256 matches
-
fluxul mărturisirii pentru a separa adevărul de imaginație. Biografia fabuloasă a lui Darie tinde astfel să întunece biografia reală a lui Zaharia Stancu, aducându-i acesteia din urmă un spirit de aventură. "Jocul cu moartea" este construit după o formulă picarescă și prezintă descoperirea lumii de către un adolescent curios într-o perioadă de război când oamenii își arată adevăratul caracter. Darie a fost ursit la naștere să țipe sfâșietor doar în interiorul lui, fără a fi auzit, să nu cunoască fericirea și
Jocul cu moartea () [Corola-website/Science/328777_a_330106]
-
însoțească un transport de oi până pe frontul sudic, în Bitolia, îi oferă ocazia să călătorească prin Serbia, Macedonia și Bulgaria în stil Panait Istrati și să cunoască medii sociale noi. Călătoria are parte de momente neprevăzute și senzaționale, tipice literaturii picarești. Darie este atacat încă din prima noapte de un ins dubios (poreclit Diplomatul, al cărui nume real rămâne necunoscut) care vrea să-i fure banii, se apără de el, înjunghiindu-l cu cuțitul, și între ei se înfiripă o relație
Jocul cu moartea () [Corola-website/Science/328777_a_330106]
-
din biserică. Spre deosebire de alte scrieri, Zaharia Stancu păstrează aici o stare de mister, nedezvăluind nici adevărata identitate a Diplomatului și nici viciul pe care îl cultivă acesta și care-i adusese decăderea socială. Criticii literari au scos în evidență caracterul picaresc și pitoresc al romanului, considerându-l printre cele mai reușite scrieri ale lui Zaharia Stancu. Eugen Simion includea "Jocul cu moartea" printre cărțile ce l-au consacrat pe Zaharia Stancu ca romancier, permițându-i construirea unei biografii fabuloase și neobișnuite
Jocul cu moartea () [Corola-website/Science/328777_a_330106]
-
și continuă să influențeze tineri scriitori. Este autorul a 3000 de sonete, 3 romane, 4 nuvele, 9 epopei, 3 poeme didactice și a sute de comedii (1800, conform lui Juan Pérez de Montalbán); a cultivat toate speciile literare, cu excepția nuvelei picarești. Atât viața, cât și opera lui Lope de Vega au fost caracterizate de o exuberanță extremă. A fost prieten cu Quevedo și Alarcón. Lope de Vega provenea dintr-o familie modestă, originară din Valle del Carriedo, din munții cantabrici. Nu
Lope de Vega () [Corola-website/Science/307955_a_309284]
-
și din timpul Primului Război Mondial. Un număr mare de străzi din Turcia îi poartă numele, precum și o stradă din orașul Pafos, în Republica Turcă a Ciprului de Nord, care conține o mare minoritate turcă. Scriitorul Zaharia Stancu a introdus în romanul picaresc "Jocul cu moartea" (1962) mai multe referiri la Talaat Pașa. Diplomatul (un mincinos notoriu) îi spune în mai multe rânduri tânărului Darie (un alter ego al prozatorului) că decăderea sa se datorează lui Talaat, pe care-l cunoscuse la începutul
Talaat Pașa () [Corola-website/Science/336649_a_337978]
-
literaturii universale. În ceea ce privește estetică, s-a dezvoltat una realistă, critică la adresa idealismului cavaleresc tipic Renașterii: s-au creat specii naturaliste precum „"celestinescul"” („"Tragicomedia lui Calisto și Melibea"” de Fernando de Rojas, „"A doua Celestina"” de Feliciano de Silva, etc.), nuvelă picaresca („"Lazariilo de Tormes"”, anonim, Guzmán de Alfarache de Mateo Alemán, etc.) sau tipul proteic al nuvelei polifonice moderne („"Don Quijote de la Mancha"”), pe care Cervantes a definit-o că „"escritura desatada"” („"scriere dezordonată"”). Acestei tendințe anticlasiciste îi corespunde de asemenea noua
Secolul de aur () [Corola-website/Science/307967_a_309296]
-
pe la 1790". În același mod, Mavrogheni devine un personaj de elecție al lui Dionisie Ecleziarhul, sau, mai tîrziu, al evocărilor lui Ion Ghica. În fine, mai aproape de noi, "cronică scandaloasa" a acestei domnii de pomina avea să furnizeze fundalul istoriei picarești a Calpuzanilor, românul "istoric" (în fapt o narațiune esopica) al lui Silviu Angelescu. Cunoscut pentru studiile sale etnografice, autorul - puțin bănuit de apetiturile ficțiunii - se înscrie în seria literaturii de underground a ultimei etape a dictaturii comuniste. Reeditat azi (nouă
O comedie nestiută a lui Rigas Fereos by Mircea Zaciu () [Corola-journal/Memoirs/17748_a_19073]
-
dramatic despre dragostea idealistă a personajului principal, se răspândise în Europa. La fel se întâmplase și cu "Amadis de Gaula". Dar la mijlocul secolului al XVI-lea, romantismul cavaleresc și-a găsit polul opus în romanul comic realist, așa-numitul „roman picaresc”. Primul roman de acest gen a fost "Lazarillo de Tormes" (1554), scris de un autor anonim. Acesta a fost mediul literar care l-a influențat pe Miguel de Cervantes (1547-1616) când a publicat prima parte a romanului "Don Quijote", figură de
Literatura Renașterii () [Corola-website/Science/317919_a_319248]
-
zile de mai este foarte departe de atitudinea realistă care pare să marcheze aparițiile din ultimii ani. Volumul lui Cristian Meleșteu este o evadare directă într-o lume alternativă, o lume ruptă de orice tentație a veridicului și credibilului. Traseele picarești ale eroilor săi se petrec într-un univers construit din ecouri și unde de șoc ale realității, dar în care totul apare deformat, distorsionat. Nu există o regulă de coagulare a acestei realități ficționale în afara voinței absolute a autorului, iar
Cristian Meleșteu () [Corola-website/Science/333304_a_334633]
-
din localitatea Băița de lângă orașul Ștei, jud. Bihor, în perioada 1945-1955. Colecția de povestiri "Epihia în stil valah", scrise după 1990, radiografiază moravurile românilor stabiliți în America, într-un demers romanesc original și tulburător. "Anotimpurile unei țigănci" este un roman picaresc, cu suficiente elemente tipice unui roman parabolă, care prezintă viața unei țigănci (un alter-ego al scriitorului), supusă unei fatalități orientale. A fost recompensat cu Ordinul “Cavaliers Cross of Sovereign Order of Saint Stanislav”, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de
Romulus Zaharia () [Corola-website/Science/323761_a_325090]
-
Nuvelele exemplare"”. E vorba de o grupare de douăsprezece narațiuni scurte, unele dintre el compuse cu mulți ani înainte, ce dau dovadă de multă originalitate. În ele autorul explorează diferite formule narative, cum ar fi satira lucianescă („"Colocviul câinilor"”), nuvela picarescă („"Rinconete și Cortadillo"”), miscelaneul („"El licenciado vidriera"”) nuvela bizantină („"Spaniola englezoaică"”, „"Amantul liberal"”) sau chiar nuvela polițistă („"Forța sângelui"”). Pentru dintre ele, cum ar fi „"El celoso extremeño"” („Gelosul din Extremadura”), s-a păstrat o a doua variantă, revizuită de
Miguel de Cervantes () [Corola-website/Science/307858_a_309187]
-
fost atât de mare, încât limba spaniolă modernă a fost numită „"limba lui Cervantes"”. Miguel de Cervantes a cultivat într-un stil original speciile narative obișnuite în a doua jumătate a secolului al XVI-lea : nuvela bizantină, nuvela pastorală, nuvela picarescă, nuvela „"morisca"” (în care se idealizează relațiile dintre mauri și creștini), satira lucianescă și miscelaneul. A reînnoit specia denumită „"novela"”, care însemna atunci o povestire scurtă, bazată nu pe retorică, ci pe studiul psihologic. În ordine cronologică : La Galatea „La
Miguel de Cervantes () [Corola-website/Science/307858_a_309187]
-
autorul își anunță cititorii că nu scrie o istorie a literaturii spaniole ci își publică propriile considerații sub forma unor eseuri. Studiul se deschide cu un celebru articol, "Clasicism, romantism, baroc" și analizează motive celebre ale literaturii spaniole, curente literare(picarescul), sau opere fundamentale care îi drept autori pe Miguel de Cervantes, Baltasar Gracian, sau Calderon de la Barca, se ocupă de misticii spanioli sau de literatura mariologică, de geneza poemului El Cid, de mitul lui Don Juan în literatura spaniolă, ajungând
Opera lui George Călinescu () [Corola-website/Science/309249_a_310578]
-
colț îndepărtat de Românie, într-un sat din Ardeal aflat pe lângă Cheile Râmețului. Ca și în A fost sau n-a fost al lui Corneliu Porumboiu, situațiile evoluează de la hilar la absurd, protagoniștii lipsiți complet de simțul ridicolului desfășoară povestea picarescă a unei întreprinderi revoluționare cu accente gogoliene. Expresivitatea involuntară a personajelor care se situează fără să o știe alături de cele ale lui I.L. Caragiale creează un paradoxal efect de autenticitate care aruncă „eroicul” în rizibilul farsei. Poate nu întâmplător, tot
„Filmul de Piatra“, ediția 3.0 by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4990_a_6315]
-
de revanșă luată împotriva mediocrității vieții prin asumarea unei efervescențe vitale de alt tip: efervescența teoretică din universul paralel al spiritului. În realitate, judecată prin prisma răsturnărilor și a rupturilor suferite, viața lui Dobrogeanu-Gherea are în ea ceva cu adevărat picaresc, latura exotică a peripețiilor de care acest om a avut parte preschimbîndu-i viața într-o veritabilă avalanșă de aventuri. Căci să te naști în Rusia (în 1855) și să intri din tinerețe în mișcarea revoluționară narodnică de la sfîrșitul secolului al
Abnegația eclipsării de sine by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10687_a_12012]
-
moartea shakespeariană a predecesorului său pe tron. Pe lângă marile familii domnești și boierești Brâncoveanu, Cantacuzino, Bălăceanu, Vlădescu, în roman apar și tot felul de aventurieri, foști militari, escroci, impostori, oameni de joasă condiție, specimene umane mereu foarte prezente în literatura picarescă a acelor vremuri. Întrebarea care se poate pune este care este miza acestui roman? Ce dorește Dan Perșa să demonstreze cu poveștile de vitejie și trădare (de obicei, trădarea este cea care biruie) în care sunt angrenate personajele sale. Răspunsul
Parfum de secol XVII by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7200_a_8525]
-
o anume copilărie. Copilăria frumoasă, nebunatică, aventuroasă, uneori șăgalnică, alteori frământată, pe care mulți dintre noi au avut-o sau și-ar fi dorit să o aibă. O copilărie a hălăduirii prin codri, dar și una a lecturilor de romane picarești, palpitante, lungi cât o vacanță de vară, bune de luat În tren, la cabana de la munte, pe nisipul plajei sau, indiferent de loc, la umbra blândă a unei Înserări care nu poate sosi decât pe aripa unei povești. Nu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
cât se află în contiguitatea lor. Împreună cu învățătorul, Dimitrie Cristea pășește, intrând în oglinda neagră, asemenea lui Alice, dar nu în "țara minunilor", stimulat, de o băutură cu efecte magice, în ținuturile subpământene, iar călătoria lor, cu miză epistemică, nu picarescă, amintește de cea a lui Dante, însoțit de Virgiliu, prin Infern, Purgatoriu. Universul adâncurilor, în relatarea profesorului, e redat printr-un imaginar dens, compus din motive-clișeu, atribute imanente ale acestui spațiu, în mitologia biblică sau în folclor, printre care șobolanii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în această încercare. Și Columbus a crezut în fond că n-a reușit, când l-au trimis înapoi legat în lanțuri. Dar asta n-a dovedit cu nimic că America nu există. SAUL BELLOW Aventurile lui Augie March „Un roman picaresc tumultos, uluitor, ce te lasă cu gura căscată și îți dă fiori!“ - Chicago Sun-Times Augie March este un băiat sărman trăind într-un Chicago din perioada Marii Crize Economice. Un „recrut înnăscut“, el se lansează într-o întreagă gamă nebunească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
știință de portretist. Livresc fără a fi manierist, el folosește tehnica naivă a primelor romane românești - ce operează prin opunerea maniheistă a personajelor sau prin exhibarea unei morale evidente - și, totodată, reconstituie o savuroasă și plauzibilă limbă arhaizantă. Parodiind romanul picaresc și comic prin afișarea ironică a convențiilor, Calpuzanii poate fi citit și ca un roman cu cifru, o sugestie în acest sens fiind oferită de prefață, care, dincolo de fantazările erudite pe teme lingvistico-mitologice, conține și un avertisment către cititor. După
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285366_a_286695]
-
poematizare fastuos calofilă (revărsare de detalii plastice, într-o cuprindere barocă, sinteză de reverie și ceremonial) a „spațiului” dobrogean (Fuga lui Șefki). E multă culoare și atmosferă balcanică, dar și, mai larg, orientală, în proza lui Panait Istrati: o mobilitate picarescă specifică, pe fondul unei chemări a spațiilor deschise, tema haiduciei, prețuirea arătată unei umanități simple, fruste, văzută în asprimea ei deloc edulcorată, o, mai cu seamă, impresie de inepuizabilă disponibilitate narativă. Și, rezultantă a viziunii scriitorului: sugestia puternică a unei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
literare care valorifică același filon continuă să dea semne de vitalitate și diversificare în proza românească, de la accentul pus de autori ca Zaharia Stancu sau Fănuș Neagu pe o pasionalitate ardentă și frustă (Pădurea nebună) sau pe experiențe de aventură picarescă purtând urmele istoriei trăite (Jocul cu moartea, Îngerul a strigat) la alegoria fals „istorică” realizată de Eugen Barbu în Princepele, ori de la parabola fantezistă din Cartea de la Metopolis a lui Ștefan Bănulescu, cu jocurile ei aluzive (în special din „feeria
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
Thackeray, Bâlciul deșertăciuniilor, I-II, București, 1956 (în colaborare cu Constanța Tudor); Tirso de Molina, Don Gil de Ciorap-Verde, București, 1957 (în colaborare cu Eugen Schileru); Feodor Gladkov, Cimentul, București, 1960 (în colaborare cu E. Antonescu); Isprăvile unor vântură-lume. Proză picarescă spaniolă, București, 1961; Ezekiel Mphahlele, Pe Second Avenue, București, 1967. Repere bibliografice: Constantinescu, Scrieri, III, 7-21; Petru Comarnescu, „Risipă avară”, RFR, 1941, 7; Pericle Martinescu, „Greul pământului”, „Dacia rediviva”, 1943, 5; Perpessicius, Opere, XII, 113-116; Negoițescu, Scriitori, 427-430; Constantin Cubleșan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287105_a_288434]
-
bogată serie de portrete și fără imaginea societății și epocii. Memoriile lui Casanova, bunăoară, interesează mai puțin prin relatarea performanțelor galante (de altminteri foarte trase de păr, dar de multe ori, când nu sunt numai curată lăudăroșenie, revelatorii pentru caracterul picaresc și libertin al ambianței) decât prin tabloul așa de variat și de pregnant ai Europei de atunci. Latura personală a memoriilor, chiar când autorul, cum e cazul de obicei, își exagerează importanța sau se plasează într-o lumină avantajoasă, e
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
devin responsabilitatea naratorului care le raportează, în aceeași măsură cu celelalte elemente ale întâmplării. Acest fenomen de încastrare este recursiv: personajul-"locutor" poate, la rândul său, să raporteze vorbele unui personaj din propria sa povestire, și așa mai departe. Literatura picarescă oferă numeroase exemple de încastrare narativă de acest fel. Poziția autorului dramatic față de enunțurile personajelor sale este total diferită. Nu putem vorbi despre "discurs direct", atâta vreme cât autorul este absent și își lasă personajele să dialogheze singure. Acest dispozitiv se bazează
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]