelator" (România literară, nr. 20, p. 11): în textul tipărit al scrisorii reproduse în manuscris au fost omise, din vina noastră, câteva cuvinte. În loc de " Ce are acest personagiu, binecunoscut nouă, cu cadențele limbii lui Racine?" trebuie citit: "Ce are acest personagiu, binecunoscut nouă ca amator și executant de marșuri militare prusace, în comun cu cadențele limbii lui Racine?". (S.M.) Precizare
Ultimul Mihai Botez by Solomon Marcus () [Corola-journal/Memoirs/17023_a_18348]
-
și abia și-a conținut revolta, zărind într-unul din staluri sinistra chelie și mustața de rău augur, a unuia din strigoii cei mai avizi de sânge, aparținând unei lumi care, se pare, a apus pentru totdeauna. Ce are acest personagiu, binecunoscut nouă, cu cadențele limbii lui Racine? Să se termine cu aceste provocări. Cerem arestarea fascistului Ion Barbu". Râzi, desigur. E totuși și subiect de oarecare melancolie în farsa de mai sus. Sunt nițel terorizat de notorietatea, prea caracterizată, care
Ion Barbu într-un document revelator by Solomon Marcus () [Corola-journal/Memoirs/17075_a_18400]
-
identică a lui Emil Rebreanu. „Apostol Bologa însă n-are nimic din fratele meu. Cel mult câteva trăsături exterioare și poate unele momente de exaltare”, a afirmat mai târziu scriitorul. „Fratele meu a fost un naționalist fără scrupule. Un asemenea personagiu nu putea inspira decât cel mult o poezie patriotică. Eroul meu e mai puțin „erou” pentru că în "Pădurea spânzuraților" am arătat însăși originea și creșterea dezechilibrului moral al unui om, slab în fond, ca toți oamenii, doritor de dragoste, pe
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
confruntă cu un conflict sufletesc între datorie și sentiment: „În Apostol, am vrut să sintetizez prototipul propriei mele generații. Șovăirile lui Apostol Bologa sunt șovăirile noastre, ale tuturora, ca și zbuciumările lui... Numai un astfel de om putea să fie personagiul central al unui roman în care lupta dintre datorie și sentiment amenință mereu să degenereze în frazeologie goală, patriotardă”. Referindu-se la elaborarea acestui roman, scriitorul scrie astfel despre legătura între realitate și ficțiune: „Subiectul "Pădurii spânzuraților", o construcție cerebrală
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
momentul de vizibilitate maximă trebuie totuși să aibă un unghi de 90 între obiect și direcția ochilor. Gura îi este deplasată într-o regiune unde de obicei sunt urechile și secretează permanent un scuipat spumos... Vorbește singut, dialoghează cu un personagiu invizibil, având amare controverse după cum se poate deduce asistând la scenele lui cotidiane, gesticulează cu una din mâini, care este întoarsă pe dos și înmănușată continuu în negru. Are de obicei un maldăr de cărți în față. Ia câte una
Mihail Fărcășanu () [Corola-website/Science/311166_a_312495]
-
centre culturale ale Europei. [București], 16 iulie [1]934 Stimate domnule profesor, Am onoare a vă înainta alăturatele articole, pentru a se publica în Revista istorică, dacă le veți socoti de vreun interes. Cred că scrisoarea lui Gheorghe Peșacov 1, personagiu aproape necunoscut, nu e cu totul lipsită de însemnătate, dovedind opinii literare și o activitate scriitoricească pe care nimeni nu le-a studiat până acum. Pe cealaltă 2 am pus-o în legătură cu versurile asupra Eteriei publicate de d[umnea]voastră
Noi contribuții la bibliografia lui Alexandru Ciorănescu by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/5149_a_6474]
-
nucleul unui muzeu artistic, din care se va dezvolta o faimoasă galerie de artă ("Kunst- und Wunderkammer"). La festivitățile organizate la curte, ca nunta (1571) și încoronarea (1572) lui Rudolf II, Arcimboldo reprezintă o sursă inepuizabilă de surprize: costume originale, personagii extravagante, petreceri diverse, măști grotești. În anul 1587, Arcimboldo părăsește Praga și se întoarce la Milano. Continuă să lucreze pentru curtea imperială, printre altele cele două tablouri celebre: "Ninfa Flora" și "Rodolfo II in veste di Vertunno" (portretul lui Rudolf
Giuseppe Arcimboldo () [Corola-website/Science/298864_a_300193]
-
întâmplarea aceasta. Două împrejurări m-au făcut să-mi amintesc de lucrurile îndepărtate la care m-am oprit: apariția romanului "Adela", delicata lucrare a d-lui Ibrăileanu și aniversarea a 30 de ani de la moartea lui Spiru Prasin. Căci principalele personagii ale epizodului ce urmează, în afară de povestitor, sunt tocmai regretatul Prasin și eminentul critic de la Iași, d. Ibrăileanu. La sfârșitul anului 1901, Prasin și cu mine am avut ciudata fantezie de a scrie o revistă o revistă de teatru pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
ridicolul" și "grandomania" junimistă în politică și că ar fi creat un șef și sateliți așa cum sunt (în concepția d-lor) junimiștii. Ce ar fi urmat atunci? Iată ce: D-lor n-ar fi avut nevoie să aducă în scenă personagii reale, ci chintesențe; caracterul social ar fi rămas; în acest caz chiar și junimiștii ar fi admirat (căci omul nu se cunoaște pe sine în rău ar fi crezut că nu-i vorba chiar de ei), reproș din partea lor la adresa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
de s-ar fi recunoscut, în tipuri, n-ar fi fost așa de naivi s-o declare căci atunci ar recunoaște adevărul: că sunt "ridicoli" și "grandomani"!! Sunt două mii și câteva sute de ani, de când teatrul a pășit de la aducerea personagiilor reale pe scenă (după Aritophan) și dacă azi, în genul vulgar și pe granița dintre artă și gazetărie numit "revistă", se permite retrogradarea, aceasta poate merge până acolo că, în loc de tipul general, chintesență, poți pune tipuri mari determinate în timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
început regenerarea națională ne-au dat ideea întregului ce noi avem a o realiza. {EminescuOpIX 459} ["DOMNILOR, PROGRESUL OMENIREI... "] 2259 Domnilor, progresul omenirei nu zace adesea în mulțimea geniilor săi - națiuni cu genii străluciți sunt adesea nefericite - ci în acele personagii mute ale istoriei care lucrează neobosit, fără altă răsplată decât conștiința datoriei împlinite, în fine progresul e în toți, nu în unul or în unii. ["ÎN CARACTERISTICA LIMBEI ZIARELOR DIN ROMÎNIA... "] 2257 În caracteristica limbei ziarelor din România putem număra
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
s. a.) Îndată după apariția Patului lui Procust, Mihail Sebastian, foarte receptiv la orice operă publicată de mentorul său, reconstituie prin Ladima fragmente din trăsăturile specifice eroului lui Cervantes: "Era foarte greu, îmi închipui, de ținut măsură în desemnarea lui Ladima, personagiu mai mult tragic decât pitoresc, dar având atâtea ticuri, ciudățenii și naivități, ce vin să acopere și să-i facă nesociale marile sale calități de inimă și inteligență. E un Don Quijote bucureștean, acest poet care iubește și crede într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Situând moartea în sânul copacului, încredințând apelor copacul, dublăm oarecum puterile materne, trăim de două ori acest mit al îngropării prin care ne închipuim, după cum spune Jung, că mortul este redat mamei pentru a fi născut din nou."136 În Numele personagiilor și moda Camil Petrescu, foarte atent la onomastica unor caractere, ironiza procedeul simplist prin care numele deconspira o carență de ordin moral sau fizic. Din perspectiva relației complex matern apă arborele morții, numele de Răchitaru își găsește simbolistica răchitei. O
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
și apuc să-l scriu. De aici, mai ales în vechile mele romane, șovăiri, inconsistențe și multă umplutură. Improvizez în fiecare seară ceea ce va trebui să scriu în timpul nopții. Uneori încep capitolul fără să știu ce se va întâmpla, ce personagii vor interveni etc. . Dacă aș avea răbdarea să scriu un roman de două ori, sau să-mi pierd multe ore filmându-l mental și alegând episoadele cele mai semnificative, cele mai intense, aș deveni poate și eu un «adevărat romancier
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
și apuc să-l scriu. De aici, mai ales în vechile mele romane, șovăiri, inconsistențe și multă umplutură. Improvizez în fiecare seară ceea ce va trebui să scriu în timpul nopții. Uneori încep capitolul fără să știu ce se va întâmpla, ce personagii vor interveni etc. . Dacă aș avea răbdarea să scriu un roman de două ori, sau să-mi pierd multe ore filmându-l mental și alegând episoadele cele mai semnificative, cele mai intense, aș deveni poate și eu un «adevărat romancier
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
complice prin intersectarea planurilor narative. Scriitorul nu își ,,analizează” eroii, ci le dă libertatea de a-și pune singuri întrebări asupra propriilor frământări sufletești, de a găsi sau nu soluții la obsesiile care îi macină. ,,E inutil să «analizezi» un personagiu când acesta făptuiește ceva neobișnuit: vei găsi aceleași imagini, aceleași arhetipuri pe care le-ai găsi la oricare altul într-o situație asemănătoare.” La fel cum se întâmpla și în Întoarcerea din rai, personajele sunt introduse treptat printr-un procedeu
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
mult timp un punct fix pe perete mi se întâmplă să nu mai știu nici cine sunt, nici unde mă aflu. Simt atunci lipsa identității mele de departe ca și cum aș fi devenit, o clipă, o persoană cu totul străină. Acest personagiu abstract și persoana mea reală îmi dispută convingerea cu forțe egale 176. La Blecher, ,,paratopia de identitate" devine maximală deoarece, din punct de vedere fizic, personajele sale nu pot aparține umanității, fiind excluse din cauza bolii de care suferă: În diferite
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
ales coroanele mortuare"226. Concluzia la care ajunge personajul blecherian, epuizat de proiectarea la nesfârșit a unor identități dezirabile care să se substituie ipostazei actuale este că ,,nu există nicio diferență bine stabilită între persoana noastră reală și diferitele noastre personagii interioare imaginare"227. Sub tirania obiectelor din realitatea în care este obligat să trăiască, personajul începe aventura sa existențială, proiectând la nesfârșit variante de IPSE, în speranța că va rămâne fixat în una dintre aceste ipostaze. Astfel, conform teorie lui
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
timp un punct fix pe perete mi se întâmplă câteodată să nu mai știu nici cine sunt, nici unde mă aflu. Simt atunci lipsa identității mele de departe ca și cum aș fi devenit, o clipă, o persoană cu totul străină. Acest personagiu abstract și persoana mea reală îmi dispută convingerea cu forțe egale 230 este de fapt începutul ,,jurnalului unui seducător"231 care va încerca să-și schimbe existența dată, creând multiple lumi imaginare și tot atâtea ipostaze fascinante al căror rol
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
bicicletă, frânghia sau cățelul de pluș devin, ca și la Blecher, contextul construirii de universuri compensative, fragmentare, în care eul narator se refugiază: În obiecte mici și neînsemnate: o pană neagră de pasăre, o cărticică banală, o fotografie veche cu personagiile fragile și inactuale, ce parcă suferă de o gravă boală internă, o tandră scrumieră de faianță verde, modelată ca o frunză de stejar, veșnic mirosind a cenușă stătută; în simpla și elementara aducere aminte a ochelarilor cu lentilă groasă ai
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
și teatrul, pentru a satisface nevoia declarată de artificial a eului narator, impresionat ,,de tot ceea ce este imitație"242. Convingerea pe care o are naratorul-personaj: ,,în definitiv nu există nicio diferență bine stabilită între persoana noastră reală și diferitele noastre personagii interioare imaginare"243 trasează clar ideea conform căreia peronajul blecherian trăiește în tot atâtea realități câte ipostaze imaginare își proiectează. Odată cu conștientizarea și asumarea acestor spații va începe și comutarea regimului existențial și experimentarea unor alte realități. Astfel, filmele, teatrul
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
de apăsătoare încât evadările în imaginar sunt adevărate eliberări. Părăsind imaginarul și revenind în real, eul narator va încerca să identifice ipostaze și situații în care boala și suferința pot fi suspendate. Lumea panopticumului reprezintă o alternativă la existența dată: Personagiile de ceară erau singurul lucru autentic din lume: ele singure falsificau viața în mod ostentativ, făcând parte, prin imobilitatatea lor stranie și artificială din aerul adevărat al lumii 344. Teatrul, bâlciul, cinematograful vor deveni, de asemenea, alternative la realitatea în
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
mult timp un punct fix pe perete mi se întâmplă câteodată să nu mai știu cine sunt, nici unde mă aflu. Simt atunci lipsa identității mele de departe ca și cum aș fi devenit, o clipă, o persoană cu totul străină. Acest personagiu abstract și persoana mea reală îmi dispută convingerea cu forțe egale... o siluetă nesigură, înconjurată de o mare luminozitate, așa cum apar unele obiecte în ceață. Teribila înrebare ,,cine anume sunt? " trăiește atunci în mine ca un corp în întregime nou
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]