KorAP: Find »[drukola/base=pichie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 >

56 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897

dorsal. Neglijența lui părea a unui convalescent, permițîndu-și destinderea oaselor și gângăvirea alintată. Hangerliu împărtăși lui Ioanide că Gavrilcea, care izbutise a fugi în străinătate, îi trimisese o lungă scrisoare, narîndu-i cum decursese fuga sa. Întrucât fusese informat de moartea Pichii, simțise un fel de datorie a se scuza față de Ioanide și în acest scop recurgea la serviciile lui Hangerliu. Acesta, date fiind împrejurările, distrusese scrisoarea, dar avea destulă memorie spre a-i reproduce substanța. Având în vedere că unele acte

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
a protesta în cercurile pe care le frecventau, de a face atmosferă. Gavrilcea avea nevoie numai de un scurt popas, spre a găsi un moment potrivit de fugă. Atunci Tudorel, cu toate recomandările contrare ale lui Ioanide, îi destăinui refugiul Pichii în strada Tritonilor. Mai mult ca sigur, poliția nu avea în vedere acel loc. Gavrilcea și Tudorel luară o mașină de piață, condusă de fapt de un membru al Mișcării, și merseră la casa Hergot. În odaia Pichii, așezîndu-se pe

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
destăinui refugiul Pichii în strada Tritonilor. Mai mult ca sigur, poliția nu avea în vedere acel loc. Gavrilcea și Tudorel luară o mașină de piață, condusă de fapt de un membru al Mișcării, și merseră la casa Hergot. În odaia Pichii, așezîndu-se pe marginea patului și cerând informații, Gavrilcea ajunse la concluzia că nu putea rămâne acolo fără pericol. În special, auzind că peste drum locuiește Conțescu, se întunecă la față. N-avea, după toate semnele, o bună opinie despre soliditatea

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
tenta o evaziune din cercul agenților. - M-au descoperit! zise Gavrilcea încrețind puțin fruntea,mereu stăpân pe sine și fără a-și pierde inutil vremea cu o scuză față de Pica. Trase lada, destul de grea, în dreptul ușii, vorbind în acest timp Pichii. Îi spuse că nu era altă cale, fie că el scăpa, fie că erau prinși împreună, decât să declare că ea venise cu Gavrilcea la cimitir să vadă cavoul construit de tată-său, fără a bănui că însoțitorul e urmărit

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
câmpul realului tenebrosul și absurdul. Nu era "serios", după el, ca cineva să se ascundă în cimitir, iar agenții să deschidă focuri împotriva cavourilor pentru a prinde un șnapan căruia îi intrase în cap să dea o lovitură politică. Moartea Pichii în această împrejurare îi părea ca un final ratat. Alimentat subconștient de alt soi de romantism, perimat în generația lui Tudorel, ar fi preferat ca Pica să se stingă în pat, între crizanteme, răpusă de o ftizie lentă. Cu toate

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
la lectură, îi apărură acum ca mizerii ale unei minți hrănite cu literatură proastă și pervertită în medii suspecte. Mania aceasta a lui Tudorel de a face pe tenebrosul îl oripila. Cu toate întîmplările grave (asasinarea lui Dan Bogdan, moartea Pichii), lui Ioanide nu-i intra în cap că purtarea fiului său avea o latură serioasă, deși reprobabilă. Nu vedea decât ridicolul, grotescul și se gândea să interneze pe Doru într-o casă de corecție. De aceea, înregistră întunecat târcoalele pe

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
Doru într-o casă de corecție. De aceea, înregistră întunecat târcoalele pe care de la o vreme Tudorel le dădea prin birou, unde se prefăcea că scoate o carte din raft atunci când era surprins. Tudorel căuta caietul pe care-l împrumutase Pichii, compromițător pentru el, deocamdată. Împrejurările făcuseră ca memoriul să rămână încă la Ioanide, în vreme ce Tudorel îl credea la Pica. După scotocirea prin odaia Pichii de acasă și ancheta la Hergoți, Tudorel constată dispariția caietului. Să întrebe de-a dreptul pe

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
că scoate o carte din raft atunci când era surprins. Tudorel căuta caietul pe care-l împrumutase Pichii, compromițător pentru el, deocamdată. Împrejurările făcuseră ca memoriul să rămână încă la Ioanide, în vreme ce Tudorel îl credea la Pica. După scotocirea prin odaia Pichii de acasă și ancheta la Hergoți, Tudorel constată dispariția caietului. Să întrebe de-a dreptul pe Ioanide nu îndrăznea. Bănui că Pica ar fi predat caietul tatălui său și încercă să caute în sertarele mesei de scris. Din nefericire, Ioanide

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
râs. El, ministru! Nu știa precis nici măcar cine este șeful departamentului de care depindea ca profesor. Și cu toate astea, afirmația doamnei Pomponescu nu era complet lipsită de temei, o vorbă vagă ajunsese și la urechile lui Pomponescu. În urma pierderii Pichii, Mișcarea emisese ideea de a răsplăti pe Ioanide, făcîndu-l ministru al Lucrărilor Publice, cu convingerea că acesta, în fața evenimentelor demonstrative, ar accepta. Tatăl care dăduse doi fii Mișcării primea astfel o justă recompensă. Tudorel înregistră această hotărâre cu satisfacție și

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
o justă recompensă. Tudorel înregistră această hotărâre cu satisfacție și trebuie îndată adăugat că palma pe care i-o administrase Ioanide nu-i alterase admirația pentru tatăl său, considerînd-o ca o umilință meritată pentru felul imprudent cu care expusese viața Pichii. Ura lui Ioanide împotriva bandei lui Tudorel, cum o numea, era așa de impetuoasă, încît de ar fi auzit de asemenea comedie, după el, ar mai fi aplicat o palmă "domnului ministru de externe". Paradoxul era că Ioanide căpătase simpatii

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
struguri? Lucru rar, oriental. Păcat, unde-o fi acum? Era jos la parter, pe o sobă de teracotă, dar Sultana tăcea, spre a nu strica un efect viitor. Un singur obiect fu înstrăinat, și anume pendulul. Saferian, afectat de moartea Pichii, voi să aducă o mângâiere lui Ioanide și i-l trimise acasă. În odaia mică a arhitectului, unde fu așezat, pendulul lua proporții și teroriza cu dimensiunea și cu sunetul patul de fier. Totuși Ioanide se simțea bine și apele

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
și liber, era un om dedicat eternului feminin. Frenezia de la început a Sultanei se converti brusc în sentimentalism, voi să înlocuiască, în măsura în care putea, pe Pica. Frecventa pe madam Ioanide și o copleșea de toate gingășiile posibile. Procurîndu-și o fotografie a Pichii, comandă prin Expertul un bust surprinzător de reușit, în care artistul, folosind mijloace simple, evoca mișcarea caracteristică a părului Pichii dintr-o parte într-alta. O seară întreagă soții Ioanide priviră emoționați imaginea postumă. În fine, Sultana își dezvoltă noua

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
înlocuiască, în măsura în care putea, pe Pica. Frecventa pe madam Ioanide și o copleșea de toate gingășiile posibile. Procurîndu-și o fotografie a Pichii, comandă prin Expertul un bust surprinzător de reușit, în care artistul, folosind mijloace simple, evoca mișcarea caracteristică a părului Pichii dintr-o parte într-alta. O seară întreagă soții Ioanide priviră emoționați imaginea postumă. În fine, Sultana își dezvoltă noua ipostază până la sfârșit, ceru consilii pentru propria ei viață doamnei Ioanide și indirect lui Ioanide însuși. În timp ce viața pasională se

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
arhitectura. . - Așa este, aprobă Gaittany cu delicii, tot ce spui e plinde interes. - Bună ziua, îi răspunse ironic Ioanide. Ioanide suferise fără să-și dea seama, sub înrîurirea memoriului lui Tudorel, o modificare la care ajutase și șocul moral prin pierderea Pichii. Conștient n-ar fi voit să admită acest lucru, caietul ars i se părea o oroare, totuși sufletul i se alterase. Tudorel scrisese: "Voluptatea de a muri, ca manifestare a vitalității, ar fi un nonsens dacă viața, în accepția cea

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
cea mai înaltă a cuvântului, n-ar fi transcendentă existenței fiziologice. Există deci o "viață" mai presus de viață și de moarte..." Ioanide nu era mistic și viziunea învîrtirii fenomenologice lua la el uneori proporțiile unei nevroze. Nu prevăzuse moartea Pichii atunci când citise memoriul, acum întreruperea bruscă a existenței diurne a fetei trezea în el o nevoie, aceea de a o menține încă la orizont. Ioanide era prea înrădăcinat în raționalismul lui ca să-și schimbe filozofia, chiar și acum o discuție

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
și acum o discuție despre suflet și viața eternă i s-ar fi părut meschină. Sufletul lui n-avea această aptitudine, fiind educat pentru conceperea unei lumi exclusiv plastice. Pentru Ioanide, etern era echivalent cu geometric. Nu simțise însă moartea Pichii, de vreme ce nu-și văzuse fata moartă. Pe măsură ce intra în viața curentă, convingerea rațională că Pica murise era destrămată de imposibilitatea de a o vedea. Astfel, dacă am auzi că Veneția a fost complet înghițită de mare, ne-ar fi cu

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
rătăcit. Se mai întîmpla și alt fenomen cu Ioanide. Absorbit în ocupațiile lui, n-o văzuse pe Pica decât fragmentar, nu asistase la creșterea ei zilnică, morală și fizică. Goluri mari existau în amintirea sa. Astfel, nu receptase suficient trecerea Pichii de la faza de elevă de școală la aceea de domnișoară. Fetița în uniformă nu se racorda bine cu Pica mândră și voluntară în sentimentele ei din ultima vreme. Erau două ființe deosebite. Ioanide amânase mereu colocviul strâns cu Pica, și

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
Ioanide amânase mereu colocviul strâns cu Pica, și acum, când ar fi dorit să stea de vorbă, să-și cunoască fata, aceasta era "absentă". Ioanide simți nevoia de a reconstitui pe Pica și recurse la anchetă. Întâi intră în odaia Pichii, care rămăsese intactă. Era o încăpere egală cu aceea a lui Tudorel, însă inversată, cam cu aceleași mobile, în plus un fotel de modă veche, capitonat. Dar ce deosebire! Se simțea prezența unei ființe feminine. Deasupra becului simplu cu un

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
fotel, pe margini de scaun. Elvira le scosese probabil din dulap, ca să nu fie mâncate de molii, cu gândul de a le dărui cuiva. Printre ele se afla o rochie foarte scurtă, în care Ioanide recunoscu un vechi costum al Pichii când era mică. În odaie pluteau două imagini ale defunctei. Ioanide luă rochița de umeri și o ridică în sus, având sentimentul că se întoarce cu zece ani înapoi, când mai ridica încă în brațe pe Pica. Apoi trecu la

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
pe talie, pe care nu-l văzuse niciodată. Când vreodată Pica ieșise pentru el în taior? Lângă pat descoperi și o pereche de pantofi cu tocuri înalte, alături de niște sandale tocite de dimensiuni mai mici. Recunoscu sandalele ca fiind ale Pichii când era în liceu, dar pantofii nu se acordau cu figura cunoscută a fetei. G. Călinescu Știa că are preferința pantofilor de șevro cu toc jos, care îi schimbau cadența mușchilor și a rochiilor. Ioanide consultă și fotografiile. Aci erau

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
terminarea clasei: Această carte este a mea și numai a mea și nu voi da-o nimănui. 1903." Inscripția fusese continuată mai jos, cu o scriere asemănătoare, însă fină, descărnată: "rezervînd-o fiicei mele, Pica Ioanide. 1931", și urma apoi iscălitura Pichii. Deci la o distanță de aproape treizeci de ani, Ioanide și Pica se întîlniseră în colocviu ideal, într-un text de carte. Ioanide scrisese în 1903 pe marginea cărții, copiind probabil din opera în volum a lui La Bruyére, în locul

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
îmi pare închinată grijii de a da copiilor motiv să se mângâie repede de moartea lor (fr.). 2 Eu, dimpotrivă, îmi iubesc tatăl, care se sacrifică pentru întreaga lume (fr.). neștiută între tată și fiică și o părere postumă a Pichii despre Ioanide. De la scotocirea prin casă, Ioanide, în căutare de elemente pentru menținerea Pichii pe pământ, trecu la anchetarea persoanelor ce cunoscuseră pe fată. În primul rând la Erminia. . - Ascultă, Erminio, ce făcea Pica atunci când a stat latine? . - De multe

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
moartea lor (fr.). 2 Eu, dimpotrivă, îmi iubesc tatăl, care se sacrifică pentru întreaga lume (fr.). neștiută între tată și fiică și o părere postumă a Pichii despre Ioanide. De la scotocirea prin casă, Ioanide, în căutare de elemente pentru menținerea Pichii pe pământ, trecu la anchetarea persoanelor ce cunoscuseră pe fată. În primul rând la Erminia. . - Ascultă, Erminio, ce făcea Pica atunci când a stat latine? . - De multe ori ședea aici pe marginea canapelei, cucoatele pe genunchi și cu capul în mâini

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
o meridională și ea, prin mine. Cam astfel de informații culegea Ioanide, unele cu totul fără importanță, s-ar zice, dar care lui îi slujeau să readucă în minte o imagine. Ioanide își punea acum și alte întrebări în legătură cu personalitatea Pichii. Din ce elemente se compunea sufletul ei, având în vedere atâtea experiențe pe care nu le făcuse? Pica nu avusese prilejul să meargă în străinătate, nu văzuse Franța sau Italia. O mare parte din imaginile minții ei era compusă probabil

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
care se apropia de mentalitatea mamei sale. Primind însărcinarea de a ridica biserica, își zisese că ar putea caza pe Pica acolo, dacă nu corporal, cel puțin în efigie. Îi trecu prin gând de a executa pe un vitraliu chipul Pichii, travestit într-o figură din iconografia bisericească. Astfel Pica ar fi rămas încă în populația Capitalei la o adresă precisă, suspendată între sol și cer, și el, Ioanide, ar fi întîlnit-o din când în când duminica. Gluma semiserioasă făcută de

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]