68 matches
-
cuvintelor pe gură al dracului am fost, cu patimă în toate, greșind fundamental de-atâtea ori și totuși printre fericiți mă număr trăiască poezia și marii visători! Metaforele poetului în acțiune nu sunt atât invenții modificante semantic cât niște intarsii plasticizante în textura sentimentelor și ideilor: "Ascultă / cutremurul aerului când izbucnește lumina" (Resurecția). O femeie "cu picioare infinite (...) aștepta cântând / casa noastră cazarma noastră / însă eu urmăream o idee devenită obsesie" (Clanța). "O mireasă nebună / dansează pe pleoapele mele / până când mă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
o suavă ambiguizare, acel ceva-ce-nu-se-lămurește, ceva care insinuează tactic și prin aceasta creează alegoric. Alternează ingenios aluzii în semiton și rostiri în clar, chemări voalate și gesturi restrictive; se împletesc dorințe și reprimări, însemne din afară și din interior, repere plasticizante și simbolisme de infra-text; în totul, figurație naturistă și transpoziții în melos dualități în serie configurând o mitologie subiectivă pe fundalul erosului universal. Bipolarități în care nu e nici tristețe, nici narcisism. Autoscopia merge în pas cu apropierea de Ceilalți
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și compus melodii), slăvind spre neuitare arborele, pasărea, trandafirul, punând în cuvânt o mare gingășie emoțională. Puternic împlântat în originarul românesc, întreținând contacte de adâncime cu mitologia și istoria, rostirea lui liniară, de tradiție clasică, se bazează consecvent pe notații plasticizante, naturiste: "Lin ca stelele pe munte, / Îmi curge liniștea pe chip" (Mai sunt); Îmi curge pe mâini tăcerea" (Trandafirul din vază); "O stea de sus / M-a sărutat pe gură" (Inscripție pe o vioară) A păstra sistematic prospețimea senzorială a
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
începutul unei critici structurale, ca în numeroase alte culturi europene, exemplificate în volumul de față. Capitolul 15 (a) p. 319. In legătură cu metafora si simbolul, semnalăm cîteva puncte de vedere românești interesante : Lucian Blaga, în Geneza metaforei, distinge metaforele plasticizante de cele revelatorii, specifice existenței omului în orizontul misterului. Prin această funcție, metafora devine gestul metafizic, definitoriu, al omului în univers. Tudor Vianu, în Problemele metaforei, abordează problema din mai multe unghiuri, dezbătînd originile, funcțiile (filozofică, psihologică și estetică) și
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
ca un înger dintre oameni / În calea vieții mele ieși. (M. Eminescu). Metafora este figura de stil de nivel semantic prin care se substituie un termen propriu cu unul impropriu, dar expresiv poetic, pe baza unei analogii reale (metafora clasică/plasticizantă) sau imaginare (metafora modernă/revelatorie). Raportul de asemănare (real sau inexistent în realitate - creat prin imaginație artistică) poate fi evidențiat prin dezvoltarea comparației implicite pe care o presupune metafora (regina nopții - luna, ca o regină a nopții; corola de minuni
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
lexicale originale etc. diversificarea registrelor stilistice, contaminarea acestora în același text: laic și religios, colocvial și neologic, argotic, ironic etc. - accentuarea elementelor de sintaxă poetică: discurs înlănțuit liber prin tehnica ingambamentului, dislocări sintactice, topică afectivă - radicalizarea nivelului stilistic: înlocuirea metaforei plasticizante cu figuri de stil moderne - „metafora revelatorie“ sau ermetică, predominanța metonimiei, frecvența construcțiilor oximoronice etc. - diversitatea elementelor de versificație, de la prozodia clasică la versul liber sau cel cu rimă, fără ritm (aritmic); noul model de poeticitate bazat pe accente afective
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
este un romantism aproximativ, puțin diferențiat, și mai mult de convenție, un romantism adoptat, s-ar putea spune, adică nu inerent vocației specifice. Pe cale lexicală (neologisme, inclusiv termeni științifici), prin sursa citadină și, rar, prin natura „decadentă” a unor mijloace plasticizante („crin bolnav”, „mucede arcade”, „strâmbe degete”, „duhul țigării”, „gleznele unei femei pe un pian negru”), prin verslibrism, romantismul primește o notă personală de modernitate, pe alocuri în variantă exterior simbolistă: „Nu, toamna nu e marea ce leagănă, amare,/ corăbii vechi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290221_a_291550]
-
aceste denumiri generice ("informativ" vs. "poetic"/literar), chiar dacă opoziția primară între cele două categorii poate face (și a făcut deja) obiectul unor determinări secundare. De exemplu, o clasificare extrem de pertinentă a tipurilor textuale poetice ("lirice"), bazată pe trei criterii (finalitate 'plasticizantă' vs. 'revelatoare'; 'principiu existențial-axiologic' semantic vs. sintactic; mod de construcție diagramatic vs. simbolic) a realizat Mircea Borcilă în studiul "Contribuții la elaborarea unei tipologii a textelor poetice" (1987); tot astfel, "analiza discursului" și "lingvistica textului" (cea dezvoltată independent de doctrina
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
sensurilor textemelor din romanul sadovenian. În această privință, e de semnalat, mai întâi, că teoria lui Borcilă se sprijină pe trei disocieri preliminare. 1.1.1. Prima dintre acestea este distincția, preluată din filozofia blagiană a culturii, între metafora lingvistică (plasticizantă, semnificativă, care descrie orizontul lumii date) și metafora poetică (revelatoare, trans-semnificativă, creatoare de lumi). Pe de o parte, Lucian Blaga depășește concepția tradițională bazată pe "uzul retorico-stilistic, în care "geneza metaforei" s-ar explica prin finalitățile particulare ale acestui fel
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
farmec de lună;/ Străjerii dau zvoană, strigând din soroc în soroc/ În turnul de pază trist cornul pândarului sună...”), miniaturi cu figurație romantică, de genul celei din Jupâniță, sau spectacolul terifiant al secetei din poema Cetatea Soarelui, întrecut în putere plasticizantă doar de cel din Seceta mare de Tudor Arghezi: „Dorm vinete lanuri, dorm văile - dorm/ Ca pete de moarte pe hoitul enorm.../ Vârtejul de flăcări se-nalță, coboară,/ Sărută și soarbe din huma amară/ Nădejdea rodirii și visul de rouă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288229_a_289558]
-
Havuzuri împroșcau cascade Pe aur mat sau șlefuit; Și mari șuvoaie-apăsătoare, Ca lungi perdele de cristal, Sepovâmeau, strălucitoare, Pe niște ziduri de metal" Contemplând, iscodind „zări depărtate", mintea poetului creează spații „nesfârșite", imagini și sugestii ce uimesc prin forța lor plasticizantă. Această deschidere către „metaspațialitate" se conturează pe de o parte la nivelul conținutului imagistic -fantezia creatoare a artistului făurind contururi de orizonturi și de spații poetice impresionante -, dar și la nivelul expresiei poetice; în poezie, cuvântul, imaginea, efectul fonetic creează
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1385]
-
literatura contemporană, criticul schițează portrete de reținut. Frapantă la Tudor Arghezi ar fi antinomia; personaj „faustian”, în el sălășluiesc nu numai „două suflete, ci se ciocnesc principiile contradictorii ale omului modern”. La Lucian Blaga, un anxios lirico-reflexiv, atrage atenția „cugetarea plasticizantă”. În cadrele modernismului, Blaga e „unul din cei mai originali creatori de imagini ai literaturii noastre”, excelând în descoperirea corelației dintre idee și fenomenele lumii materiale. Sensibil la „noul alfabet stilistic” al prozei argheziene, criticul e refractar la Mihail Sadoveanu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
vârste distincte, care nu se suprapun cu etapele cronologice instituționalizate de istoriile literaturii. Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri și Ion Heliade-Rădulescu ilustrează o poezie discursiv-rațională, în care privirea unui eu distanțat de lume topografiază harnic, dând naștere unor texte plasticizante și mimetice. În acest peisaj structural Eminescu marchează momentul decisiv al cristalizării unei poetici vizionare, așezată sub semnul privirii lăuntrice. Strict tehnic, proba apartenenței poetului la această paradigmă este recursul la metafora revelatoare, transferată în acest scop din regimul pur
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288787_a_290116]
-
notabil, în disputele geologice asupra formării scoarței pământului, între susținătorii „neptunismului” și cei ai „vulcanismului”, numit și plutonism, se declara neptunist, viziune mai puțin catastrofică și mai clasicizantă). Cu preferința sa pentru clasic, pentru „discurs” și claritate, având o optică plasticizantă (de unde extraordinarul său dar portretistic), Călinescu se orienta către ontologic (raționalul, discursivul, în problematica ființei). I. Negoițescu, având o natură precumpănitor romantică, e atras de inefabil, de obscur, de infinitudine, cu o predispoziție mai mult muzicală decât plastică, și ne
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
neliniștită, simte nevoia unui orizont nou. Nici un aeroplan, cu record oricât de sporit, n-o va putea duce acolo unde se înalță numai inima, curățită de mizeriile materialismului..." Frapantă la autorul Baltagului, acuitatea privirii își aliază sistematic tensiunea unui poet; plasticizant și pansioroso, apropiat misterelor lumii și adânc înfipt în pământul înaintașilor, Faurul aburit cum singur își spune avea disponibilități de creator mare; era făcut să perceapă cu ochii și urechile motiv de confesiune în Anii de ucenicie. Nu-i rămânea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
magic și blesteme toate compun o bancă de date cu posibile întrebuințări în procesarea creativă. De timpuriu figurează în preocupările scriitorului (care își zice artist) adagii, sintagme și nuanțe lexicale caracteristice; acționează palpitul unor monumente istorice. Îl încântă sistematic observații plasticizante: "Frumusețea nu se taie pe talger"; "Curgeau pieile de pe dânsa" (de pe o femeie supraponderală); clipe de sublim, paradisiace, introduc în "lumina cea neînserată". Din 1906 datează o mențiune ornitologică: "Bodârlău cufundar din bălțile Dunării, cu pene în jurul urechilor". În 1950
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
experimentul novator. Dintre motivele obsedante se remarcă în primul rând cel al pietrei, care vehiculează o plurivalență de semnificații artistice și prin care se surprind unitatea și contradicția interioară a lucrurilor. În planul expresiei, C. efectuează saltul calitativ de la metafora „plasticizantă” la metafora „revelatorie”, iar de la ea, la simbol și la un fel de „mit personal”. Cărțile care îl reprezintă sunt Piatra de citire (1980), Mitul personal (1986), Bolta cuvântului (1997) și Întâmplarea mirării (1998). Eroul său liric trăiește până la „sângerarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286320_a_287649]
-
nu mai e o problemă de stil, ci de substanță, fiind considerată o realitate ce ține de ordinea structurală a spiritului uman. În acord cu dubla precaritate ontologică a omului, Lucian Blaga distinge, în Trilogia culturii, două tipuri de metafore: plasticizante și revelatorii 228. Metaforele plasticizante se nasc în orizontul concretului, dintr-un "neajuns constituțional al spiritului omenesc"229, "incongruența fatală" între lumea concretă și noțiunile abstracte ale gândirii. Limbajul descriptiv este prea abstract pentru a putea reda concretul unui fapt
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
de stil, ci de substanță, fiind considerată o realitate ce ține de ordinea structurală a spiritului uman. În acord cu dubla precaritate ontologică a omului, Lucian Blaga distinge, în Trilogia culturii, două tipuri de metafore: plasticizante și revelatorii 228. Metaforele plasticizante se nasc în orizontul concretului, dintr-un "neajuns constituțional al spiritului omenesc"229, "incongruența fatală" între lumea concretă și noțiunile abstracte ale gândirii. Limbajul descriptiv este prea abstract pentru a putea reda concretul unui fapt. Metaforele plasticizante vin să umple
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
revelatorii 228. Metaforele plasticizante se nasc în orizontul concretului, dintr-un "neajuns constituțional al spiritului omenesc"229, "incongruența fatală" între lumea concretă și noțiunile abstracte ale gândirii. Limbajul descriptiv este prea abstract pentru a putea reda concretul unui fapt. Metaforele plasticizante vin să umple această prăpastie dintre concret și abstract, comunicând indirect ceea ce limbajul abstract direct nu este în stare, compensează deficiența funciară a expresiei directe 230. Metaforele revelatorii realizează mai mult. Ele sporesc semnificația faptelor la care se referă, fiind
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
încearcă într-un fel revelarea unui "mister", prin mijloace pe care ni le pune la îndemână lumea concretă, experiența sensibilă și lumea imaginară"231. Mai mult, "ele anulează înțelesul obișnuit al faptelor, substituindu-le o nouă viziune"232. Dacă metaforele plasticizante rezultă din dezacordul concret abstract la nivelul structurilor spirituale ale omului, metaforele revelatorii se nasc din modul specific uman de a exista în orizontul misterului și al revelării. Din punct de vedere structural, spune Blaga, metafora "implică un transfer și
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
nasc din modul specific uman de a exista în orizontul misterului și al revelării. Din punct de vedere structural, spune Blaga, metafora "implică un transfer și o conjugare de termeni ce aparțin unor regiuni sau domenii diferite"233. În metaforele plasticizante, acest lucru se face pe temeiul relației de analogie dintre termeni sau domenii, dizanalogia dintre acestea fiind neglijată. Cu exemplul lui Blaga, în metafora "cicoarea ochilor", concretul unui fapt (culoarea ochilor) este exprimat printr-o imagine eterogenă în raport cu el (cicoarea
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
semn vizibil al unui x necunoscut, al unui mister, care solicită un act revelator. Revelarea se încearcă prin suprapunerea peste faptul concret (soarele) a unei imagini (lacrima Domnului). Însă, analogia dintre acestea nu mai este suficientă, ca în cazul metaforei plasticizante, ci, pentru a revela misterul x, este necesară luarea în considerare a dizanalogiei lor. Astfel, spre deosebire de metaforele plasticizante, care asociază termeni sau fapte analogice, metaforele revelatorii "amalgamizează sau conjugă două fapte analogice-dizanalogice spre a revela în acest fel un x
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
suprapunerea peste faptul concret (soarele) a unei imagini (lacrima Domnului). Însă, analogia dintre acestea nu mai este suficientă, ca în cazul metaforei plasticizante, ci, pentru a revela misterul x, este necesară luarea în considerare a dizanalogiei lor. Astfel, spre deosebire de metaforele plasticizante, care asociază termeni sau fapte analogice, metaforele revelatorii "amalgamizează sau conjugă două fapte analogice-dizanalogice spre a revela în acest fel un x, sau latura ascunsă a unui mister"235. Analogia, în asociere cu dizanalogia, realizează astfel revelarea misterului. Sergiu Al-George
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
suflet ard;/ Turnate-n vorbe parcă aproape-s să se stingă/ Și-adăugăm atuncea culoarea unui fard”. În Amintirea miresmelor (1977) S. cultivă un lirism melancolic, în care delicatețea simțirii se conjugă cu un limbaj pronunțat metaforic, creator de imagini plasticizante: „Era ca și când n-ar fi fost/ Acea grădină fermecată/ Ca o poemă pe de rost/ Știută într-un vechi alt-dată.../ Mireasma fructelor i-o simt/ Ca pe-o iubire ce mă plânge -/ Nuci amărui cu miez de-argint,/ Harbuji cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289442_a_290771]