80 matches
-
greci le-au preluat, În mod destul de bizar, prin Iran (unde acestea n-au lăsat nici o urmă)30. Dacă ar fi consultat cercetările de antropologie disponibile Încă dintr-o perioadă anterioară lucrărilor sale, Cumont ar fi descoperit că indienii și pitagoricienii nu sînt singurii care au crezut În reîncarnare. Această idee o mai aveau și alții, destul de numeroși: În Africa, populațiile swa din Kenya, wanika, akikius, bari de pe Nilul Alb, mandingo, edo, ibo, ewe, yoruba, kagoro, akan, twi, zulu, bantu, barotse
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
mai este atunci decât un model logico-matematic stabilizat provizoriu. Cum această trecere prin numerizarea binară afectează deopotrivă imaginea, sunetul și textul, iată-i uniți sub un numitor comun pe inginer, pe cercetător, pe scriitor, pe tehnician și pe artist. Toți pitagoricieni. Iată lumea imaginii, banalizată și scoasă din izolare în același timp, declinând o simbolistică universală. Insula artelor frumoase se racordează la circulația generală a programelor informatice. Victorie a limbajului asupra lucrurilor și a creierului asupra ochiului. Carnea lumii transformată într-
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
151 Marta Petreu, "Eliade par lui-même", în revista Apostrof, anul XIX, nr. 3 (214), 2008. 152 Mircea Eliade, Proză fantastică, vol. I, Editura Fundației Culturale Române, București, 1991, p. 41. 153 Sabina Fânaru, op. cit., p. 194. 154 "Este semnificativ că pitagoricianul Timaios e cel ce afirmă în această supremă viziune cosmogonică a lui Platon că Demiurgul a creat același număr de suflete câte stele există. Discipolii lui Platon dezvoltă, apoi, doctrina "nemuririi astrale". (Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase, II
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
sa despre lampa din sanctuarul lui Ammon (410 b-411 e). Apoi, acuzația de „plagiat” este adresată de către Lamprias (422 d-e) „barbarului inspirat” (al cărui discurs Îl relatează doar Cleombrotos) care ar fi găsit teoria despre pluralitatea lumilor În scrierile pitagoricianului Petron din Himera. Așa cum observă R.M. Jones 1 și, mai recent, D. Babut 2, expunerea demonologică nu este criticată de ceilalți participanți la dialog, cu excepția tânărului Heracleon (418 e-d), care este repede redus la tăcere. Nicăieri nu găsim o
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
sănătate: aer, apă, hrană, temperatură, exercițiu fizic, odihnă, iar Hipocrate scrie Încă din sec IV Î.e.n. despre regimul alimentar la omul sănătos și bolnav. Herodot amintește concepția egipteană conform căreia „hrana este sursa tuturor relelor” concepție preluată de europeni prin pitagoricieni În formula „hrana este izvorul tuturor bolilor” Mai mult decât atât, Hipocrate, vorbind despre regimul alimentar al omului sănătos spunea că „dacă reușim să găsim pentru fiecare om echilibrul dintre alimentație și exercițiile fizice astfel Încât să nu fie nici mai
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
bine, atât la nivelul percepției cât și la nivelul practicării efective a acestor virtuți În viața de zi cu zi. Iată de ce frumosul a fost ridicat la rang de valoare fundamentală În filosofie, domeniu În care marii gânditori, Începând cu pitagoricienii lumii antice, continuând cu Socrate, Platon și Aristotel În perioada precreștină, apoi cu Sf Augustin și Thomas D’Aquino În epoca medievală și renascentistă, cu Baumgarten, Hegel, Kant etc., În perioada iluministă, iar În cultura noastră cu deosebire Titu Maiorescu
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
care are ca izvor obiectiv dispozția simetrică a părților obiectelor, imbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc.”. Cu alte cuvinte frumosul ar presupune perfecțiunea În formă, culoare și sunet, de aici și interesul filosofilor pentru frumos Încă din antichitate. Astfel pitagoricienii limitează frumosul la proporție, măsură și armonie, dimensiuni pe care le includ În două definiții distincte. Prima ar fi că frumosul constă În adecvația unui lucru sau unei ființe la scopul ei, ceea ce Înseamnă că frumosul presupune o finalitate. A
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
de Aristoxenos în Memorii istorice, de unde aflăm că Platon avea de gând să adune la un loc toate operele lui Democrit pentru a le da foc! Un filosof autor al unui autodafé îndreptat împotriva altui filosof - faptul merită subliniat... Doi pitagoricieni - opțiunile metafizice nu excludeau apropierile între oameni... -, Amyclas și Clinias, l-au convins să renunțe. Nu că ar fi găsit ideea de neconceput, gestul inacceptabil sau proiectul detestabil: ei considerau că existau prea multe exemplare din cărțile lui Democrit pentru ca
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
și în ce raporturi se afla cu filosoful din Abdera. Singurele detalii de care dispunem le avem dintr-o mențiune a lui Diogene Laertios, care ne permite să presupunem că era de față în momentul morții lui Democrit, că era pitagorician și că a scris un tratat intitulat Despre bucurie sau bună dispoziție. Totuși, aceste lucruri sunt de-ajuns pentru a remarca o aparentă contradicție: cum putea cineva să fie pitagorician și abderitan în același timp? Pentru că Pitagora susține exact contrariul
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
era de față în momentul morții lui Democrit, că era pitagorician și că a scris un tratat intitulat Despre bucurie sau bună dispoziție. Totuși, aceste lucruri sunt de-ajuns pentru a remarca o aparentă contradicție: cum putea cineva să fie pitagorician și abderitan în același timp? Pentru că Pitagora susține exact contrariul a ceea ce susține Democrit: dualismul, desconsiderarea trupului, idealismul, spiritualismul, ezoterismul, nemurirea sufletului, metempsihoza, metensomatoza, idealul ascetic, renunțarea și alte virtuți care micșorează. Cum ar putea un discipol al filosofului Numărului
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
și necesară pentru a ne făuri o viață fericită și plină de voioșie. IVtc "IV" ANAXARH și „natura îndrăgostită de plăcere”tc "ANAXARH și „natura îndrăgostită de plăcere”" 1 Să-ți muști limba și s-o scuipi... Tot așa cum Hipparh pitagoricianul are un discurs vag inspirat din materialismul lui Democrit, Anaxarh - supranumit Preafericitul - este categorisit printre discipolii filosofului din Abdera, deși unii fac din el un sofist, un cinic, un pyrrhonian... Este adevărat că, pe atunci, nu exista aceeași manie a
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
mari se află de partea sufletului, Aristip - de partea trupului! Pentru a avansa astfel de argumente, trebuie să pleci de la considerentele obișnuite ale dualismului, care opune cele două instanțe ireconciliabile: un trup material, un suflet spiritual. Așa ceva e valabil pentru pitagoricieni și platonicieni, la care, într-adevăr, cele două ordini există separat, distincte, fiecare dintre ele ținând clar de lumea sa. Creată, coruptibilă, constrângătoare pentru primii, necreată, eternă, nemuritoare, necoruptibilă pentru ceilalți. De o parte, o osândă sub formă de mormânt
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
a-ți organiza tăcerea, a da la iveală pentru a disimula mai bine ceea ce trebuie să rămână la adăpost. Adică exact contrariul unei vieți trăite într-o cușcă de sticlă, așa cum ar impune Republica lui Platon... Acolo unde Platon, ca pitagorician fidel, le atribuie femeilor un rol secundar (asigurarea perpetuării familiilor, celula de bază a oricărei societăți, procrearea, creșterea copiilor, îndeplinirea sarcinilor domestice și menajere, sau cel puțin supervizarea acestora cu sclavele aflate în slujba lor), Epicur șterge orice diferență între
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
aflate în slujba lor), Epicur șterge orice diferență între sexe. Nu misoginie, nu sexism, nu falocrație, nu reducerea feminității la ovare, ci o practică liberă și comună a filosofiei, între egali. Tradiția a păstrat numele câtorva așa-zise filosoafe printre pitagoricieni - Theano, Perictione, Phintys, Melissa și Myia; ele străluceau în sărăcia intelectuală, profesând supunerea față de soț, virtuțile tăcerii, perfecțiunea în ascultare, toleranța față de isprăvile soțului și alte asemenea prostii aferente domesticității conjugale. Istoria epicurismului păstrează numele unor Mammarion, Hedeia, Erotion și
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
238, 310 Erotion 214 Eudoxos din Cnidos - și Aristotel 157-158, 308; bibliografie 308; și călătoria 153-155; corpus 157; hedonist 155-156; materialist 154-155; discipol al lui Platon 153-155 Hedeia 214 Hegesias 123 Heraclit - corpus 53-54; lacrimi 70, 258-259 Hipparh - abderitan sau pitagorician 71; critic al unui egocentrism 75-76; hedonist 72-73; îndreptar hedonist 73; critic al jelaniei 75-76; jubilarea 74; căutarea pozitivității 74-75; eminența prezentului 74 Leontion 214 Leucip - absența oricărei bibliografii 54, 307; bucuria autentică 40, 43-44; primul filosof hedonist 35-37; eminența
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
și conștiință 275-276; și dorință 196-197; și Epicur 173, 182, 188-189, 192-194, 200-201; și greșeală 193; și merit 166; și plăcere 200-203, 244, 280-281; și psihanaliză 88-89; și viață filosofică 43, 121 Idealism creștin 19, 38, 169; german 13, 19; pitagorician 27, 72; platonician 10-13, 19, 27, 49, 128, 130, 171, 274-275 Istoriografie o artă a războiului 7; escamotarea practicată de învingătorii idealiști 49; incapacitatea filosofilor de a practica o istoriografie corectă 8-9; istoriografia dominantă (o istorie fără autor 8-9; reluarea
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ura față de trup 13, 200, 301 dualism - la Aristip 48, 148, 209; contra atomismului 38, 61, 72, 208-210; la Eudoxos 155; evocat înainte de gândirea greacă 36; și hedonism 149-150, 155; și Lucrețiu 274; în Phaidon 187, 275, 307-308; platonician și pitagorician 72, 208-209, 307-308 hrană 133-134, 167, 174, 177-181, 193, 203, 227, 231-232, 235, 253, 272, 279, 286 Marea Sănătate 173, 205 monism - abderitan 61, 65; antiphonian 89; cirenaic 209-210; epicurian 239 onanism 58, 69, 104, 130-133 râs - Antiphon 94-95; Democrit
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
și paradoxală", confirmând "apropierea și chiar congeneritatea lui Blaga cu Eminescu" prin tocmai "funcționalitatea principiului personanței ca teorie poetică a influențelor literare". Într-o altă operă poetică revelatoare pentru modernismul românesc, aceea a lui Ion Barbu, se identifică un extaz pitagorician care "are rădăcinile în plutonismul eminescian, al purificărilor treptate formale", sursele poeticii sale regăsindu-se în acest plutonism eminescian unde "metaforizarea continuă a Finței și sublimarea ei în forme esențializate se impu neau ca soluții la transcenderea imediatului, la scurtcircuitarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
echivalentă cu ecuația materie-[Energie]-antimaterie și lege-[libertate]-antilege. Este astfel de remarcat că Blake a avut o intuiție cel putin genială; după cunoștințele noastre există un singur antecedent al acestei idei de antimaterie/antiființă, oarecum apropiat: faimosul filosof pitagorician Philolaos, cu aproape două milenii în urmă, afirmă, împreună cu ceilalți pitagoricieni, că dincolo de Pămînt există un Anti-pămînt (Anti-hthon), care se află cel mai aproape de Focul central (Focul diriguitor din Centrul Universului, diferit de Soare/Helios, care era doar un corp
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
astfel de remarcat că Blake a avut o intuiție cel putin genială; după cunoștințele noastre există un singur antecedent al acestei idei de antimaterie/antiființă, oarecum apropiat: faimosul filosof pitagorician Philolaos, cu aproape două milenii în urmă, afirmă, împreună cu ceilalți pitagoricieni, că dincolo de Pămînt există un Anti-pămînt (Anti-hthon), care se află cel mai aproape de Focul central (Focul diriguitor din Centrul Universului, diferit de Soare/Helios, care era doar un corp ceresc și anume al șaselea de la Focar), se mișcă mereu în
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
V-lea o asimilare a celor 4 elemente (sau "stihii"; grec. stoikheia) cu poliedrele, si au fost atestate unele asociații de acest gen în credințele orfico-pitagoreice (Olivieri). Piramida-tetraedru (bazată pe triunghi) sugera astfel prin chiar formă să flacăra (elementul Foc). Pitagoricienii (inclusiv și probabil mai ales grupul de discipoli ai lui Philolaos, care încerca să descrie sintetic prin alegorii și cu mijloace geometrice principiile pe baza cărora Universul funcționează, cosmogonia, psihogonia, etc.) au stabilit cubul ca simbol al stabilității perfecte, ca
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
stabilității perfecte, ca figură geometrica a Pămîntului. Aceste corpuri erau pentru Platon ideile (eidē, întruchipări) care stăteau la baza structurii materiei și care defineau comportarea fizică a elementelor cărora ideile le aparțineau. Astfel, în doctrina lui Platon (dar și a pitagoricienilor că Philolaos) observăm următoarele: 1. Piramida simplă (tetraedrica) (tetraedrul, poliedrul cu 4 fete plane: 4 triunghiuri; cel mai simplu poliedru regulat care ordonează spațiul geometric), cu vîrfurile sale ascuțite, reprezenta cea mai mica particulă a elementului Foc (format, așadar, din
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Book ÎI, 1051-1053: "And, fast by, hanging în a golden chain,/ This pendent World, în bigness aș a star/ Of smallest magnitude close by the moon."]. 88 (ÎI, 269) Numărate toate în grupuri de sapte, zece, cincizeci, sute, mii: La pitagoricieni, cifra 7 era venerata deoarece conținea triunghiul (3) și pătratul (4), figuri cu echilibru perfect (cf. Alexandrian, Istoria filosofiei oculte, p. 128). În termeni platonicieni, 7 este format din combinarea triunghiului și pătratului, adică forme geometrice simple ce stau la
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
a lumii se desfasoara astfel ritmurile. Timpul postcosmogonic este tocmai ziua a 7-a, cînd Dumnezeu se odihnește și se întrupează pentru a urca timpul din nou în Vecie, adică Ziua a 8-a perfectă. Pe de altă parte, pentru pitagoricianul Philolaos, hebdomada (heptada, numărul 7) semnifică inteligență și lumina primordială (phōs), principiul cel mai nobil al vieții, "ocazia" și Athena. Pentada (5) era mediul în care natura își arată calitatea și culoarea; ea desemna ultima înfățișare a focului exterior care
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
și culoarea; ea desemna ultima înfățișare a focului exterior care înfășoară sfera cosmică și devine astfel quinta essentia, sau al cincilea corp care stabilizează sfera, conducînd-o. Pentagrama (pentagon) înscrisă în sfera în fapt a devenit cea mai importantă emblemă a pitagoricienilor, fiind organic legată de secțiunea de aur (i.e. numărul √¯5 2+ 1 = 1,6180339887...): aceasta emblemă scotea în evidență proporțiile trupului omenesc (în calitate de microcosm) fundamentate în "pentaritm" (în pentada "ritmica", i.e. cuprinsă în numărul de aur ca număr morfodinamic al
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]