89 matches
-
care au trecut prin instanță și care au câștigat trebuie să primească o astfel de carte cu rezultatul cercetării și cu hotărârea luată, pentru că, în eventualitatea reluării procesului, acest tip de acte se cer cu insistență de către noii judecători. Diferite pitace domnești din vremea lui Alexandru Ipsilanti insistă pe obligativitatea alcătuirii de cărți de ju de ca tă pecetluite la mâna împricinaților, dovadă că judecătorii nu se prea grăbeau să mâz gă leas că hârtia și să recopieze documentele pentru fiecare
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
etc. că e lung pomelnicul tuturor banilor ce au avut curs la noi în țară" (Opinia, 12 decembrie 1906). Iar Vasile Plăcintă enumără și alte monede: sorcovățul, beșlicul, direcția, dodecar, filer, ioachim, iuzluc, leița, mariașul, menhudia, pătrașca, sestrețul, grivina, creițarul, pitacul, lețcaia, băncuța, mahmudea, rubia, acecea-acceaua etc. În „Letopisețul Moldovei de la Dabija vodă până la Ioan Vodă Mavrocordat" (1661-1743) aflăm de la I.N Neculce nu numai cu ce fel de bani achitau oamenii taxele pe animale, dar și critici pe care le
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
la noi: galbenul din Stambul, nisfeaua, zarmacopul, fundul, mahmuleaua, irmilicul - care valora 20 de lei. De la poloni ne veneau polturaci și șuștaci, de la rușirubla și popeica, dar circulau și galbenul venețian și cel olandez. Din Austria - „talerul cu leul", coroana, pitacii, groșițele, sfanții și creițarii. Începând cu secolul al XV-lea, deducem, alături de moneda autohtonă, în Țările Române erau în circulație o varietate de monede străine: austriece, rusești, turcești, poloneze, germane, franceze etc. - , haosul monetar inspirând la poezie atât pe cei
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
pâine? Dă-mi și mie-un colăcel, Fie chiar și mititel; Dă-mi și-un păhărel de vin, Pân-la anul nu mai vin. La anul și la mulți ani! Doi boi, două vaci Scoate babă din colaci, Și moșneagu' doi pitaci, Că de nu ne dai colacul O să rupă boii pragul, La anul și la mulți ani! Cu capra la Anul Nou Strigături “La capra”, rostite scadat, în ritm de geampara: Ța,ța,ța, căprița mea Da diseară ce-imânca? Îi mânca
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92857]
-
Similar: caterincă, hai, mișto Loazbă = palmă. Similar: lopată, carabă, macaoază, scatoalcă Mameluc = bleg. Similar: molîu, baligă, mănăstire, muhaia, nătîntoc, popleacă, pulifrici, zdreanță Mansardă = gură. Similar: aftă, bușon, ciocomengă, fermoar, mijă, ocarină, zotcă, malaxor, muștiuc Marafeți = bani. Similar: lovele, biștari, mălai, pitaci, arginți, boabe, mardei, țechini, firfirici, copeici Marcă = deținutul cel mai temut în celulă Mascat = membru al forțelor de intervenție, care poartă masca pe față. Similar: haidamac Miserupist = indiferent. Similar: rece, fără grețuri Mustărie = afacere cu obiecte interzise. Similar: manevră, mișculație
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
pâine? Dă-mi și mie-un colăcel, Fie chiar și mititel; Dă-mi și-un păhărel de vin, Pân-la anul nu mai vin. La anul și la mulți ani! Doi boi, două vaci Scoate babă din colaci, Și moșneagu' doi pitaci, Că de nu ne dai colacul O să rupă boii pragul, La anul și la mulți ani! Cu capra la Anul Nou Strigături “La capra”, rostite scadat, în ritm de geampara: Ța,ța,ța, căprița mea Da diseară ce-imânca? Îi mânca
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92856]
-
p. 116)"/>. Se zice că Veniamin ar fi reușit să liniștească poporul „cetindu-i pe stradă molitvele Sfântului Vasile” <endnote id="(680, p. 42)"/>. La 19 aprilie 1804, alarmat de continuarea violențelor, domnitorul Constantin Ipsilanti a trimis un ordin scris (un pitac) la Mitropolie, cerând ajutor „unei instituții În parte responsabilă pentru acele violențe”, cum remarcă cercetătoarea Violeta Barbu <endnote id="(98)"/>. Prin intermediul noului mitropolit, domnitorul muntean cerea ca preoții să-și convingă enoriașii „netrebnici și proști” că este „o deșartă părere
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
spus în două cuvinte: „ Măi băiete, nu-i păcat de tinerețele tale, să umbli așa teleleu? Mai bine te-ai însura și ai intra în rândul oamenilor”. Degeaba ai spus că nu ai parale, că părintele Ivanciu avea pregătit un pitac de zece parale, pe care ți l a și pus în palmă și te-a îmbiat: „ Hai cu mine în pețit!” După ce ați golit „o garafă-două de vin, în colț, la Greci”... peste câteva săptămâni o țineai de mână - ca
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
au început să vină și de la muritorii de rând. Printre aceștia se numără „Sandul Crupenschi fost medelnicer mare”, care, împreună cu Anița, soția lui, au dăruit mănăstirii un loc de casă. - Către „svânta mănăstire” a început să pice și câte un „pitac”, mărite Spirit. Din câte știu eu, e mai ușor să-ți pice pitacul în palma întinsă decât să muncești pentru a-l câștiga. Caneaua pe unde au început să curgă „crăițarii” către sfânta mănăstire a deschis-o Constantin Nicolae Mavrocordat
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
Sandul Crupenschi fost medelnicer mare”, care, împreună cu Anița, soția lui, au dăruit mănăstirii un loc de casă. - Către „svânta mănăstire” a început să pice și câte un „pitac”, mărite Spirit. Din câte știu eu, e mai ușor să-ți pice pitacul în palma întinsă decât să muncești pentru a-l câștiga. Caneaua pe unde au început să curgă „crăițarii” către sfânta mănăstire a deschis-o Constantin Nicolae Mavrocordat voievod la 8 nov. 1734 (7243): „Facem știre...Socotit-am pentru sfânta mănăstire
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
A. Bădăuță (Morarul, Pastel), George A. Petre (Început de toamnă), Antonian Nour, Dem. Pralea (Castelul morții), A. Mândru (Poveste duioasă), Dem. Gâlman (Dor pustiu), schițe și povestiri de Ion Chiru-Nanov (Două lumânări, Fala Oprișenilor, fragment de roman), Ion Dragoslav (Moș Pitac), G.M. Zamfirescu (În parc, proză poematică, sub aceeași semnătură Gemi-Zam), Florin Chiru-Nanov, A. Davidescu, traduceri din Nora Cloud și Góngora (Sonet), realizate de Antonian Nour, sau din Charles Baudelaire (Omul și marea) de Nina Codreanu. De asemenea, apare un studiu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290560_a_291889]
-
Organizarea și promovarea examenelor a constituit un bun prilej pentru îmbunătățirea procesului de învățământ, un stimulent motivațional și o emulație între elevi. În vederea acordării importanței cuvenite, domnitorul Alexandru Constantin Moruzi dispunea organizarea examenelor publice, încă din anul 1795. Astfel, în pitacul adresat mitropolitului țării și boierilor epitropi ai școlilor, domnitorul argumenta că ,,cercarea isteciunii ucenicilor este pricină de îndemânare și mai multă silință la învățătură”, drept urmare, decide ca ,,la zi fixă” elevii școlii domnești să fie evaluați de o comisie formată
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
unde să se așeze oamenii aceștia. Și la urmă de tot, boierul a zis că să-i așeze în lunca Dunavățului, sau în curmătura Beșicatei. Și a rămas vorba așa și ne-am întors noi în sat la Fruntești cu pitac di la boier către fruntașii satului: Oprișan, Perju, Corniță, Ciuchi, și Bârgu pe care boierul îi ruga să facă cum or putea să rămână la noi acești creștini pentru a ierna. Și după ce ne-am adunat cu toți, am hotărât
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
mai vechi ale poeziei. Iată o imagine cu poantă a dimineții ridicate peste mahala care, cu tot derizoriu-i, scutește un final frumos: "Monopedul cerșetor/ Stă, cu nasul ca un mac,/ La ieșire'ntr'un picior,/ Să mai capete-un pitac.// Dar când prind în dimineață/ A țipa, cocoși isterici,/ Răsăritul e-o paiață/ Care joacă pe biserici." (Dimineață). Alte finaluri sînt mai fragile, aplecate, cavalerește, spre romantisme desuete: Și-apoi, cu o regală nepăsare,/ Să te scobori pe trepte de
Soiuri busuioace by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9846_a_11171]
-
care să intre deopotrivă termeni argotici actuali și forme ieșite din uz ar conține, alături de cele citate mai sus, alte metonimii - sunători, zimți - , metafore - solzi, lozuri - și cuvinte de diverse origini: biștari, carboave, ghelzi, lovele, mangafeți, mangări, mangoți, marafeți, mardei, pitaci, pițule etc. În numărul 6 din 2003 al revistei electronice Marges linguistiques, consacrat argourilor, au apărut două articole despre reflexele în limbajul familiar-argotic al trecerii la moneda unică europeană. Autorii - Louis-Jean Calvet și José Antonio Millán - pornesc de la un proiect
Euro: noutăți argotice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12539_a_13864]
-
n-a îmbrăcat, / n-a purtat, nicicînd, ghilimele, // poți intra, zor, în pămînt, / poți zbura, șchiopătînd, în stele" (Din atîtea mere). Oare nu-i datorăm limbajului alchimia poetică, acea transmutație a unei ființe într-alta? "eu vorbesc, tu vorbești, / închipuim, pitac pleoștit, / eul nostru-n alt eu" (ibidem). Ca și relația infinit modulată dintre proiecția cosmică și intimitate, dintre infinitul mare și infinitul mic, constituind trapezul pe care, aidoma unui acrobat, evoluează poetul: "felurimi, ațintiri, / priviri îndejos, îndesus, / visînd, nevisînd, admirînd
Un Stan Pățitul liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7953_a_9278]
-
Prin tavernele candorii? Aveai cea mai inocentă Coapsă din întreg orașul, Presărată fin cu creta De mult dulce pătimașul Detectiv Emil Brumaru Ce-ți înnobila chiloții, Bosumflați la fund, cu harul, Chiflicind toți cașaloții Și-ți spărgea naiv poșetă Cu pitaci și trupu-n zorii... Mai ții minte, Cuchineta, Anu-acelor triste glorii?
Cuchineta by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/11558_a_12883]
-
Avea muci în barbă și aceeași expresie a feții când râdea sau plângea. Haine orășenești ponosite, prea scurte și prea strâmte, îi înfășurau trupul deșirat și slab, cu medalii confecționate din chei vechi, nasturi de tinichea, capace, catarame, blacheuri sau pitaci găuriți. Le culegea din curțile oamenilor sau din colbul drumului, slujindu-se de un magnet legat cu sfoară, ca să nu fugă. Zicea că e un animal din Patagonia care se hrănește numai cu metal, de-i zice Carbuncul. Căpătase o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pentru împregiuratele sate Broștenii și Cornii veșnice miluiri a Sfintei Episcopii de la luminații domni ni-au încredințat cât de asupritoare pâră au făcut casapii ce au cumpărat căsăpiile din Huși,că după încheierea contractului care s-au făcut cu însuși pitacul Preosfințâtului cătră ispravci. Pentru vânzarea căsăpiilor li-au oprit mahalalele jăluire mincinoasă,căci ei cu această pâră au vrut să tragă în loc de mahalale și pomenitele sate,după care a lor nedreaptă arătare au luat cartă împuternicitoare a lua mahalalele acelui
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
Ajunsese ajutor de capuchehaie la Istanbul de la nouăsprezece ani, ca să învețe cum se face politica. I-au făcut pomana la Brâncoveni, în Valahia. L-au plâns maică-sa Stanca și frate-său mai mic, Constantin; au împărțit ștergare, colăcei și pitaci de argint, că erau Brâncovenii cei mai bogați boieri din Oltenia. Și când popii ridicau coliva, se spune că s-ar fi auzit plânsetul lui Constantin, rămas singur, doar cu o mamă mai să-și iasă din minți de durere
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Asta caut când mă aplec asupra mea. Și găsești ceva? îi stă pe limbă evreului să-l întrebe. Divinitatea se cinstește nu căsăpind trupuri grase de tauri, nu închinându-i obiecte de aur și argint, nu umplându-i casetele cu pitaci, ci prin voință curată și dreaptă. Odată exprimate, propriile vorbe ar trebui să-l liniștească. Dar nu. Răbufnește și mai aprig: — Ce importanță au pentru zei aurul și argintul, când plebeele le poartă pe post de brățări la glezne? Când
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
am mânca pește În de noi, bărbații. Nu pricepusem mare lucru din ce spusese omul acela: vorbe de-ale Măneanului, vorbe de om-mare, din acelea, zise, ca să n-adoarmă zicătorul. Însă, În drum spre casă, mi-am adus aminte de „pitacul” lui Moș Iacob: Mereu se ducea bătrânul la pescuit, pe umăr cu undița de la tata (dar numai de formă, n-avea nici Încredere, nici răbdare, cu undița: câte-un pește, câte unu? - câte cinci, da...); Însă pe mine niciodată nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Domnica nu ne dădea chiar ce zicea el că are să ne deie. Dar Într-o zi, când să ne-așezăm la masă - cea rotundă, scundă, cu trei picioare - el mă Întreabă, ca de obicei, la sfârșitul „poeziei”: - Adus-ai pitacu? Pitacul! În acea zi Îl uitasem - uita-l-ar, vorba lui. Am zis că i-l aduc după ce mănânc. Pentru Întâia oară, Moș Iacob al meu nu mi-a făcut voia: m-a trimis după pitac. Era un joc de-al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
sfârșitul „poeziei”: - Adus-ai pitacu? Pitacul! În acea zi Îl uitasem - uita-l-ar, vorba lui. Am zis că i-l aduc după ce mănânc. Pentru Întâia oară, Moș Iacob al meu nu mi-a făcut voia: m-a trimis după pitac. Era un joc de-al nostru: Îmi dăduse el, la Începuturi, o monedă găurită, de nu știu câți bani și care nu mai „umbla”. Când era de pește - așa fiind jocul - după ce el termina poezia și mă-ntreba dacă am adus pitacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
pitac. Era un joc de-al nostru: Îmi dăduse el, la Începuturi, o monedă găurită, de nu știu câți bani și care nu mai „umbla”. Când era de pește - așa fiind jocul - după ce el termina poezia și mă-ntreba dacă am adus pitacul, eu răspundeam că da; i-l dădeam, mâncam; după ce mâncam, Moș Iacob mi-l Înapoia... În ziua aceea a trebuit să mă Întorc acasă, să aduc pitacul. Dar am rămas În ușă: - Moș Iacob, așa-i că eu nu-s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]