236 matches
-
Dionisie și prietenul său Malhus, iar ceva mai Încolo, Ioan, cuviosul păstor cu al său câine, Kitmir. Sub pleoapele plumbuite, Îngreunate de oda somnului, sub pleoapele lor aghesmuite cu balsam și cucuta visului, nu se Întrezărea semiluna verzuie a ochilor pieriți, căci bezna era deplină, bezna jilavă a timpului, negura veșnică a grotei. De pe ziduri și din bolta peșterii se prelingea apa veșniciei, susurând lin pe vâna stâncii, precum sângele În venele adormiților, iar uneori stropii cădeau pe trupurile lor trudite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
binecuvântat!“ Oare lui, lui Dionisie, Îi vorbea, ori visul sau nălucirea Îi mai jucau o farsă? Privind neîncrezător În ochii tânărului observă cum ochii aceia temători, oarecum rușinați, Îi căutau privirea cu o semeție tinerească. Și văzu Dionisie, privindu‑l pierit, văzu cum buza de sus i se mișca laolaltă cu barba roșiatică, deslușind din gura tânărului aceleași vorbe, Înainte ca auzul să‑i dea de știre: „Oh, fii binecuvântat!“ Dacă era o batjocură, o Împunsătură, dacă era glasul visului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
din gura tânărului aceleași vorbe, Înainte ca auzul să‑i dea de știre: „Oh, fii binecuvântat!“ Dacă era o batjocură, o Împunsătură, dacă era glasul visului său lăuntric ori glasul nălucirii sale lăuntrice? Iar Dionisie: „Cine ești?“ cu o voce pierită, minunându‑se și el de ce‑i ieșise. Dar parcă privirea semeață dispăru din ochii aceia albaștri pe care și‑i lăsă În jos, coborându‑și genele, și ele roșiatice la vârfuri, așa că doar buzele Începură iar să fremete: „Oh, fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
orgoliu tetrebic (ca să citez versurile sale). Numai că sufletul lui Mendel Osipovici nu era o taină pentru mine. Sunt convinsă, domnule, Încă sunt convinsă că, dacă ar fi fost vorba de o Liebesbrief, nu m‑aș fi simțit umilită sau pierită, aș fi fost În stare să‑i iert „patosul coribantic“ În numele iubirii noastre unice și singulare, i‑aș fi iertat, cred, orice necredință - poeților și zeilor li se iartă orice. Dar faptul că discuta În scrisoare cu tânăra făptură despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
drum spre ușă întregul balast al persoanei sale. Și totuși nu se putea smulge din fotoliu, nu voia să-și accepte înfrîngerea, să facă acei pași vinovați către ușă, să coboare scările și duhoarea eșecului să-i întunece mintea, ședea pierită, fără gînduri și doar brațele care strîngeau spasmodic marginile fotoliului, tremurînd din pricina efortului, exprimau cumplita încordare ce sălășluia în ea. Parcă trecuseră luni, veacuri de cînd zăcea acolo, sub povara privirii lui, incapabilă să mai lupte, incapabilă să fugă. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nici un moment de împotrivire. Era atâta neprihănire și sinceritate acolo încât te dezarma. Carmina lăsă brusc furculița pe masă. Mereu se lăsase înșelată de aerul de mironosiță al Elenei, acum știa, știa sigur că privirea ei minte, că figura ei pierită nu era decât un joc oarecare. Ea știa acum sigur că Elena nu mai este Elena, în imaginația ei o vedea sfredelită la pântec ca de un burghiu, în zadar încerca să se ascundă, să trișeze, în zadar juca teatru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
poveste ca a lor, poate dura numai câteva luni, că el nu-i va aparține pentru tot restul vieții, crezuse că tinerețea și cumințenia ei sunt atuuri de neînlăturat și pusă în fața realității rămăsese perplexă, îl condusese la autobuz înmărmurită, pierită, Doamne, câte lacrimi vărsase, câte lacrimi, l-ar fi urmat și într-o gaură de șarpe, numai că el pleca spre mai bine, după audiențe și zbateri, mama lui reușise să-l readucă în oraș, lângă dânsa, era văduvă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
adevărul: nu, controversa ei nu avea nici un suport sigur, cuvintele ei înverșunate erau mici balonașe de săpun ce se puteau sparge la orice mică atingere și atunci siguranța îi pieri, sângele i se scurse încetișor din obraji și ea murmură pierită: Dar citesc, asta fac mereu. Aiurea, explodă Alexe și o privi cu aerul cel mai nevinovat de pe lume. Și țața Floarea citește câte un romanț din când în când dar vezi că ea are atâta bun simț ca să nu pretindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
drum spre ușă întregul balast al persoanei sale. Și totuși nu se putea smulge din fotoliu, nu voia să-și accepte înfrângerea, să facă acei pași vinovați către ușă, să coboare scările și duhoarea eșecului să-i întunece mintea, ședea pierită, fără gânduri și doar brațele care strângeau spasmodic marginile fotoliului, tremurând din pricina efortului, exprimau cumplita încordare ce sălășluia în ea. Parcă trecuseră luni, veacuri de când zăcea acolo, sub povara privirii lui, incapabilă să mai lupte, incapabilă să fugă. Îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pe covorul de iută. Gălăgioasă, veselă, ușoară. Dar Carmina și Ovidiu au tras după ei ușa încet de parcă s-ar fi aflat într-un sanctuar și gestul lor tăcut, pios, i-a reamintit Elenei că de fapt murise, a privit pierită în urma lor cu buzele împietrite, stupefiată de logica faptelor, s-a lăsat ușor pe genunchi, nu voia să accepte realitatea și a bătut cu pumnii mici, strânși, cu încheieturile albite, covorul. Ultima imagine a Elenei fusese de-a dreptul imposibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-i așa? — Da, răspunse Fanny, deschizându-și geantă diplomat subțire. — Nu mi-ați cerut permisiunea. — Are vreo importanță? — N-aveați dreptul. — Nu m-ați prevenit că tot ceea ce discutăm trebuie să rămână între noi. — Știu, dar... îngaimă Eleanor cu glas pierit. — Dar ce? De ce-a trebuit să-mi povestiți toate chestiile astea? — Am fost supărată. — Erați șucărita pe soțul dumneavoastră, așa că mi l-ați vândut, conchise Fanny, băgând reportofonul în geantă și închizând-o. — Dați-mi casetă. Sau ștergeți partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
mine, că dacă nici unul din voi nu stie care-i tatăl, o să salvăm trioul nostru. Știi cum e - ca-n povestea cu glonțul orb din plutonul de execuție. Sau dimpotrivă, adaugă ea după o clipă de gandire. — Eu... eu... îngaimă pierit Șam. Eram o tânără la ananghie, cuprinsă de panică. Nu voiam decât să nu fiu însărcinată. Ulterior însă am trecut printr-o depresie foarte serioasă. Într-o zi - asta se-ntâmplă când erai plecat la bursă în America - i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
a lăsat asupra noastră. Adrian o să-mi vorbească din nou și o să facem ordine în viețile noastre. — Și dacă n-o să faceți? Atunci s-ar putea să-ți fiu recunoscătoare pentru camera ta de oaspeți, răspunse ea cu un zâmbet pierit. Șam se așeza pe canapea. — La ce oră sosesc de regulă ziarele? — Nu se știe niciodată. Depinde de domnul Barnes - dacă vine să ni le aducă cu dubita sau își trimite băiatul cu bicicleta. Cand te-am auzit sosind, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
Dacă electrozii sunt debranșați, intervenția și chinul tău au fost inutile. Profesorul nu va fi mulțumit dacă va trebui să repete operația. Mă auzi ? Răspunde-mi !" După un timp ce iarăși se scurge cu lentoare se aude o voce mică, pierită, speriată : Mi-a fost rău..., foarte rău !" Într-un târziu, Dora este copleșită de un somn greu ca un coșmar. Picioarele nu se pot mișca într-o masă vâscoasă din care iese ceva ascuțit care îi sfâșie coapsa stângă. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
tensiunii intelectuale în favoarea uneia organice. Simbolist izolată, Mariana Filimon se lasă pradă unui vis el însuși somnolent, abia desprins de stratul hipnotic: "Mi-ar plăcea - de ce nu - / să locuiesc în turnul de fildeș / oaspete al propriei mele tăceri // cu lumea pierită / prin cețoasele văluri / cu lucruri aduse la irealele lor dimensiuni // într-un somn visător / aș străbate abisul unor duminici // stăruind în penumbră / mireasma și ea dilatată / ar tremura ca argintul // cu gînduri neretușate / aș pătrunde în răsfrîngerea clipei / doar în
Un postsimbolism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7889_a_9214]
-
repezit într-acolo și am căzut în capcană. Pe loc s-a închis în juru-ne un inel, lațuri ne-au strâns aripile, corzi ni s-au înfășurat de picioare, încât orice mișcare nu făcea decât să ne sporească durerile. Aproape pierite, fiecare nu și-a văzut decât de propria nenorocire, fără sa se gândi la soții săi, tot cugetând cum să scape. Totuși, după o vreme ne-am uitat starea, obișnuindu-ne cu lațuri și colivii. Dar într-o zi am
Ibn Sīnā (AVICENNA), 980-1037 - Epistola păsării (Risalat al-Tayr) () [Corola-journal/Journalistic/4374_a_5699]
-
a oprit, intrigată, pe o fereastră mică, plasată într-o anexă a casei lui Tinu, deasupra ușii de la pivniță. Am tresărit, fericită ca atunci cînd te întîlnești cu o veche cunoștință, pe care o crezi de mult și pentru totdeauna pierită: o fereastră de la casa noastră! Îmbătrînită, cu vopseaua cenușie sărită, dar integrată, totuși, în zidul lateral al casei celei noi. M-am înălțat pe vîrful degetelor, s-o ajung, și am pipăit-o neîncrezătoare cu mîna, să-i simt lemnul
Grădina by Marta Petreu () [Corola-journal/Journalistic/5680_a_7005]
-
a doi martori. În lipsa justificată a organelor veterinare în localitățile rurale, procesele-verbale sînt valabil întocmite fără participarea acestora, iar în lipsa medicului veterinar în localitățile urbane, sînt valabil întocmite de către tehnicianul veterinar. În procesele-verbale se stabilesc cauza, împrejurările și valoarea animalului pierit. Comitetele executive ale consiliilor populare comunale, orășenești sau municipale înregistrează procesele-verbale pe care le întocmesc și le trimit unităților Administrației Asigurărilor de Stat, împreună cu înștiințările cu privire la producerea evenimentului asigurat, în termen de 3 zile de la data primirii înștiințării. Articolul 8
HOTĂRÎRE nr. 1715 din 30 decembrie 1971 pentru stabilirea unor măsuri în executarea Decretului nr. 471/1971 *) cu privire la asigurările de stat. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/106344_a_107673]
-
gunoi. Notații, clișee poeticești, desigur, tropi anacronici, tropăind în zadar prin poem. Dar încotro, încotro? M-ați înnebunit, mă scoateți din minți, netrebnicilor, lichelelor, hoți de drumul mic, tâlhari de drumul mare, cărați-vă, întoarceți-vă să grohăiți în mare, pieriți Legiuni, sub trăsnete și talazuri ! Și, totuși, ce criză de blesteme! Chiar așa, Domnule Gellu Naum, singurul chior din Ținutul tău avea dreptate, «lumea a început să pută », și continuă tot așa, pute, pute, pute, pur și simplu pute. - Scuzați
Cravata lui Gellu Naum by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/3136_a_4461]
-
se-închină oricui și-a uitat, demult, omenia Eu sunt din țară Dorului dor și-n țara asta, a mea și a ta, se trăiește greu, se moare ușor că ne-a părăsit pe toți Maria Să În țara mea pierit-a Miorița și pe la colțuri artiștii cerșesc, Dochia, bătrână, și-a pierdut catrința, iar pe străzi, nebunii străjuiesc Din țara mea a plecat Dumnezeu bătrânii se sting, de boală, în stradă, mișeii scuipa și fug când dau din greu, iar
EU SUNT DIN ȚARA LUI NIMĂNUI de DORA PASCU în ediţia nr. 2002 din 24 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373707_a_375036]
-
Soțul și amantă se zbenguie în așternuturi. Fac sex sălbatic. Intra soția. SOȚIA (șocată, cu mâna la gură) Dumnezeule... Cei doi se ridică-n fund, îngroziți. SOȚUL (către soție) Iubito, nu e ceea ce crezi, îți pot explica. SOȚIA (cu voce pierita, aproape plângând) Adică nu făceai sex cu doamna? SOȚUL Nu... Amantă se uită uimită la soț. SOȚIA Nu? SOȚUL Nu. SOȚIA Bine, explică-mi. SOȚUL Doamna este noua învățătoare a lui Tudor. Și a venit să discutăm despre situația școlară
Întâlnire de gradul zero by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19221_a_20546]
-
fim alături. Fiul: Ați face bine dacă m-ați lăsa singur să-mi plâng mama. Baba 1: Trebuie rânduită, spălată, îmbrăcată, aranjată. Când or să vină oamenii la priveghi trebuie să arate bine. (Babele înconjoară trupul muribundei. Fiul se depărtează pierit.) Fiul: Babele! (O clipă e liniște.) Pe urmă se duc trei zile la rând la mormânt să tămâieze ca mironosițele. (Din nou e liniște.) Babele! Scena a II-a (Întuneric în locul unde babele pregătesc corpul neînsuflețit.) Fiul: „Stelele-n cer
Editura BabelE de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382923_a_384252]
-
Dionisie și prietenul său Malhus, iar ceva mai Încolo, Ioan, cuviosul păstor cu al său cîine, Kitmir. Sub pleoapele plumbuite, Îngreunate de oda somnului, sub pleoapele lor aghesmuite cu balsam și cucuta visului, nu se Întrezărea semiluna verzuie a ochilor pieriți, căci bezna era deplină, bezna jilavă a timpului, negura veșnică a grotei. De pe ziduri și din bolta peșterii se prelingea apa veșniciei, susurînd lin pe vîna stîncii, precum sîngele În venele adormiților, iar uneori stropii cădeau pe trupurile lor trudite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
binecuvîntat!“ Oare lui, lui Dionisie, Îi vorbea, ori visul sau nălucirea Îi mai jucau o farsă? Privind neîncrezător În ochii tînărului observă cum ochii aceia temători, oarecum rușinați, Îi căutau privirea cu o semeție tinerească. Și văzu Dionisie, privindu-l pierit, văzu cum buza de sus i se mișca laolaltă cu barba roșiatică, deslușind din gura tînărului aceleași vorbe, Înainte ca auzul să-i dea de știre: „Oh, fii binecuvîntat!“ Dacă era o batjocură, o Împunsătură, dacă era glasul visului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
din gura tînărului aceleași vorbe, Înainte ca auzul să-i dea de știre: „Oh, fii binecuvîntat!“ Dacă era o batjocură, o Împunsătură, dacă era glasul visului său lăuntric ori glasul nălucirii sale lăuntrice? Iar Dionisie: „Cine ești?“ cu o voce pierită, minunîndu-se și el de ce-i ieșise. Dar parcă privirea semeață dispăru din ochii aceia albaștri pe care și-i lăsă În jos, coborîndu-și genele, și ele roșiatice la vîrfuri, așa că doar buzele Începură iar să fremete: „Oh, fii binecuvîntat! SÎnt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]