172 matches
-
a sentimentelor dintre noi. Că fluidul ce ne-ar putea uni curge la fel de vijelios și prin tine, așa cum îl simt și eu. - Să spunem că mi-ai place. La ce mi-ar folosi dacă peste două zile voi părăsi pământurile piemonteze, luându-mi zborul spre meleaguri ce aștern sute sau mii de kilometri între noi? - Poți să mai rămâi. - Cât și pentru ce? - Pentru dragostea ce poate fi trăită la cote nebănuite de amândoi. Ceva deosebit de frumos. - Și cât poate ține
ROMAN ÎN LUCRU, CAPITOLUL XIV de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1532 din 12 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/365648_a_366977]
-
arătau și-a dat seama că nu pot fi badante sau salariate în casa vreunei familii de italieni, ci în cel mai bun caz turiste aflate în trecere prin Torino. Cu o voce caldă, catifelată, dar și cu un accent piemontez ce-și folosește vorbirea mai ades în dialect decât în italiana literară, i se adresă Adrianei dacă nu dorește să-i fie model pentru acest tablou, deoarece are niște trăsături deosebite ce merită a fi redate pe o pânză. - Bongiorno
CAP. VII de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1511 din 19 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353193_a_354522]
-
mia ce frumusețe, mama mia (aoleu) ce fete frumoase), juca italianul rolul disperatului în urma lor, ridicând mâinile în sus împungând cerul cu penelul. Fetele continuau să râdă manifestându-și satisfacția că prin fizicul lor au trezit atâta entuziasm din partea pictorului piemontez, continuându-și vesele mai departe plimbarea prin piață. Acea secundă în care privirile pictorului s-au intersectat cu cele ale Adrianei, au fost ca o electrocutare ce i-a trecut prin întregul corp. Ceva a săgetat-o simțind un fior
CAP. VII de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1511 din 19 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353193_a_354522]
-
lor ca și un ghid profesionist. - Ei, nici chiar așa. Am reținut doar ce m-a interesat personal. Ei au mult mai vaste informații decât mine. Ai să vezi când le vom vizita. - Această deosebire dintre stilul românesc și cel piemontez se poate observa în tot locul. Până și blocurile de aici se deosebesc de cele ale noastre ca stil arhitectonic. - Nu le pune în calcul pe cele construite la noi în ultimii cincizeci de ani. Fă comparația cu cele vechi
ROMAN IN LUCRU, CAP. IV de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1488 din 27 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/359077_a_360406]
-
farfuriilor aburinde. Toți eliberau spațiul din dreptul lor pentru a face loc farfuriilor plăcut mirositoare. - Uite Adriana, aceasta este delicioasa supă de creveți, pe care nu cred că ai gustat-o vreodată. Este gătită după o rețetă specifică acestei zone piemonteze a Italiei. O supă - cremă. Un adevărat deliciu, ai să vezi. Ai grijă că frige, o avertiză Doina în engleză. - Abia aștept s-o gust. - Pentru mâine ne-am propus să facem tot ceva pe care tu nu ai să
ROMAN ÎN LUCRU CAPITOLUL XV de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1534 din 14 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377833_a_379162]
-
de cules, au intrat în Viverone, o localitate nu atât de mare pe cât de frumoasă era. Casele erau așezate pe o pantă dulce, ce se pornea de la malul lacului cu același nume, unul dintre nenumăratele locuri favorite de recreere ale piemontezilor. Adriana abia aștepta să ajungă la malul lacului, să-l vadă de aproape și să-i atingă cu mâna apa cristalină, aflată într-o liniște monumentală, lipsind orice adiere de vânt aici, în această mică depresiune. Vicenzio își conduse autoturismul
ROMAN ÎN LUCRU de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1521 din 01 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373018_a_374347]
-
timpul când era copil, împreună cu părinții. Aici se căsătorise cu o italiancă și l-au avut pe el, deci prin locul de naștere și mamă era italian. Pe Maria - Rosa a cunoscut-o cu patru ani în urmă. Ea era piemonteză și se trăgea dintr-o familie înstărită. Părinții i-au dat ca zestre la prima căsătorie , casa de pe malul lacului Viverone și un lot de vie pe rod, sus pe colină. După nașterea fetiței, care acum avea șase ani, a
ROMAN ÎN LUCRU de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1521 din 01 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373018_a_374347]
-
Antonella și-a adus cu ea păpușa primită cadou de la Adriana, de care nu se mai despărțea decât atunci, când mergea la grădiniță. Gazdele și-au invitat prietenii în casă pentru a ciocni un pahar cu vin. Era un vin piemontez. Pe eticheta scria Erbaluce, un vin alb local. Casa nu era atât de mare, dar cochetă, zidită din piatră și apoi tencuită și vopsită cu o cromatică aparte, combinându-se porțiuni maronii sub formă dreptunghiulare, cu altele de un verde
ROMAN ÎN LUCRU de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1521 din 01 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373018_a_374347]
-
Ediția nr. 1497 din 05 februarie 2015 Toate Articolele Autorului După vizitarea catedralei Sfântul Ioan Botezătorul, Elena i-a propus prietenei sale ca în prima zi să facă doar un tur al celor mai importante puncte de atracție ale orașului piemontez, ca apoi în următoarele, să se hotărască ce dorește să vadă și din interior. Importanța și multitudinea obiectivelor turistice din Torino, puteau să deruteze călătorul poposit pentru prima dată în oraș, scăpând astfel din vedere poate unele mult mai interesante
CAP. VI de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1497 din 05 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374631_a_375960]
-
te răcorești cu o baie în mare, când te sufoci de căldură în oraș. - Da? Și cât faceți până la mare? - Maximum o ora și jumătate, depinde de trafic, uneori chiar și mai puțin. Și dacă nu te mai satisfac peisajele piemonteze, tot într-o oră poți ajunge până în Franța, când dorești o excursie mai extravagantă să te plimbi peste hotare. - Bravo! Ferice de torinezi. Și după bazilică unde mai mergem? - Ne întoarcem în centrul orașului unde sunt multe edificii muzeale, castele
CAP. VI de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1497 din 05 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374631_a_375960]
-
față de restul Italiei. În arhitectură seamănă mai mult cu stilul franțuzesc de pe timpul Casei de Bourbon și de aceea ca și Bucureștiului nostru, orașului Torino i se mai spunea și Micul Paris. De fapt Torino, la fel ca întreaga zonă piemonteză a fost anexată Franței de către Napoleon din 1802 până prin 1914 când împăratul a fost înfrânt și s-a restaurat regatul Piemont-Sardinia cu capitala la Torino. Orașul încă mai păstrează o atmosferă aristocratică și în zilele actuale prin multitudinea de cafenele
CAP. VI de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1497 din 05 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374631_a_375960]
-
Trebuie să trec și pe la grădiniță s-o iau pe Maria. - Desigur. Mulțumesc pentru delicioasa pizza. - Așa-i că ți-a plăcut? Adriana dădu din cap, ridicându-se de la masă. - Eram sigură de asta. Aici fac cea mai deosebită pizza piemonteză. Nicăieri nu o mai poți servi. - Și localul este unul deosebit. - Da, țin foarte mult la tradiție, să fie totul cât mai conform cu trecutul istoric al acestei zone. Ai să vezi anumite străzi unde este interzisă circulația cu mașina. Poți
CAP. VI de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1497 din 05 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374631_a_375960]
-
prinde din zbor Întreaga atmosferă În care evoluează high life a Ieșilor. Două sunt locurile unde dă bine să fie văzuți cei dornici de havadișuri (adică de noutăți): În Copou, Câmpiile Elizee ale moldovenilor, și la cofetăria lui Felix Barla. Piemontezul, care a deschis prima „confetărie” din Iași, a scos din barbarie un Întreg târg cu „biscotele, lisele, pastilele, dragelele, pralinele, marțipanele, caramelele, oranjatele, limonatele și Înghețatele” sale; mai mult, a adus moda sub același acoperiș, prin prelungirea cofetăriei cu un
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
între ele); iar clasa dominantă (naționalistă) modela acest reziduu conform propriilor interese și scopuri politice (pentru un pugliez - și mă gândesc aici la De Martino 1 -, națiunea care îi era complet străină a fost mai întâi Regatul burbonic, apoi Italia piemonteză, apoi cea fascistă, pe urmă Italia actuală, fără soluție de continuitate). Or, tocmai această lume țărănească nelimitată, prenațională și preindustrială, care a supraviețuit până acum câțiva ani, este cea pe care o regret (nu întâmplător, poposesc cât mai mult timp
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
un autor să intervină și în afara domeniului său specific? La aceste întrebări aș putea să răspund cu un raționament deductiv: Casalegno se află acolo, la ziarul La Stampa, ca să-i garanteze deschiderea către dreapta în ochii celei mai rele burghezii piemonteze și, practic, ca să-i „păzească” nu pe finanțatori, ci pe „angajații finanțatorilor”. Cu siguranță că acest raționament deductiv este nedrept, la fel ca toate raționamentele deductive. Dar totuși nu complet ilogic, după cum nu este ilogic ca într-un intelectual să
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
el partea lui. Doar nu pretinde s-o dirijeze la Carnegie Hall...” „Așadar, o să faci experimente de vocalize scrise ca să descoperi că nu trebuie să scrii.” „Ar fi o alegere onestă.” „Crezi dumneata?” Diotallevi și Belbo erau amândoi de origine piemonteză și disertau adesea despre capacitatea aceea pe care o au piemontezii sadea, de a te asculta politicos, a te privi În ochi și a zice „crezi dumneata?” pe un ton care pare de un interes educat, dar care În realitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Hall...” „Așadar, o să faci experimente de vocalize scrise ca să descoperi că nu trebuie să scrii.” „Ar fi o alegere onestă.” „Crezi dumneata?” Diotallevi și Belbo erau amândoi de origine piemonteză și disertau adesea despre capacitatea aceea pe care o au piemontezii sadea, de a te asculta politicos, a te privi În ochi și a zice „crezi dumneata?” pe un ton care pare de un interes educat, dar care În realitate te face să te simți obiectul unei profunde dezaprobări. Eu eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
te face să te simți obiectul unei profunde dezaprobări. Eu eram un barbar, ziceau ei, iar aceste subtilități aveau să-mi scape Întotdeauna. „Barbar?” protestam eu, „sunt născut la Milano, familia mea e de prin părțile Aostei...” „Baliverne”, ziceau ei, „piemontezul se recunoaște imediat după scepticismul lui”. „Eu sunt sceptic.” „Nu. Dumneata ești numai incredul, iar asta-i altceva.” Știam de ce Diotallevi se Îndoia de Abulafia. Auzise spunându-se că se putea altera ordinea literelor cu el, Încât un text ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
de vreme să mai soarbă, și Întreba: „Chiar așa s-a Întâmplat?” sau: „Serios, chiar a spus asta?” Nu știu cum se făcea, dar oricine În momentul ăla Începea să aibă Îndoieli În privința povestirii, inclusiv cel ce povestea. Era pesemne modul lui piemontez de a cadența cuvântul, ce dădea un ton interogativ afirmațiilor lui, iar Întrebările le făcea să pară derizorii. Tipic piemontez era la Belbo felul acela de a vorbi fără să privească prea mult În ochii interlocutorului, dar nu așa cum face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
făcea, dar oricine În momentul ăla Începea să aibă Îndoieli În privința povestirii, inclusiv cel ce povestea. Era pesemne modul lui piemontez de a cadența cuvântul, ce dădea un ton interogativ afirmațiilor lui, iar Întrebările le făcea să pară derizorii. Tipic piemontez era la Belbo felul acela de a vorbi fără să privească prea mult În ochii interlocutorului, dar nu așa cum face cineva când Își ferește privirea. Privirea lui Belbo nu se sustrăgea dialogului. Deplasându-se pur și simplu, fixând pe neașeptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ripostă era În Întregime interioară, și regională. Își strângea buzele, Își Întorcea privirea către cer, apoi Își pleca ochii și capul la stânga și În jos și spunea cu jumătate de glas: Ma gavte la nata. Pentru cine nu cunoaște expresia piemonteză, câteodată explica: „«Dezumflă-ți buca, scoate-ți dopul», Se zice cuiva care-i prea Îngâmfat. Se presupune că se ține În starea asta de Înțepeneală ieșită din comun din cauza presiunii unui dop pe care-l are Înfipt În șezut. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
sigilii și să descopere În sfârșit modul de a exploata imensa putere acordată de intrarea În posesia Sfântului Graal? Să vedem! Păi e În Anglia, e cercul magic de la Stonehenge! Ce altceva să fie?” „Ce vorbiți”, zise Belbo. Numai un piemontez poate Înțelege convingerea cu care se pronunță această expresie de educată stupefacție. Nici unul dintre echivalentele ei În altă limbă sau În alt dialect (nu mai spuneți, dis donc, are you kidding?) nu poate reda suveranul sentiment de dezinteres, fatalismul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
În alt dialect (nu mai spuneți, dis donc, are you kidding?) nu poate reda suveranul sentiment de dezinteres, fatalismul cu care ea reconfirmă convingerea fără greș că ceilalți sunt, și Încă iremediabil, copiii unei divinități nătânge. Dar colonelul nu era piemontez și păru măgulit de reacția lui Belbo...” „Ei, da. Iată planul, iată așa-numita ordonation, În mirabila-i simplitate și coerență. Și băgați de seamă, luați o hartă a Europei și a Asiei, trasați linia de evoluție a planului, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
jumătate din veniturile pământurilor lui. Proprietarii Îi urau pe arendași, iar arendașii Îi urau pe proprietari. Însă trăiau la un loc, cum era cazul unchiului Carlo. În ’914 unchiul Carlo se Înrolase voluntar la vânătorii de munte. Fire aspră de piemontez, numai datorie și patrie din creștet până-n tălpi, devenise mai Întâi locotenent și apoi căpitan. Pe scurt, Într-o bătălie pe Carso se nimerise lângă un soldat idiot căruia-i explodase o grenadă În mână - altfel de ce le-ar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
a lui Réaumur, 1750, camera asta caldă pentru clocirea ouălor și cutare atanòr din secolul al XVII-lea, pântec matern, uter obscur pentru ciocnirea a cine știe căror metale mistice? Era ca și cum Deutsches Museum ar fi fost instalat În castelul piemontez pe care-l vizitasem cu o săptămână În urmă. Îmi era tot mai greu să deslușesc lumea magiei de ceea ce astăzi numim universul preciziei. Personagii pe care le studiasem la școală drept purtători ai luminii matematice și fizice, le regăseam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]