56 matches
-
numai două containere minuscule de sticlă. Apoi, cu un efort, s-a smuls din pat și s-a dus, cu pași mărunți și nesiguri, la baie. Când a ieșit, frecându-se alene cu prosopul, l-a găsit În cameră pe picoloul de la bar, cu băuturile comandate, și a simțit o dorință bruscă de a-l trage pe sfoară. Reflectând Însă, a ajuns la concluzia că ar fi un lucru nedemn de el, așa că l-a concediat cu o mișcare a mâinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
la întoarcere nu întrebase nimic și Lina nu-i spusese nimic. . . . Sia cunoscuse nu rușinea de a fi aruncată în stradă cu o boccea, cunoscuse calvarul unei vizite la locuința lui Lică. - Domnul și doamna prințesă, spusese un fel de picolo cu fes, sunt în străinătate. Sia crezuse că-i vorbește de altcineva și se dusese printr-un fund de curte la o bucătărie. Acolo aflase în forme mai puțin solemne ce era cu profesorul de echitație. - Dumneata ești, se vede
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
celeilalte, pentru ca În cele din urmă fiecare să se așeze pe traiectoria sa prestabilită. „Ei, și acum”, Își spuse el, „să Încheiem socotelile. Hei, chelner”, strigă el, ridicându-se de pe scaun, „te rog, nota de plată...” Auzindu-l, un tânăr picolo În cămașă albă, pantaloni bleumarin și papion la gât se desprinse din perete și se apropie cu pași repezi de masă. Când acesta Îi Întindea chitanța, privindu-l drept În ochi, inginerul simți nevoia să-i pună această Întrebare: „Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nostru Dumnezeu are o formă perfect rotundă?” „Sigur că da”, răspunse tinerelul fără să stea prea mult pe gânduri. „Bravo”, Îi zise inginerul, bătându-l prietenește pe umăr. „Ignațiu de Loyola, acum câteva secole, când se Închina, spunea la fel...” Picoloul făcu o față mirată. „Dar eu nu mă Închin”, răspunse el. „Și bine faci, tinere”, replică vesel Satanovski. „Dacă ai gândi, l-ai vedea pe Dumnezeu nu ca pe un cerc circumscris sieși, cu rază zero și suprafața infinită, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nedumerit acesta. „Adică”, Își mângâie surâzând bărbia inginerul Edward, „l-ai vedea nu ca pe o farfurie sau ca pe o scrumieră sau o ceașcă de cafea cu zaț rămas pe fundul ei (e rotundă și ea, nu-i așa? Picoloul făcu din cap că da!), ci ca pe o masă sau o față de masă, pe care zac acum chiștoace și tot felul de firimituri...” „Scuzați”, se Înroși picoloul, poate că ar fi fost cazul să fiu mai atent... Acum am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
zaț rămas pe fundul ei (e rotundă și ea, nu-i așa? Picoloul făcu din cap că da!), ci ca pe o masă sau o față de masă, pe care zac acum chiștoace și tot felul de firimituri...” „Scuzați”, se Înroși picoloul, poate că ar fi fost cazul să fiu mai atent... Acum am Înțeles aluzia...” „N-ai Înțeles nimic”, zise inginerul, „dar n-ar fi rău să Încerci să-l percepi pe Dumnezeu și Într-o altă formă...” „Dumneavoastră sub ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ne omoară de tot, Înainte să ne omorîm noi! SÎntem pierduți, Thomas! Trăiește cît mai ai vreme!...“ Jesper a izbucnit În plîns. Apoi a vomitat. Verde, numai alcool și fiere. Veninul de care era plin și Thomas. A venit un picolo, a schimbat fața de masă. Jesper a băut o cafea, s-a Înviorat. „Trăim vremuri care ne fugăresc“, nu s-a lăsat Castor, „totul e hăituială, nu mai ai timp să trăiești, guști cîte puțin din toate, mai deloc... Mereu
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
îi mai păsa că n-au mâncare aici? Te poți sătura doar admirând priveliștea. Dintr-odată, fostul logodnic cu noua lui logodnică păreau să nu mai conteze așa mult. S-a auzit o bătaie în ușă și a intrat un picolo. Aducea o tavă de argint plină cu franzeluțe și suc de portocale. În vârful ei era rezemată o carte de vizită: Am întâlniri toată ziua. Distracție plăcută la piscină. Vin să te iau la petrecerea amfAR la 7 seara. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
m din firmă erau arse, așa că numele devenise Aux migrants Heureux și atrăgea o faună și mai pestriță în local. Pe patron îl cheamă Claude Fernandez și e uns cu toate alifiile. Are doi angajați: un chelner - Francis - și un picolo - Didier. Mesele sunt vechi, acoperite cu mușamale pătate impresionist și arse, cu mucuri de țigară, pointilist. Scaunele sunt de mai multe feluri, majoritatea cu patru picioare egale ca înălțime. Acolo unde există câte un picior mai scurt, neajunsul e rezolvat
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
bați joc de mine? se enervează Roman. Kiril, bulgarul care aducea pepperoni... — Ce să fac eu cu pepperoni într-un bistrou în care lumea comandă numai băutură? — Didier, vino-ncoa’! începe Roman să-și piardă răbdarea. Da, domnule, se prezintă picoloul la masă, dar nu singur, ci însoțit de o vodcă dublă pe care rusul o execută imediat. Nici tu n-ai auzit de Kiril, bulgarul care aducea - îi face cu ochiul - pepperoni red, mild sau light? — În viața mea n-
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
oprește: — Gustave, poți să-i spui unui băiat să-mi aducă o Coca-Cola? Și un bol pentru Robespierre, că n-o să-l ținem pe uscat. În timp ce cățelușul dă din coadă fericit, Gustave înmărmurește. Când își revine, îi face semn unui picolo să se prezintă cu o cutie de Coca Cola. În restaurant se lasă o liniște mormântală, anticipând sacrilegiul pe cale să se comită. În ușa bucătăriei s-a strâns tot personalul, în frunte cu maestrul bucătar. Lionel desface cutia, împroșcând toată
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Fără să-l întrebe nimic, toarnă apa fierbinte direct în frapieră. Lionel cade iarăși într-o stare de beatitudine. Liliane se foiește tot mai tare pe scaun: trena rochiei o jenează teribil. Lionel comandă o foarfecă. De la bucătărie vine un picolo cu o tavă de argint, acoperită de un clopot. Robert anunță la lampă: — Foarfece Solingen, natur. Picolul ridică ceremonios clopotul. Lionel ia foarfeca și își scoate picioarele din frapieră. Nivelul șampaniei scade vertiginos, spre disperarea lui Robespierre, care nu mai
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
S-a retras de tot, confirmă Lionel. — Mare păcat. Livra cele mai bune murături. Jean pleacă la bucătărie cu ananasul: e trist ca la despărțirea de un prieten de-o viață. Când s-a adrian lus t ig 164 angajat picolo la Duc d’Anjou - în urmă cu 40 de ani -, același ananas trona la intrare. Îl cumpărase străbunicul proprietarului restaurantului. Era considerat o amintire de familie. Și-acum, îl va mânca un român în amintirea unui bulgar. Lionel și Liliane
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
apartament. Se poate circula. Și chiar dansa, în caz că... Aude soneria. Se apropie de ușă, dar nu are curaj să se uite pe vizor. Cu un firicel de glas, întreabă: — Doamna Moarte? — Sunt Didier, domnule Lionel. Lionel răsuflă ușurat. Îi deschide. Picoloul intră. Îi spune sincer: — Nici nu știți cât mă bucur că vă găsesc în viață, domnule. — Și eu, răspunde la fel de sincer Lionel. Nu mi-aș fi iertat niciodată dacă ajungeam prea târziu. A fost o mică încurcătură la cofetărie. Pune
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
pe Patrick, care tocmai îl împușcă pentru a treizeci și șasea oară pe Robespierre. Lionel, care pregătise un frumos bacșiș de zece euro pentru Didier, strigă după el: — Așteaptă! De ce te grăbești? Să nu ne confunde, apucă să-i răspundă picoloul înainte ca liftul să se prăvălească spre parter. Lionel îl salută pe Patrick - pe care nu știe de unde să-l ia - și închide ușa. Începe să aranjeze decorul pentru marea vizită. Trage masa în mijlocul camerei. De-o parte și de
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Maria acasă. O masă mai ușoară cu mâncăruri foarte bune, dar mai ales fără pălinca lui Pop. Șeful de sală se ocupase exclusiv de ei, stătea la zece pași de masa lor și dirija cu gesturi scurte pe cei doi picolo care aduceau farfuriile și umpleau paharele. Cristi avea o bănuială că individul o recunoscuse pe fiica lui Pop și acesta era motivul pentru care se bucurau de acest tratament preferențial. Nici localul nu era prea plin, abia de erau ocupate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
sa. Profesorul își ridică spre el privirea contrariată. Nu-l recunoaște. Spune pe un ton mai degrabă obosit decât iritat: Ți-am spus, drăguță, că nu mănânc nimica. Îl privește ceva mai atent, dar tot nu-l recunoaște. Mata ești picolo aicea? îl întreabă pe Chițu. La distanță, la mesele de la intrare, ceilalți băieți se foiesc neliniștiți, dând semne că ar vrea s-o șteargă. N-ar strica să luați o gustare înainte de tărie, zice Chițu cu deferență. Hm! știți, previne
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
batjocoritor-servil, imitându-și camaradul: Colegul meu are dreptate. Dacă nu doriți cașcaval cu piper, poate niscaiva gogonele? Sau castraveciori murați? Domnul Panciu se răsucește spre el. Îl privește cu mai multă atenție și pare să recunoască în acest al doilea picolo pe unul din elevii săi. Dar nu, n-a fost decât o impresie: profesorul nu-l recunoaște nici pe Mazilu. Aici, la restaurantul Aurora, toate lucrurile au o altă înfățișare. Cei doi falși picolo aruncă priviri neliniștite în lungul culoarului
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
să recunoască în acest al doilea picolo pe unul din elevii săi. Dar nu, n-a fost decât o impresie: profesorul nu-l recunoaște nici pe Mazilu. Aici, la restaurantul Aurora, toate lucrurile au o altă înfățișare. Cei doi falși picolo aruncă priviri neliniștite în lungul culoarului, să nu fie surprinși de adevăratul chelner care pesemne că a primit totuși comanda domnului Panciu și urmează să se întoarcă dintr-o clipă într-alta... Băieții au prins curaj și acum se află
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
comanda domnului Panciu și urmează să se întoarcă dintr-o clipă într-alta... Băieții au prins curaj și acum se află toți cinci în jurul mesei domnului Panciu. Profesorul nici măcar nu se mai miră că au venit pe capul lui atâția picolo. Suntem în practică, încearcă Târboacă o explicație inspirată. Și, pe un ton zeflemitor-rugător, spune: Comandați ceva, dom' profesor, altfel ăștia or să zică că nu ne pricepem să servim un client și or să ne dea afară. Domnul Panciu îl
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și să ies pe ușa de sticlă. Nu aveam nici un fel de bagaj, nimic care să-mi împiedice mișcările. Eram în al nouălea cer - eram la fel de transportabil ca aerul. Barul era închis, dar soarta sau pronia mi-a trimis un picolo, un copil al Domnului, care împingea o măsuță cu miniaturi și un frigider pe rotile - și am aruncat 6,75 pe trei B & F pline de căldură. Mă simțeam atât de puternic și mândru, încât îmi venea să-i dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
a Grădinii publice, alăturară unui salut reciproc zâmbete de tandrețe și, cu pas măsurat, încercară să schimbe impresii despre seara care era calmă și care prevestea o atmosferă de bun augur. Când ajunseră în preajma terasei, le răsări în cale un picolo; acesta îi întrebă unde preferă să se așeze. Ochiul experimentat al lucrătorului de restaurant intui pe dată că tânăra pereche ar prefera mai multă intimitate, deci o masă mai retrasă, depărtată de bar, de orchestră și de ochii unor neavizați
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
i-a mai văzut. Nu s-a întors niciodată în orășelul cu biserica roșie, parcă turtită, construită de Alexandru cel Bun; mai târziu nu și-a căutat frații și surorile. La 14 ani vindea ziare la București, noaptea servea ca picolo la Flora apoi la Iordache. La 17 ani îl cunoscuse pe Carlo. Din cauza lui intrase în bandă. Ce ciudat! Debutase în Italia, iar cariera lui se sfârșise tot acolo... Ceva perfect rotund, ca un cerc. Simți o dorință sfâșietoare să
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
limpede că nu-i plăcea treaba asta. — Nu doresc să-l aștept, vreau doar să-i las cărțile. — Domnul Travers a dat dispoziție să-l așteptați. — Puțin Îmi pasă de ordinele domnului Travers. Recepționerul se adresă, cu glas poruncitor, unui picolo: — Condu-l pe domnul În camera 6. La domnul Travers. Domnul Travers a dat ordin ca dumnealui să fie lăsat să intre. Recepționerul folosea un număr foarte restrîns de expresii stereotipe. Cu un asemenea vocabular - se Întreba Rowe - te puteai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
să fie lăsat să intre. Recepționerul folosea un număr foarte restrîns de expresii stereotipe. Cu un asemenea vocabular - se Întreba Rowe - te puteai oare descurca În viață, puteai, de pildă, să te căsătorești și să faci copii...? Îl urmă pe picolo prin niște coridoare nesfîrșite, luminate de lămpi Îngropate În perete; Rowe se simțea ca pe coridorul unui transatlantic uriaș, dar În loc de stewarzi și stewardese văzu o femeie În capot și papuci roz, care traversează coridorul, țipînd, iar apoi un omuleț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]