98 matches
-
Carpenul nostru. Îl pune pe Stejar să-l caute. Pe tata. Îl pune și pe Frasin. Și pe Jugastru. Pe Ulm, pe Alun, pe... S-a Întunecat, s-a răcorit. Mama a venit, o dată, cu ciulama și pentru mine; cu plăcințele și pentru mine. Cu pătura cărămizie, o știi tu, din refugiu. O știu, cum să n-o. Miroase Încă a dudă. Stau culcat pe-o ladă de-a lor, de fier, Înfofolit În pătură. Îl ascult pe Fag (Carpenul doarme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Ai grijă la piele! Miller fu nevoit să strige ca să acopere aria de operă care se revărsa din casetofonul mașinii. Micșoră ușor volumul În timp ce pojghița subțire de gheață se topea pe paltonul greu al lui Logan. — Ce, azi n-ai plăcințele? Îl Întrebă Logan, ștergându-și gheața din păr Înainte să se transforme Într-un pârâiaș rece pe ceafă. — Ai impresia c-o să te las să-mi umpli de firimituri unsuroase mașina mea nouă și frumoasă? Dacă merge bine interviul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
parizer și hăinuțe noi. După aceea, am adormit și am visat un vis frumos, cum că eram într-un oraș unde oamenii nu se temeau unii de alții, unde se vindeau mulți covrigi și franzele fără număr, dar și napolitane, plăcințele și bomboanele pe săturate, la fel și fructe de toate felurile. Dar tu, soră-mea, să nu spui la nimeni despre ce ți-am ciripit eu ție, deoarece acestea sunt mari secrete de familie, după cum m-a atenționat mama. Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
disperat al unei femei sparge cu brutalitate această liniște, pe care el ar fi dorit-o veșnică. -Las-o Încolo de boală, am să-ți fac dintr-o bucățică de soare pernă, ca să-ți Încălzesc creierul. Zece Într-o bună zi, Plăcințica, pe numele ei adevărat Kawabata, o fată plăpândă, care seamănă foarte bine cu Scarlet Johansson, și care a fugit de la 15 ani În lumea largă, părăsindu-și mama și o pisică birmaneză, l-a Întâlnit pe Antoniu. Trecuseră zece ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
o fată, n-a contat că celebrul scriitor japonez, laureat al Premiului Nobel purtase acest nume și pe deasupra mai era bărbat. A găsit că se potrivește ca sonoritate la fel de bine și odraslei ei de sex feminin. Antoniu Îi spune Însă Plăcințica. Nu poate să o strige pe nume. E un nume pe care l-a ferecat În suflet pentru totdeauna. Și dacă tot i se pare că ea este o alcătire irezistibilă de lapte, miere, făină și scorțișoară, ca un aluat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pe nume. E un nume pe care l-a ferecat În suflet pentru totdeauna. Și dacă tot i se pare că ea este o alcătire irezistibilă de lapte, miere, făină și scorțișoară, ca un aluat de plăcintă, i-a spus Plăcințica. -De ce a murit? Nu te-ai dus să tragi cloptele? Nu ai aprins o lumânare? -Plăcințico, ți-am spus că a dispărut. Am venit acasă și nu mai era. L-am căutat peste tot, zile În șir, am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
a rămas de la el cutia asta de tablă În care sunt câteva țigări fumate pe jumătate și amintirea momentelor În care-l tachinam. -Dar uite, Dumnezeu mi te-a scos În cale. -Era un om bun? -Ce Înseamnă om bun, Plăcințico? unul care nu fură, nu minte, nu omoară, nu cerșește, se roagă zilnic, Își face o familie, respectă legile? Nu, nu era bun dacă ne luăm după toate astea. Dimpotrivă. Pentru mine a fost Însă un om bun, a ascultat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
gândurile lui sunt În altă parte. Își dă seama că Uniunea Europeană care Îl frământa atâta de ceva vreme, s-a Îndepărtat În ultimul timp de gândurile lui. I se pare o prostie să-i schimbe cineva viața. Nu vrea. Nici Plăcințica nu vrea asta. Nici Ben nu vrea și nici chiar ceilalți locuitori ai ghetoului, pentru care libertatea mizeriei a devenit un viciu, ca băutura de exemplu și o consumă zilnic În porții egale, gândindu-se că, oricum e mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
fii un paria, să te naști direct pe pământ, să mănânci de prin gunoaie, să furi, să cerșești, să-ți Înflorească În plămâni tuberculoza ca un trandafir, decât să te schimbi peste noapte În cine știe ce locuitor al speranței. Antoniu și Plăcințica, sunt de ceva timp, nedespărțiți. S-au cunoscut la gura metroului, pe o arșiță cumplită, În iulie, când pământul fierbea și orașul părea o suspendat În aerul Înăbușitor. Chipul ei inocent și luminos i s-a părut neverosimil În colcăiala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
căutare de hrană. Un vagabond, o rotiță din marele mecanism al mizeriei, al sărăciei lucii, al ratării unei vieți cu șanse de Împlinire. Au stat Împreună, până când soarele a luat foc pe cer dispărând, ca o minge aruncată În flăcări. Plăcințica s-a mutat pe ,,strada Păpădiei,, numărul 8, În maghernița În care prezența lui Kawabata se făcea Încă simțită prin cele câteva lucrușoare sărăcăcioase rămase după dispariția lui misterioasă. Cel mai tare a fascinat-o cartea vișinie din care citea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
dispariția lui misterioasă. Cel mai tare a fascinat-o cartea vișinie din care citea când se trezea dimineața cu voce tare, voce melodioasă de copil, cum nu mai auzise de mult Antoniu, În sălbăticia, primitivismul și degradarea patibularilor din ghetou. Plăcințica avea structură de Înger, așa cum are orice ființă făcută de Dumnezeu din aluat ca al ei. Părea că toate Încercările teribile prin care trecuse În cei zece ani de vagabondaj, adăugaseră de fiecare dată și mai multă bunătate și lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
s-a născut cu această boală, indiferent de sex, educație, condiții materiale, era prelucrat și transformat de creier Într-o stare de bine, seninătate, lumină și o Încredere totală În cei cu care intra În contact. Antoniu era convins că Plăcințica suferea de această stranie boală, fără leac și fără dimensiunea realului. A venit În chip firesc, ca locuitoare a ghetoului, convinsă că nu i se poate Întâmpla nimic rău. Antoniu suferea foarte mult că nu-l mai are lângă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
el pe Kawabata și toată duioșia de care mai era În stare, se revărsa În acele momente asupra acestui lujer vagabond și naiv.. Prezența ei Încălzea sufletul bătătorit de mizerie al lui Antoniu. Primul gest pe care l-a făcut Plăcințica intrând În viața lui Antoniu, a fost să spele toate cârpele care acopereau priciul ce ținea loc de pat. A umplut ligheanul de aluminiu cu apă, ce curgea la cișmea gata Încălzită de soarele care Înfierbântase totul, a cumpărat apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
nu te lasă să dormi...Cine-i domnișoara? Antoniu pare că nu a Înțeles Întrebarea și-l roagă să o repete, nu Înainte de-a face câțiva pași fără rost prin fața Încăperii. Ben nu se mai obosește să adauge nimic. Plăcințica spală cu sârg. O Albă ca Zăpada printre munți de cârpe și obiecte ciobite pe care le curăță frenetic Îndreptându-se din când În când de spate și privind cerul. Seara, de un albastru incert se lasă ușor, pe nesimțite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Albă ca Zăpada printre munți de cârpe și obiecte ciobite pe care le curăță frenetic Îndreptându-se din când În când de spate și privind cerul. Seara, de un albastru incert se lasă ușor, pe nesimțite ca un văl mătăsos. Plăcințica și-a terminat treaba, a Întins pe crengile unui copăcel uscat și pricăjit cârpele, a aranjat obiectele ,,casnice,, pe așa zisa masă din Încăpere și acum, Îl descoase pe Antoniu, punându-i Întrebare după Întrebare cu un firesc care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
o piesă de bază a ei, câteodată o gust cu voluptate, dar de o vreme, aderarea noastră la Uniunea Europeană m-a schimbat Într-un fel. Am devenit mai atent la ce se Întâmplă În jurul meu. -Și ce se Întâmplă? Întreabă Plăcințica studiindu-și degetele mâinilor, cu pielea Încrețită de la spălat. -Nu cred că se Întâmplă mare lucru. -Am auzit că nu ne mai trebuie pașaport pentru multe țări din Europa, spune fata cu un entuziasm copilăresc. Eu m-aș duce În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
bomboanele de ciocolată, Îmi place să dorm sub cerul liber, Îmi place tot ce văd și mă bucur de tot ce Întâlnesc. E drept, m-a costat lucrul ăsta, mi s-au Întâmplat multe lucruri Îngrozitoare, dar, asta e !,, oftează Plăcințica, aranjându-și o șuviță de păr care i-a căzut pe frunte. Fragilitatea și farmecul ei neobișnuit Într-o lume ca asta, Îl impresionează pe Antoniu. I se pare dintr-odată că monotonia Îngrozitoare cu care-și trăiește condiția de exilat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și i s-a așezat fetei pe creștet. Îl dor ochii de la lumina orbitoare și Îl sperie gândul că ar putea fi real acest straniu popas al astrului. Își revine imediat și-i Întinde o jumătate de măr din care Plăcințica mușcă cu lăcomie. Aerul cald al verii a uscat ,,rufele,, pe care Plăcințica le strânge și le așează netezindu-le cu migală pe priciul care ține loc de pat. Adorm imediat, adăpostit În propriul vis. Câinele lui Ben roade un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
orbitoare și Îl sperie gândul că ar putea fi real acest straniu popas al astrului. Își revine imediat și-i Întinde o jumătate de măr din care Plăcințica mușcă cu lăcomie. Aerul cald al verii a uscat ,,rufele,, pe care Plăcințica le strânge și le așează netezindu-le cu migală pe priciul care ține loc de pat. Adorm imediat, adăpostit În propriul vis. Câinele lui Ben roade un os, scoțând icnete de plăcere. Șuieratul trenului Îl trezește o secundă pe Antoniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
la șuvița de apă călâie. Își spală Întâi fața, ca un șofer de tir , coborât din mașină după un drum lung, la marginea unei șosele, după care umple până la refuz vasul de tinichea și revine pe aleea ,,Păpădiei,, numărul 8. Plăcințica Îl Întâmpină În fața ușii, cu un zâmbet luminos pe buze, Îi ia vasul din mână și Își toarnă cu voluptate, toată apa În cap. Părul, tricoul albastru și pantalonii de bumbac, mustesc acum de apă. Pare ieșită dintr-un bazin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mână și Își toarnă cu voluptate, toată apa În cap. Părul, tricoul albastru și pantalonii de bumbac, mustesc acum de apă. Pare ieșită dintr-un bazin de Înot. Un șobolan roșcat traversează nestingherit aleea. Antoniu pregătește un atac violent, dar Plăcințica Îl oprește: În Olanda ai fi pedepsit. O asociație de protecție a animalelor, a interzis, cel puțin În interiorul sediului ei, vânarea, chinuirea și omorârea lor,,. -E mai bine să mâncăm cu ei din aceeași farfurie? E mai bine să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
bună-voie și acum, la aproape 55 de ani m-am trezit că plâng după un golan bătrân, unul care a omorât cândva, ba am chiar amintiri plăcute cu el. Antoniu Își dă seama că a vorbit prea mult și că Plăcințica nu-l mai ascultă. Își usucă părul și hainele la soare și pare nerăbdătoare să o pornească la drum cu cartonul la subțioară. Într-un târziu, Împart În porții egale o chiflă, o bucată de brânză și o roșie. Mănâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
vezi disperarea din priviri? Cârduri de cerșetori cenușii. Toți, dar absolut toți, par personajele tragice ale unui piese. Fiecare cu mimica lui, cu Îmbrăcămintea lui rufoasă, cu Înfricoșarea lui, cu spaima de frig, de durere, de Întuneric, de violență, de-și-mai-rău. Plăcințica Îl privește insistent, și ochii ei se măresc, pe măsură ce Antoniu vorbește; se fac două ape adânci În care cuvintele, sunetele, se pierd. Doisprezece ,, Dacă mă urc pe bolovanul ăsta umflat ca burta polițistului de lângă Ambasada Franței, o văd pe mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
margarina, iar tata mă strânge În brațe. Cutremur. Am patruzeci și șapte de ani și sunt unul din copiii lui Dumnezeu. Nu vreau să mor...,, -Ai o imaginație bogată, nu glumă. Nu văd prin preajmă nici un caiet și nici un creion. Plăcințica a ascultat fascinată cum vocea gravă a lui Antoniu a intonat pur și simplu frazele, le-a dat sens și strălucire actoricească. -De multe ori nu pot să dorm noaptea și, ca să nu fiu asediat de amintiri dureroase, inventez ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
este mai la Îndemână: istorii, pe care aș vrea să le pun cândva cap la cap pentru Închegarea unor cărți. Dar n-am energia să fac lucrul ăsta. Și de ce aș face-o? -Ai dreptate, de ce ai face-o? răspunde Plăcințica absentă. Treisprezece Ziua a fost chinuitoare. Lui Antoniu i s-au umflat picioarele În asemenea hal, Încât cu greu și-a descălțat adidașii jerpeliți. Plăcințica a stat și ea cu cartonul atârnat de gât toată ziua și s-a zgâit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]