70 matches
-
de tradițiile gnostice conținute În „Ideologia germană”, un fel de „moștenire de familie” germană care Însoțește teologia luterană și impregnează Întreaga istorie a filozofiei germane moderne 39, de la Hegel la Heidegger. O verigă importantă În transmiterea Ideologiei germane a fost pietistul Friedrich Christoph Oetinger (1702-1782), adept al Kabbalei luriene, admirator al lui Jakob Böhme și discipol al lui Johann Albrecht Bengel (mort În 1752) - un personaj straniu, care se inspirase din teoriile lui Gioacchino da Fiore pentru a face predicții numerologice
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
înțeles drept expresia modului în care a perceput și a asimilat Kant ceea ce s-a numit „spiritul protestantismului”. Chiar și pentru cei care nu știu nimic despre rolul pe care l-a avut educația primită în familie și în colegiul pietist pe care l-a frecventat asupra caracterului filosofului, despre relațiile sale strânse cu clerici protestanți luminați, Kant atrage atenția, ca personalitate și ca autor, prin exercițiul statornic și elogiul livresc al puterii inflexibile a voinței, care se exprimă într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o conexiune puternică între convingerile religioase blakeene și doctrina "religiei interioare" specifice secolului al XVIII-lea. Sintagma acoperă, semantic, nu numai practicile persoanelor izolate, dedicate unor vieți contemplative, ci și pe acelea ale unor secte religioase, precum profeții francezi, filadelfienii, pietiștii, moravienii și precursorii renașterii evanghelice (Rupp, 1986, p. 207). În continuare, mă voi opri, pe scurt, asupra filadelfienilor și asupra profeților francezi, fiindcă aceste două mișcări mistice au fost tratate, în exegeza, măi superficial decât celelalte. În opinia mea, Blake
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
în Converse în the Spirit: William Blake, Jacob Boehme, and the Creative Spirit din 2004). 97 Printre corespondenții continentali ai lui Blake sau Law, l-aș putea cita pe contele Nikolaus Ludwig von Zinzendorf, un reprezentant de frunte al mișcării pietiste din Germania secolului al XVIII-lea. Doctrina să evidențiază importantă relației spirituale dintre individul uman și Christos, care este metamorfozat într-un agent al salvării personale. 98 Cf. E: 33-45. 99 Discursul meu critic, axat asupra lui Blake, nu urmărește
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
logică argumentativă filocalică, erudiție și rafinament al scriiturii. Bazat pe o vastă bibliografie, acest tratat despre estetica Ortodoxiei, conceput într-o fecundă perspectivă interdisciplinară, reprezintă un demers novator și absolut necesar pentru studiile teologice actuale, cam închistate în sinteze etnoteocentrice pietiste sau ecumeniste facile. Prin miza ei, această lucrare este esențială pentru revigorarea teologiei și a culturii române, lucrare ce restaurează prestigiul Bisericii Ortodoxe, contribuind, totodată, la primenirea unui spațiu intelectual redevabil tot mai mult agnosticismului, conformismului și anomiei uniformizatoare. Reforma
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
după cum mărturisea chiar părintele, interesul său a fost ca să descopere imaginea exactă si reală a lui Iisus Hristos gândirii contemporane, altfel decât o făceau predicile insipide ale timpului (care s-a prelungit în cazul multor cuvântări cu limbaj de lemn pietist) sau dogmatice, contaminate de scolastica apuseană. Cele trei volume ale Teologiei Dogmatice Ortodoxe (București, 1978) atestă un teolog cu o profunzime de analiză excepțională reactualizând, cum se amintea și mai sus, gândirea patristică și argumentând-o cu exemple din teologi
Caleidoscop by Gabriel Dumitru Teodorescu, Mihai Cristian Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Science/91786_a_93250]
-
un răgaz pentru o șuetă. Sedusă de postura oficial recunoscută de „regină a științelor”, în Occident teologia medievală a renunțat să mai fie cu adevărat profetică și autocritică, preferând construcția de sisteme metafizice în locul hermeneuticii Scripturii, sau refugiul în sentimentalismul pietist în absența unei deconstrucții conceptuale a idolatriilor politice și culturale. În Răsărit, teologia n-a perceput decât foarte târziu miza modernității și a secularizării, răspunzând fie printr-un vis totalitar (e.g. a treia Romă perpetuă), fie printr-o proiecție spiritualistă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
născute din dialogul cu prietenii din vremea studenției, aceste schițe depășesc rareori limitele unor contingențe epistolare. Bufnița din dărâmături își propune redescoperirea tonului profetic în ambientul urban al teologiei. Pe acest drum, provocarea unor prejudecăți postbizantine și a unor reflexe pietiste s-a dovedit inevitabilă. Printr-un spontan efect retoric, multe dintre eseurile de față n-au scăpat de „capcanele” generalizării. Totuși, n-am vrea ca hiperbola să spună mai mult decât poate susține o simplă figură de stil. În prea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
interes pentru organizația emblematică a tineretului creștin-ortodox în România? Răspunzând acestui șir de întrebări, urmăm și sfatul apostolului: „Cercetați-vă pe voi înșivă dacă sunteți în credință” (II Corinteni 13, 5). Criza parohiei și tentația pietistătc "Criza parohiei și tentația pietistă" Vom porni de la o simplă observație. Cu ceva vreme în urmă, un număr din foaia clujeană Filocalia ne-a lansat următoarea dilemă, semnată de o tânără studentă, de religie creștin-ortodoxă: „Eu în ASCOR sau ASCOR-ul în mine?”. Citind acest
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
oare ASCOR-ul să mai fie o simplă poartă de intrare în Biserică, în timp ce Biserica a devenit o ușă de intrare în ASCOR? Avem în această dilemă - „Eu în ASCOR sau ASCOR-ul în mine?” - sinteza perfectă a unei mentalități pietiste. Gafa autoarei este fără îndoială involuntară. De altfel, textul articolului debordează în bune intenții și gânduri evlavioase. Idealizarea ASCOR-ului este doar o reacție sinceră, deși deplasată, față de cumplita apatie care domină astăzi mediile bisericești românești. Dorința de asociere cu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
clar încadrată nu doar de canoanele bisericești, ci chiar de Codul Penal, ți se cere să renunți la etica indignării și să treci liniștit numele nerușinatului pe un pomelnic 1. Orice ar fi spus Sfântul Pavel despre asemenea abuzuri 2, pietiștii de serviciu vor avea aroganța de a crede că, după completarea acatistelor, Dumnezeu se va ocupa de tot restul... Dacă presa centrală va sufla o vorbă despre alte „abuzuri în serviciu” ale preoțimii române, fiți siguri că este vorba despre
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
obsesie pentru profeții poporului Israel, dreptatea a rămas în țara noastră un subiect de interes numai pentru câțiva ziariști dedicați meseriei 1. Ne-am obișnuit să fim mințiți și am renunțat să mai luptăm împotriva măsluitorilor și demagogilor de serviciu. Pietiștii au decretat divorțul între „adevărul istoric” și „adevărul spiritual”, abolind obligația dezgropării, în duh de smerenie, a mușuroiului de isprăvi prin care ortodoxia oficială s-a făcut de rușine. Pentru că adevărul istoric ne-ar putea incomoda prea des, folclorul mitologic
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ne lipsește acut o istorie a plagiatelor din teologia română. Rămâne să ne consolăm cu geniul profetic al celor de odinioară. Oameni cu vocația autentică a reformei, slujitorii Predaniei pledau pentru o maturitate eshatologică mult prea imediată ca să accepte drapajul pietist al existenței în dulcegării mitice sau mioritice. Predania este o dovadă că ființa paradoxală a credinței, înțeleasă ca temei al „celor nădăjduite” (Evrei 11, 1), nu interzice accesul creștinilor la orizontul reflecției critice. Judecăm prezentul numai pentru că iubim trecutul integru
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
decizând să conteste toate ideile și practicile religioase după principiile revizioniste îmbrățișate mai întâi de Luther, Calvin sau Zwingli. Efectele imediate ale Reformei se vor vedea într-un spectru aproape nelimitat. Apare, mai întâi, „individualismul intramundan” (Louis Dumont) de tip pietist, care refuză total noțiunile de tradiție, angelologie sau mistagogie, în favoarea unei etici pragmatic-soteriologice (Max Weber), a simplificării liturgice și a reducerii exegezei biblice la un singur palier hermeneutic (primatul literei). În arta religioasă, Reforma renunță nu doar la tabloul perspectival
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
o Românie tradițional ortodoxă, vârsta istorică a mitologiei și vârsta teologică a revelației coabitează. N-am putea răspunde provocărilor rezultate din această nefericită suprapunere? Fără îndoială, „esențialul” se cuvine a fi ocrotit de vulgaritatea predicilor de stadion și de efuziunea pietistă. În același timp, am pierdut prea ușor simțul apartenenței la o tradiție milenară, gustul pentru comuniune, discernământul duhovnicesc - pe scurt, tot ceea ce distinge adunarea liturgică de îmbulzeala superstițioasă ori mulțimea credincioșilor de o promiscuă aglomerație. Există ceva foarte prețios în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fi prezent” înseamnă „a fi vizibil” - măcar în sens intelectual, dacă nu sensibil. Dinamica proprie unei autentice vieți religioase, trăită în meditație și rugăciune, este atunci desprinsă de contemplația asupra realităților ultime. Fie reificarea stearpă a divinului învinge, fie sentimentalismul pietist debordează. Modernii târzii - aflați deja în posesia briciului lui William Ockham (1288-1347) - au apoi toate motivele să suspecteze ineficacitatea mecanic-cauzală și futilitatea logic-matematică ale postulatului existenței lui Dumnezeu. Dintr-un timp al negării unei anumite imagini despre Dumnezeu, modernitatea devine
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
la tema paulină a „nebuniei crucii” (I Corinteni 1) și a „justificării prin credință” (Romani 5), luteranismul căuta sursa de viață și de autenticitate existențială proprie creștinismului primar. Că acest proiect nu s-a putut menține fără o imediată recesiune pietistă devine explicabil din perspectiva relației false întreținute de protestantism cu manifestul teologic al tradiției apostolice, de ale cărei exigențe spirituale (practica liturgică, incluzând regula postului, instituția paternității duhovnicești etc.) liderii Reformei s-au dispensat cu ușurință. S-ar putea ca
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
repliere pepremisele fideiste îmbrățișate în multe cercuri protestante. Cu excepția mediilor monastice atinse de acel extraordinar revival isihast est-european (de la Paisie Velicikosvky la Nicodim Aghioritul)- Filocalia (1792) fiind monumentul unei tăioase conștiințe istorice -, ortodoxia rurală și urbană a cunoscut fie exaltarea pietistă, fie tentația gnostic-intelectuală (contraste perfect vizibile în Rusia secolului al XIX-lea). Când europeanul cultivat a căpătat deja o profundă conștiință autocritică - fiind gata să examineze eșecurile proiectelor civilizației creștine din trecut -, răsăriteanul pravoslavnic și-a menținut preferința tipic romantică
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sigură și îndrăzneață a versurilor exprimă o experiență duhovnicească pe cât de bogată, pe atât de rară: profund intim și cald în registrul afectiv, perfect auster și solar în plan intelectual, poemul „îngerului silezian” nu păcătuiește prin artificialitate. Emancipat de religiozitatea pietistă, mustește de o sobră (deci euharistică) ebrietate. O mistică a luminii ce ne reamintește de Sf. Simeon Noul Teolog se împletește prin câteva sonore metafore nupțiale cu motivul depășirii doxologice a distanței dintre lumea creată și slava „dimprejurul” lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tare” (Evrei 5, 12). Procesul de alfabetizare liturgică și instrucție biblică a credincioșilor este vital. Hristosul vestit de Biserică este „după Scripturi”, iar atunci când sunt lipsite de acest reper central, comunitățile creștine nu pot decât să sufere un permanent leșin pietist. „Școala duminicală” organizată în jurul bisericilor parohiale ar fi cea mai fericită oportunitate pentru lectura Scripturii în duhul de rugăciune primenit de liturghia dimineții. Urmând indicațiile lecționarului, credincioșii îndrumați de un preot sau laic instruit ar putea să iasă din captivitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Excurs: drumul către libertate 30 Taxa de intrare 36 Mita și mitra valahă 38 Cartea de bucate 40 Profeții pustiei și glasul patriei 42 Ecouri balcanice 45 Tineretul ortodox 48 Absența reperelor 48 Conferințele duhovnicești 50 Criza parohiei și tentația pietistă 51 Simțul răspunderii 54 Studiu și liturghie 58 Mărturisirea în „vremuri sărace” 60 Nu reproșuri, ci deziderate 62 Epilog 63 Țiganii, Biserica și statul 65 Recensământul 65 Apropieri stilistice 67 Puțină istorie europeană 69 Inter nos 71 Ortodoxia și datoria
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
timp să se adapteze modernității și să răspundă nevoilor religioase și turistice ale unei populații urbane emergente (inclusiv muncitori industriali), încurajate de dezvoltarea infrastructurii de transport (trenul !) și influențate de apariția unei literaturi hibride, nici religioase, nici turistice, cu accente pietiste, accesibilă ca preț și distribuție unei populații alfabetizate (să nu uităm de această diferență fundamentală față de Estul european). Așa cum demonstrează cercetătorul francez F. Gugelot într-un articol dedicat pelerinajului de la Lourdes, la „internaționalizarea” acestui loc celebru de pelerinaj a contribuit
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
viața aceasta, dublată de încrederea într-o intervenție a lui Dumnezeu la sfârșitul istoriei, nu putea decât să le redea curajul celor asupriți. A doua jumătate a cărții lui Daniel, operă apocaliptică prin excelență, a fost astfel redactată în cercurile pietiste din Palestina între 167 și 164 î.Hr., în ultimii ani ai domniei lui Antioh al IV-lea Epifanul și înainte de resfințirea celui de-al Doilea Templu, în urma victoriilor macabeene. Pentru a extirpa religia evreiască și a transforma Ierusalimul în oraș
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
a martirului avea virtuți care le ofereau evreilor o rațiune de a trăi ca evrei în ciuda presiunii, inclusiv în momentul când a muri ca evrei rămânea singura opțiune. Martiriul era astfel o soartă de ultim resort 16. La rândul lor, pietiștii evrei germanihhh din secolele al XII-lea și al XIII-lea întruchipează exemplul perfect al unei vieți trăite la umbra martiriului și al unei educații populare având drept finalitate sfințirea Numelui lui Dumnezeu. Aceasta nu este decât încercarea supremă la
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
ță. Prin urmare, pocăitul suferă în măsura plăcerii pe care a obținut-o prin păcat. A suferi martiriul echivalează în ochii lui Dumnezeu cu martiriul însuși. Este o aspirație comună persoanelor profund religioase, fie evrei sau creștini, catolici sau protestanți. Pietiștii evrei germani, ca și pietiștii din alte părți, au știut întotdeauna că a muri pentru Dumnezeu este mai ușor decât a trăi pentru el. Și în cazul lor, suntem departe de trecerea la faptă. "Martiriul spiritual", sacrificare recurentă a instinctelor
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]